FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Excepție europeică: discuție politică
Text postat de Emanuel Cristescu
Probabil, ca la manualul de dezinformare, dezbaterea privind influențarea de către observator a experimentului în cazul fizicii cuantice, a fost deturnată de către distinsul nostru coleg Ioan Peia, acuzându-mă, de data aceasta, de nu știu ce ticăloșii politice. Ce legătură vor fi având opțiunile mele politice cu subiectul „influențarea de către observator a experimentului în fizica cuantică, numai domnia sa poate ști. Însă ca mijloc manipulator, acuzator și calomniator, lăsat așa, fără replică, ar putea avea oarece efect asupra firilor mai slabe, potrivit principiului „calomniază, calomniază, tot va rămâne ceva…


De aceea, deși am hotărât să nu mai facem dezbateri politice aici. prin excepție, vă voi cita câteva dintre punctele mele de vedere exprimate în ultimele zile, în alt spațiu internautic (Dacă vă faceți cont pe FB și îmi trimiteți o cerere vă voi da acceptul și le puteți vedea acolo)

Prin urmare, iată câteva astfel de intervenții:

Despre USD și ultimele evoluții
“ USD-ul este pregătit de luptă! Strigă în microfon Daniel Constantin! Vă promit dreptate până la capăt, striga cu câteva minute înainte Liviu Dragnea. Și toate aceste la un Congres. Da, sunt pregătiți de lupta cu ...numărarea secundelor care i-au mai rămas lui Băsecu din mandat. Da, vor face "dreptate până la capăt" că doar nu-i doare gura. Cine a promis o dată promite și a mia oară. Și apoi devine clepsidră inertă numărătoare de secunde. Așa o dreptate până la capăt ...mai rar. Problema este cine îi mai crede? Votați-ii pentru a vedea cu ce coabitare vă mai procopsește! Votați-ii și poate vă veți trezi cu modelul Putin - Medvedev! Mie mi-au ajuns răsucirile la 180 de grade ale domnului Ponta. Mi-a ajuns că aroganța lui Năstase și prostănăceala lui Geoană care ne-u procopsit cu Băsescu. Omul care, sfidând tot ce se putea sfida, ne oferă acum Partidul Albă ca Zăpada cu aceiași pitici pedelești. Mi-a ajuns bocismul impotent care a masacrat salariile și pensiile și a distrus România. Voi vota cu singurul partid care a rămas consecvent promisiunilor electorale și care nu a intrat în mocirla coabitării cu Băsescu. Voi vota cu partidul care poate aduce prosperitate. Voi vota PNL. Pe cei care înțelegeți ce v-am spus, vă invit alături de mine!”

Despre ce ar trebui, în opinia mea, să facă PNL
1. Moțiune de cenzură, cât mai repede. Că altfel propaganda pesedistă, ați văzut, în ciuda faptului că PSD are pact semnat de coabitare cu Băsescu, aruncă vina coabitării asupra PNL-ului. Și, repetată, minciuna poate prinde la firi mai slabe.

2. Inițierea procedurii de suspendare a lui Băsescu pentru încălcarea gravă a constituției prin implicarea partinică în campania electorală sau, eu așa aș face, aplicarea procedurii Ghișe. S-ar atinge două obiective deodată: dacă s-ar reuși debarcarea lui Băsescu ar fi o victorie extraordinară pe care și-ar asuma-o inițiatorul. Dacă PSD nu ar vota “pentru”, s-ar pune în evidență limpezirea apelor și orice încercare a PSD de a mai acuza PNL de apropiere de Băsescu ar deveni necredibilă. Iar dovada coabitării și colaborării pe sub masă dintre PSD și Băsescu ar fi evidentă și pentru cei mai mari detractori. Și s-ar risipi total și manipularea cum că PNL ar fi de partea lui Băsescu. Ați văzut, și ieri, în prezența lui Shultz, Ponta a aruncat această mârșăvie. Este o șansă unică pentru PNL care nu trebuie ratată. În concluzie, trebuie ACȚIUNE. Iar Hașoti ori sprijină procedura Ghișe ori trebuie înlocuit. Că altfel pare teleghidat de Băsescu. De ce este o șansă unică? Pentru că PDL, PMP, FC, etc nu vor vota cu niciun chip cu PSD-ul. Și vor vota vrând nevrând și strângând din dinți cu PNL ori se vor abține. Iar PSD singur nu poate da un președinte.

Cu referire la Tăriceanu:
„Câtă ipocrizie! Omul ăsta spune că vrea să refacă el USL-ul. Pentru că PNL-ul nu va lua 20% și Antonescu va trebui să demisioneze. Pe de altă parte nu mai face partidul ală de oamnei la reformă, chipurile, să nu scadă scorul PNL-ului. Adică să ia peste 20! Ipocrizie 100%. Adevărul este că nu se poate face un partid cu un conducător trădător decât cu vreo câțiva membri asemenea lui. De-alde Imbecilișiu și alți teleghidați prin dosare. Cu toată energia și candoarea Monei Nicole. I-am prezis dinainte eșecul dar nu m-a crezut. Păcat de devotamentul și energia ei. Și le-a pus în slujba trădării. Iar, românii, se știe au un seniment de greață față de trădători!”

Referitor la afișul PMP cu madame Udrea în postură de înger în blugi!
„Parcă ar fi un batalion de îngeri. Dar când știi că sunt aceiași pedeliști băsiști și treșapați le vezi copita sub glezna photoshopată! Și cornițele și codița desi au fost mascate bine cu alb și albastru!”

„Ăștia au viziuni bolnăvicioase. Vor să ridice toată România. În timp ce în țările democratice sunt ridicați doar infractorii! Doamne păzește să votezi așa o viziune.”

Referitor la „Ridicăm România” din afișul de mai sus
„Cu duba? Ridicați România cu duba? Toată România? Măi, voi nu sunteți zdraveni! Nici Stalin n-a reușit! Darămite niște reinventați ca voi!”

Referitor la Ponta
„Nici păcăleală nici păcălici. Ponta este copy - paste Băsescu. Este în stare, cu zâmbetul pe buze, de orice coabitare, de orice trădare, de orice compromis. Să fie el împotriva unui vicepremier al partenerului care l-a girat și l-a adus la putere însă să accepte un vicepremier UDMR și să facă inimaginabile trocuri cu UDMR asta numai Băsescu putea să facă. Și evident, Ponta. Și acum, un fel de "dragă Stolo, cu o coadă de topor, Tăriceanu să verse lacrimi de crocodil”

Referitor la politica PSD acum
„PSD, din păcate, a găsit o coadă de topor în PNL în persoana masonului quintmarried Tăriceanu. Însă, din fericire românii sunt prea inteligenți să mai ascute cântecele de sirenă. Cine a promis dreptate până la capăt și nu s-a ținut de cuvânt o va face de o mie de ori. Prin urmare Gata, destul ajunge. Ponta a compromis USL-ul și acum se leagă de USL ca înecatul de pai. USD nu poate avea majoritate absolută. Iar ceilalți nu vor vota cu USL. Vor vota, strângând din dinți și fără nicio plăcere cu PNL. Și asta fără să li se promită ceva, fără să facă vreun troc. O vor face obligați de situație!”

Referitor la Roșia Montana și, se pare, închiderea, practic, cel puțin în această fază, a subiectului
„Felicitări. Iată că aceia care spuneau că ieșim în Piață degeabă, că nu are rost să ne prezentăm la Comisia senatorială, că jocurile sunt făcute, etc s-au înșelat. Totul este să crezi, să speri și să teimplici. Iată o parte din depoziția mea în fața acestei Comisii http://stiri.tvr.ro/ultima-zi-de-audieri-in-comisia-speciala-pentru-rosia-montana-editie-speciala-pe-tvr-news_35872_video.html#view”

Referitor la pozițiile lui Ponta cu privire la „refacerea USL-ului, după ce a făcut tot posibilul să-l distrugă
„Pentru cei care înțeleg și care nu mai vor coabitarea mocirloasă! Pentru cei care realizează că PSD ARE UN PACT DE COABITARE CU BĂSESCU însă acuză că de fapt PNL ...coabiotează cu acesta. Este incredibil câte lucruri de necrezut pot crede unii!”
„Îmi crește tensiunea când aud cum spune Ponta, care are pact de coabitare semnat cu Băsescu, că PNL ....coabitează cu Băsescu! Și cel mai mult mă doare că sunt mulți care îl mai cred. Dar mă liniștește faptul că românii sunt prea inteligenți să mai înghită astfel de minciuni!”


Referitor la divese acuze aduse PNL

„Păi intoxicarea și manipularea ce să facă? Dezinformează și intoxică! Zilnic, PNL trebuie să producă evenimente în care să ia distanță atât de PSD cât și de BĂsescu. Orice apropiere de Băescu ori de cântecele sale de sirenă pot fi fatale!”

„Moțiunea de cenzură. Cât mai repede cât mai argumentată și cât mai bine negociată. Și apoi inițierea suspendării lui Băsescu ori aplicarea procedurii Ghișe. După schimbarea lui Hașoti din poziția de lider de grup. Se pare teleghidat oarecum de Băsescu!”

Acuzei că Antonescu ar fi făcut un troc cu Băsescu
„Niciodată. Pentru PNL Băsescu este un proscris. Iar dacă vreun lider PNL va face vreun troc politic cu Băsescu acela va fi rejectat din PNL. Oricine ar fi. Omuil ăsta a distrus România în zece ani. Ponta l-a resuscitat și tare mă tem că vor să impună modelul Putin Medvedev!!

Acuzei că Antonescu a făcut troc cu Băsescu pentru că a mers la Cotroceni
„Mai meditați. A mers la Băsescu în interes de serviciu. dacă a făcut-o în alt scop, fiți sigură, Băsescu va face public, pe surse, acest scop și Antonescu va fi terminat. Cât privește alianțele interpretați greșit. Antonescu nu va face alianțe. Ceilalți îl vor vota de nevoie și scrâșnind din dinți. Fără vreo alianță, fără să li se promită nimic. Că doar nu vor vota PSD-ul!”


Pentru aceste puncte de vedere și pentru altele la fel, iată ce mi s-a transmis pe e-mailul personal:

„Revin cu recomandarea sa nu mai produceti mesaje pe facebook legate de marea politica.
Aveti o lista intreaga de domenii in care sa trimiteti produceti mesaje: performante de la […], emisiuni […], realizari profesionale personale, promovarea blogului Europeea, etc.
Daca nu suntem in aparatul central de conducere al partidelor politice cred ca astfel de mesaje din partea corpului profesoral universitar sunt putin deplasate. In plus pot sa ne afecteze apararea intereselor universitatii noastre.
In plus puteti folosi timpul pentru redactare articole, […].
Cu stima
[…]

Este un fel de a doua avertizare

Iată răspunsul meu

„Domnule Profesor,

Ce rău v-am făcut? Nu știu de ce ori poate știu, eu vă consider un prieten.
Recomandarea acesta sună a amenințare. Chiar asta v-ați dorit?

Știți că încă de prin 2008 eu am ieșit în Piata pentru Rosia Montana? Stiti ca m-am prezentat la Comisia Parlamentara si chiar daca senatorul nostru m-a abordat si mi-a spus sa nu mai fiu asa vehement eu mi-am sustinut punctul de vedere?

Cum credeti ca imi pot schimba principiile si convingerile profunde asa netam nesam?

Dati-ma fara din partid. Dati-ma afara din universitate. Insa orice mi-ati face nu-mi puteti schimba convingerile. PNL cu Antonescu, acum, au o sansa extraordinara. Daca dorit, va explic. Iar eu nu voi intra in jocuri de culise sa distrug aceasta sansa. Ci voi sprijini cu toata forta PNL-ul. Un sigur lucru m-ar putea opri. Daca Antonescu ar fi facut vreun troc mocirlos cu Basescu. Atunci ar fi terminat politic. Si ar fi o mare dezamagire.
Prin urmare, domnule Profesor, regret ca m-ati pus in asemenea situatie.”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ce înseamnă a fi de "rit socialist-extremist", măi propagandă?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-05-03 12:33:20
         
 
  Despre domnul Peia numai de bine, ii doresc sa fie sanatos, dar nu cred ca poate fi luat in serios. Domnul Peia, fie-i talentul literar contagios, este de rit socialist-extremist. Putem lua in serios astfel de opinii?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2014-05-03 01:16:25
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Desi sunt de acord cu dumneavoastra in multe privinte, cele in care observ ca parerile noastre diverg ma determina sa constat ca nu aveti o anvergura liberala. Antonescu este pe mana cu presedintele, asta e clar pentru toata lumea. Radu Rusanu si prietenii vor face puscarie, asta este, de asemenea, extrem de clar chiar si pentru ei. Cand situatia a cerut-o, liberalii s-au pupat pe gingii cu socialistii, e istorie si nimic nu mai poate spala aceasta rusine.
Ce ar trebui sa faca liberalii, si nu fac, este sa joace inteligent.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2014-05-03 01:10:00
         
 
  și-aici, tot despre politică?  
Postat de catre yyy xxx la data de 2014-05-02 13:28:25
         
 
  ”Dati-ma fara din partid. Dati-ma afara din universitate.”

Ce viteaz mai sînteți!

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2014-04-30 10:53:14
         
 
  „dezbaterea privind influențarea de către observator a experimentului în cazul fizicii cuantice, a fost deturnată de către distinsul nostru coleg Ioan Peia, acuzându-mă, de data aceasta, de nu știu ce ticăloșii politice. „

stimate și onorate, venerabile și magnifice dom’ cristescu,
puteți să-mi spuneți cînd și în ce anume împrejurări am făcut eu acest lucru? eu, dacă bine mi-amintesc, o interpelai, într-o poveste cam de aceeași factură, pe o anume doamnă, clonă a clonelor, nu pe dv.
să fie vorba de fantoma lui barbă-neagră, piratul în variantă penele?
posibil!
o iau, iute și apostolește, pe poteca activismului mneavoastră, pe care, văd, o bătătoriți cu osîrdie...

„Mie mi-au ajuns răsucirile la 180 de grade ale domnului Ponta.”

da’ răsucirile la n * 180 de grade ale lui antonescu, nu? sau v-a luat amețeala în caruselul politichiei peneliste și nu mai percepeți ce și cum?

„Mi-a ajuns bocismul impotent care a masacrat salariile și pensiile și a distrus România.”

„bocismul impotent” al cui? că parcă făceați parte din cor, în calitate de bocitoare!

„Voi vota PNL. Pe cei care înțelegeți ce v-am spus, vă invit alături de mine!”

ce mai frumușață de propagandă politică! v-au angajat ăia în calitate de vector de imagine? mare greșeală!

„eu așa aș face, aplicarea procedurii Ghișe.”

ați face – facere, da’ iote că optativul dv. nu se cam potrivește cu realiteșănul! altfel spus: geaba voința, dacă nema putirința!

„dacă s-ar reuși debarcarea lui Băsescu ar fi o victorie extraordinară”

iarăși un optativ! din optativă în optativă, către... victoria decisivă!

„orice încercare a PSD de a mai acuza PNL de apropiere de Băsescu ar deveni necredibilă.”

nu a fost nevoie de acuza cutrelor din pesede, ci de realitatea cea reală, percepută de majoritatea alegătorilor. eu, unul, și cei pe care-i cunosc, au perceput răsucirea de atitudine a antoneștilor ca pe o manevră joasă.

„Și s-ar risipi total și manipularea cum că PNL ar fi de partea lui Băsescu.”

nicidecum. ați mai rămas cu un sfîrc de credibilitate, de care încercați să mai trageți cu astfel de justificări subțiri.

„Pentru că PDL, PMP, FC, etc nu vor vota cu niciun chip cu PSD-ul. Și vor vota vrând nevrând și strângând din dinți cu PNL ori se vor abține.”

ooo, ce formooos, ce formooos, aci vă dedurăți arama pe față! deci nu contează votul mizer al celor pe care-i înfierați cu patimă, căci, nu-i așa? dacă ne sprijină, dujjjmanii noștri, nu mai e dujjjmanii noștri! sună, cumva, a cinism de joasă factură?!
mde, spălată, conștiința e ca nouă!

„Adevărul este că nu se poate face un partid cu un conducător trădător decât cu vreo câțiva membri asemenea lui.”

la care conducător vă referiți, domnu’? cumva la cel care ne amenință cu o perioadă în care „îl vom regreta pe băsescu”? mișto! așteptăm cu anteres noua dictatură antonesciană! că istoria are un obicei cam prost: e cu repetir!

„Iar, românii, se știe au un seniment de greață față de trădători!”

păi, da. și eu am așa, o greață, cînd mă gîndesc la liberali și manevrele lor ieftine, de politruci cu ziua!...

„Ponta este copy - paste Băsescu.”

o fi! da’ ce copy-paste cu lătișor de matcă e antonescu!! ieri îl înfiera pe băsescu, azi s-ar întîlni cu el „ de cîte ori are chef”! păi, avu din belșug, dupe cum s-a văzut! ca să ia lecții de băsism! și ce elev eminent deveni!...

„să accepte un vicepremier UDMR și să facă inimaginabile trocuri cu UDMR asta numai Băsescu putea să facă.”

ete, na! că voi nu acceptarăți, în guvernele anterioare! sau ați uitat? aveți memorie cam selectivă!

„PSD, din păcate, a găsit o coadă de topor în PNL în persoana masonului quintmarried Tăriceanu.”

în timpul prim-ministeriatului lu masonu’, românii o duseră cam bine. și asta e greu de uitat. contestîndu-l pe tăriceanu, vă contestați și participarea la atare cabinet. și ce mai rămîne din voi?
da’ ce, antonescu a rămas pe dinafara masoneriei? ce spui, bre! să nu ai matale siurpraize neplăcute!

„Cine a promis dreptate până la capăt și nu s-a ținut de cuvânt o va face de o mie de ori.”

eu țin minte, mai degrabă, propaganda liberală cu „dreptatea pînă la capăt”! nu’ș cum se face dar parcă tot la nivel de vorbă goală rămase!

„Îmi crește tensiunea când aud cum spune Ponta, care are pact de coabitare semnat cu Băsescu, că PNL ....coabitează cu Băsescu!”

ăsta, ponta, a avut pact de coabitare în văzul lumii!
antonescu, mai pe din dos!
diferență de strategie, ce-i drept. pe din dos e mai sfios!

„Orice apropiere de Băescu ori de cântecele sale de sirenă pot fi fatale!”

păi, fatale vă fură! o să mai luați praful de pe tobă la alegeri!

„Acuzei că Antonescu a făcut troc cu Băsescu pentru că a mers la Cotroceni
„Mai meditați. A mers la Băsescu în interes de serviciu.”

am meditat, de și nu era nevoie de un efort antelectual intens ca să vezi cu ochiul liber cum s-a jucat pe dupe cortină! „interes de serviciu” sau de „servicii”, ori interes personal sau de partid, tot un drac! s-au pupat în peața entependenții, din curtea cotrocenistă, noaptea, la ura udristă, și au încheiat pactul de neagresiune. de ce nu l-au mai atacat bășilă și bășiștii pe „căcărău”? și vițăvercea? ia ghici, ciuperc㠖 vorba lu barbă-neagră!

„dacă a făcut-o în alt scop, fiți sigură, Băsescu va face public, pe surse, acest scop și Antonescu va fi terminat.”

păi, a cam făcut publică povestea, și nu prin surse, ci în direct, la tivi labe unu. ori matale nu fuși prin preajmă! zicea bășilă că l-ar vota pe antonescu oricînd! păi?!...

Pentru aceste puncte de vedere și pentru altele la fel, iată ce mi s-a transmis pe e-mailul personal:

„Revin cu recomandarea sa nu mai produceti mesaje pe facebook legate de marea politica.

ei na, nu are omu voie să se dea cu ai lui, dacă interesele țărișoarei o cer!

„Cum credeti ca imi pot schimba principiile si convingerile profunde asa netam nesam?”

uite-așea: hocus-pocus-preparatus!

„Ci voi sprijini cu toata forta PNL-ul. Un sigur lucru m-ar putea opri. Daca Antonescu ar fi facut vreun troc mocirlos cu Basescu.”

ooooh! abia acușa apăru revelațiunea!!!
după ce ne ținuși, dom profesore, o adevărată ditirambie prodomo!
dar or’ș’cît: VOTAȚI-II, VOTAȚI-II, pe peneliști!
fie și cu mai mulți iiiii în coadă, dacă e posibil!
că o vrea și dom profesore un post de senator, cevașîlea, pîn partidul purilor, candizilor, îngerașilor, cărora le-au zburat penele de tot, de cînd cu rocada pro-băsistă!

și ca să nu se creadă că fac pledoarie pentru pesedei, zic aici: uuuu, băi ăia, ai lu iliescu, șulfe de cabinet!

ps: da' ce-mi plac mie "excepțiile"! mai ales cînd ai botoane pe mînă!...




 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-30 10:41:38
         
 
  lăsați, domn profesor, știm că sunteți un candid(în sensul voltairian al cuvîntului)într-ale politichiei, nu vă necăjiți! haideți să vorbim despre altele, de pildă influența tipologiilor din regnul parlamentar actual asupra literaturii de sait. excepția invocată de dumneavoastră, poate să confirme regula dar nu va isca decît comentarii partizane și deloc ecoliterare.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-04-30 08:33:35
         
 
  Am luat cu copy-paste pasajele. Cele mai multe sunt scrise și emoțional și ca atare, probabil, au mai multe typo. Le-am lăsat așa.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-04-30 03:09:48
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE