|
|
|
|
|
|
|
|
|
Oenolectorul |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Literarul reprezină convenţia potrivit căreia textul, într-un context dat, ca existenţă autonomă cu potenţialităţi generatoare de stimuli ideatici şi perceptivi - senzoriali, intuitiv ori raţional, în interrelaţionarea cu alte texte ori concepţii, se validează ori este validat auctorial şi/sau lectorial, inter şi transdisciplinar, într-un perpetuu proces de tranzitivare de semnificaţii coerente, care se deduc unele din altele, astfel încât, niciuna să nu fie arbitrară, izolată.
În definiţia generală, de mai sus, am încercat surprinderea tuturor ori a cât mai multor factori care sunt implicaţi în fenomenul literar. Toţi aceşti factori au importanţa lor. De-a lungul timpului, de multe ori, s-a pus accentul, fie pe unul, fie pe altul ori mai mulţi dintre aceşti factori. Fenomen care a condus la elaborarea unor întregi teorii mai mult ori mai puţin integratoare, mai mult ori mai puţin acceptate de către cei implicaţi în ceea ce am putea numi „viaţa literară” a unei comunităţi mai mari ori mai mici. La limită, întreaga societate umană.
În însemnarea de faţă mă voi referi la unul dintre aceşti factori şi anume la cititor denominat şi „lector”.
Teoriile actuale decelează o muţime de tipuri de lector. De la lectorul naiv până la, să spunem, specialistul ori expertul în lecură. Iată câteva astfel de tipuri, fără pretenţia de a le fi menţionat exhaustiv.
„Lectorul primitiv”, naiv sau neavizat. Este o persoană, alfabetizată sau nu, care poate intra în contact cu un text literar direct sau mediat. Intuiţia şi experienţa imaginativ-senzorială îi permit, de regulă, o receptare univocă şi limitată a textului. Evident, în procesul lecturii se poate perfecţiona. Şi poate deveni un valoros autodidact. „Lectorul ţintă”. Este lectorul căruia, după principii de marketing, îi sunt destinate, de cele mai multe ori, premeditat, texte. Cu intenţii mai mult sau mai puţin manipulatorii însă, oricum, texte produse pentru gustul ori aşteptările sale. „Lectorul autor”, cunoscut şi ca „alter ego”. În timpul producerii textului sau după, autorul îşi citeşte propriul text. Text care, cel puţin diacronic, poate răspunde concepţiilor şi exigenţelor sale sau nu şi faţă de care poate avea opinii convergente sau divergente.. Este cazul tipului de lector în care, în principiu „ce şi-a propus să spună” autorul şi „ce spune textul” se identifică mult cu „ceea ce înţelege lectorul” Am spus „în principiu” deoarece, de multe ori, lectorul-autor nu este mulţumit de propriul text pe care îl revizuieşte, revine asupra lui, îl completează, etc. Cine a văzut pagini scrise de Marin Preda a putut constata ceea ce am putea denumi „chinul creaţiei”. Cuvinte şterse, inserţii de pasaje, corecturi, adăugiri, etc. „Lectorul ideal” este lectorul la care visează, asimptotic, orice autor. Teoriile lecturii mai menţionează „lectorul virtual” „lectorul înscris” (Ladima din Patul lui Procust, de exemplu) „lectorul real” denominat şi „empiric” în categoria căruia intră „criticul literar”, „specialistul” sau „expertul” Am mai putea adăuga „lectorul avizat”, „lectorul pasionat”, „lectorul fanatic” şi, evident, lista rămâne deschisă.
Dintre toate aceste tipologii se detaşează „lectorul avizat” categorie mai largă în care este inclus „criticul literar”. Hulit de unii, adulat de alţii. Însă personaj fără de care „literarul” nu ar putea exista decât ca fenomen, posibil valorizabil individual, empiric şi haotic, nestructurat şi neintegrat într-o teorie axiologică generalizată.
Criticul literar, în viziunea mea, este un fel de „oenolector”. Adică un lector avizat, „dotat” cu simţuri perfecţionate şi capabil să deceleze din „marea masă textuală”, produsă de către autori, acele texte care corespund unor standarde culturale de calitate. Standarde pe care, în fapt, tot criticul literar le elaborează şi le impune. Munca lui, a criticului literar, este o muncă de creaţie în sine. Textul critic, în sine, este textul despre text. Cu un limbaj specific şi sofisticat şi care, de multe ori, rămâne inaccesibil profanului. Limbaj în care, intuitiv şi raţional, ipotetico-deductiv, intertextual şi tranzitiv, criticul literar descifrează şi interpretează textul, valenţele şi semnificaţiile sale şi le valorizează etic, moral, estetic şi, de multe ori, istoric şi biografic. Pentru aceasta criticul literar trebuie să aibă competenţe, să fie un fin cunoscător al fenomenului literar, să aibă erudiţie, imaginaţie şi, -de ce nu?- metodă şi proceduri care se pot apropia de ori chiar pot fi ştiinţă.
Cum nu oricine poate fi oenolog, nu oricine poate fi critic literar. Profanul se supune dictonului „de gustibus non disputandum” în timp ce criticul literar evoluează într-un corpus de norme şi standarde pe care tot el, generic vorbind, le inventează şi le impune. Fără critică literară avem „texte” într-un haos de texte. În care valorile şi nonvalorile „trăiesc” în devălmăşie. Critica literară reprezintă vectorul anentropic destinat să pună ordine în acest haos. Criticul literar este un fel de „oenolector”. Poate şi de aceea Călinescu să fi fost numit „divinul critic”
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
'te, mă, d-ici, şi dă cînepa prim meliţă!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-03-31 22:52:51 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nelu, fii baiat destept si treci peste. fara Europeea esti suferind. Rechesan a prins rampa de lansare si a folosit-o. Peia, esti tanar, ai literatura in fata. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2014-03-31 22:10:18 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
cum spuneam mai jos: singura virtute a scrierii de mai sus e că adună turmentaţii în juru-i şi le stimulează sentimentele religioase. iată, un tip de mozaism, stîrnit de vertijul amocului lingvistic!
şi, desigur, de gradele alcoolice din licoarea afrodisiacă a iubirii de jupan!
succes la linkit!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-03-31 21:40:39 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Scrierea dvs m-a indemnat la vin. Si-am baut. apoi am citit. si iar am citit. si mi-am zis ca vinul e bun. si m-am dus pe strazile lui ghe dej. si am dat de icoana Sf Gheorghe la casa lui ge calinescu. aia data jos de maestru in fata altui maestru. si ghe dej i-a spus: pune frate icoana acolo, ca si io ma rog la sf. Si am inteles asa: Viata si literatura are nevoie de dumnezei. Dumnezeul Europeei e Ion Corbu!
|
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2014-03-31 21:15:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
@Kosta Vianu: l-ai uitat pe K.V.
Cel mai cel.
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-03-31 18:39:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ce critic mare si vestit
La provocat cucuie
Era - pe cand nu l-am citit -
Azi l-am citit si... NU E!
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-03-31 18:37:29 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
“Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor. “
Constantin Brâncuşi
Privim o lucrare a unui artist, d. e. : „Masa tăcerii”. Avem voie să facem afirmaţia că s-au epuizat toate interpretările celebrei sculpturi? Îndrăznesc să infirm un potenţial răspuns pozitiv. Motivul?. Încerc să mă delimitez de curentul de opinie, de influenţe, de interpretări şi fac abstracţie de faptul că este opera unui mare artist. O privesc „în gol” de la înălţimea celor 1,80 m pe care îi am. Din nou văd clepsidre în cele douăsprezece ceasuri, înlănţuind feciorelnic hora nesfârşită a timpului. Mi-aduc aminte că sunt aproape bătrân, un orologiu ruginit şi uitat, dar brusc ceva mă hrăneşte dintr-o dată cu tinereţe. Parcă plutesc. Simt nevoia instinctivă să o privesc de sus şi mi-o imaginez în faţa ochilor din plan vertical. Fixez, fără să vreau, exact centrul mesei, orbindu-mă cu alb. Extraordinar! Cele douăsprezece explozii solare echidistante în jurul fixaţiei mele încep să pulseze: apar şi dispar. Sunt suflete nepieritoare, modificându-şi forma, gravitând angelic în jurul purităţii albe. Am revelaţia sufletului fără vârstă cu credinţa în Dumnezeu şi mă simt tânăr…. Sunt fericitul consumator al unei opere de artă şi oricât de critic aş fi, vis-à-vis de orice detaliu tehnic (sau de altă natură) a celebrei sculpturi, este absolut irelevant, iar dizertaţia mea (“creaţie a creaţiei”) e cel puţin la fel de insignifiantă, iar rostul acesteia din urmă e cel mult menit să-mi hrănească deopotrivă orgoliul mincinos şi eventual frustrarea că nu voi putea niciodată realiza o operă de asemenea valoare. Deci, distinse coleg E.S., valoarea categoric se impune de la sine, nici de “x”, nici de “y” cu pretenţii de impuneri valorice, “născători” peste noapte de curente de opinie. De ce? Pentru că opinia (oricât de avizată ar fi, aşa cum afirmam mai jos) este departe de a avea caracter de absolutizare, relativitatea ei (rod majoritar al propriei percepţii) fiind evidentă. Putem admite cel mult influenţa limitată (dacă e cazul). Sincer acum, chiar credeţi că un vizitator ocazional, aflat la limita de jos a culturii, care n-a deschis în viaţa lui o carte de Călinescu (d.e) o să se apuce să-şl deschidă conserva de fasole navetistă pe “Masa Tăcerii”? Personal înclin să cred că orice altceva în afară de paznic o să-i spună din interior: NU!... iar dacă s-a putut abţine, oricât de foame i-ar fi fost, credeţi-mă, e deja un “critic de artă”… în felul lui, bineînţeles
|
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2014-03-31 17:43:32 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
In fond, n-am negat niciodata scopul educativ (posibil, proiectat, intentional, na!) al Europeei. El e admirabil, sublim, putem zice, dar rezultatele "nu se cam vede", daca e sa ma "esprim" ca vecinul Sandu Preparandu, despre ale carui gusturi in materie de literatura imi pare ca v-am mai relatat io cate ceva.
Educatia Europeica in materie de literatura a atras aici, cum atrage lumanarea aprinsa fluturii bezmetici, pe de-alde IGP, AF, S.O. und andere, und andere, sau, daca preferati, and others like this (or that?). Ce sa zic, educa-m-as si io literar la dumneavoastra-n insectar, dar m-am cam plictisit de epigonie, de grosolanie, de glosolalie si de marlanie. In rest, tot ce am avut de spus in secs negativ despre Europeea, am tot zis. Si, la ce mi-a folosit? Vorba vecinului meu: da-o dracu' de purcea, nu mananca, nu-i mai da! Iar totdeauna cel mai intelogent cedeaza. Ce ramane din tot? Umbra pasarii in aer si a pestelui in apa. Literatura e dulce fictiune, asa ca nici nu se pune. |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-03-31 11:16:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cel mai autentic critic literar este cumparatorul de carte. El da banutul, si el are dreptul, legitim, de data aceasta, sa se pronunte
daca i-a placut sau nu ce a cumparat. Restul sunt fasoane, tromboane si bomboane pe coliva literaturii. De altfel, Eminescu a rezumat transant si definitiv problema, dupa cum se stie: "...critici, voi, cu flori desarte, care roade n-ati adus...etc", nu insist. Mi-a placut, recunosc, faza cu Scoala literara europeica. MARE GASELNITZA, DE CE SA VA MINT! |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-03-31 11:03:26 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Aoleu, mamă! Ce de expresii preţioase, ce fraze pretenţioase! Ce mai, citindu-le, m-am convins că sunt total pe afară de multe lucruri legate de creaţia literară. Totuşi,
" Cu cât mă instruiţi mai bine,
Cu-atîta uit ce mai ştiam,
Dar nu vă îngrijiţi de mine,
Mă simt ca-n sânul lui Avram."
vorba lui Mitică Ion. Unde naiba am citit eu aşa ceva? |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Bordusanu la data de
2014-03-30 13:18:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Critica literară, domnule coleg, este departe de a fi o simplă estetică. Este, aşa cum încercam să spun mai sus, o activitate uman-culturală extrem de laborioasă, interdisciplinară şi transdisciplinară, complexă, bazată pe, probabil o să vă surprind, subiiectivitate. În primul rând. Critica literară este ori trebuie să fie parţială, pasionată şi pasională, deschizătoare de sensuri şi drumuri noi. Ea trebuie să fie capabilă, asemenea unui oenolog, să separe, să deceleze, să valorizeze şi să impună un text. Obiectivitatea, câtă va fi existând, referă doar adevăruri cu o relevanţă textuală oarecum colaterală pe când subiectivitatea este aceea care conferă validitate textului şi hermeneuticii textuale.
Spuneţi "Criticul de artă este o simplă opinie, o intuiţie asupra unei viziuni a artistului: o interpretare. Argumentată, sau nu, avizată, sau nu, funcţie de gradul de documentare, precizia documentării şi mai ales simţului estetic al acestuia, consolidat pe temeinice studii beletristice, sau chiar informaţii directe, rămâne în final o poziţie, o estimare proprie, preponderent încărcată de subiectivism şi atât." Nici vorbă. Ceea ce descrieţi domnia voastră în acest paragraf reprezintă, prin extensie de la tipurile lectoriale pe care le-am prezentat mai sus, privitorul de artă avizat şi poate chiar pasionat. Criticul de artă depăşeşte acest statut pe care, asemenea oricărui privitor avizat, îl are şi el. El, criticul de artă, se angajează pro sau contra, argumentează valid, situează, uneori emite judecăţi de valoare face conexiuni, ocurenţe, integrează şi ordonează. În câteva cuvinte luminează spaţiul artistic şi face ordine în haosul creaţiei şi creaţiilor, "al producţiei" artistice, în general. Şi aceasta se face într-un text. Care este unul original, o creaţie în sine. Adesea exprimat într-un limbaj distant însă, cu siguranţă, complex specializat şi, de cele mai multe ori, pentru profan, sofisticat şi, chiar, aparent ininteligibil. Critica artistică este un fel de interrelaţionare graţioasă sau ostilă între mai multe concepţii. În primul rând, concepţia auctorială manifestată în "produsul" artistic, text, pictură, sculptură, etc. Apoi, concepţia intrinsec-receptivă a beneficiarului, lector, privitor, auditor, etc. În care un rol esenţial îl are percepţia subiectivă şi tranzitiv-semnificantă interrelaţional a produsului artistic manifest, cu întreaga sa concepţie culturală. Şi, evident, concepţia ori concepţiile contextului înţelegând prin aceste conceţii ansamblul acumulărilor artistice (Marele Text, ca sistem cu potenţări sinergetice ale tuturor textelor umanităţii până la un moment dat, ansamblul tuturor sculpturilor şi picturilor lumii, ansamblul tuturor operelor muzicale, etc.) Pe lângă concepţiile acestui context cumulativ de creaţii care însumează, diacronic, toate creaţiile umanităţii, mai intervine şi concepţia contextului concret, spaţio-temporal, ca expresie a validităţilor majoritar acceptate ori cultural impuse, ca valori ale momentului cultural dat. Din interrelaţionarea acestei triade de concepţii se naşte creaţia critică ordonatoare subiectiv. Ca vector cultural anentropic în marea producţie de simboluri artistice. Fără ca aceasta, respectiv, critica artistică să însemne normă canonică ori rigiditate. Critica artistică nu este nici pe departe simplă opinie ori performanţă individuală. Cu atât mai puţin, critica artistică, nu este un fel de "servitoare" a artei. Ci, este creaţie autonomă, de sine stătătoare. Adică este creaţia despre creaţie. Raportarea individuală a diferitelor tipuri de beneficiari, alţii decât criticii, la "produsul artistic" reprezintă percepţia individuală şi solitară a acestora. Percepţie necesară, validă prin definiţie însă insuficientă pentru creaţia critică. Această percepţie ţine mai mult de un impresionism personal insertat, istoric, în ceea ce am putea numi, valorile culturale medii ale unui spaţiu socio-cultural dat. Adică, acel "curent de opinie" invocat, corect, de către domnia voastră.
În fine, mai am o remarcă de făcut. Care vine, flagrant, în contradicţie cu susţinerea dumneavoastră. Valoarea nu se impune de la sine, domnule coleg. Ci ea trebuie descoperită, înţeleasă şi, de cele mai multe ori, impusă. Iar, odată impusă, devine "standard" adică element de referinţă. Pe cea mai înaltă scară axiologică devine capodoperă. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2014-03-30 12:06:24 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
eu cred că sunteţi am turmentaţi oenologilor şi oenocriticilor! de la beţia de cuvinte vi se trage.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-03-30 10:57:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu cred în esteticianul "de profesie" şi am să argumentez oarecum hilar:
"Un, să zicem, extraterestru cu 4 ochi şi două guri care nouă ne-ar repugna prin însuşi imaginea lui "grotească", probabil ne-ar considera, prividu-ne, urâţi din acelaşi motiv: incorespondenţa propriului model auto-considerat etalon."
Asimilând estetica o mulţime obiectivă, oenologul nu poate fi altceva decât o subdiviziune a ideii de estet, pe care însă nu o putem "administra" decât atribuindu-i particularitatea, individualitatea, incluziunea ca atare.
Criticul de artă este o simplă opinie, o intuiţie asupra unei viziuni a artistului: o interpretare. Argumentată, sau nu, avizată, sau nu, funcţie de gradul de documentare, precizia documentării şi mai ales simţului estetic al acestuia, consolidat pe temeinice studii beletristice, sau chiar informaţii directe, rămâne în final o poziţie, o estimare proprie, preponderent încărcată de subiectivism şi atât. Produsul artistic, dacă este artistic prin reducerea la esenţă şi în sine, este şi va fi veşnic interpretabil şi transmite o stare. Nu există clişee, nu există emoţii standard: gradientul de temperatură, unghiul figurativ de privire, percepţia, etc., sunt tot atâtea generatoare interne de imagine, intuitiv, sau (de ce nu?) concluzii absolut personale. Nu trebuie neapărat să le mai împărtăşească, sau agreeze cineva. Lungimea de undă a transmiterii poate să difere sensibil de la un individ, la altul, funcţie de multe criterii, incluzându-le chiar şi pe cele de interferenţă cu starea de moment, capacitivul, rafinamentul, sau imaginaţia fiecăruia. Poate una din trăsăturile de mare complexitate şi fineţe a unei stări transmise prin intermediul produsului artistic este însăşi capacitatea subiectului de a evalua „n” diferit aceeaşi lucrare a unui artist, indiferent cât de direct se vrea a fi mesajul iniţial. Tocmai asta e frumuseţea: emoţii multiple şi tocmai din această cauză, absolut oricine poate fi un critic de artă… în felul lui, chiar dacă percepţia personală poate părea pentru altul (alţii) aberantă, sau naivă.
Lipsit de influenţe, sau nu, educat sau absolut ne-avizat, trezirea în fond a unui sentiment compatibil cu starea de bine, deci emoţia în sine, tensiunea estetică, îi conferă acestuia dreptul la opinie, chiar dacă în p.p.m. – insignifiantă (altfel decât ca sens).
Curentul de opinie cel puţin favorabilă, fluxul „matriceal” pozitiv, surclasându-l net pe cel negativ, fac o lucrare să fie cotată valoroasă, atâta timp cât numitorul comun este obiectivitatea. Alinierea la obiectivitate se face de la sine şi în timp, excluzându-se minimele şi maximele sinusoidei de păreri. Altfel spus, valoarea se impune de la sine. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2014-03-30 09:49:15 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|