|
|
|
|
|
|
|
|
|
mămăița |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Mămăița nu se vedea.
Venea pe la câte unul în vizită,
dar nu, nu se vedea.
Discutam de una, de alta,
fiecare cu ce-a mai făcut,
ea stătea puțină printre noi
și nu se vedea.
Chiar și acum, când scriu aceste rânduri,
mă gândesc la ea,
dar știu că stă undeva retrasă
chiar și în Lumea de Sus.
De parcă nici
nu s-ar pune.
Când și-a dat obștescul sfârșit,
ne-am dus să ne luăm rămas bun
și nici măcar atunci nu,
nu am văzut-o.
Nici așa, moartă,
nu ieșea cu nimic în evidență.
Și dup-aceea s-a ridicat un centimetru
și dup-aceea s-a mai opintit puțin,
și dup-aceea s-a ridicat un metru,
Și brusc ne-am trezit cu toții strigând,
Ia uitați-vă la sufletul lui Mămãița
cum se vede
uitați-vă cum se ridică
mare și frumos
la cer
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Subiectul matur", cum îl numiți dvs, nu înceteazã sã fie copil cel puțin raportat la anumite lucruri.
Bunãoarã, în relațiile de familie, cele care au constituit universul copilãriei, copil-pãrinți, copil-pãrinți, copil-frați, limbajul, formulele de adresare vor rãmâne aceleași chiar și atunci când copilul devine, la rândul sãu, pãrinte sau bunic.
Când am scris textul, m-am gândit și la varianta literar-gramaticalã, dar am renunțat din motivele enunțate mai sus.
P.S. Venea pe la câte unul în vizitã - este o observație fãcutã în calitate de copil, regânditã/revalorizatã exact când am scris poemul, motiv pentru care l-am și scris. Mãmãița este bunica din partea tatãlui și a fost o femeie extrem, extrem de retrasã/discretã. Când venea pe la noi, aproape cã nu o vedeai. La propriu, nu la figurat. Pirpirie și foarte, foarte tãcutã. Luminoasã și bunã. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-11-30 12:18:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În plus, se pare, mai există o incoerență în argumentația logică. Sper să fie conștientizată. Hint: "Venea pe la câte unul în vizită,"
(Emanuel Cristescu)
Vreti sa sugerati cumva, domnule profesor, ca mamaita domnului Florentin Sorescu, la varsta ei, ar fi trebuit sa mearga pe la boi sau trei in vizita?! |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2014-11-30 05:52:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, dar atunci trebuie ghilimele.
Pentru că, altfel, greșeala este atribuită subiectului matur adică, eului sugerat de "Chiar și acum, când scriu aceste rânduri,". "Eu" care este autorul rememberului de mai sus.
În plus, se pare, mai există o incoerență în argumentația logică. Sper să fie conștientizată. Hint: "Venea pe la câte unul în vizită,"
Acestea pentru că, prin răspunsul de mai jos, am fost scoși din logica poetică, unde greșeala nu avea motiv să apară fără ghilimele și aduși în spațiul logic pur și simplu: "Doar este Mãmãița, nu?" |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2014-11-30 05:24:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da! Se face apel la un limbaj specific copilãriei. Doar este Mãmãița, nu? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-11-29 22:34:39 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"sufletul lui Mămãița" ? |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2014-11-29 21:13:19 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|