|
|
|
|
|
|
|
|
|
Omul, un Cântec |
|
|
Text
postat de
Vasile Hurmuzache |
|
|
În Cântecul acesta un clopot bate-n dungă,
Dumineci se înalță, pe cer se dă cu mir
Pe-o clipă măsurată ca o vecie lungă
În lacrima de rouă a unui trandafir.
În lacrima aceasta ce toate le sfințește,
Înconjurați de nuferi, au cuibărit lăstunii
Și taie cu aripa vecia care crește
Pecetea ce au pus-o cândva pe raza lunii.
În Cântecul acesta se-nalță ciocârlii
Cu mirul în privire, sub aripi absolutul,
Și-nalță imn de slavă acelei veșnicii
Pe care o ascunde sub haina noastră lutul.
Ești, Omule,în taină, eternă melodie
Spălând cerul cu stele, pe care le-a născut
Din setea de lumină cuprinsă-n apa vie
A ochilor ce-n Lume pe toate le-au făcut.
Ești, Omule, chiar visul în care se visează
Chiar somnul ce-l cuprinde, povestea neștiută
Ce născocește Lumea fiindcă ființează
În partea asfințită și partea ne-ncepută.
Doar Tu și Poezia sunteți de neclintit,
Ești, Omule, în vreme, o melodie tristă,
Nu poți cânta sub iarbă pământul înflorit,
Și fără Tine, Lumea aceasta nu există. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu pentru ce mi-ați scris ieri, ci pentru că eu însămi am scris cândva
"Tot ar rămâne din tristețe-un ciot
Să se multiplice și-apoi, perene,
Să dea mlădițe, să mă reînvie,
Să fiu același cântec plâns din nou,
Întruchipând tristețea pe vecie,
Cu fiecare dureros ecou..."
mărturisesc acum regăsirea întru același crez, îmtru aceeași simțire.
Frumos. Doamne-ajută să fim Cântece frumoase oână la capăt. Mulțumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
Mariana Ghicioi la data de
2015-11-11 21:16:45 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|