PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cum poate fi sabotată, subtil, Europeea? Text postat de Emanuel Cristescu Regulamentele sunt făcute prezumându-se buna credință. Cu rea credință orice poate fi răstălmăcit, interpretat abuziv, deturnat, distorsionat, dus în derizoriu, etc. O plăcere sadică, a unora, pare a fi încercarea de manipulare și provocare reciprocă și crearea de ”situații europeice” în care un eventual arbitraj să nu aibă soluție. În acest fel se încearcă sabotarea și culpabilizarea Europeii! Care, vezi doamne, este partinică, ține cu partea cealaltă și nu-și respectă propriul regulament. De aici și până la a mi se face procese de intenție rămâne doar un pas. În vremea aceasta, în loc să ne ocupăm de lucruri serioase, ne pierdem vremea cu fleacuri. Și timpul trece. Și în loc de creații valoroase, cooperare, promovare ne limităm la...cronofagie. Am văzut pozițiile luate în urma manifestările celor mai activi useri, după 1 Martie. Am citit și aproape nu mi-a venit să cred: ”orice adresare artagoasa este sanctionata drastic”! Cum se definește adresarea arțăgoasă? Este ea ierarhizabilă și, prin urmare, gradat sancționabilă? Ori se aplică principiul ”Aut Caesar aut nihil!” Acolo o fi, așa, o atmosferă aseptică? Membri sunt ființe vegetabile? Ori vor fi suferit de vreun fel de ”ectopie emoțional-sentimentală”? Revenind. Da, formulările ”a adus-o din l...ă!”, ”zbiereşane”, ”fane spoitoru” sunt total neplăcute, controversabile și provocatoare. Dar oare personajul Apeion care locuia „într-o fostă fermă zootehnică a c.a.p.-ului din Ghizdăuţi, judeţul Giurgiu... unde îşi amenajase o casă de vacanţă, cu tot confortul: teracotă, wireless, antenă parabolică, w.c. ecologic în fundul curţii şi o prelucrează pe „pirandă”?” să fi fost decris angelic? Din toate reproșurile, acestea par a fi cele mai pregnante. La, limită, din păcate, sunt la limita regulamentului deși nu ar fi trebuit să apară aici. Ce aș sugera eu? Admitem că o parte încalcă regulamentul. Ia să ignorăm noi această încălcare! O dată, de două ori, de nouă ori! Oare va continua, așa, ca un foc autoîntreținându-se? Ori, fără combustibilul exterior se va stinge? În acest timp, toată eventuala frustrare poate fi sublimată într-o creație artistică inteligentă, sarcastică, pamfletistică, parodică etc. În niciun caz, placidă, banală, sterilă, efeminată. Dar nici pusă pe harță. Citind eu acele reproșuri mi-a venit în minte Gog-ul lui Papini. Și am preluat din O VIZITA LUI LENIN* Moscova, 3 iulie ” Găsii pe Lenin pe un mic balcon, şezând la o masă mare, acoperită cu foi vaste de desen, îmi făcu impresia unui condamnat, căruia i se permite, în ultimele ore pe care le mai are de trăit, să-şi piardă timpul în pace, cu fleacuri. Capul său foarte cunoscut, de tip mongol, părea tăiat din brânză veche şi uscată: ţeapăn şi totuşi molatic. Între buzele lui respingătoare se vedeau două rânduri sinistre de dinţi, ca ai unui cap de mort. Craniul său, lung şi gol, făcea impresia unei urne barbare, tăiată din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni şi inchizitori de pasăre de pradă, stau pitulat îndărătul pleoapelor însângerate. Mâinile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea că fuseseră groase şi puternice, mâini de mujic, dar în aspectul lor descarnat anunţau apropierea morţii. Nu voi uita niciodată urechile lui de fildeş lustruit, întinse în afară ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, înainte de liniştea cea mare… Primele minute ale conversaţiei noastre fură mai curând penibile. Lenin se trudea să mă cântărească, dar cu un aer distrat, ca şi cum şi-ar fi îndeplinit o datorie de care de acum înainte nu se mai sinchiseşte. Iar eu, înaintea acelei măşti obosite de culoarea şofranului, nu mai găseam curajul să-i pun întrebările pentru care venisem. Îngânai la întâmplare o laudă despre marea operă pe care o săvârşise în Rusia. Şi atunci, acea faţă pe jumătate moartă se umplu de strâmbături spectrale, care voiau să fie un zâmbet sarcastic. - Dar totul era făcut, exclamă Lenin, cu o însufleţire neaşteptată şi aproape crudă, totul era făcut înainte de a veni noi ! Străinii şi imbecilii presupun că s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi. Bolşevicii n-au făcut altceva decât să adopte, dezvoltându-l regimul instaurat de ţari şi care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o sută de milioane de brute fără băţ, fără spioni, fără poliţie secretă, fără teroare şi spânzurători, fără tribunale militare, muncă silnică şi torturi. Noi am schimbat numai clasa care îşi baza guvernarea pe acest sistem. De unde erau şaizeci de mii de nobili şi patruzeci de mii de mari funcţionari, în total o sută de mii de indivizi, azi sunt aproape două milioane de proletari şi comunişti. E un progres, un mare progres, deoarece privilegiaţii sunt de zece ori mai numeroşi, însă nouăzeci şi opt la sută din populaţie n-a câştigat prea mult prin această schimbare. Fii chiar sigur că n-a câştigat nimic şi e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc şi, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil. Şi Lenin începu să râdă în surdină, ca un negustor care a înşelat pe cineva şi care contemplă satisfăcut umerii victimei care pleacă. - Şi atunci, bombănii eu, Marx, progresul şi celelalte? Lenin mă privi cu un aer foarte mirat. — Dumitale, care eşti un om străin şi puternic, reluă el, pot să-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteşte-ţi că Marx însuşi ne-a învăţat că teoriile n-au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dată fiind starea de lucruri din Rusia şi din Europa, a trebuit să mă servesc de ideologia comunistă pentru a realiza adevăratul meu scop. În alte ţări şi în alte vremuri, aş fi întrebuinţat altceva. Marx nu era decât un burghez evreu călare pe statisticile englezeşti şi admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul Engles injecta câteodată unele idei geniale. Revoluţia rusească e o dezminţire completă a profeţiilor lui Max. Comunismul a triumfat tocmai într-o ţară unde aproape nu exista burghezie. Oamenii, domnule Gog, sunt nişte sălbatici fricoşi care trebuiesc stăpâniţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filozofie şi altă muzică, pentru folosul nerozilor. Ori, sălbaticii sunt la fel cu criminalii, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în aşa fel, ca ţara să semene cu o ocnă. Vechea catorga ţaristă e ultimul cuvânt al înţelepciunii politice. Dacă te gândeşti bine, vei vedea că viaţa de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârşit, feriţi de riscuri şi de neplăcerile pe care le au oamenii responsabili şi în situaţia de a nu putea săvârşi răul. Îndată ce un om intră în închisoare, trebuie, prin forţa lucrurilor, să ducă o viaţă de nevinovat. Mai mult decât atât, nu mai are nici gânduri, nici preocupări, deoarece sunt alţii care gândesc şi poruncesc pentru el : lucrează cu corpul, dar îşi odihneşte spiritul. Şi ştie că în fiecare zi va avea ce să mănânce şi unde să doarmă, chiar dacă nu lucrează şi chiar dacă e bolnav, fără grija pe care o are cel liber de a-şi procura o pâine în fiecare dimineaţă şi un pat în fiecare seară. Visul meu este acela de a transforma Rusia într-o imensă închisoare : şi să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem cei mai sclavi şi cei mai sacrificaţi sunt tocmai paznicii şi ajutoarele lor! Lenin tăcu deodată şi începu să contemple un desen pe care-l avea dinainte şi care reprezenta, mi se pare, un palat înalt ca un turn găurit de nenumărate ferestre rotunde. Îndrăznii să pun una din întrebările mele. - Şi ţăranii? - Urăsc ţăranii, răspunse Vladimir Ilici cu o strâmbătură de dezgust ; urăsc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev şi de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ce urăsc mai mult : trecutul, credinţa, ereziile şi maniile religioase, lucrul manual. Îi tolerez şi îi cultiv, dar îi urăsc. Aş vrea să-i văd dispărând pe toţi, până la cel din urmă. Un electrician valorează pentru mine cât o sută de mii de ţărani. Se va ajunge, sper, sa trăim cu alimente produse în câteva minute de maşini, în laboratoarele noastre chimice şi în sfârşit vom putea masacra ţărănimea devenită atunci inutilă. Ţăranii se vor face lucrători sau vor crăpa. Viaţa în natură e o ruşine preistorică. Bagă-ţi în cap că bolşevismul reprezintă un război triplu : al barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor corupţi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului. Şi în acest război nu ne vom uita la alegerea armelor. Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vară de greci şi a închipuiţilor de germani. Cine rezistă, va fi tăiat ca o tumoare vătămătoare. Sângele e cel mai bun îngrăşământ oferit de natură. Să nu crezi că sunt crud. Toate aceste execuţii şi spânzurători, care se fac din ordinul meu, mă plictisesc. Urăsc victimele, mai cu seamă fiindcă mă silesc să le ucid. Dar nu pot face altfel. Visez să fiu directorul general al unei închisori model, al unei ocne pacifice şi bine întreţinute. Dar se găsesc, ca în toate închisorile, neascultători, neliniştiţi, din aceia care au nostalgia stupidă a vechilor ideologii şi mitologii omucide. Toţi aceştia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai câteva mii de bolnavi să primejduiască fericirea viitoare a milioane de oameni. Şi apoi, în definitiv, vechile lăsări de sânge nu erau un fel rău de a îngriji corpurile. E oarecare voluptate să te simţi stăpân pe viaţă şi pe moarte. De când vechiul Dumnezeu a fost ucis — nu ştiu bine dacă în Franţa sau în Germania — unele satisfacţii au fost acaparate de oameni. Eu sunt, dacă vrei, un semizeu local aşezat între Asia şi Europa, dar pot totuşi să-mi permit unele capricii. Sunt gusturi al căror secret s-a pierdut, după decăderea păgânilor. Sacrificiile omeneşti aveau ceva bun: erau un simbol profund, o învăţătură înaltă, o sărbătoare sănătoasă. Dar aici, în locul imnului credincioşilor, aud ridicându-se spre mine urletele prizonierilor şi al muribunzilor; te asigur că nu aş schimba această simfonie cu cele nouă ale lui Beethoven. Acesta e cântecul religios care anunţă beatitudinea apropiată. Mi se păru atunci că faţa descompusă şi cadaverică a lui Lenin se întindea înainte ca să asculte o muzică înceată şi solemnă, sensibilă numai pentru el. Apăru doamna Krupskaia, să-mi spună că soţul său era obosit şi că avea nevoie de puţină odihnă. leşii îndată. Am cheltuit douăzeci de mii de dolari ca să văd pe omul acesta şi, în adevăr, am impresia că nu i-am aruncat pe fereastră.” Să fie acest text blând? Nearțăgos? Nesatiric și nesarcastic? *GIOVANNI PAPINI, GOG, 1942, O VIZITA LUI LENIN Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Nu mai toca seminţe de mei la porumbei, zbiereşane, ipocritule, că tu şi cu camaradul vă încuraţi, pe aici,ca cârlanii în trifoişte, cu sloganuri politice. Adică să ne crezi chiar orbi, e dincolo de orice onestitate. Aşa că pune altă placă, asta e uzată rău.   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-05 18:48:27               illo tempora> Europeea rediviva Text postat de Emanuel Cristescu Vă rog pe toţi aceia care sunteţi ataşaţi Europeii şi spiritului europeic să postaţi pe reţelele de socializare unde aveţi conturi sau în alte spaţii internautice anunţul de mai jos ori ceva similar. Mulţumesc! "Sunteţi pasionaţi de literatură? Sunteţi împotiva trivialităţilor şi obscenităţilor în textele literare? Sunteţi pentru libera exprimare şi împotriva cenzurii ideologice?Atunci ecoliteratura vă aşteaptă. Accesaţi link-ul http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_editorial=1 şi faceţi-vă un cont apăsând link-ul "Nu am cont" din pagina principală. După validarea contului puteţi să vă publicaţi textele. Nu mai mult de trei pe zi."   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-05 15:35:46               p.s. să îi trecem cu vederea lui Peia toate înjurăturile pe care ni le adresează, asta sugerați? mi-e silă, domnule Corbu, și-acest sentiment va persista ori de cîte ori voi vedea numele ion peia pe paginile saitului.soluția ar fi să părăsesc lavra bleu, lăsîndu-vă cu „efervescentul” și arțăgosul pe cap.știu, nu e onorabil dar nici să sugerați că aș sabota europeea nu vă face cinste.singurul care o sabotați sunteți chiar domnia voastră, deschizînd cutia pandorei, cu așazisele dezbateri politice în care ați susținut triumfalist legile justiției și pe „geniul” care le-a promovat, inegalabilul,respectabilul și genialul tudorel toader.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 22:14:01               În concluzie, comparați înjurăturile care au fost direct adresate în comentarii cu un pamflet? Foarte subtil, aș zice chiar, pernicios de subtil, domnule proprietar!și eu, naivul, care mă așteptam la eterna scuză:„a fost provocat!”   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 20:38:00               "În volumul GOG, de Giovanni Papini; Ed. Univers, 1990, București, trad. Ileana Zara. GOG este o scriere ficțională satirică la adresa umanității și surprinzător de actuală, chiar dacă a apărut în 1934."   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-03 20:32:58               M-a impresionat acest text, care zdruncina orice teorie care ar oferi sprijin celor impilati si obiditi. felicitari, domnule profesor, pentru aceasta ciudata postare !   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-03 18:51:33               Să aibă, oare, acest text minima şansa de a fi un interviu real? Se sparie gândul! Am trait atâtea atrocităţi comise în numele comunismului, că nu m-aş mira. Totuşi, pare bizar ca un tip ca Lenin să fi putut fi atât de sincer...   Postat de catre sters sters la data de 2018-03-03 18:43:52	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE