PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Leana Text postat de Florentin Sorescu Leana era nebuna satului, avea o dambla a ei, stãtea pe prispa casei şi scria cât e ziulica de lungã, treaba e cã nimeni nu pomenise sã fi învãţat vreodatã carte, fusese mai sãrãcuţã la minte, deh, când încã era întreagã, dar sufletul îl avea mare, se zvonea cã odaia ei e plinã ochi de luminã aşa cum afli doar în sãrbãtorile cele mari, când se pogoarã Dumnezeu pe pãmânt, "Ce-o fi scriind, maică, acolo?" se întrebau femeile din sat după care oftau din toţi rărunchii, noi, copiii, rânjeam fasolele ca la o prostie, "Păi ce să scrie, fa! Iaca, nişte mâzgăleli, pãi ştie ea carte? Că nu ştie! O fi luat-o razna de atâta singurătate, rău e să nu ai copii, da şi mai rău e când ai avut şi ţi i-a luat Cel de Sus" se trezea câte una vorbind, avea Leana o durere a ei pe care doar cei bătrâni o ştiau, numai ce-şi aminteau puţin şi imediat se puneau pe plâns, "Sunt dureri care nu au cum să nu te mişte chiar şi din piatră să fii, dureri dintre cele mari, aşa că de Leana ce să mai vorbim, te miri cum de mai trăieşte chiar şi aşa, nebună, păi cum să nu-ţi zboare minţile când vezi cum se duc, cum să nu ţi se ducã, păcatele mele?" zicea Ioana a lui Marin, dascãlul satului, "Şase copii a avut, unul mai frumos decât altul, parcă-i văd şi acum cum aleargă prin bătătură, şi simţiţi cum nu s-a mai văzut, nu ca voi, nişte proşti, ăia din săru' mâna nu te scoteau, copii deosebiţi, de, poate de-aia a şi vrut Dumnezeu să-i ia la El, că se purtau cuviincios şi pe lumea ailaltă e un lucru care contează, nu poţi să stai pe lângă îngeri aşa, necioplit, da' poate c-ar mai fi trebuit să-i lase puţin, ce rost are să-i mai naşti dacă ţi-i ia aşa de mici, dar astea sunt socoteli pe care noi nu le putem pătrunde, ştie El, Dumnezeu, mai bine, da' cum să-i explici asta lui Leana? că n-ai cum! Când i-a murit şi ăl mic, atât a spus: S-a dus şi Farfuz! Îmi venea mie să urlu, nu alta, dar Leana n-a mai zis nimic, nimicuţa n-a mai zis, nici să plângă n-a mai putut, cum s-a întors de la cimitir s-a pus şi pe scris, sãrãcuţa de ea, cât e ziulica de mare stă acolo, pe prispa casei, şi mâzgăleşte, cred că lui Ăl de Sus îi scrie ea, i-o fi cerând socoteală, ce, ca să vorbeşti cu Dumnezeu îţi trebuie carte? ştie El să citească, doar ţi se uită puţin în suflet şi vede totul crestat adânc, cuvânt cu cuvânt. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   O secvenţă descriptivistă a unui fapt de viaţă uşor ciudat dar, textual, valid.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-10-04 06:49:50               Doar numele lui ala micu , dus ultimul, ma zgaraie pe timpan. In rest pictura este, tabloul exista, culorile strivesc retina. 'poate de-aia a şi vrut Dumnezeu să-i ia la El, că se purtau cuviincios' mostra de autentic! - tot paragraful... Felicitari!   Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-10-01 22:58:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE