FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Domnului Recheșan și nu numai
Text postat de Emanuel Cristescu
Domnule Recheșan,

Eu așteptam continuarea excelentului text Arca lu'Mălegan și dumneavoastră ce faceți? Luați cel mai rău exemplu politic al ultimilor ani și deveniți membru jucător și judecător. O sesizare se face cu bună credință, fără escaladarea unui posibil conflict latent, dându-mi link-ul unde un user a încălcat regulamentul. Nu citate. Pentru că nu am timp să fac investigații, să caut contextul din care a fost luat citatul, etc. Apoi, făcând o sesizare nu înseamnă că acela care sesizează are și dreptate. De aceea sesizarea însoțite de sentințe apriorice gen "cartonaș roșu" vă transformă din posibil membru lezat în jucător și judecător. De ce mai faceți atunci sesizarea? Înseamnă că nu aveți încredere în discernământul meu și încercați să mă obligați să-mi însușesc o judecată prefabricată. Ceea ce, pentru mine, este inacceptabil. În plus, reluarea raveliană a unor teme aflate într-o europeică și închisă cutie a Pandorei nu este aducătoare de pace și cooperare pe site. Ci de vindicatisme, de noi și noi scandaluri. Oamenii mai și uită, mai și iartă. Iar, în filosofia noastră, mai există și alt tip de răzbunare: "răzbunarea ce mai cruntă este când dușmanul tău/e silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău" Replicile, relativ dure și oarecum contondente, dar care nu încalcă regulamentul dintre distinșii domni FR și latunski nu justifică în niciun fel intervenția dumneavoastră aici. Puteați deschide un topic separat unde s[ îmi trimiteați unul sau mai multe link-uri care, în opinia dumneavoastră, încălcau punctele x,y, z din Regulament și așteptați ca eu să solicit și punctul de vedere al celui reclamat și apoi să-mi formez o părere argumentată și să iau o decizie. Dumneavoastră ce ați făcut? Aț semănat o nouă sămânță de scandal, ați escaladat un posibil conflict și încercați să mă transformați pe mine într-un yesman al aserțiunilor dumneavoastră. Ne cunoaștem de mult timp. Așa că știți procedura. Sesizare, audiatur et altera pars, formarea unei opinii sine ira et studio, decizie, reducerea sau nu a nivelului celui reclamat. Păcat că în loc să continuați, repet, excelentul text ale cărui episoade le-am așteptat cu sufletul la gură, vă pierdeți timpul cu fleacuri.

Am mai spus-o: spațiul public irascibilizează. Cu atât mai mult când este vorba de personalități mai mult ori mai puțin accentuate cum sunt scriitorii, creatorii în general. Pentru că, în această zonă operează un fel de pariu cu eternitatea. Și, aproape fiecare, cu excepția creatorilor lucizi și nemulțumiți de sine și de propria lor creație, oricât de valoroasă ar fi aceasta, se simte ori se percepe o valoare, de multe ori, supradimensionată. Nu mai amintesc de anizotropia culturală a personalităților care evoluează aici și de asimetriile axiologice ale creațiilor lor. Ar fi o utopie să creadă cineva că acest tezaur elitist ar putea fi uniformizat și ținut în vreun fel de lesă organizațională. Eu, cu eforturi deosebite, mi-am propus, ca numitor comun, limbajul ecoliterar și interzicerea atacului la personă. Asta nu înseamnă că acești creatori, de o mare diversitate creativă, de pregătire și instrucție și, mai ales, de idei, poate fi redusă la comportamentul unor copii din grupa pregătitoare. Și la replici emasculate, vegetale, de seră, efeminate, gălbejite și fără substanță. Nu, eu nu-mi propun așa ceva. De multe ori am spus că îmi doresc pe site adevărați lei creatori, nu mimoza pudică și aceea de seră. Sigur îmi doresc respectarea din convingere a regulamentului adică, o aderență sinceră a membrilor europeici la valorile europeice. Îmi doresc replici spumoase, memorabile dacă se poate însă în spiritul inteligenței, al creativității, al umorului, toleranței și respectului reciproc. În spiritul onoarei. Așa cum boxerii nu lovesc niciodată sub centură așa și membrii europeici ar trebui să țină ei înșiși ștacheta exprimării la niște standarde textuale care să le facă cinste. Mai ales aici, unde se practică o libertate de expresie, i-aș spune la nivel democratic, absolută! Sigur, pentru cei care încalcă aceste principii avem mijloace informatice de a încerca aducerea lor în zona în care au promis că vor evolua atunci când și-au făcut cont aici. Însă, din păcate, reducerea de nivel, pe care am imaginat-o acum cca 10 ani, s-a dovedit vulnerabilă. Cel sancționat continuă să jignească, să insulte, să se "răcoreacă" vărsând lături asupra editorilor știind că aceștia, prin obligațiile voluntar asumate, vor citi, înainte de a le invalida, asemenea insanități. De aceea, într-o viitoare formulă informatică, voi introduce și banarea pentru o perioadă de timp. Adică, cel sancționat să nu mai poată posta. De asemenea, intenția mea frumoasă, izvorâtă din ideea de a putea fi expus textul nud, adică, dezbrăcat de autor și de circumstanțele auctoriale, poziție socială, funcții, etc. are și ea vulnerabilități! În sensul că autorii abuzează de dreptul de a avea pseudonime și de a continua încălcarea regulamentului utilizând asemenea pseudonime.

Prin urmare, domnule Recheșan, nu știu dacă voi fi reușit să mai temperez spiritul dumneavoastră vindicativ însă vă rog acordați 99% din timpul dedicat Europeii, pentru creație și doar 1% justițiarismului europeic.

PS. Deși vă este adresat, textul de mai sus ar fi bine să fie citit de către fiecare membru. Și înainte de a se întreba ce i-a oferit site-ul Europeia lui să se întrebe, parafrazând o zicere americană, ce a oferit el Europeii.

PS2. În virtutea dreptului la liberă exprimare, unii au înțeles că au dreptul să mă jignească, să-mi atribuie insulte, să fie grobieni. Îi atenționez, și am aici în vedere un domn, vorba vine, de peste ocean, că, dacă va mai recidiva, fie și o singură dată, voi merge cu sancțiunea pâna la a-l desemna persona non grata aici!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  observ că au fost șetrse tot felul de texte considerate injurioase, dar servilul ediotor ce operează pe aici a uitat(ori s-a prefăcut că uită)să arunce la coș mitocănia asta:

Misiva catre Gheorghita Pandispan Text postat de florin rădulescu
Stimate inculpat Gheorgita plin de fita Pandispan -tupeu de transnistrean, uite care e combinatia, asta ca sa pricepi si tu, posesorul unui creieras microscopic, lovit cu generozitate de Alzheimer: nu toti suntem cersetori profesionisti, ca tine . Unii n-au tupeu, altii nu vor sa fie deranjati. Tu esti genul traditional de milog care suge orice ca sa fie bagat in zeama. Eu nu sunt poet. N-am afirmat niciodata ca as fi. Versificator genial, poate. Nu particip la cenacluri de bosorogi, ca tine, ca sa castig o franzela. Nu ma milogesc ,ca tine, pentru un premiu dat doar pentru ca ai relatii. Cine ma apreciaza, ma apreciaza, cine nu,nu. N-am sa neg niciodata,talentul tau la spart basici de peste putrezit e inconstabil. Dar asta nu te salveaza de penibil.Sleep tight.”
cam de aici ar trebui început: mătura, fărașul, curățirea de păduchi literari a europeei. pe urmă pot accepta, analiza cele 99%.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-06-24 23:34:27
         
 
  Nu, domnule Recheșan, nu invoc niciun fel de chițibușuri! Fac, pur și simplu, o pledoarie pentru firesc, rațiune, toleranță, coexistență, iertare și moralitate. Poate și pentru iubire de semeni. Cel puțin!

De ce să postați texte? Pentru că sunt valoroase și au cititori.

De ce să acordați numai 1% sau chiar mai puțin, din timpul dummneavoastră, justițiarismului europeic? Simplu. Pentru că este inutil! Succes.

Și totuși, aș mai avea o rugăminte. Recitiți textul de mai sus și încercați s-l înțelegeți și altfel decât de pe poziții vindicativiste!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-06-22 12:11:12
         
 
  Domnule Ioan Peia, vă mai pot fi nefolositor și cu altceva?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-06-22 12:05:50
         
 
  Domnule Ștefănescu,

Poate că era mai bine să nu fi dat curs invitației mele, generale, de a citi textul de mai sus. Poate, cine știe? nu vă octaniza nestăvilita dorință de stingere a incendiilor textuale europeice cu astfel de kerosen pacifist.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-06-22 12:02:59
         
 
  se ia ultimul com al lui gh. rech.

se schimba corespunzator personajele si citatele incriminate

se restabileste majuscula la "cristescu"

se obtine:

dle Cristescu, invocațí chițibușuri europeo-birocratice, insul suduie cu foc și dumneavoastră cereți probe asupra virginității ielelor care dorm în lanul cu sînziene.sau poate mă-nșel eu și expresii precum

"băi gușatule, tu cu cine te-ntreții la glumulițe d-astea? cu copii de țîță?
acum, pe tine, afanase, ar fi trebuit să te lege cu dinții-n gard, ca pe un exemplar de rasă ce ești!
persoana ta sulfuroasă mă interesează, măi plișcă, fix cît mă interesează opiniile lui răDulea, confratele tău întru bășism, adică taman cît un excrement de furnică.
luași șuturi în fundache de la oameni serioși, care au văzut în tine ceea ce ești: un caraghios, cu pretenții de "mare om" (120 kile) de coprocultură!"

ș.a. asemenea nu trebuie sancționate fiind un mod de adresare perfect regulamentar după normele comportamentale ale europeei atelier literar.

ps. la ce bun să postez texte literare într-un spațiu în care manelele și ”țigănia” au invadat paginile?orice aș scrie, posta e ”amendat” de duetul peia & rechesan!


 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-06-22 11:54:54
         
 
  argumentele matale, dom cristescu, sunt apă de ploaie. un fel de discurs răsuflat, de filosof uitat în tranșee, ca soldatul coreean. nici măcar nu mai merită cineva să se obosească a servi contraargumente.
n-ai decît să banezi pe cine poftești și să te joci de-a saitul cum poftești. nimeni nu plînge după dreptul hazliu de a deveni celebru în pătrățica matale. în afară, poate, de veleitari și lingăi, dar ăștia-s cățeluși de casă, latră mumos, dupe cum se vede.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-06-22 10:44:41
         
 
  dle cristescu, invocațí chițibușuri europeo-birocratice, insul suduie cu foc și dumneavoastră cereți probe asupra virginității ielelor care dorm în lanul cu sînziene.sau poate mă-nșel eu și expresii precum ”șoldovean amărît, prietene autist sau taci dreak că-mi bag libelula în soarat ta de amărăștean, ș.a. asemenea nu trebuie sancționate fiind un mod de adresare perfect regulamentar după normele comportamentale ale europeei atelier literar.

ps. la ce bun să postez texte literare într-un spațiu în care manelele și ”țigănia” au invadat paginile?orice aș scrie, posta e ”amendat” de echipa duo rădulescu et comp.!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-06-22 10:14:52
         
 
  "De aceea, într-o viitoare formulă informatică, voi introduce și banarea pentru o perioadă de timp. Adică, cel sancționat să nu mai poată posta."

Până atunci am imaginat următoarea soluție: userul care încalcă regulamentul și care recidivează și care depășește și limitele de bun simț ale unei încălcări va fi declarat "persona non grata" pentru o perioadă de timp. 1ś3ś6 luni, 1ś3ś5śnelimitat ani și i se va reduce nivelul la 10. În această perioadă, editorii nu mai sunt obligați să citească textele ori comentariile acestor useri ci, pur și simplu, doar vor invalida textele și comentariile acestora. Fără a le mai citi.

Democrația, când nu este asumată de cetățeni responsabilizați sau responsabili, are nevoie, pentru a exista, de reguli și de mijloace de coerciție. Altfel sfârșește în haos. Ca o consecință firească a entropiei existențiale.

Vă consult, pe aceia care doriți să vă implicați, în evaluarea sancțiunilor propuse. Respectiv, 1ś3ś6 luni, 1ś3ś5śnelimitat, ani!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-06-22 08:25:47
         
 
  Ma baieti,bagati la cap, mai baci decat Ion Corbu nu aveti. V-a crescut in creuzetul literar, v-a dat formolul sbaterii, a se vedea Peia, v-a crescut aici ca mari scriitori! Rusine! Rechesan, fara Europeea nu intrai in Europa!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2014-06-22 06:18:12
         
 
  "Și înainte de a se întreba ce i-a oferit site-ul Europeia lui...


Sper ca e doar un typo.
 
Postat de catre General Motors la data de 2014-06-22 04:56:26
         
 
  Oops! Ne cearta bosu' iara. Deci ma fac mic si ma duc in vizita la muzeu:

http://www.ziare.com/cultura/muzee/inedit-la-muzeul-taranului-roman-salam-guta-si-minune-pictati-in-foita-de-aur-galerie-foto-1306749
 
Postat de catre General Motors la data de 2014-06-22 04:44:50
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE