|
|
|
|
|
|
|
|
|
A t a v i s m |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Oncioiu |
|
|
A t a v i s m
Cândva, demult, la mine-n sat,
A fost ca ieri, a fost odată,
Venea, cu ursul antrenat,
Ursaru, -n mână cu o cioată;
Și-n pas vioi, pe lângă el,
Fudul, să-l vadă asistența,
Pășea un țanțoș puradel,
Cu un tambur ținând cadența;
Iar ursu, -n lanț, mergea spășit,
Călcând cu stângul după tobă;
Stau câini în gât cu-n hârâit
Și mâțe se-ascundeau în sobă;
Apoi ursarul îi da semn,
Cu cioata-nfiptă între coaste
Și Moșul se-nălța la-ndemn,
Că timp n-avea să mai adaste;
Și mor, mor, mor și mor, mor, mor,
Dansa și se dădea de-a tumba;
Trei babe știrbe, în pridvor,
Râdeau, crezând că asta-i rumba;
Și mai făcea și-un giumbușluc,
De mulți ziceau că e miracol,
Mătușa Lina, balamuc,
Unchiașul, însă, nu, spectacol;
Din curți săreau atunci dulăi,
Printre uluci să îl inculpe
Și se-arătau așa de răi,
Plămânii parcă vrând să-și scuipe;
Dar Moșului nici nu-i păsa
Că ei băteau ca și o toacă;
Și-un sat întreg se veselea,
Cum câinii latră, ursul joacă.
Și când ursarul, mulțumit,
Un semn făcea, că totu-i gata,
Martinul se oprea smerit,
Iar satul îi punea răsplata
În sacul rupt, care-aduna,
Încetul cu încet, grămadă,
Puținul ce se nimerea
Să-l aibă omul prin ogradă;
Apoi alaiu-o lua din loc,
În alte sate să ajungă,
Talentul să și-l pună-n joc,
Să mai adune ceva-n pungă.
Și iar dulăii se porneau,
Cu lătrături și mai zevzece,
Pe când sătenii urmăreau
Cum câinii latră, ursul trece
Eheei! dar anii, zeci și zeci,
Trecură-n fugă, cu momele;
Ursaru-și doarme somn de veci,
Iar Lina-i oale și ulcele;
Și toți ceilalți s-au dus și ei
Și-au luat și obiceiu-n raclă
Dar iată, eu nu pot să-nchei,
Că, undeva, o mică faclă
Mi se năzare, tremurând,
De parcă-ar vrea chiar să răsară
Și-odată licărul plăpând
Irupe larg și dă pe-afară,
Străluminând cu raza lui,
Ce mi se-oprește drept în tâmplă,
De văd ceva ce zici că nu-i
Și totuși văd că se întâmplă:
Într-un filon ce-a conservat
O spiță peste generații,
Se mișcă un conglomerat
Eu cred că am halucinații,
Când, din uitatul loc de veci,
Pe care nu-l știu unde este,
Da-i peste tot, pe unde treci,
Altminteri n-ar mai fi poveste
Din care-acum să mă adap ,
Răzbate-un geamăt
Iese-o mână
Mai iese una
Iese-un cap
Apoi din veșnica țărână,
Ce o credeam c-a vindecat
Această lume de himere
Un univers de mult plecat
Să-și ducă viața în tăcere ,
Ursarul iese-n relief
Dar nu, nu-i el, că n-are cioată;
Și n-are urs
Iar din fief,
Răsar mai mulți, o-ntreagă gloată,
Ce dă năvală peste sat;
Și, îmbrăcați la patru ace,
Vin toți grăbiți și cer mandat,
Să pună ursul iar să joace;
Iar pentru asta ei nu vor
Decât să vină tot devotul*,
Să spună limpede, în cor,
Un simplu DA. Și să-și dea votul.
Se uită satul chiondorâș:
Da unde-i ursu?
E-n pădure.
Minciuni, șoptește un pârâș.
Ba nu. Culege fragi și mure;
Iar el mai este și pândar
Și în curând o să purceadă
Să vă aducă vouă, -n dar,
De la prisacă și cireadă,
Un lapte, -o miere, un polen
Însă cum satul nu prea-i crede,
Ursarii mai promit și-antren;
Ba unul iute se repede
Și vine cu un toboșar
Și-un ursuleț de jucărie,
Ce-i mânuit de-un păpușar;
Că satul vrea și comedie;
Și se pornește iar tumult
Și lumea este îmbiată,
Că urs n-a mai văzut de mult,
Sau n-a văzut chiar niciodată;
Se-mpart și câinii și nu tac,
Văzând jivina ce răsare;
Și-o latră unii în atac,
Iară ceilalți în apărare.
Dar un ursar, oftalmolog,
În ochi, pentru o viață roză,
Le toarnă-ncet, ca pe un drog,
Picăturica de hipnoză:
V-aduc, vă dau, vă fac, vă dreg
Ce n-ați avut voi niciodată
Și-alegătorii înțeleg
Promisiunea că e dată.
Apoi cu toții se unesc,
Ursari și lume, vasăzică
Și, în feericul sătesc,
Încing pe loc o tananică.
Iar la sfârșit de tărăboi,
În timp ce ursul-jucărie
Se duce-agale prin zăvoi,
Tot satul crede în magie.
Și râd ursarii să se-nece,
Cum câinii latră, ursul trece
* DEVOT, -Ă adj., s.m.f. (rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobișnuit) devotat. (Dicționarul de Neologisme, ediția a III-a, 1978).
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
«i»De corectat:«/i»
«i»"S-au! n-a văzut chiar niciodată;"«/i»
«i»"Da-i! peste tot, pe unde treci,".«/i»
«i»Florentin Sorescu«/i»
Corect. Scuzele nu-și au rostul, deși e clar pentru oricine că, aici, este vorba despre sau, similarul lui ori.
Da-i peste tot
= Dar îi peste tot
|
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Oncioiu la data de
2014-11-01 15:10:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mi-a plãcut textul, deși creat impresia de deja-vu, pe filierã Pãunescu și nu mai știu cine.
În unele pasaje cade în facil:
"Se-mpart și câinii și nu tac,
Văzând jivina ce răsare;
Și-o latră unii în atac,
Iară ceilalți în apărare."
Aritmie: "Sã mai adune ceva-n pungă" - Sã mai ia ceva în pungã.
De corectat:
"S-au! n-a văzut chiar niciodată; "
"Da-i! peste tot, pe unde treci,".
|
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-11-01 11:12:15 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|