|
|
|
|
|
|
|
|
|
Înfiorătoarea poveste a lui Mașo, Biba și Tristuța, cei mai mari tâlhari din câți s-au văzut (1) |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
1.
Vai, dar ce vă spun acuma vă va umple inimile de frică și m-am tot gândit dacă n-ar fi cu muuuult mai bine să tac, pentru că ceva mai înfiorător în lumea asta decât un copil tremurând ca varga nu este. Aproape că mă hotărâsem să nici nu vă mai povestesc dacă brusc nu mi-aș fi dat seama că există și copii curajoși, mai exact, că toți copiii sunt curajoși, absolut toți, simplul fapt de a tremura puțin (sau ceva mai mult, după Scara Richter a cutremurărilor) neînsemnând nicidecum absența curajului. Ba, dimpotrivă, am putea spune cu mâna pe buric că fricile, cu cât sunt mai mari, cu atât mai greu e să le învingi și este nevoie de un mare curaj ca să învingi o mare frică și nicio frică mare nu poate fi învinsă chiar de tot și chiar de la început, ci mai întâi transformată într-o frică mai mică, una care, la sfârșit de tot, n-ar mai putea speria nici măcar un șoricel, darămite o pisică. Aș mai adăuga că nimic, dar nimic nu este mai fals decât că ceea ce se petrece în lumea reală este musai adevărat, iar ceea ce se întâmplă în lumea imaginară este fals, cel mai bun exemplu pe care l-aș putea da fiind lumea viselelor, unde cele mai multe frici ale noastre se ascund, alături de cele mai ascunse dorinți, luând tot felul de înfățișări, iar asta tocmai pentru a rămâne în continuare pitite, fără ca noi să le vedem. Și ceea ce se întâmplă în vis este fix acel lucru de care te temi, dar îți vine greu să recunoști, lumea viselor fiind un fel de ecran pe care se derulează fel și fel de povești, care ar fi putut fi adevărate, sau ar putea, dacă tu le-ai lăsa. Dar gata cu introducere, prea multă vorbăraie strică, eroii noștri sunt nerăbdători să iasă la suprafață și să-și facă de cap, căci ei sunt unii dintre cei mai înfiorători tâlhari din câți s-au putut vedea vreodată: Mașo, Biba și Tristuța.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|