|
|
|
|
|
|
|
|
|
Non multa, sed multum! |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Creațiile, literatura, arta sunt, de regulă, fapte și întâmplări de natură individuală. Chiar și atunci când, prin natura ”producerii” întâmplării artistice, (teatru, operă, artă monumentală) este necesară participarea mai multor artiști, se impune viziunea, (gândire, concepție, aranjament, proiect) unei individualități, regizor, coordonator, arhitect, șef de proiect.
Valorizarea și percepția operelor artistice se realizează colectiv. În planul social al unui spațiu, timp, trend etc.
Faptul artistic presupune o subtilă întrepătrundere a denotației, conotației, subînțelesului, sugerativului. De multe ori, trimiterile culturale, aluziile, ambiguizarea și altele care țin de zona vagă a substanței artistice, creează, împreună cu tot contextul spațio-temporal, cadrul comprehensiv valoric al creației artistice.
Apoi lectorul, ansamblul lectorilor, generic, receporii de producte artistice, au ori trebuie să aibă un rol fundamental în percepția, evaluarea, interpretarea și ”consumul” eveniment sau fenomen artistic. În acest context, datumul receptorilor, un fel de ”bagaj cultural” propriu reprezintă un fel de interfață pentru adecvarea sau inadecvarea la fenomenul artistic. Și, axiologic vorbind, am putea distinge diferite tipuri de receptori: specialiști, informați, pasionați, amatori, etc. În procesul complex de producere, evaluare, receptare, interpretare și impunere a actului artistic se realizează modele, paradigme, tipologii de opere artistice. Și, bineînțeles, aspirația artistului vizeză ori ar trebui să vizeze perfecțiunea, capodopera. Către care talentul, inspirația, raționalitatea și munca ar trebui să conducă orice artist.
”Fabricile de artiști”, ”Combinatele de producere a artei”, în viziunea mea, nu fac bine artei. Un pilon esențial, în jurul căreia gravitează creația artistică îl constituie individualitatea, artistul, autorul. Care intră în relații mai mult sau mai puțin directe cu mediul cultural, cu paradigmele culturale și, în ultimă instanță, cu societate, cu straturile ei culturale. La fel de important este și celălat pilon. Al receptorilor. Unde are loc ”împlinirea”, ”consumarea” faptului artistic. Care validează și legitimează arta. Fără ei, fără receptori, am putea spune: chiar produsă, arta nu există.
Evident, valorizarea artei ține de latura calitativă a percepției artistice, în principal. Însă și latura cantitativă își are rolul ei. Și, cu cât standardele de calitate sunt însușite de tot mai mulți receptori, fenomenul artistic devine direcție, trend, curent, epocă. Așa a evoluat și evoluează arta. Așa s-a constituit și se dezvoltă Marele Text Artistic. La care generații și generații adaugă și tot adaugă.
Desigur, nu tot ce se creează este și valoros. De aceea s-au inventat și se inventează criterii de evaluare, de percepție și înțelegere. Fără acestea, fără receptorii avizați, am trăi într-un amalgam, o lume nediferențiată în care ”promiscuitatea valorică” ar fi dominanta. Din fericire, lumea artistică are suficiente posibilități teoretice, practice și intuitive, pentru a putea separa diamantele de steril. Sintetizate în acel ”non multa, sed multum” complementarizat cu ”non nova sed nove”! Ultima formulare încercând să surprindă atât diamantele noi cât și pe cele vechi. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|