PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cartea Irinei 14 - Portret cu tigara Text postat de nastia muresan Mi-e dor să întind mâna după o ţigară, s-o aprind. De starea rarefiată care se împânzea în mine...o lume rarefiată levitând, fumul albăstrui făcând totul mai uşor, totul posibil. O senzaţie de inundaţie cu aer de sus, din cer. Am sentimentul că mă micşorez. Lângă sensul giratoriu de la poştă e o terasă. Acolo am fumat ultima oară, o zi de iulie cald, prea cald. O cola de la frigider pe masa rotundă, cineva spunea lucruri pe care nu le prindeam, mă jucam cu bricheta. E ceva în aerul acestei zile, un iz de toamnă ruginită, toamnă răpusă. Aş vrea mai mult decât să beau ceaiuri amare şi să stau cu paltonul pe mine. Partea de pilot automat a fiinţei mele e in expansiune. Poate de aceea simt că rămâne pe zi ce trece mai puţin din mine, că mă chircesc. Şi încă mă mai micşorez, tocmai am aruncat crizantemele galbene din vaza albastră. Vaza a rămas nespălată în bucătărie. Sâmbătă dimineată m-am trezit în lumina aceea portocalie,o ştii. Ieşise soarele şi am avut un sentiment de incredibil şi de nemeritat. Dar mi se dădea. O zi frumoasă pe care nu mai ştiam cum s-o trăiesc şi ce să fac cu ea. Se poate şi doar s-o laşi să treacă, cum toate celelalte trec. După atîtea zile în care parcă aş trăi în altă poveste, dimineaţa de sâmbătă a fost tocmai un prilej să-mi amintesc că, odată, demult, era altfel. Dar a trecut. Când am văzut sclipind turla bisericuţei de peste drum, am ieşit din casă, cu grijă, să nu-mi trezesc vecinii, oameni la pensie, cu tabieturi. În lume gândurile se fragmentează în bucăţi mici, se mai împrăştie, sau chiar dispar cu totul şi lasă în loc o linişte de plajă abandonată. Şi apoi nici nu ştii de unde poate apărea şansa unei captivităţi, scurte...nici nu mai contează, într-o poveste a altcuiva, ca o alinare. Brutăria de la care cumpăr colaci calzi, cu mac, era inchisă. Dar Ţâcî era acolo, lângă gemuleţul închis, lipit de perete, cum îl văd în fiecare zi de sâmbătă şi duminică. Dacă colac nu e nimic nu e...l-am întrebat ce-ar vrea să-i dau de data asta şi a zis că nu vrea nimic , că are şi el ceva de vânzare, dacă vreau să merg cu el până la taraba lui, că acum are şi el taraba lui. La cinci paşi mai încolo, lângă gardul bisericii, un batic întins pe pământ. Taraba lui. (Oare de unde are Ţâcî batic?). Pe care el aşezase frumos nişte tărtăcuţe, ca nişte dovlecei mititei, cu forma de bec şi cam aceeaşi mărime. Galbene şi frumoase şi proaspăt culese. Chiar seamănă cu un bec de 60 KW, aprins. Îşi întindeau curpenii pe gardul de nuiele din fundul grădinii, la bunica. Ea le culegea târziu, dupa ce cădea bruma. Şi nişte bucheţele de crizanteme cu cozile scurte şi flori mici, albe şi roşii, bănuţi cum le spune lumea în piaţă. -Nu-s di la şimitir, tanti, mă jiur, îs din grădina me, nu ti mint.Tărtăcuţîli is din rîpî, di la pod la Ralea, unde-o chicat malu'. Şi nu le dă scump, aşa ca i-am făcut safteaua lu' Ţâcî şi n-am plecat cu mâna goală de la taraba lui. În urma mea el a strîns basmaua frumuşel, a pus-o în roaba pitită pe aleea de la poarta bisericii, mai avea flori si tărtăcuţe acolo. Şi a plecat înspre piaţă. -N-am vad aişi-şa, tanti, mă duc şî eu oleacî mai încolo, lîngî bulgari. Tot nespălat şi fără căciuliţă pe cap, părul încâlcit şi făra şosete, picioarele goale in bocanci. Îmi spun în gând...uite o poveste bună de spus Irinei, la telefon, in alte timpuri. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE