FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Blocatarii
Text postat de Florentin Sorescu
BLOCATARII

La noi în bloc,
din loc în loc,
în orice lună,
picamere
prin camere
răsună.

E-un șantier
sezonier
la orice cat:
auzi bomfaierul
în aerul
curat.

Cu-ntregul bloc,
vibrezi pe loc
și te hâțâni,
când mâini măiestre
scot ferestre
din țâțâni.

Se sparg perechi
de geamuri vechi,
mai în tot anul, —
le ia, în blocul
nostru, locul
termopanul.

Moloz se-aruncă,
la poruncă,
în canal,
cu tot elanul
(ca în Planul
Cincinal).

De mai de-alături,
ning omături
de Carrara,
ce cad pe tine
de cum vine
primăvara.

Totu-i superb
ca-ntr-un proverb
bătrân:
trec mòdele, –
pagodele
rămân.

Rămân și blocurile
’n locurile
lor:
rămân ce-au fost,
dar la un cost
(m)ulterior.

Pereții,-i simți
la fel de strimți,
la fel de mici,
dar te prefaci
că poți să faci
căcatul bici;

cârpești odaia,
mai dregi baia
cu chirpiciu’
ultramodern,
în blocul tern
ca un ospiciu.

Dar nù zi că
n-ai muzică
d’a noastră,
căci ai de toate:
taragoate
sub fereastră;

iar din mașini
(când bormașini,
în fine, tac),
metale grele
și manele, –
în iatac.

Vin și din parc
și e de parc’
ai fi la disco
și, simultan,
în Popa Nan
și-n San Francisco.

Auzi și-un câine,
până mâine,
din vecini…
Când blocu-adoarme,
’ncep alarme
de mașini,

pe care tu
le-auzi, dar nu
le-aude domnul
apropitar, –
căruia,-n dar,
i s-a dat somnul.

(Șerban Foarță)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE