|
|
|
|
|
|
|
|
|
Trezeşte-te, Lazăre! |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Trezește-te, Lazăre!
Raiul copiilor nu este la fel ca raiul oamenilor mari, deși se află în aceeași clădire din curtea spitalului în care nimeni nu are acces decât atunci când adoarme. Copiii ajung acolo duşi în braţe. Oamenii mari sunt puşi pe nişte măsuţe cu roţi asemănătoare cu cele din blocul operator. De aceea ei sunt triști şinu vor să ajungă în rai.
Doamna Mariana ne-a spus că acolo sunt o grămadă de jucării, dar nu ne dau voie şi nouă să intrăm pentru că este foarte frig şi răcim. Pentru cei adormiți e altă socoteală. Ei nu simt frigul şi nici nu strănută, ci doar visează.
Cei care ajung în rai sunt fericiţi, chiar şi oamenii mari, cu toate cã la început nu-şi dau seama de acest lucru.
Majoritatea celor care se duc în rai trec mai întâi prin blocul operator, unde sunt orbiţi de nişte lumini puternice. Acolo li se face o injecție ca să nu îi doară atunci când sunt cusuţi. După ce li se face injecția adorm şi visează tot feluri de lucruri.
Şi Pinocchio a fost dus în blocul operator, dar asta o ştim numai noi, cei din spital. Copiii care n-au fost niciodată internaţi n-ar putea să înțeleagă. Lui Pinocchio nu i-au ieșit bine cusăturile şi de-aia s-a spus că a fost făcut din bucăți din lemn. De câteori nu le iese ceva, oamenii mari inventeazã poveşti. De fapt lui Pinocchio i-au greşit nasul şi, ca sã se justifice, au născocit faza cu crescutul din cauza minciunilor. Dacă ar fi adevãrat, toţi doctorii de-aici ar avea nasurile mari.
Mie data trecută mi-au făcut pleoapa prea mare și, ca să văd, trebuia să o țin ridicată cu mâna. Domnul doctor mi-a promis că după operația asta o s-o facă mai mică și dup-aceea voi putea să clipesc din nou după pofta inimii, ba chiar voi puteasă fac și cu ochiul. Mama a râs când m-a văzut așa și s-a întrebat cum o fi cu cei cărora le pun o inimă prea mare.
Şi lui Lazăr i-au făcut nasul mare, dar el nu minte niciodată. Al lui e roșu şi rotundca al unui clown. După operație ne-a lăsat pe toţi să punem mâna pe el, ca să ne convingem că nu este prins cu elastic. Domnul doctor ne-a asigurat că dinadins l-a făcut așa, ca să îl poată modela mai târziu ca pe plastelină. Apoi ne-a arătat o fotografie cu un nas cât toate zilele, după care ne-a spus că a fost chiar al Doamnei Mariana. Minciunile pe care ni le spune domnul doctor ne fac tot timpul să râdem.
Cãnd mi-au făcut injecția, eu l-am visat pe Ciribidache. Ciribidache este un cățel pe care l-am iubit foarte mult, dar pe care nu l-am mai găsit acasă. Mamaie mi-a spus că a plecat, însă eu nu am crezut-o niciun pic. Cum te vedea, Ciribidache venea fuguța la tine ca să te lingă. Uneori mi se pãrea cã şi nasul lui aduce cu un nãsturel cusut cu aţã. Lazăr crede că poate a ajuns şi el în blocul operator. "Fireşte!”, i-am răspuns. ”Doar a venit la mine şi a început să mă lingă după ce mi-au făcut injecţia".
Doamna Mariana este convinsă că şi oamenii mari sunt tot nişte copii. Ei suferă mult pentru că nu pot fi luați în braţe.
Lazăr zice cã, atunci când o sã creascã mare, se va face clown, unul cu nas adevărat. Nasul ăsta îl va ajuta să câștige o grămadă de bani cu care va cumpăra la toţi copiii îngheţată. O sã dea adevãrate reprezentaţii şi va face astfel încât fiecare spital sã aibã secţia lui de circ. Încearcã sã ne convingã cã pentru el este un adevărat noroc cu nasul ăsta, dar eu nu cred să fie aşa. Poate de-aia îi e frică să mintă, ca să nu îi crească şi mai mare.
Doamna Mariana vine în fiecare noapte şi-l ascultă cum doarme. Intră tiptil în salon, dar eu o aud de fiecare dată. Ne-a rugat să o chemăm imediat dacă ni se pare ceva suspect. Pesemne îi e frică să nu adoarmă.
Pe mine m-au bandajat la cap după operație, dar tot văd, deşi m-au cusut la ambii ochi. Prin pansamente lumina se vede mult mai albă. După operație am încercat să-mi găuresc pansamentul cu degetele, dar domnul doctor şi-a dat seama şi m-a certat. Mi-a spus că ceea ce vezi înlăuntrul tău poate fi infinit mai frumos decât ce vezi afară şi, dacă ar fi după el, toţi oamenii ar trebui să fie când şi când bandajaţi la ochi. Doctorul nostru e tare ciudat. Eu cel mai ades o văd pe mama.
Uneori îmi doresc să ajung şi eu în rai. De când sunt internat, acolo s-au dus o grămadă de prieteni de-ai mei. Cel mai rău e când rămâi singur.
Lui Lazăr îi e teamă că nu va mai creşte mare. Este convins că părinții nu o să-l mai iubească cu nasul ăsta cât o mingiucă de cauciuc şi o sã-l lase aici. De câte ori vin pe la el în vizită, se ascunde. El crede cã o iubesc doar pe sora lui pentru cã ea este frumoasã.
În spital ne simțim acasă. Aici niciun copil nu fuge de tine pentru că fiecare are câte ceva. De aceea e singurul loc în care suntem văzuți ca niște copii normali.
Când ai mei au venit în vizitã i-am întrebat dacã n-am putea sã ne schimbãm fraţii între noi. Mama nici nu a vrut sã audã, deşi îi place mult de Lazãr. Mi-a explicat frumos cã nu se cade sã ne schimbãm fraţii, chiar dacã ei nu sunt cusuţi ca noi. Apoi mi-a spus cã frații sunt legaţi unul de altul cu nişte fire invizibile. Şi pe fratele meu îl iubeşte toatã lumea, dar eu nu mã ascund când pãrinţii vin pe la mine. Îi rog, în schimb, sã nu stea prea mult. De fiecare datã le cer sã plece înainte de a se termina programul de vizitã, ca sã creadã cã sunt tare și nu-mi pasã. Dupã ce pleacã, mi se face foarte dor de ei. Când ţi se face dor, pansamentele se umezesc şi rişti sã ţi se facã puroi la ochi. De aceea în spital e interzis sã plângi.
Azi a fost o agitație teribilă în salon. Doamna Mariana mi-a spus că l-au luat din nou pe Lazăr la blocul operator. Mi-a explicat cã, dupã ce au plecat pãrinţii lui din vizitã, i s-au rupt nişte cusãturi şi trebuie sã le punã la loc. Aţele cu care suntem cusuţi sunt extreme de fragile.
Acum sunt singur, nu mai aud pe nimeni în jur. Aştept cu sufletul la gură sã îl aducã pe Lazãr înapoi. Mã întreb cum o sã arate dupã operaţie, oare o sã îl mai recunosc?
Adorm. Când mă trezesc, nu îmi mai dau seama unde sunt. Încerc sã duc mâinile la ochi, dar nu le pot mişca. Prin pansamente nu mai intrã nici pic de luminã.
Brusc, mi se face frică. Poate m-au dus şi pe mine în rai după ce am adormit, iar acum doar visez. Şi lângã mine sunt alţi şi alţi copii care viseazã la rândul lor, dar nu se pot mişca. Poate cã raiul este doar o minciunã şi singurul lucru adevãrat e cã înlãuntrul lui ţi se face frig. Iar oamenilor mari le este fricã sã ajungã acolo pentru cã ştiu cã nicimãcar aici nu-i va ţine nimeni în braţe. Poate cã singurul loc în care te simţi cu adevãrat fericit este blocul operator, dupã ce îţi fac injecţia aia care te adoarme şi eşti orbit de atâta luminã. Iar apoi începi sã pluteşti şi-ţi vin în cap fel şi fel de lucruri care te-au fãcut odatã fericit. Poate cã...
M-am trezit cu adevãrat sau dorm? Simt cum îmi îngheață sângele în vine. Ciulesc urechile şi încerc să ascult sunetele din jur. E atâta liniște încât pot să aud bătăile inimii. Şi respirația lui Lazăr, da. Îl aud cum respiră ca prin vis. Sau doar mi se pare?
Mă ridic anevoie şi încep să strig:
Lazăre,
Trezeşte-te, Lazăre,
Trezeşte-te, Lazăre,
Trezeşte-te, Lazăre,
Trezeşte-te, mă,odată!... |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ştiu, că am avut clienți şi din partea aceea. Mulțam frumos!
P.S. Personal cred că Maşo, Biba şi Tristuța e tot de stea. Dar, pe drept cuvânt, nu pot abuza de bunăvoința/răbdarea cititorului internautic. Chestiunilor de acest gen, cel puțin raportat la lungime,le stă mai bine pe hârtie. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2017-01-12 23:05:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
e de * domn doctor! (așa le spun țăranii bătrîni din Banat, avocaților deși, foarte puțini au doctoratul în științe juridice) |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2017-01-12 22:52:30 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Repostez acest text întrucât a trecut neobservat, cred eu, pe nedrept, iar, pe de altă parte, am făcut nişte modificări la el semnificative. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2017-01-12 21:46:26 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|