PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
CAII LUI SÂNTOADER Text postat de Gheorghe Rechesan CAII LUI SÂNTOADER Smeriţi credincioşi, fîrtaţi şî fîrtate întru zadarnica trudă a condeiului, mireni de tot felul, mai învăţaţi ori şi mai puţin îndoxaţi, voi gură-cască de pretutindeni şi mai cu samă voi, cei ce v-aţi aciuiat în tihna lavrei cu păreţi sinilii, iată că început-a şi noul leat şi intrarăm cu tăţ în Săptămîna Albă, cu dezlegare la brînză şi ouă. Iară de cîşlegi, cum oare se putea veseli poporimea mai straşnic decît văzînd cum în fruntea bucatelor veni alt cîrmuitor, şi nu unul ca oricare, ce poartă nădragi şi se uşureză din picioare, ci o muiere bărbată şi tare-nvăţată, una bălaie şi nespus de inimoasă, zîsă Vasilica Vede-tot, de fel dîn Videle, unde îmblă mintea ca orbetele-n luncă şi învăţătura pe uliţi cu ciurda de vite, numa bună s-o înşfaci dacă eşti isteţ şi destul de nesimţitor la putoarea de balegă. Şi mare cinste pre dînsa că s-ajunsă şi fost-a unsă cum ar veni, mare vorniceasă piste tăt divanul ţării, c-aşa noroc mai rar...vorba cîntecului ,,fă-mă mamă cu noroc şi aruncă-mă în foc!” Ferit-a sfîntu să se işte un pîrjol şi să ia foc ţara, că aistă vrednică fomeie ar sări fără preget să-l stîngă cu sumnele ei vînturate, barem că n-are sub ele o tulumbă ori o saca plină-ochi cu apă! Bine că nu-i trebuinţă de-asemenea încercare fiindcă de ar fi așa o năpastă, stingerea pojarului s-ar face fără vătămare, fiindcă în spatele dumneaei stă bine înfipt pă picire, un bărbat destoinic şi ortoman, mai falnic ca vodă preumblîndu-se prin lobodă, cu musteaţa cît vrăbetele şi tare ca păretele, nimeni altul decît el, biv-vel boier Drăgănete, ispravnic mare peste ceata divaniţilor, a fandacsiţilor şi a fiscusiţilor. Că numa ce se-ncruntă aist jupîn firos mustăcind pe-ndelete că tremură pipota în orice nemernic care ar rîvni să se dedulcească din folosul ţării, în dauna unuia vrednic de cinstire precum dînsul. Fără-ndoială că vorniceasa Vasilica, isteaţă ca curca suită-n lemne şi mîndră foarte ca purceaua aburcată în salcie, aduna-va în divan pre ăi mai făloşi inşi, pe bărbaţii destoinici în toate cele, cu brăcinarele înnodate temeinic, fiindcă trebile alea grele ale ţării îs pentru cei cu osînză şi ştiinţă de carte, îmbătrîniţi în rele, ce ştiu fura cloşca de pe ouă fără să simtă, nu pentru nişte neica-nimeni, ca diecii cei tinerei cu caş la gură şi chef de vrajbă pe măsură, ce deabia ieşit-au din cuibar, că degeaba îi lăsata secului la ouă şi la brînză, dacă n-ai fost pohtit la masă. Haleala grasă nu-i pentru rînza celui care sapă şi trage la coasă, că i se apleacă, or cum ar veni zisa „ pofta-n cui, dacă eşti al nimănui!” Toate ca toate, dar nu mă pot mira îndestul cum se potrivi în crugul vremilor şi fapta preafericitului nostru arhipăstor, stareţul Emanuil. Mare minune, cum lăsă dînsul smerenia deoparte, închise psaltirea, azvîrli odăjdiile cît-colo, îşi suflecă rantia pînă la brîu şi se apucă să predice de-a surda despre foloasele care pogorî-vor neîndoielnic asupra noastră, precum mana trimisă de Dumnezeu spre îndestularea ovreilor lui Moise, în vremea cînd rătăceau lihniţi prin pustie. Pesemne că n-avem noi destulă minte ca să pricepem că sprijonind-o pe vorniceasa Vasilica şi pe divaniţii din Teleorman în ţară va curge numai lapte şi miere. Găsi-se-vor destui cîrcotitori pe care să-i beştelască sfinţia-sa, din înaltul amvonului şi nu-i va ajunge tămîia să afume toţi necredincioşii și îndrăciții care i se-mpotrivesc. Destul şi bine că-n gîlceava iscată se avîntă dumnealui, precum sfîntul Gheorghe cu suliţa asupra balaurului şi ne arătă cu preadeasupra ştiinţă că varul este negru, iară curva destrăbălată îi fată mare şi atîta vîntură sfeştocul cu busuioc şi agheazmă că se slei de puteri şi tăbărî precum o gloabă atinsă de ticnafez, înhămată la o cocie plină cu piatră. Să pice asupra noastră ruşinea şi de învăţătură de minte să ne fie dacă nu-l sprijinim în minunata-i sforţare, fiindcă şi ăl mai sfios şi cuminte arhipăstor se preface în fiară cînd vine vorba de cele sfinte. Ipac, că nimeni nu-i profet în ţara lui, însă al nostru stareţ schimbîndu-şi în ăst fel, năravul şi numele, precum sîntul Ioan Botezătorul la Iordan, pe toţi din mitoc ne va îndemna şi ne va boteza în dreapta credinţă şi povăţui în strîmba lui stăruinţă. Degrabă dară, să purcedem și să ne-adunăm, cu mic cu mare, învăţaţi şi învăţăcei, colea în gîrleaţa Belinii, unde are balta peşte şi răului îi cresc deşte spre furăciuni, ca să ne spălăm de păcatele cele de voie or fără de voie! Cum la rînduială nouă trebuieşte şi-un car pe măsură se făuri iară, cu multă trudă şi cheltuială, nou-nouţă, cotiriga mare a naţiei, cu loitrele durate din lemn de salcîm crescut mai an, în codrii din Deliorman, cu roţile din soc, să ne fie cu noroc şi oiştea lungă din alun, să se mlădieze cum voieşte pohta celui care ţine hăţurile în mînă. Iaca-şa, se dovedi iară că poţi face dîn bălegar harapnic, ba chiar şi să pocnească straşnic. Tare mă tem, în nemernicia mea, că nu ne vom arăta îndestul de vrednici pentru o atît de minunată lucrare! Nu mai încape vorbă că la aşa iscusită şi bine croită căruţă îi trebuinţă de cai straşnici care s-o scoată din imală de se va împotmoli. Şi-aci se arătă hărnicia stareţului Emanuil, carele se apucă să colinde iarmaroacele, tîrgurile de vite şi tabunurile de cai, din Chitila pînă Coarnele Caprei şi de la Brăila pînă unde zări orbul feştila, doar- doar o găsi telegari pe măsură. Nici han-Tătar n-a dovedit mai multă osîrdie atunci cînd şi-a adunat hoardele sale nimicitoare. Mare scofală n-ar fi făcut stareţul nostru căutînd iapa sub coadă şi calul de dar la măsele, de nu i-ar fi ieşit în cale un ins isteţ şi uns cu toate unsorurile, meşter mare la vorbe şi mincinos iscusit în giudeţe şi pricini de tot felul. Aist avucat al satanei, Toader pre numele lui mare şi pe cel mic, făcu ce făcu şi găsi patru cai, fîrţîcai, buni de înhămat la o căruţă cu putregai: primul, alb ca duhul credinţei mincinoase, al doilea, roşu ca sîngele vărsat în războaie, al treilea, negru ca foamea cumplită care roade măruntaiele, iar al patrulea galben-vînăt ca obrazul morţilor! Aferim de asemenea bidivii spurcaţi, leiţi acelora încălecaţi de spăimoşii călăreţi ai Apocalipsei! Credeţi că preafericitul stareţ a dat cumva înapoi, aşa cum s-ar fi cuvenit, deschizînd bucoavenele, desfăcînd sulul prins în cele şapte peceţi şi cetind, cele sfinte, de sfîntul Ioan Gură-de-Aur întocmite? Nici pomeneală... le-a pus căpestrele şi dă-i şi mînă, taică, cu folos, să nu rămînă, cumva, sfiinţia sa pe gios! Şi uite-aşa, cu tocmeli şi momeli, se urni noua rînduiala pogorîtă, nu din ceruri, ci din voia nemerniciei şi a hoţiei legiuite, şi-n acest fel, vorniceasa Vasilica avu ce-nhăma la căruţă, fără să se facă de pomină. Şi dacă, doamne-fereşte, calul minciunii, cel al resbelului, cel al foamei şi cel al morţii vor istovi şi se vor opri din goana lor, nu-i nici un bai, căci va sări degrabă părintele Emanuil să-i potcovească fără să stea la tocmeală! La urmă, ce să vă mai zic, că doar n-oi bate toaca a doua oară pentru toate babele surde? Cu-aşa vizitiu şi cu caii lui Toader la căruţă n-avem decît a vedea pe dos şi a cînta cu folos: Toadere, Sân’ Toadere,/Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/Şi băieţilor musteaţă, mare, falnică şi creaţă/ Vasilicăi cea isteaţă, chică cît coama cailor/Ăi buiaci şi nevăzuţi şi de Toadere păscuţi/ Să alerge de zăludă, ziua-ntreagă fără trudă!” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE