FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Remember
Text postat de Emanuel Cristescu
Concepul „ecoliteratur㔠se referă la o parte a literaturii, înțeleasă ca artă simbolică a scrisului, în care nu se admit cuvinte licențioase, obscene, pornografice și altele similare.

Definirea conceptului și necesitatea acestuia pornesc de la constatarea evidentă că, taxonomic vorbind, sunt necesare concepte care să definească detaliat, orice are o anumită legitimitate ontologică, și poate fi diferențiat de altceva. Așadar „ecoliteratura” se diferențiază de „literatur㔠în sens larg, prin aceea că nu acceptă vulgarizarea și promiscuizarea limbajului, fără să existe niciun fel de constrângere ori restricție în ceea ce privește fondul abordărilor literare.

Ecoliteratura nu neagă niciun fel de literatură ori artă, în sensul cel mai general, ci se revendică a fi un spațiu literar de nișă în care, cu talent, se poate spune orice, fără a fi necesară utilizarea cuvintelor indecente, licențioase. Aceasta nu înseamnă câtuși de puțin c㠄violența organizată pentru un discurs banal”, definiție dată de Roman Jacobson literaturii, ar fi inoperantă în acest domeniu. Atâta c㠄violența” artistică ori de limbaj se bazează pe „violența” ideilor și nu pe violența și sonoritatea cuvintelor pe care simțul comun le denumesc a fi necuviincioase.

PS. Daă în 15 ani nu am făcut concesii pe această temă, ar fi o naivitate să creadă cineva că voi face de acum încolo.

Când citesc un text și întâlnesc un cuvânt neeco, opresc lectura și invalidez textul. Indiferent numele celui care l-a scris, indiferent, eventuala simpatie. Și știți bine că nu glumesc.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Altcum, sunt cu mult sub capodopirili tele!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:55:13
         
 
  Bine, bine, am priceput!
M-ai respectat și tu ca Ștoarfănescu: cu gura!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:54:39
         
 
  Nu am fost, dragul meu, un “fan”. Doar te-am respectat și atât. Până am înțeles ce și cum.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 20:53:15
         
 
  Văăăd, văd ce tare mă icccnori!
Dar să știi că sufăr cumplit! Un așa fan, de pe vremuri, să mă părăsească, îmi induce o stare de angoasă nemărginită. E cam cum l-am părăsit eu, în apreciere, pe Zbiereșan! Doar că eu fusei "abject". Tu, desigur, ești un principial!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:50:17
         
 
  Las-o baltă! Prefer să te ignor, măcar pentru momentele în care te-am apreciat. Asta e, uneori trebuie să știi când să spui stop. O seară bună!
P.S. Nu dau doi bani pe niciunul. Cum nu mai dau nici pe tine. Din păcate.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 20:41:26
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Știi că Blandiian, la conacul ei de la Comana, îl adăpostea pe Gogu Rădulescu, care complota cu alde Preșu șu Liikeanu, în slujba KGBului, contra statului român, nu? Cred că atunci a scris Motanul arpagic. Nu nu e mâța împotriva căreia a făcut șoricelul mitocan gât!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:39:33
         
 
  Dragena stă toată ziua-n gura voastră, îl mestecați ca pe-o bomboană. Eu nu am evocat, cred, niciodată numele lui.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:35:45
         
 
  După cum vezi, șoricel, eu nu mă dusei cu jalba-n proțap la dom Cristescu, să mă plâng că ești mitocan. Mă miră, însă, cu poate fi un șoricel mitocan! Am văzut unul care se-ngurguța la o pisică. Bănuiesc că știi cum a sfârșit!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:33:35
         
 
  Ești jalnic. Îmi stârnești milă, ca să nu spun dispreț. Tu în afară de haștagiști, Băsescu, Dragnea, e.t.c., e.t.c., nu poți discuta? Ești într-atât de injectat?  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 20:30:17
         
 
  regalezi - simții nevoia să face precizarea asta, că e posibil ca să ai noțiunea lipsă din vocabularul tău bogat!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:23:16
         
 
  Și care-i faza? Te mândrești de parc-ai fi scris-o tu!
Și care-i semnificația, că n-am priceput?
Cumva vei vrea să sugerezi că e protest haștagist?
Pot să-ți arăt și eu câteva poezii ale aceluiași, scrise în perioada bășistă.
Același lucru, ba chiar mai mult: când a fost la dezalcolizare! Dar nu mi-a trecut prin cap să le folosesc drept lozincă antibășistă!
Din Blandiana, cumva cu Motanul arpagic vrei să mă reaglezi?




 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 20:21:41
         
 
  P.S. Mai am una, a Anei Blandiana, în același registru. Dar trebuie s-o transcriu.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 19:56:11
         
 
  Lasă prostiile, uite aici poezie! A lui Soviany:

"cerșetorul de la universitate

După ce-și termină
ziua de muncă
vine să bea.
Câteodată adoarme
cu capul pe masă
și-i cade
tot mărunțișul din buzunar.
Patroana îi dă
atunci
câțiva ghionți între
coaste. El
se scoală,
drept ca un brad
și iese din cârciumă
legănându-se
ca și cum
ar coborî de pe puntea unui
vapor, ca un bătrân
ofițer de marină
care-a trecut
de zeci de ori
ecuatorul.
Nu-și ridică niciodată
mărunțișul de jos.
Privește cu scârbă la burțile noastre de
oameni sătui.
Și se cacă pe
banii noștri jegoși și pe
planurile noastre de fericire.
Șoptește:
“Doamne, orașul acesta
are 1000 de farmacii,
3000 de bănci,
10000 de biserici
și nicio piatră
pe care Fiul Omului
și-ar putea pune capul
într-o seară ploioasă ca asta!”
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 19:52:41
         
 
  Doi lilieci agățați de cracă (evident, cu capul în jos!)
-Care a fost cea mai nașpa zi din viața ta", întreabă unul.
-Când am avut diaree, răspune celălalt!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 19:49:05
         
 
  Șoricel, încă o dată: degeaba ți-au crescut aripi, nu ai ajuns decât un liliac!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 19:45:44
         
 
  Ioan Pupăzeia.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 19:45:42
         
 
  Șoricel, încă o dată: degeaba ți-au crescut aripi, nu ai ajuns decât un liliac!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 19:45:36
         
 
  Dle Cristescu,
Ar fi trebuit să însoțiți afirmația taoistă și
de comentariul însoțitor:

"Raționamentul este consdierat de către taoiști o parte a lumii artificiale creată de om, alături de eticheta spocială și de standardele morale. Ei nu se interesează de ACEASTĂ LUME, ci își concentrează întreaga atenție în direcția observării naturii pentru a putea discerne acaracteristicile lui Tao".

Deci, translarea sensului aforistic al zicerii taoiste înspre lumea noastră e neinspirată.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 19:42:30
         
 
  Scuipi și lingi după care iar scuipi și lingi. Ăsta ești tu, ce să-i faci? Un măscărici lingău.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 19:40:38
         
 
  Lingău de dom' profesor Cristescu.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 19:37:39
         
 
  Poporan ești tu, Puie Peia! Sau poponar?  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 19:35:19
         
 
  Ce tupeu are șoricel!
Ca și cum el ar fi ușă de biserică. Ăla care nu retractează, după ce a scuipat cu entuziasm în vânt.
Tupeu haștagist.
Mai mult, el chiar crede că manelele lui poporane sunt literatură.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 19:31:31
         
 
  Fac toate eforturile să mențin o atmosferă salubră pe site, îmi atrag antipatii din cauza exigenței ecoliterare, încerc să mediez între concepții incompatibile și iată, greșesc pentru că nu mă sancționez. Luați cu copy paste din textele ori comentariile mele și arătați-mi unde am încălcat eu regulamentul.

Cât privește literatura, ei bine, Domeniul este vast și variat. Că m-ați întrebat când mă apuc de literatură, spune mult, extrem de mult de diferența dintre noi în ceea ce privește abordarea subiectului.

Pamfletele, satira, articolele polemice sunt, domnule coleg, literatură.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-11 18:56:25
         
 
  Ar trebui să vă reduceți și dvs. nivelul, ca autor moral la toată bâlăcăreala asta. Pe care cu onor o patronați.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 18:45:11
         
 
  ”ați orchestrat pe acest site confruntări cu înjurături ca la ușa cortului.” F Sorescu

Să fie oare consecința faptului că avocaților nu prea le tremură tastatura când afirmă orice?

Recent am redus nivelul unui autor care a înjurat. Domnul Ștefănescu poate depune mărturie.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-11 18:39:15
         
 
  ha, ha, ha. Ce plan subțire! Păi cum să fac așa ceva? Nu aș încălca eu regulamentul?

Am postat topicul pentru că astăzi am început lectura unui poem postat de către domnul Sorescu. La al doilea vers, hop, neeco. Stop, nu am mai continuat, am intrat în editură, am invalidat și am postat acest topic.

Putea fi un poem bun, nu știu. Dar nu pot continua lectura când întâlnesc așa ceva.

Știu, unii vor spune că aceasta ar fi o dovadă de comoditate. Pentru că, textul, orice text, presupune un efort și nu limitarea doar la limbaj. Posibil. Însă în lumea aceasta excesiv vulgarizată am senzația unui fel de samizdat etic. O fi bine, o fi rău, acum că tot m-ați incitat să recitesc Taofizica, reflectez , poate, mai profund asupra ideii potrivit căreia ”Polemica este dovada incapacității de a percepe corect”! Pe care, cândva, nu numai că am ignorat-o. Dar am considerat-o lipsită de orice valoare!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-11 18:35:55
         
 
  Dar de literatură când vă apucați, domnule Cristescu?
Mi-ați scos un text pentru un cuvânt așa-zis licențios, în condițiile în care ați orchestrat pe acest site confruntări cu înjurături ca la ușa cortului. Și care nu au nici în clin, nici în mânecă de a face cu literatura.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-02-11 18:34:16
         
 
  Poate că ar trebui să expuneți un dicționar al cuvintelor interzise pe aici, ca să avem, totuși, sentimentul reconfortant al libertății condiționate!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-11 18:15:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23953
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE