CAUTARE AUTORI Completati cel putin un camp. Nume / Prenume / Nume si prenume / Pseudonim
CAUTARE TEXTE Completati cel putin un camp. Autor Cuvinte Titlu Categorie Data exacta (AAAA-LL-ZZ) De la (AAAA-LL-ZZ) Pana la (AAAA-LL-ZZ)
CAUTARE COMENTARII Completati cel putin un camp. Autor Cuvinte Titlu Data exacta De la Pana la
CAUTARE CONSACRATI Completati cel putin un camp. Titlu Autor Cuvinte Postat de
CAUTARE COMENTARII CONSACRATI Completati cel putin un camp. Titlu text Postat de Cuvinte
Kilăr
Text
postat de
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC
ți-am ucis amintirea
cu pumnii strânși a disperare
i-am zdrobit oasele
am auzit scrâșnetul lor descumpănit
craniul meu e neîncăpător
la spectacolul cu năluci
decepțiile zburdă în libertate
mai împușc câte una
o împăiez
din plictiseală
ți-am ucis amintirea
oricum abia mai respira
mă fixa uneori iarna
cu ochii unei zile de august
îi contemplam chipul
avea culoarea tăcerii dintre noi
ți-am ucis amintirea
o vedeam cum zace chircită
ca o singurătate în doi
amputată de ultima speranță
pasăre muribundă
sub tâmplă
ți-am ucis amintirea
într-o noapte cu iz de nepăsare
am ucis-o
cu o ultimă zvârcolire
a unei inimi
care (de atunci)
nu mai există
ți-am ucis amintirea
i-am azvârlit dincolo de durere hoitul costeliv
câinii uitării mușcă din el turbați
ca dintr-o ultimă noapte de dragoste