|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mic tratat despre pokemoni - prima parte (eboșă) |
|
|
Text
postat de
Marian Tudorel Lazar |
|
|
Pokemonii sunt ființe eterice care se află peste tot în văzduh, chiar și în aerul pe care îl respirăm. Pot fi mono, bi sau poli însuflețiți, dar aceasta-i numai un fel de a spune, pentru că nu au suflet deloc. De aceea, ca să poată simți și ei ceva, au neapărată nevoie să se conecteze la un suflet deja existent. Uneori se mulțumesc chiar și cu unul de animal, dar de cele mai multe ori preferă oamenii. O dată intrat într-un om, pokemonul începe prin a-și face un culcuș confortabil, mai corect zis o vizuină. O vizuină călduță, slab aerisită, mirosind a fecale, urină și pui nou născuți. Pentru că, da, pokemonul se înmulțește. În funcție de genul și specia sa face un pui, doi, trei, cinci sau... câteva miliarde. Bineînțeles că și durata vieții este invers proporțională cu numărul de pui fătați. Sunt de diferite forme și culori, dar toți au ceva în comun: au aripi. Dealtminteri, datorită acestor aripi a apărut expresia ”ai păsărele la cap”. Fiind, deci, un soi de păsărele, pokemonii fac și ouă. Și, da, ați ghicit, de la aceste ouă vine expresia ”ți-a ouat mintea”. După cum vedeți, încet-încet vă dezvălui tot mai multe despre pokemoni. Și tocmai v-am arătat și unde își fac cuibo-vizuina: în mintea celor parazitați. Deci, pokemonii sunt și paraziți. Paraziți care se hrănesc cu sângele nostru. Doar că nu le place să-l mănânce rece (sângele răcindu-se este un semnal clar, pentru orice pokemon, că trebuie să-și găsească altă gazdă), ci fiert. Astfel au apărut expresiile ”fiert în suc propriu”, ”fierbe sângele în vine” și mai ales ”nu te băga, unde nu-ți fierbe oala”. Pentru că, dacă pokemoni din oale diferite se întâlnesc pe același teritoriu, să vezi fierbere și creștere de temperatură, să vezi viermuială, puroială și înghesuială încât, câteodată, se mai întâmplă să moară gazda. Și asta-i o mare nenorocire și un mare chin pentru pokemoni. De aceea, trebuie să fie foarte atenți și să se mute rapid în orice găsesc în apropiere. Cel mai adesea în animalele de companie, așteptând ocazia potrivită să se mute iar într-o gazdă umană. Pentru aceasta n-au mai creat însă nici o expresie, ci un obicei: zoofilia. Doar că nu au succes de fiecare dată. Păi, gândiți-vă și voi: oameni să pupe câinele în bot găsești droaie, dar să se cupleze cu el, mai rar. Dar nu-i bai, că pokemonii sunt perseverenți: când zoofilia, necrofilia și sodomia vor deveni practici obișnuite, pokemonii vor putea călători în voie, în orice gazdă vor dori ei și oricând. Până atunci se mulțumesc să facă politică. De exemplu, la noi în țară, pokemonul-șef, unul zis Scremuș Spermea, militează neobosit pentru iubire pentru și între animale. Cum adică pentru și între? Păi, dacă am un animal de companie, trebuie să-l iubesc până la capăt, nu cu jumătăți de măsură. Cum adică până la capăt? Păi, până la capăt înseamnă până la final, iar până la final înseamnă să ai finalizare! Și, când ai iubit cu finalizare, atunci se cheamă că ai iubire față de animale, până atunci nu-i decât apă de ploaie, prefăcătorie, fariseism machiavelic. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, chiar și animalele sunt persoane și toate persoanele sunt animale. Drept este însă, nu la toți oamenii se vede aceasta, la unii este evident, la alții abia se observă. Și, dacă tot suntem animale, zice Scremuș acesta, de ce să nu ne iubim ca toate animalele! Și care animal ați văzut voi să se iubească face-to-face?! Da, dacă vrem să ne încadrăm în lumea pokemonilor, trebuie musai neapărat să ne iubim și noi, ca toate animalele, pe la spate. Abia astfel nu mai există discriminare de orice fel. Păi, cum adică, în dragoste, să discriminezi, după cum a existat prostul obicei până acum?! Și de vină este, după cum ați înțeles, doar poziția aceasta face-to-face când omul, invidios din fire, se simte atras taman de ceea ce nu are el. Pe când așa, față-spate, va vedea că ceea ce are el are și iubito-iubita lui, va dispărea invidia și va dispărea și discriminarea. Și, da, în acel moment, momentul de glorie al umanității, când se va ajunge la omul-pokemon multilateral dezvoltat, cetățean al societății multilateral dezvoltate, stâlp de nădejde al umanității multilateral dezvoltate, acel moment deci când pokemonii nu vor mai trebui să lupte pentru supraviețuire și îi vom putea vedea, neîncetat, face-to-dos, în acel moment vom ști și noi că pokemonii... trebuie să rămână pokemoni! |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|