PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
stele căzătoare Text postat de Cristian Lisandru cerul era o pasăre zbura pe deasupra lumii dinspre fiat lux către the rest is silence ultimii poeți (rămășițe versificate ale unei caste aflate în pragul dispariției) își numărau în gând zilele rămase fără să știe ce li se pregătea din înalturi cântau cerul cântau pasărea cântau lumea care îi privea cu silă nedisimulată versurile lor verzi miroseau a iarbă răvășită de trupuri dezgolite a declarație de dragoste iluzorie a despărțire intrinsecă pasărea zbura plângea cu stele căzătoare un poet nebun le prindea cu mâinile goale apoi făcea tumbe prin grădina nesfârșită a unui azil cât o lume sub privirile condescendente ale unor cinici (imagine retro mustăți răsucite briantină doar halatele albe există atemporal) râdea râdea râdea Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   una din caracteristile de bază ale anteniștilor e robustețea metafizicii, construită pe principiul tot ce nu e antenist e băsist, şi invers.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 16:05:59               confuza, nu "confurza" , am o tastatura mica si degete cam mari, aterizeaza aiurea. asemenea si "plangea" in loc de "plangera", care e aiurea scris. Ma intelegeti, sper, cand ma inerfez, nu mai stiu pe ce sa apas mai iute.   Postat de catre sters sters la data de 2016-02-22 15:53:43               Eu as putea trai si fara antene, dar basistii fara basaescu crez ca cam nu. Sau, puteti?   Postat de catre sters sters la data de 2016-02-22 15:51:17               Oui, d'accord, "PASAREA ZBURA" mi se pare si mie, intr-un fel, desi nu in acelasi fel. Exista si alte doua-trei stangacii, care se vad mai usor la altii, of course, dar, asa cum si altii au spus, poietria aceasta "spune destul" ca sa stea in picioare. Acum, in prima "strofa", ma rog, primul grupaj lexical, sau cum vreti sa il mai numiti, cuvantul "zbura" nu poate fi eliminat fara a se produce o exprimare confurza, nelamurita, hilara. eU (DAR, CINE-AS FI EU, VA INTREB?) as fi zis, poate, "cerul era ca o pasare deasupra lumii, trecand dinspre ...", dar unde dracu ar fi mai fost exprimarea poetrica? Chiar daca "pasarea plangera cu stele cazatoare..." ar fi mai de acceptat, eu nu-mi permit sa sugerez nimic. Intr-adevar, exista multe feluri in care aceste asa-zise "adevaruri poetice" ar putea sa fie exprimate. Autorul asa a vrut. N-avem nimic cu el, merita sa reflecteze, sa modifice, sa rescrie, dar EL, cu mana lui, daca ma intelegeti. Daca nu, nu si gata, chiar daca imi veti da "block" pe fatza bucii. Ma doare undeva de fatza de buca si de postalaii de acolo, daca e s-o spui pe-a dreapta. De Radu Stefanescu imi pare insa sincer rau, parea om normal, abia acum vaz cat de basist este. Sa fie sanatos, eu, unul, nu. Si nici pesedist, sau comunist, sau antenist, daca ma intelegeti. Dar sa fii destept, sa scrii poietrii, si sa mai fii si basist, ar fi nonsens...De aci si durerea mea, daca se poate intelege ceva.   Postat de catre sters sters la data de 2016-02-22 15:49:15               Neobosită (nu în sensul de neobosită suficient, ci de inepuizabilă) doamnă, şi eu îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile alea. Şi tot ca atunci trec peste (pe sub, pe lângă, printre, etc) argumentele dvs, precum poetul printre stele sau alte obiecte îndeobşte căzătoare (pietre, amintiri de la guguştiuci, frunze, castane, găleţi cu apă, etc)... Farmecul e că şi invers.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 10:52:15               "Ce înseamnă ultimii poeţi, cine sunt ei? Ce-au făcut foştii lor colegi, cei care au dispărut, abandonându-i condiţiei de "rămaşi"?" Ehee, domnule coleg! Eheee! Fie şi numai invocarea acestui concept "ultimii poeţi" şi aceasta ne spune foarte multe. Nu oricui, este adevărat. Nu este simetrică observaţia. Dumneavoastră aţi invocat propria oboseală. Eu nu am invocat nimic. Aşa că trec iar, cu aceeaşi serenitate şi peste acestă coptă lirică. (aceea cu odihnitul prea mult)   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:18:27               Textul domnule, Cristian Lisandru, textul este foarte bun. Altfel nu-mi răpeam din timp. Iar intervenţia colegului nostru mi-a oferit prilejul unui studiu de caz. Am văut rolul nefast al oboselii asupra perceperii unui poem. Ceea ce mă surprinde este că deşi cunoaştem cu toţii dictonul latin "Erare humanum est!" unii dintre noi perseverează!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:13:35               Venerabilă doamnă Ştefan, ca să vă răspund în acelaşi registru, ok, eu m-am obosit excesiv, dumneavoastră v-aţi odihnit prea mult... Ce înseamnă ultimii poeţi, cine sunt ei? Ce-au făcut foştii lor colegi, cei care au dispărut, abandonându-i condiţiei de "rămaşi"? Asta nu vom şti niciodată, dar eu cred că, probabil, au intrat în polemici cu un hermeneut, apoi şi-au făcut seppuku.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 10:09:27               În fine, văd că insistaţi. Atunci bine. George Dandin tu l'as voulu!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:04:49               Mărturisesc că citesc cu aviditate comment-urile dumneavoastră, aducându-mi aminte cum (acum destui ani) cineva îmi vorbea în termeni laudativi despre Europeea şi despre ceea ce el numea "spiritul Europeea". E palpabil acest spirit, iar interactiunea ideilor - pro sau contra - oferă satisfacții neanticipate. Mă bucur că sunt aici.   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-22 10:03:31               Distinse domnule Ştefănescu, Faptul că aseară aţi fost obosit reprezintă o excelentă scuză. Lăsaţi-o aşa. Altfel, sunteţi pe un drum greşit şi într-o totală eroare. Românii au o vorbă "fiecare pasăre pre limba ei piere" De ce vreţi să vă faceţi rău? Aşa d'un par @eczamplu" "ultimii poeți (rămășițe versificate ale unei caste aflate în pragul dispariției)" În versurile de mai sus nu există nici urmă de pleonasm. Dacă ar fi fost "ultimii de la urmă" da, ar fi fost pleonasm. Sau "rămăşiţe rămase" etc. În versurile de mai sus sunt trei planuri distincte. Aflate în interrelaţie dar, ideatic, distincte. Adică se referă la trei idei. Diferite. Planul unu. Sunt invocaţi "ultimii poeţi" Pur şi simplu sunt invocaţi ultimii poeţi. În ideea că nu mai sunt şi alţi poeţi. Ce înseamnă ultimii poeţi? Care se află la urmă într-o serie, care se află la sfârşit sau chiar ce a rămas dintr-o categorie de ceva. Planul al doilea caracterizează aceşti "ultimi poeţi". Adică ne spun ce sunt ei. În afara registrului de serie temporală sau serie topologică din planul I. Ei bine, aceşti "ultimi poeţi" sunt "rămăşiţe versificate". De unde? Ni se răspunde în planul al III-lea. Dintr-o castă şi ea, casta pe cale de dispariţie. Prin urmare unde vedeţi dumneavoastră similitudini cu vreunul dintre pleonasmele cunoscute sau imaginabile? Vă scapă din vedere o trăsătură fundamentală a pleonasmului. Şi anume, că acele cuvinte alăturate, redundante repetă aceeaşi idee. Aici avem trei idei diferite. Le reiau. 1. Ideea de ultimi poeţi. 2. Ideea de ce sunt aceşti "ultimi poeţi"? Sunt rămăşiţe. Ce fel de rămăşiţe? Versificate. (corect spus) 3. Cui aparţin aceşti ultimi poeţi? Aparţin unei caste. Ce fel de caste? Pe cale de dispariţie. În concluzie vă rog, vă sugerez, rămâneţi la ideea cu oboseala. Vă protejează.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:00:08               următorul contraexerciţiu de lectură, ceva mai târziu   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 09:45:32               Cu "cântau cerul/cântau pasărea" ne-am lămurit, nu ne înţelegem. Dvs vorbiţi de complementaritate, eu vorbesc de identitate. Dar ce ne facem cu "iarbă răvăşită de trupuri dezgolite"? Ce pot face în iarbă trupurile dezgolite, în afară de plajă? Dragoste, evident. Ce sens mai are atunci să mi se deseneze "declaraţie de dragoste"? Ce caută academicele "intrinsec" şi "nedisimulată" aici, langă liricul "iarbă răvăşită de trupuri dezgolite"? Nu mergea mai bine aşa: cântau pasărea şi oamenii care nu-şi ascundeau dezgustul versurile miroseau a iarbă răvăşită de trupuri dezgolite şi-a despărţire   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 09:44:28               Exerciţiu de lectură Poemul ca o pasăre Motto „Materia, in trecerea-i de om, E-o pasare ce plange intr-un pom.” Marin Sorescu Pasarea, ca motiv poetic recurent, a fost este şi rămâne un referenţial în creaţia literară. Cu semnificaţii polisemantice exploatate textual, contextual şi intertextual de către autori, conceptul „pasăre-idee” fiind unul excesiv de generos interpretativ. Din multitudinea de teme care pot reverbera având ca tonalitate fundamentală „pasărea” putem aminti: zborul, devenirea, perfecţiunea geometrică a aripii, absolutul, transcendentul, destinul şi câte altele. Sigur, impactul comprehensiv major asupra unui subiect care, lectorial sau nu, interrelaţionează cu stimulul „pasăre” conduce la ideea de zbor. Însă ar fi un mod reducţionist de limitare la aceasta. Prblema de fond, ca de fapt în cazul utilizării oricăror cuvinte într-un text poetic, este şi în acest caz, originalitatea utilizării. Care generează apoi sens, sensuri. În poemul „stele căzătoare” câmpul polsemantic al „păsării” se îmbogăţeşte cu o viziune nouă, originală, într-un poem care pare a se înscrie într-o spirală virtuoasă poetic. De regulă, până acum, zborul păsării se desfăşoară „pe cer” sau „în cer” cerul incluzând, practic, pasărea. În acest poem cerul însuşi devine pasăre, se transfigurează în pasăre. Obligându-ne să intrăm în spaţiul metafizicii şi să imaginăm un potenţial, iterativ, „meta-cer”. În care, cerul de ordinul I, cerul pasăre, evoluează deasupra lumii între „Început” (fiat lux) şi „Sfârşit” (silence) într-un fel de zbor globalizator, poate uniformizator, însă în orice caz, un zbor cu o anume putere de decizie asupra lumii, conotativ sugerată dar, cu siguranţă, asupra poeţilor, de fapt a „ultimilor poeţi”, explicit exprimată textual „ce li se pregătea din înalturi”. Acest „ce li se pregătea” este vag, neprecizat. Poate numai sintagmele „ultimii poeţi” şi „își numărau în gând zilele rămase” să ofere piste de percepţie. Imaginaţia intertextuală a lectorului poate conduce la variante interpretative. Cert, poetic, este faptul că aceşti „ultimi poeţi” au un fel de conştiinţă a misiunii lor, pe de o parte, şi a unei posibile finalităţi temporale sugerată de „zilele rămase” Până când? Până la sfârşitul lor lumesc? Până la sfârşitul finalizării a ceva, a unei creaţii? A unei epoci? Ori până la „ce li se pregătea din înalturi? Oricum, cu toată această aprehensiune, ei, ultimii poeţi îşi vedeau de rostul lor. Cântau. Idee reluată ravelian şi accentuată prin repetiţia „cântau” asignată „cerului real ”, „cerului de ordinui I” adică păsării (cerului real devenit de ordinui I, adică, pasăre) şi lumii. O lume ostilă lor, poeţilor, pentru care „versurile lor verzi” (şi aici se pot decela câteva piste interpretative – oscilăm între „de neînţeles” şi „care generează un fel de migrenă hermeneutică”, precum comentariile domnului RŞ) conţin secvenţe de viaţă dominate de aprehensiunea menţionată mai sus. Spirala virtuoasă reţine, mai apoi, interelaţionarea „pasăre” (cer devenit pasăre) cu poetul. Unul nebun sau perceput ca nebun. Şi care prinde lacrimile „stele căzătoare” simbol oximoronic al „efemerităţii eternităţii stelare”, Poet care „face tumbe” posibil a fi interpretat gestul ca fiind unul creativ dar greşit înţeles de referenţialul „lume ostilă” devenită azil, care, neînţelegând creaţia „versurile verzi” se rezumă a-l considera ebun „sub privirile condescendente ale unor cinici” Flash-ul retro sugerează clivajul dintre lume şi poet pentru care râsu, acel celebru „ridendo” reprezintă viziunea sa critică şi salvatoare. Iată, argumentată, textual, o cheie de lectură. Nu este singura. Cum spuneam şi altă dată, parteneriatul autor-lector este ori ar trebui să fie unul interpretativ şi creativ dinamic. Acest parteneriat generează prin intertextualizare variante perceptive ca rezultante ale interrelaţionărilor text, Marele Text, context şi concepţia filosofico-existenţială a lectorului. Prin urmare, la limită, pot rezulta atâtea variante interpretative câţi lectori interrelaţionează cu textul. Condiţia este ca aceste variante să fi valide. Adică să constituie un corpus ipotetico-deductiv coerent şi unitar în care nimic să nu pară izolat, arbitrar fără sens.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 09:28:38               Şi acum, distinsă hermeneută, să trecem la pleonasme. Ce pot fi "ultimii" altceva decât "rămaşii", adică rămăşiţele? Trec peste "versificate" - un nonsens de proporţii (aseară eram prea obosit să-l mai semnalez), cu oarece sens era "versificante", şi ajung la "castă aflată în pragul dispariţiei" care nu face decât să repete ideea, probabil să-mi intre bine-n cap. Adevărat, "zilele rămase" virează în registrul temporal, dar, sincer, nu vi se pare prea stufoasă această înghesuială de precizări lipsite de orice efect stilistic? Şi cum puteţi vorbi aici de consacrare? Prin disoluţie, neantizare? Nu mergea oare mai firesc aşa: câţiva poeţi ultimii reprezentanţi ai castei îşi numărau în gând zilele rămase ? va urma   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 09:26:16               Bună dimineața tuturor, departe de mine gândul de a fi impacientat, ba chiar mă bucură dezbaterea indusă de acest poem - tocmai de aceea postăm, de altfel, pentru a ne privi creațiile, bune sau mai puțin bune, prin ochii celorlalți. Concluziile sunt binevenite, iar autorul se poate apleca peste ele, dând la o parte inerentul subiectivism care, de cele mai multe ori, e ca o bilă legată de propria creație. Vă mulțumesc amândurora pentru răbdare şi atenție, sunt onorat.   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-22 09:04:22               Distinsă doamnă Elena Ştefan, într-adevăr, dacă ne gândim bine, multe alte chestii minunate poate face o pasăre în scurta ei viaţă: să uguie, să cânte cucurigu, să ciugulească un viermuş, un peştişor, o gâză, să se ouă, să cadă cloşcă, să ne lase un găinaţ pe parbriz, să sară gardul la vecini, etc. Dar trăsătura ei definitorie, ceea ce o deosebeşte în mod esenţial de noi, singura acţiune de care noi oamenii nu suntem capabili, pentru care o invidiem şi pe care o exploatăm poetic, rămâne zborul. Mă refer la zborul fără motor, desigur. În alegoriile menţionate de dvs mai sus, dacă schimbăm "pasăre" cu "câine", credeţi că se supără Nicolae Manolescu? Cistelecan? Da de unde. Credeţi că un câine nu poate albi de nesomn? În calitate de membru simpatizant al Uniunii Scriitorilor, vă pot întoarce oricând un ghiocel sub brazdă, un măcănit în raţă, o conservă în peşte, etc. Ba chiar şi-o ploaie în apa de ploaie, dacă mă-ncordez puţin. Voi reveni.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 07:11:22 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Domnule Cristian Lisandru, nu vă impacientaţi. Textul pe care l-aţi postat este, cum v-am spus, un text foarte bun. Dacă voi avea timp, poate voi face şi un comentariu aplicat. Până atunci am nişte contra comentarii la comentariile distinsului coleg Radu Ştefănescu. Ale cărui intervenţi m-au surprins profund. Cu bold, comentariile distinsului coleg. Fără, ale mele. - ce poate face o pasare in poezie altceva decat sa zboare? Multe poate face o pasăre în poezie domnule coleg. De exemplu „să strige” „să ţipe” „să se întoarcă în peşte” „să albească de nesomn” etc. Etc. Multe, extrem de multe. Chiar şi în logică pasărea poate face mai multe decât să zboare Vreţi exemple? primele 2 versuri probabil ar trebui reformulate - multiplul pleonasm contextual "ultimii poeti" versus "ramasite", "pragul disparitiei" si "zile ramase" Sunt eronat percepuţi „ultimii poeţi” versus "ramasite", "pragul disparitiei" Nici în planul logicii curente nu există acest pleonasm contextual. D’apoi în plan poetic. Recitiţi. De exemplu „ultimii poeţi pot fi rămăşiţe de idei, rămăşiţe de curente, rămăşiţe osificate etc. Casta aflată în pragul dispariţiei, la fel. Deşi sunt invocaţi „ultimii poeţi” casta poate fi incompletă, în curs de sacralizare, de descompunere, de consacrare etc. Mă miră percepţia domniei voastre. Atât în spaţiul logic dar, mai ales, în spaţiul hermeneutic! - idem "cantau cerul" versus "cantau pasarea" din moment ce cerul e pasare Nici vorbă de pleonasm, nici vorbă de adversitate, de „versus” cum spune domnia voastră. Aici este vorba de adiţionarea diversităţii, de o complementaritate bazată pe un procedeu stilistic denumit „repetiţie” care potenţează efectul acţiunii. - pasarea care zboara din nou in versul 16 e un reminder inutil La fel, pasărea care „zbura” este o repetiţie, o reluare uşor raveliană a motivului poetic pentru a-i conferi noi valenţe. - "cazatoare" e in plus, se intelege ca ploaia cade, chiar si-n poezie; mai cade si-n titlu. Sintagma „căzătoare” nu este deloc în plus. Este chiar bine plasată, ingenios spusă şi cu sens poetic. Este chiar de remarcat! - "gradina nesfarsita" "cat o lume". aici trebuie sa te hotarasti. daca admitem ca lumea e infinita, e pleonasm. daca nu, e o contradictie in termeni, azilul fiind finit, nu poate avea o gradina infinita. sper ca m-ati inteles. În planul logicii poetice „grădina nesfârşită” a unui azil spune cu totul şi cu totul altceva unui degustător de poezie decât unui brigadier care măsoară cu pasul ori compasul nişte lungimi şi lăţimi. Cu regret, domnule coleg, îmi este greu să înţeleg aceste comentarii care s-ar potrivi poate la un ansamblu bielă manivelă, în niciun caz la un text poetic. Am citit şi m-am crucit. Atâta inadecvare perceptivă a unui text nu am mai întâlnit de la intervenţiile onomatopeic interjecţioniste ale unui domn, care a evoluat pe aici şi care avea ştiinţa, poate intuitivă, a creaţiei dar care, la fel ca în comentariile domniei voastre, nu avea capacitatea hermeneutic-perceptivă a apropierii faţă de un text literar.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 00:39:39               am si eu cateva observatii, iata - ce poate face o pasare in poezie altceva decat sa zboare? primele 2 versuri probabil ar trebui reformulate - multiplul pleonasm contextual "ultimii poeti" versus "ramasite", "pragul disparitiei" si "zile ramase" - idem "cantau cerul" versus "cantau pasarea" din moment ce cerul e pasare - pasarea care zboara din nou in versul 16 e un reminder inutil - "cazatoare" e in plus, se intelege ca ploaia cade, chiar si-n poezie; mai cade si-n titlu. - "gradina nesfarsita" "cat o lume". aici trebuie sa te hotarasti. daca admitem ca lumea e infinita, e pleonasm. daca nu, e o contradictie in termeni, azilul fiind finit, nu poate avea o gradina infinita. sper ca m-ati inteles.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-21 23:43:54               Mulțumesc, doamnă Elena Ştefan, modficările se impun, aşa este, văd poemul cu alți ochi acum. Gânduri bune tuturor!   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-21 10:26:45               Cu două excepţii, poemul este foarte bun. Dacă "verzi" din sintagma "versurile lor verzi" reprezintă o noutate şi, prin urmare, se justifică, "albastră" din versul "cerul era o pasăre albastră" este truism, redundanţă. "prin grădina nesfârșită a unui azil cât o lume și sub privirile condescendente ale unor cinici" "şi" nu-şi are rostul. În concluzie, fără "albastră" şi fără "şi" poemul este foarte bun. Am să-l şi înstelez.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-21 04:01:55               Toate cele bune, domnule Mihai Buricea, mulțumesc pentru vizită şi lectură.   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-19 15:54:54               Superb poem, m-a rascolit profund, felicitari !   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2016-02-18 23:52:18	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE