|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hai Steaua! (parodie după "La steaua" de M. Eminescu ) |
|
|
Text
postat de
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC |
|
|
Hai Steaua! țip ca un sărit,
Dar pasa e prea lungă,
Semințe- tone-am înghițit
De nervi, cu tot cu pungă!
Doar bara porții-a stat în drum
Echipei roș -albastre,
Dar GOL! Tănase-nscrie-acum
Cu driblinguri măiastre.
Ninel, suporter fericit,
C-un steag pe gard se suie,
Răcnind spre adversar cumplit:
La cât mai multă...U.E!
Final de meci, Acas' ,cu dor,
Îți stinge setea-adâncă,
Nevasta. Zice: -Puișor,
Încă o bere?-Încă!
Poezia parodiată
La steaua
de Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În altă ordine de idei, Rădulescule, tu chiar te iei în serios? Chiar vrei să-mi arăți că scrii poezie la Kilogram(ă)? Maistru-lașule! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-05-24 00:01:18 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LA FODBAL LA CHEFEREU:
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-05-19 06:26:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E liniște pe stadion. Se-aud plesnind
În metru antic, semințele. În zbor
Se duce mingea. Cerul scânteiază.
Năstase preia balonul. și fentază
Un adversar. În ton
Suntem cu toții. Dar ratează
Lovind greșit. Din toți rărunchii
Suporterii se manifestă.
Delirează. Nebun
Încep să strig: e gol;
N-ai fost pe fază
Îmi spune unul.
Mai conteză?
|
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-05-19 01:44:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pastisa
-Hai Dinamo! tip,din scaun
cand ii pasa- aceea lunga,
unu-mi zice ca ma scheaun
si-am un os din gat in strunga.
Cand da-n bara, strig:-Ce bine!
Un ins gras in ros-albastru
ma alinta:-Taci, mai câine!
Da Tanase gol.Dezastru!
Bucuros Ninel se-nfoaie,
din petarda scoate cuie,
gardul cu mine se-ndoaie
cand indic din deget:-...u.e!
Si ajung câne-câineste
pe acas' in ros cu-albastru
iar sotia-mi se stropseste:
-Sa nu-mi zici ca tii cu astru'! |
|
|
|
Postat
de catre
Camila Petrescu la data de
2014-05-18 20:16:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Maestre Adrian, nu sunt fan femele cu barba.Dar raman la opinia ca te risipesti cu nimicuri si e pacat. Iarta-ma, e doar parerea unui oarecare.
Maestre Sorin, onorat de trecerea domniei tale prin pagina mea.
Cu prietenie,
Rudy |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2014-05-18 11:53:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
risipeala de care vorbești, maestre rudy, e, pe undeva, o opțiune personală...
o alegere, în definitiv, între peisajul arid, deșertic pe alocuri, cu cactuși țepoși (europeea) și pajiștea de un verde crud, stropită cu flori de câmp multicolore, proaspete și delicate, a universului creat de acești copii talentați, aduși în fața noastră de o emisiune remarcabilă(next star).
că, unora, nu le place candoarea puștilor, n-ar fi o problemă! concursuri somptuoase, asezonate, cu mult bun-gust, de femei cu barbă, le stau, oricând, la dispoziție!
și, cum dorința de a mă nemuri într-ale litaraturii nu îmi suflă în ceafă, cred că înțelegi de ce prefer să mă "risipesc" prin cele zări de soare pline...
numai de bine! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2014-05-18 10:12:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Faina!
Chit ca sunt polist... :)
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-05-18 05:11:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Multumesc, esti un boier ,ca de obicei,maestre Stef. P.S:Propunerea e viabila, cu accente de genialitate pe alocuri,dar nu se incadreaza in finalul dorit de mine. :)
Cu prietenie,
Rudy |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2014-05-17 19:15:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
maestre, blasfemie, da mișto. propunere pt ultima strofă, steluță.
Ronaldo trage un trasor,
dar Szukala e stâncă.
"de floare" zice-ncetișor,
în lacrimi, o româncă. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2014-05-17 17:08:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Maestre Adrian Mihai, cine ti-a scazut "nivelul" e un om care nu stie ce face. E greu sa gasesti oameni talentati, cu un condei deosebit, ca tine. Pacat ca te risipesti in demersuri legate de plozi si dispute cu tema politica. Dar talentul tau literar e incontestabil si ramane. Multam de vizita.
Cu prietenie,
Rudy |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2014-05-17 16:49:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
maestre, congraciuleișăns!
ți-aș da stea, dar nu mă-ndur! deși o meriți, fie vorba-ntre noi, cu prisosință! cred că cineva din mai marii europeei, văzând că m-au uitat, pedepsit, pentru vreo 4 luni și ceva, cu nivelul redus de la 20 la 10, s-a grăbit să mă ridice, mintenaș, la nivel 100! fapt pentru care nu-i mulțumesc!
pentru ce merite, oare? doar pentru faptul că nu i-am tras de mânecă, pe jupâni, în legătură cu expirarea perioadei de penitență? să mă bucur, și eu, de un regim de detenție semi-deschis?
nu vreau să abuzez de un drept primit, așa, la ... (g)utui măraru', ca de un dar venit de la zei, așa că te asigur, doar, de întreaga mea admirație!
de voturi, stele, și alte cele să se ocupe corifeii europeei! :)
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2014-05-17 14:43:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florentin, tu esti o gângànie simpatica, dar n-ai tangenta cu chestiile subtile, gen parodie!Eu zic sa ne vedem fiecare de treburile noastre.Tu, mai scoti ceva volume pentru centrele de colectare, eu o sa ma multumesc sa sa public virtual, fara pretentii de poet, dar cu pretentii de versificator genial! :)
Cu prietenie absoluta,
Rudy |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2014-05-17 13:14:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De fapt, "Neamu' lui Peneș Curcanul". |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-05-17 12:39:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Păi dacă-mi plac mult filmele! :)
P.S. Parodia asta mi-a adus aminte de versurile celor de la "Fără zahăr", nu știu dacă le cunoști. "Cântecul căprii" și "Peneș Curcanul". |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-05-17 12:33:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florentin, esti din alt film, dar nu-i nici-o problema. :)Merci de citire.
Rudy |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2014-05-17 08:11:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pare a fi mai degrabă o stea desprinsă din epoleții lui Peneș Curcanul:
"Plecat-am nouă din Vaslui,
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ș-aveam și pene-n frunte.
Toți dorobanți, toți căciulari,
Români de viță veche,
Purtând opinci, suman, ițari
Și cușma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!
Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa țară.
Așa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună.
Oricine-n cale ne-ntâlnea
Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-ademenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
De mergem la vro nuntă?
Noi răspundeam în hohot: "Ba,
Zburăm la luptă cruntă!"
"Cu zile mergeți, dragii mei,
Și să veniți cu zile!"
Ziceau atunci bătrâni, femei,
Și preoți, și copile;
Dar cel sergent făr' de musteți
Răcnea: "Să n-aveți teamă,
Românul are șapte vieți
În pieptu-i de aramă!"
Ah! cui ar fi trecut prin gând
Ș-ar fi crezut vrodată
Că mulți lipsi-vor în curând
Din mândra noastră ceață!
Priviți! Din nouă câți eram,
Și cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu... și am
În piept inima rece!
Crud e când intră prin stejari
Năprasnica secure,
De-abate toți copacii mari
Din falnica pădure!
Dar vai de-a lumii neagră stea
Când moartea nemiloasă
Ca-n codru viu pătrunde-n ea
Și când securea-i coasă!
Copii! aduceți un ulcior
De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
Și jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei
Și mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la frații mei,
Cu toți pieriți în floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat
Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Râzând de-a bombei șuier.
Deodat-o schijă de obuz
Trăsnind... mânca-o-ar focul!
Retează capul lui Cobuz
Ș-astfel ne curmă jocul.
Trei zile-n urmă am răzbit
Prin Dunărea umflată,
Și nu departe-am tăbărât
De Plevna blestemată.
În fața noastră se-nălța
A Griviței redută,
Balaur crunt ce-amenința
Cu gheara-i nevăzută.
Dar și noi încă o pândeam
Cum se pândește-o fiară
Și tot chiteam și ne gândeam
Cum să ne cadă-n gheară?
Din zori în zori și turci și noi
Zvârleam în aer plumbii
Cum zvârli grăunți de păpușoi
Ca să hrănești porumbii.
Și tunuri sute bubuiau...
Se clătina pământul!
Și mii de bombe vâjâiau
Trecând în zbor ca vântul.
Ședea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trăgeam noi tot în gol,
El tot în carne vie...
Ținteș era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Și bietul Ținteș căzu mort,
Îmbrățișându-și tunul.
Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad
Erau în sentinele.
Fierbea văzduhul ca un iad
De bombe, de șrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi
Tăiați de iatagane,
Alăture c-un moviloi
De leșuri musulmane.
Sărmanii! bine s-au luptat
Cu litfa cea păgână
Și chiar murind ei n-au lăsat
Să cadă-arma din mână.
Dar ce folos, ceața scădea!
Ș-acuma rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
Și cu sergentul, șese!...
Veni și ziua de asalt,
Cea zi de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt
Față cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
"Cât n-om fi morți, voi cinci și eu,
Copii, tot înainte!"
Făcând trei cruci, noi am răspuns:
"Amin! și Doamne-ajută!"
Apoi la fugă am împuns
Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii toți cu mine!
Și cum la șanțuri alergau
Cu scări și cu fașine!
Iată-ne-ajunși!... încă un pas.
"Ura!-nainte, ura!..."
Dar mulți rămân fără de glas.
Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc
Cât nu-1 încape gândul.
Un șir întreg s-abate-n loc,
Dar altul îi ia rândul.
Burcel în șant moare zdrobind
O tidvă păgânească.
Șoimu-n redan cade răcnind:
"Moldova să trăiască!"
Doi frați Călini, ciuntiți de vii,
Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.
Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: "Cine-i Curcan,
Să fie șoim de munte!"
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă.
Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm... iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
"Allah! Allah!" turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.
Ura! măreț se-naltă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
Căzuți pradă urgiei!
Sergentul moare șuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!
Și eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
"Ah! pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbânda!"
Apoi, când iarăși m-am trezit
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
"Virtutea militară"!...
Ah! da-o-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Și moartea vitejească!" |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2014-05-17 02:52:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cat poti fi de banal! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2014-05-16 23:49:49 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|