FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pentru ce am făcut Revoluție?!
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Am făcut-o pentru carne, pâine, vin, televizoare, telefoane, homosexuali și curve pe centură? Nu, că toate acestea le aveam, deși unele pe cartelă. Dar cine era descurcăreț (și totdeauna românul neaoș a fost așa) avea și frigiderul plin și butoiul doldora de vin sau răchie, precum și concediul și-l făcea, periodic, fie la mare, fie la munte. Atunci, pentru ce am făcut Revoluția?
Am făcut-o pentru că eram sătui să ne temem de urechile pereților, sătui să ascultăm, comentăm, copiem și repetăm operele și directivele ”tovarășului” și am făcut-o, mai ales, pentru libertatea de a putea ciocni ouă roșii de Paști, a tăia porcul de Crăciun, a ne cununa, boteza și înmormânta în biserică și a ne face pomenile și pomenirea morților pe față și nu pe ascuns. Și, am făcut ca toate acestea să fie posibile, noi, generația crescută cu papionul de șoim al patriei, cravata de pionier și cămașa de utecist. Noi, cei îndoctrinați de mici că Dumnezeu nu există și creștinii sunt formați doar din babe surde și moșnegi proști. Noi, cei cărora ni s-a interzis semnul crucii și am fost dresați să râdem de bunicii și străbunicii noștri, pe motiv că sunt ”bigoți”.
Iar acum, după atâtea sacrificii, când am ajuns să călătorim liberi, să avem magazinele pline, distracțiile fără limite și am creat internetul, telefonia mobilă, televiziunea în culori și computerele mânuite doar cu puterea gândului, acum când am arătat de ce suntem capabili și câte minunății putem crea, să vină vechea generație, cea care ni i-a adus pe Hitler, Stalin, Musolini și alți scelerați și să încerce să ne fure iarăși libertatea de a vorbi, a crea și a gândi?!
Dar, oare nu vă gândiți voi, epigoni ai lui hitlero-stalino-musolinilor că, dacă am creat atâtea minunății, vom putea crea și ”bâta” perfectă? Bâta perfectă pentru spinarea celor care cred că mai pot aduce înapoi lumea în alb-negru, când noi am primit deja curcubeul, ca locuitor veșnic al cerului?!
Sunt liber să-mi fac cruce, sunt liber să-mi fac catedrală a mântuirii, după cum sunt liber să primesc în curtea mea și moscheile lui Mahomed sau pagodele lui Buddha. Ba chiar sunt liber să fac loc și scepticilor, necredincioșilor și neîncrezătorilor să șadă la taifas și să se certe cu mine în ce privește credința sau credințele mele. Dar în nici un caz nu voi mai permite, vreodată, ateismului să mi se urce în cârcă și să mă strângă de gât, de inimă și de suflet. Da, am suflet și nu-i de vânzare! Și nu vă înșelați, nu ziceți în inima voastră ”este creștin și nu va ridica sabia, sau o va ridica fricos și cu inima îndoită”. Țineți doar minte ce a spus Coșbuc:

”Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși să fiți, nu veți scăpa,
Nici în mormânt!”

Și dacă suntem în stare să ne revoltăm chiar împotriva lui Hristos, Domnul, Dumnezeul și Stăpânul nostru, cum credeți că nu ne vom mai revolta împotriva șoarecilor, guzganilor și cârtițelor oarbe, surde și fricoase ce doar șuieră când își trag vânturile! Iar dacă în 1907 ne-a răsculat foamea de pământ, a burții, cum credeți că va fi când ne va răscula foamea de Dumnezeu, a sufletului?

Da, noi, generația ”ceaușeilor”, mieii crescuți la sânul șarpelui, nu am murit, ateilor, și suntem cu ochii pe voi. Și nu mai suntem miei, între timp am devenit berbeci, căpoși și cu capul tare și coarne răsucite. Pe care le veți simți, dacă nu vă potoliți, în pântecele vostru. Și nu vă vom lăsa în pace până nu vă veți târî, ca să scăpați de noi!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Îmbătați-vă cu ce vreți, d-le Cristescu. De 27 de ani se încearcă a ni se fura meritele și încă nu s-au săturat să încerce. Dar să știți că Revoluție a fost, ceea ce s-a manipulat a fost rezultatul ei și nici măcar acesta. Ceea ce s-a manipulat și se manipulează au fost banii! Dar noi nu suntem interesați de bani și nu am fost niciodată, începând cu Burebista și Decebal. Cine vrea, poate să ne fure în continuare aurul și noi vom continua să cerșim din poartă în poartă, dar bordeiele cu străchini de lut și linguri de lemn nu le vom părăsi! Eram gata să explodăm, barajul era gata să fie făcut țăndări și ei, manipulatorii, au putut doar decide, în grabă, în ce direcție să-i dea drumul. Dar apa a pornit și, în final, tot la ”Pontul Euxin” va ajunge... oricât vor (sau veți) manipula liftele păgâne, fără de nici un dumnezeu.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-10-25 16:41:22
         
 
  Şi copii au aflat că a fost o lovitură de stat internaţională! Mare trebuie să fie frustrarea să afli că ai fost manipulat şi folosit în cel mai abject mod. Asta traumatizează. Pe viaţă!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-10-25 16:21:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE