PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
A t a v i s m Text postat de Gheorghe Oncioiu A t a v i s m Cândva, demult, la mine-n sat, A fost ca ieri, a fost odată, Venea, cu ursul antrenat, Ursaru, -n mână cu o cioată; Şi-n pas vioi, pe lângă el, Fudul, să-l vadă asistenţa, Păşea un ţanţoş puradel, Cu un tambur ţinând cadenţa; Iar ursu, -n lanţ, mergea spăşit, Călcând cu stângul după tobă; Stau câini în gât cu-n hârâit Şi mâţe se-ascundeau în sobă; Apoi ursarul îi da semn, Cu cioata-nfiptă între coaste Şi Moşul se-nălţa la-ndemn, Că timp n-avea să mai adaste; Şi mor, mor, mor şi mor, mor, mor, Dansa şi se dădea de-a tumba; Trei babe ştirbe, în pridvor, Râdeau, crezând că asta-i rumba; Şi mai făcea şi-un giumbuşluc, De mulţi ziceau că e miracol, Mătuşa Lina, balamuc, Unchiaşul, însă, nu, spectacol; Din curţi săreau atunci dulăi, Printre uluci să îl inculpe Şi se-arătau aşa de răi, Plămânii parcă vrând să-şi scuipe; Dar Moşului nici nu-i păsa Că ei băteau ca şi o toacă; Şi-un sat întreg se veselea, Cum câinii latră, ursul joacă. Şi când ursarul, mulţumit, Un semn făcea, că totu-i gata, Martinul se oprea smerit, Iar satul îi punea răsplata În sacul rupt, care-aduna, Încetul cu încet, grămadă, Puţinul ce se nimerea Să-l aibă omul prin ogradă; Apoi alaiu-o lua din loc, În alte sate să ajungă, Talentul să şi-l pună-n joc, Să mai adune ceva-n pungă. Şi iar dulăii se porneau, Cu lătrături şi mai zevzece, Pe când sătenii urmăreau Cum câinii latră, ursul trece… Eheei! dar anii, zeci şi zeci, Trecură-n fugă, cu momele; Ursaru-şi doarme somn de veci, Iar Lina-i oale şi ulcele; Şi toţi ceilalţi s-au dus şi ei Şi-au luat şi obiceiu-n raclă… Dar iată, eu nu pot să-nchei, Că, undeva, o mică faclă Mi se năzare, tremurând, De parcă-ar vrea chiar să răsară… Şi-odată licărul plăpând Irupe larg şi dă pe-afară, Străluminând cu raza lui, Ce mi se-opreşte drept în tâmplă, De văd ceva ce zici că nu-i… Şi totuşi văd că se întâmplă: Într-un filon ce-a conservat O spiţă peste generaţii, Se mişcă un conglomerat… Eu cred că am halucinaţii, Când, din uitatul loc de veci, – Pe care nu-l ştiu unde este, Da-i peste tot, pe unde treci, Altminteri n-ar mai fi poveste Din care-acum să mă adap –, Răzbate-un geamăt… Iese-o mână… Mai iese una… Iese-un cap… Apoi din veşnica ţărână, Ce o credeam c-a vindecat Această lume de himere – Un univers de mult plecat Să-şi ducă viaţa în tăcere –, Ursarul iese-n relief… Dar nu, nu-i el, că n-are cioată; Şi n-are urs… Iar din fief, Răsar mai mulţi, o-ntreagă gloată, Ce dă năvală peste sat; Şi, îmbrăcaţi la patru ace, Vin toţi grăbiţi şi cer mandat, Să pună ursul iar să joace; Iar pentru asta ei nu vor Decât să vină tot devotul*, Să spună limpede, în cor, Un simplu DA. Şi să-şi dea votul. Se uită satul chiondorâş: – Da’ unde-i ursu’? – E-n pădure. – Minciuni, şopteşte un pârâş. – Ba nu. Culege fragi şi mure; Iar el mai este şi pândar Şi în curând o să purceadă Să vă aducă vouă, -n dar, De la prisacă şi cireadă, Un lapte, -o miere, un polen… Însă cum satul nu prea-i crede, Ursarii mai promit şi-antren; Ba unul iute se repede Şi vine cu un toboşar Şi-un ursuleţ de jucărie, Ce-i mânuit de-un păpuşar; Că satul vrea şi comedie; Şi se porneşte iar tumult Şi lumea este îmbiată, Că urs n-a mai văzut de mult, Sau n-a văzut chiar niciodată; Se-mpart şi câinii şi nu tac, Văzând jivina ce răsare; Şi-o latră unii în atac, Iară ceilalţi în apărare. Dar un ursar, oftalmolog, În ochi, pentru o viaţă roză, Le toarnă-ncet, ca pe un drog, Picăturica de hipnoză: – V-aduc, vă dau, vă fac, vă dreg Ce n-aţi avut voi niciodată… Şi-alegătorii înţeleg Promisiunea că e dată. Apoi cu toţii se unesc, Ursari şi lume, vasăzică Şi, în feericul sătesc, Încing pe loc o tananică. Iar la sfârşit de tărăboi, În timp ce ursul-jucărie Se duce-agale prin zăvoi, Tot satul crede în magie. Şi râd ursarii să se-nece, Cum câinii latră, ursul trece… * DEVOT, -Ă adj., s.m.f. (rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobişnuit) devotat. (Dicţionarul de Neologisme, ediţia a III-a, 1978). Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   «i»De corectat:«/i» «i»"S-au! n-a văzut chiar niciodată;"«/i» «i»"Da-i! peste tot, pe unde treci,".«/i» «i»Florentin Sorescu«/i» Corect. Scuzele nu-și au rostul, deși e clar pentru oricine că, aici, este vorba despre „sau“, similarul lui „ori“. Da-i peste tot… = Dar îi peste tot…   Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2014-11-01 15:10:28 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Mi-a plãcut textul, deşi creat impresia de deja-vu, pe filierã Pãunescu şi nu mai ştiu cine. În unele pasaje cade în facil: "Se-mpart şi câinii şi nu tac, Văzând jivina ce răsare; Şi-o latră unii în atac, Iară ceilalţi în apărare." Aritmie: "Sã mai adune ceva-n pungă" - Sã mai ia ceva în pungã. De corectat: "S-au! n-a văzut chiar niciodată; " "Da-i! peste tot, pe unde treci,".   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-11-01 11:12:15	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE