|
|
|
|
|
|
|
|
|
STRADA ȘI EXTREMISMUL POLITIC |
|
|
Text
postat de
Marian Tudorel Lazar |
|
|
Orice mișcare politică extremistă de până acum, pentru a accede la conducere s-a folosit și se folosește de stradă. De ce? Pentru că extremismul ține de minoritate, niciodată de majoritate. Pentru că, prin alegeri normale și democratice, nici o mișcare extremistă nu ar putea ajunge să conducă. Fără stradă, comuniștii nu ar fi ajuns să conducă Răsăritul. Fără stradă, naziștii nu ar fi reușit să conducă aproape toată Europa. Fără stradă, ateii nu ar fi reușit să conducă toată lumea, începând cu și de la revoluția franceză. Și i-aș mai aminti pe legionari (care au fost extremiști, orice ar spune unii dintre noi) și pe orice altă tiranie, de oriunde de pe glob, care își scoate mai întâi derbedeii în stradă, apoi ocupă guvernul și toate posturile de conducere. Iar dacă este destul să dai jos guvernul și să-ți pui proprii oameni, ca să conduci o țară, iar guvernul poate fi dat jos cu o mână de o sută de mii de oameni dintr-o țară de douăzeci de milioane, de ce nu te-ai folosi de stradă, care îți oferă oportunitatea aceasta?!
Strada a ajuns un pion atât de important, încât chiar și majoritatea pare să aibă nevoie de ea pentru a putea ajunge să conducă. Există totuși o diferență între o mișcare democratică ce se folosește de stradă și una extremistă. O diferență pe care nu știu dacă o mai observat-o careva dintre noi până acum și anume preambulul. Cu cât este mai lung, cu atât mișcarea respectivă, fiind una de durată, este una mai democratică și cu cât este mai scurt, cu atât mișcarea este mai extremistă. Și nu trebuie să vă dau exemple, puteți judeca aceasta și singuri. Totuși, un exemplu am să vi-l dau, dar nu pentru a demonstra ce am afirmat mai sus, ci pentru că este unul controversat: Revoluția din decembrie 1989, despre care unii spun că nu a fost revoluție. Revoluție ce a fost pregătită cu ani înainte și pe față, chiar dacă se vorbea pe șoptite. Că urmează să vină Ion Iliescu la conducere știa oricine asculta Vocea Europei și toți sperau să se întâmple aceasta. Da, nu mai suntem acum de acord cu modul cum a murit Ceaușescu, dar toată lumea dorea să plece. Dacă s-ar fi organizat atunci alegeri democratice și ar fi fost lăsate să se desfășoare corect, Iliescu ar fi câștigat zdrobitor în fața lui Ceaușescu și nu ar mai fi fost nevoie de nici un fel de revoluție. Iar strada a fost chemată, atunci, nu ca să manipuleze rezultatul, ci să-l GARANTEZE.
Cu totul altă situație a fost însă momentul ”Colectiv”. Atunci strada pur și simplu a manipulat, a fost manipulată și a impus Guvernul, deși voința majorității era alta și a fost arătată clar acum, la ultimele alegeri de după acel moment, când harta pur și simplu a fost înroșită, țara făcând trup compact în jurul PSD-ului. Adevărat, și ca o sancțiune a majorității pentru că i-a fost siluită vrerea și violatorii nu sunt niciodată iubiți! De aceea, începând cu Colectiv, strada a căzut și continuă să cadă în derizoriu, mai ales când același grup minoritar, de tineri necopți la minte, continuă să scandeze aceleași lozinci anapoda și nedemocratice, pe care nu vreau să le amintesc și analizez aici, să nu mă întind prea mult. Tineri care acum s-au luat de instituția ”Avocatul Poporului” pentru că pur și simplul nu le place figura lui Victor Ciorbea. Pentru că Victor Ciorbea nu-i un frumos, este un ”ciclop” și lor, generației de ”tineri frumoși și liberi” le place să facă bullying cu toți ”ciudații”, ”ratații” și ”urâții”. Cât privește motivul invocat, că ”apără un penal”, problema stă cu totul altfel. Anume, în acest moment se vrea interzicerea drepturilor persoanelor care au fost condamnate penal de a alege, a fi aleși sau a accede în anumite funcții, chiar și când legea nu prevede expres această interdicție. Iar dacă acest lucru se întâmplă unei persoane politice importante, cum este Victor Dragnea, atunci în mod sigur se poate întâmpla oricărei persoane din țara aceasta! Și atunci desigur că aceasta-i o problemă ce ține de Avocatul Poporului și acesta ar fi vinovat dacă nu și-ar face datoria și nu ar sesiza organele competente ale statului. Și de fapt aici este marea problemă, cea mai mare dintre toate: că avocatul poporului este DOAR UN AVOCAT. Oricât de pompos ar suna denumirea sa, el nu are putere decizională, doar putere de a sesiza o problemă și a o susține. Iar când într-o țară avocații încep să se teamă pentru faptul că-și fac meseria, acea mișcare care îi atacă sigur este extremistă! Extremistă și extrem de dăunătoare pentru că, transformând un instrument de exprimare a voinței poporului într-unul de manipulare politică grosieră și extremă, pune în pericol însăși existența acestui instrument. Din mascaradă, ieșitul în stradă se va transforma în armă periculoasă și va fi interzis. Asta, doriți oare, tinerilor ”frumoși și liberi”? Iar dacă nu doriți aceasta, atunci nu vă mai lăsați mânați ca proștii pe străzi, nu vă mai credeți cei mai înțelepți din țara asta iar pe toți ceilalți dobitoci orbi și învățați o dată că mintea întradevăr crește o dată cu tuleiele, dar trebuie să se mai și coacă, până când tuleiele devin albe.
Amin |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu poți trece dincolo de coaja cuvintelor. cine-i de vină de acest fapt? |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2017-01-12 21:34:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tu ai zis... |
|
|
|
Postat
de catre
Marian Tudorel Lazar la data de
2017-01-12 19:26:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
te dai profund, Tudorele, sau doar strigi cînd vezi oglinda? |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2017-01-12 19:20:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De timpul meu, că pe al tău îl consumi bârfind, în loc să vorbești la concret. |
|
|
|
Postat
de catre
Marian Tudorel Lazar la data de
2017-01-12 19:07:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
am, dar nu ți le dau. din lene sau pt. că fac, în ăst fel, economie de timp! |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2017-01-12 18:57:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tot la bârfă ai rămas. Ceva argumente ai? Că de învârtit vorbele sunt de acord că știi a le învârti frumos. |
|
|
|
Postat
de catre
Marian Tudorel Lazar la data de
2017-01-12 18:43:07 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nici matale, Tudorele, nu prea faci diferența între trîmbiță și flaut! |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2017-01-12 18:35:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă ți se apleacă, nu te apleca să guști... Totuși nu sunt sigur că faci diferența între bârfă și argumentație.
|
|
|
|
Postat
de catre
Marian Tudorel Lazar la data de
2017-01-12 18:15:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tudorele, mi-e cam silă de subiectul propus dar vreau să te asigur (din 3 surse) că ești pe lîngă. Cel puțin afirmația că nește tineri se luară de Ciorbea fiindcă e cam urățel e-un „falș” în formă continuată.io zic că se luară fiindcă are reacții de marionetă, iar la sfori e-un țăran de Teleorman cu ambiții de povești..ori de Scornicești!
pies.nu dezvolta controversa că nu-ți mai răspund, cum zisei, mi se apleacă de temă! |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2017-01-12 18:07:44 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|