PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Despre poemul ca un dig de piatră* Text postat de Emanuel Cristescu Despre poemul ca un dig de piatră* Fascinaţia imposibilului, ca asimptotă a „trestiei gânditoare”, materializată în vocaţia de constructor, de creator care să învingă eternitatea (permanentă şi, vai! deşartă aspiraţie umană) ne aduce în planul textului „digul de piatră”. Simbol al forţei şi, totodată, al neputinţei. Neputinţă conştientizată, explicată dar, deşi sisific asumată, singura în măsură să ofere „victorie şi taină/ dincoace de digul de piatră/”. Digul, limită perisabilă între lumile apelor şi lumile uscaturilor, digul, această clipă în memoria timpului, expresie a umanului, (numai metaforic se poate vorbi de un „dig natural”!) în cazul de faţă, prin conotaţia pe care o presupune epitetul „de piatră” rapelează forţa omenescului individual sau colectiv însă, aflat în zona de influenţă a valurilor, aprioric supus caducităţii. Bipolaritatea existenţei, pe de o parte, marea cu multiple piste semantice, pe de alta, „dincoace de digul de piatră” posibil dar nu imperativ inteligibil, uscatul, un dincoace nedeterminat, faţă de care nu se decelează din text nici un fel de atitudine, deci, bipolaritatea existenţei obligă (?) vectorul purtător de spirit uman, autorul, la implicare teleologică: „Am clădit digul de piatră/ să înving (SN) marea/. Cu toate că sau mai degrabă, în ciuda conştiinţei neputinţei, actul implicării este săvârşit, indubitabil exprimat în poem prin perfectul compus „am clădit”. Sigur, efortul care înglobează ca un datum neputinţa nu este anulat de, vai, forţa antitetică (antitezele sunt viaţa, Eminescu) pur şi simplu ci este transfigurat, restituit în statui, bucurie secretă şi, poate, sens al său, devenit „mut pământ” în vuetul mării”. Construcţia digului, era să zic poemului, face trimitere la „ţărmul nesăţios”, „sudoarea sării cerului” şi „însinguratele mâini” ca premisă pentru târziul când „într-o barcă fără vâsle/ pluteam cu amurgul/ într-o scoică pluteam/ (oare nu scoica este locul secret al naşterii perlelor?) eu şi cântecul/ înţeles ideal între mine şi ape/” parcă întărind peste timp reflecţia eminesciană „cum că poezia nu cere să se descifreze, ci, din contra, cere să încifreze o idee poetică în simboalele şi hieroglifele imginilor sensibile”. *Ion Iuga, Despre mine şi digul de piatră Note. 1. Text scris în aprile 1989 şi recuperat dintr-un dosar pe care îl credeam pierdut. Eram interesat atunci de tot ce avea conotaţii subversive. Iar textul meu conţine, atât cât se putea spune, în acele vremuri, trimiterile respective. 2. Dacă are cineva poemul, regretatului poet, l-aş ruga să-l posteze. Biblioteca mea a ajuns să fie aproape de nefolosit. S-a dezvoltat în rafturi pe două rânduri faţă - spate şi, din păcate, nu am adus la zi evidenţa cărţilor, astfel că îmi este dificil să găsesc volumul care este rătăcit pe undeva. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE