|
|
|
|
|
|
|
|
|
Recurs la mintea de pe urmă a liderilor USL |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Ar fi imoral, nedemocratic și cred că și ilegal ca PNL să fie scos de la guvernare iar PSD să rămână. Și o mare dezamăgire pentru electorat care va constata că USL a mințit electoratul spunând că va face o altă politică și că va face dreptate până la capăt. Se delegitimează astfel total USL și, noi, electoratul ambelor partide mari și al celor mai mici nu putem asista impasibili cum voința noastră a fost deturnată. De aceea trebuie să facem totul, inclusiv marșuri de protest, mitinguri, mergând până la nesupunere civică pentru ca aceia care vor rămâne la guvernare (eu sper să nu se întâmple așa ceva) să fie scoși de acolo cu voia dar mai ales fără voia lor. Și organizarea de alegeri anticipate. Pentru că potrivit Legii electorale "competitorul" USL nu mai există iar entitățile constitutive ale alianței nu au candidat independent și prin urmare nu au mandate proprii. Prin urmare, NU POATE FI ÎNSĂRCINAT NICIUN PARTID DINTRE CELE CARE AU FĂCUT PARTE DIN USL SĂ FORMEZE, ALTFEL, DECÂT ÎMPREUNĂ UN NOU GUVERN: Iar celelalte partide nu pot întruni o majoritate parlamentară. Și, vă garantez, Băsescu nu va scăpa să speculeze acest chițibuș avocățesc, perfect legal. Deoarece Legea electorală precizează că repartizarea mandatelor se face pe COMPETITOR electoral. Atenție COMPETITOR electoral. Nu componente ale competitorilor electorali. "Art. 80. - (1) După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care întrunesc și
care nu întrunesc pragul electoral potrivit art. 79 alin. (1) birourile electorale de circumscripție procedează la prima etapă de repartizare pe competitor electoral a mandatelor de deputat, respectiv de senator, la nivel de circumscripție electorală" Așadar este evident și logic că nicio parte componentă a unui cumpetitor electoral nu se poate substitui, decât sub sancțiunea nulității și, poate și aceea a răspunderii penale, competitorului însuși. Și cum niciun reprezentant al unui competitor care se desființează, în cazul nostru USL, nu poate fi însărcinat să formeze un nou guvern iar ceilalți reprezentanți ai competitorilor care au mai rămas și care nu pot forma o majoritate deoarece nu au decât 30% maxim, aceasta înseamnă că TREBUIE ORGANIZATE ALEGERI GENERALE ANTICIPATE. Componentele competitorului USL, nu pot fi luate în calcul separat deoarece nu au participat la alegeri individual. Ci în cadrul competitorului numit alianță și cunoscut sub denumirea de USL. Și este firesc să fie așa. Mulți cetățeni nu ar fi votat PSD nici dacă li se tăia mâna. La fel alții nu ar fi votat PNL ori celelate partide. Au făcut compromisul pentru USL și ce a oferit USL ca întreg. Nu au făcut-o pentru părți. Știu, veți zice e prea sofisticat. Da, spun eu, dar nu imposibil. Și cum îl știm pe actualul președinte că este dispus să caute orice fisură, orice chițibuș, și cum raționamentul de mai sus stă perfect în picioare, îi atenționez pe liderii componentelor COMPETITORULUI ELECTORAL USL, să nu se joace. PSD nu are niciun motiv să respingă (pe argumente mult mai chițibușare decât acesta pe care vi l-am prezentat eu) solicitările USL mai ales că, iată, PNL a renunțat să mai ceară desființarea USD cu toate că aceasta încalcă flagrant Protocolul de funcționare a USL. În concluzie sper ca zilele care au mai rămas până luni să-i lumineze pe acești distinși domni pe care noi i-am condamnat să guverneze împreună până în 2016. Răspândiți acet mesaj și să sperăm că va ajunge la ei și, mi-aș dori și la președintele Băsescu. Care poate transforma acest ghițibuș într-un pericol real și iminent. Care, nu mă îndoiesc, dacă va fi necesar, va fi validat printr-o decizie a independentei noastre Curți Constituționale. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Recurs la mintea de pe urmă a liderilor USL?
(E. C.)
CARE MINTE?
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-24 21:52:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ei bine, nu va spunem eu ca Basescu e copil de mingi pe langa Ponta?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/sondaj-csci-crin-antonescu-principalul-vinovat-pentru-ruperea-usl-1083925.html
Copy-Paste ar dori ruperea USL ca sa poata deveni presedinte, dar o face asa incat sa para ca PNL-ul si Antonescu vor asta. Asa ca mai castiga ceva capital electoral, plus ca ingroapa PNL-ul.
Mutare de maestru! Coabitarea cu Basescu se pare ca i-a priit carlanului...
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-24 17:38:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domn Cristescu, de la mine,
tot cu marsuri ne vom tine! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2014-02-24 12:57:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu te nai amuza, măi tiriplici, că rămîi așa!
și-o să se uite lumea la tine ca la femeia cu barbă!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-24 00:17:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
și de ce mă cenzurași, dom cristescu?
iar pe bășiști îi lași să se lăfăie-n toată spendoarea ticăloșiei lor?
am dat niște explicații, prin care le spuneam ăstora ce sunt ei, de fapt.
pentru asta trebuie să mă cenzurezi, dom cristescu?
mă numește sluga asta bășistă, agarici, "comunist"?
păi, el e-n măsură să-mi spună mie asta?
ce fac ei în economia capitalistă, de rahat, ca să ai bă tupeul ăsta. ce sunt altceva ei decît niște frecători de bastoane? unul răsucește șuruppplnițe, altul dă cu clanța pe la oficinele bășiste, iar al treilea organizează clăci de partid, le zice... "culturale"!
nu vedeți că ăștia apar la ordin? se țin de mână și joacă chilabaua bășistă?
trebuie să-i protejați?
să-i încălziți la sîn?
am să repostez comurile alea după 12 noaptea, cînd se culcă copiii și fetițele pudibonde. caci adevărurile nu au nevoie de expresii giorno, ci de rașpel.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-23 23:52:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
floriane, gresesti, comentariile lui peia si buricea nu trebuie ratate. poate nu ne dam seama, dar tocmai aceste personaje emblematice fac istorie, nu ponta, nu antonescu. cel putin puseele de luciditate ale profesorului nea buricea sunt geniale. parerea mea. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2014-02-23 21:27:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ma uit amuzat la domnul Peia, comunistul de serviciu al acestui site, si ma intreb daca mai este cazul sa-i citesc comentariile. Toate sunt la fel :) |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2014-02-23 21:08:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Observ ca liberalii vor cu orice pret sa tina stans de partidul lui Iliescu. Asa o fi scris in statul partidului, nu stiu, dar in mod cert sunt frati de cruce. Doar Antonescu se mai trezeste vorbind altfel decat antenele Voiculescului, dar adoarme repede la loc. Unii spun ca ar vorbi in somn, dar nu cred. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2014-02-23 21:06:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
în orice caz, pentru mine, ca alegător și eventual simpatizant, comportamentul absolut jegos al liberalilor este inadmisibil. dacă au încheiat un pact cu bășilă și cochetează cu hienele lui, apoi s-au umplut de rahat. și în particoler, și în echipă. cineva care acceptă un consilier, cu numele de gușă, un intrigant de doi sfanți, nu mai poate avea niciun fel de credibilitate. bășilă, dacă nu a reușit, pe vremea lui frankenstein
-dragă-stolo și a lui sîsîsilă stoica să facă praf peneleul, acum certamente îl va face chisăliță.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-23 21:04:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
d-le Cristescu, planiglobul de cristal imi zice ca evenimentele in curs din Ucraina vor influenta urmatoarele decizii USL. mai precis, cred ca USL nu se va rupe acum. dar, foarte probabil, dupa europarlamentare. cel putin, asa sper, daca au un dram de minte. instabilitate, criza politica, alegeri anticipate in viitorul apropiat, toate astea sunt periculoase acum. sa mai bea o secarica, sa mai reflecteze. asa sa le spuneti din partea mea. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2014-02-23 20:46:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
aici nu mai e vorba de ce au adus unii, ce au adus alții, domnu Buricea!
aici e vorba de respectarea cuvîntului dat, de onestitate și bună credință, de comportament neduplicitar, de respectarea unei înțelegeri.
pesede, fără penele, freca menta pe tunsoarea zero a lu ponta.
și așa au tot frecat-o, trădînd primii, ca niște centuriste, cînd dedură fuga - că ponta n-a făcut-o de capul lui - să bată palma cu dihonia de la cotroceni. de-atunci trebuia să li se dea-n muian cu ciocanul de bătut caiele, da' era contextul de așa natură, că liberalii au lăsat-o moartă. un pic mai multă hotărîre și li se tăia moțul pesedeilor. ziceți că-i partid de mase? aiurea. o fi, dar pentru masele/mesele lor! să fim serioși. dacă antonescu nu se ducea, la separeu, cu keliosu, acum ar fi fost boss. așa, a scrîntit-o și el, la fel ca ponta - un oltean fățarnic, prefăcut, parșiv, și atît. deosebirea dintre el și băsescu, e că docheru e un gorsier. iar ăsta, pontistu, se dă subțire. aiurea! o s-o ia-n mînă. foarte bine-i face!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-23 20:17:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vecine Mihai,
Cum poti sustine ca PNL-ul nu a adus la coducere oameni de valoare?! Dupa mine Relu Fenechiu este un om la fel de valoros ca si Adrian Nastase. |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2014-02-23 18:20:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PSD este un partid social de masa, PNL o anexa nesemnificativa!
PNL, prin plecarea de la guvernare, se va situa acolo unde-i este locul, adica in partea derizorie a spectrului politic. De altfel, PNL a adus la guvernare oameni fara valoare, deoarece nu are personalitati de anvergura! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2014-02-23 18:09:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
totuși, cîtă fericire pe bășilă că a reușit să-l tragă-n cursă și pe antonescu, să-l compromită!
e ca și cum un bolnav de lepră ar jubila pentru că a reușit să-l infesteze și pe altul.
noi cred că ne-am obișnuit, într-un mod absolut degradant, cu ticăloșia nemăsurată acestui monstru, devreme ce blamăm victimele în loc să-l expunem oprobriului pe ipochimen! ne-am pierdut complet simțul normalității.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-22 06:41:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Să vă pun și eu o întrebare: Băsescu este - sau nu - băsist? |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2014-02-22 06:40:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Patrunjelle, pai asta si incerc de vreo doi ani sa fac cu tine: sa te trezesc la realitate.
Astia de acum sunt la fel ca ai de ieri.
Ponta e doar un Basescu II. Exact ce a facut Basescu, face si asta. :)
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-21 22:31:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
da pe filosoafa tatii, eba întîia, cum o s-o rescoată parlamentăriță evropenească, ai cunoștință, popo?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 21:59:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
păi, tocam o văzui la teve, sprijinită de coada dacii, cu cizmoacele alea-n picere, tăticu!
asta ți-a scăpat!
ptiu! la fel ca și nana, gazprom, astra etc.
of, fff, informările astea venite de la servicii greu mai circulă!...
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 21:58:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Repet, daca tu ai dovezi ca cizmele alea ale lu' fie-sa sunt de 500 de dolari bucata, la bulau cu Basescu!
PS: Ghici ce tema de casa a primit USL Sibiu? Sa o scoata pe Daciana Sarbu europarlamentar!!!
PPS: Ghici ce cizme poarta Daciana? De 1000 de euro bucata!!!
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-21 21:52:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
e regulă absolută: cine se atinge de bășilă, ia lepră!
nimeni n-a scăpat.
nici antonescu.
e terminat politic.
pînă la urmă, în întreaga românie va fi pandemie!
am auzit că pora, gazetăreasa cîrnățăreasă, a intrat în sevraj, a făcut, brusc, orgasm, tremura ca trestioara bătută de vînt, cînd l-a văzut intrînd pe ușa labe 1-lui pe antonescu!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 21:26:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"peia si-a pierdut demult credibilitatea.
Gagiul a fost tembelizat cu tembelizorul."
pai nici nu a avut vreodata credibilitate. El e un antiroman pana in maduva sirei spinarii, un simplu agitator de ocazie platit cu ruble schimbate in roni(la curs nasol). Asa arata antiromanii, astia cu gura mare, care fac spume si vad spioni peste tot si se dau de ceasul mortii ca ce mareata e urss si ce viteaz e poporu' chinez.
Nu vezi ce tampenii spune? Dar, trebuie privit cu amuzament, e un nimeni. |
|
|
|
Postat
de catre
Viteazu Traian la data de
2014-02-21 21:25:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peia si-a pierdut demult credibilitatea.
Gagiul a fost tembelizat cu tembelizorul.
In neuronasul lui singurul corupt din tara asta e Basescu. Ce Nastase, Voculecu, Vantu, Fenechiu sau Becali? Ejdi niebun?
Pai Becali a dat bani saracilor, mai Vitezule!
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-21 20:55:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
cine, ce confunda?
Sorin Olariu este el insusi cu opiniile sale, eu, Viteazu' Traian cu ale mele si cu IP-uri diferite. Desi ideile noastre coincid (doar eu o spun), nu si locatiile pe ast pamant.
In fine, mesajul e acelasi: uselistilor, ati aratat lumii ce chiloti purtati. Noi stiam, insa nea caisa (peia) ne spune ca basismul e problema romaniei. De parca stie el care-i problema romaniei. Abia isi taraie turul pantalonilor la beciul cu suc fermentat si ne tine prelegeri de istoria si civilizatia europei.
E amuzant in felul lui:)) |
|
|
|
Postat
de catre
Viteazu Traian la data de
2014-02-21 20:20:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
N-ai inteles nimic, peio!
Daca Baxe se dovedeste a fi un profitor si va accepta alianta cu presedintele Ponta pentru a-l face praf pe Antonescu si mai ales pentru a distruge PNL-ul, voi deveni anti-basist.
Grea si geografia asta, asa-i peio? N-ai cum sa o pricepi.
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-21 19:21:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Observ ca ownerul Europeei continua sa ma confunde cu alti useri, de data asta cu Viteazu Traian.
V-am mai spus si la faza cu userul Razvan & Vidra: verificati, dom'le IP-urile! Sau daca nu stiti cum, puneti pe cineva sa o faca.
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-21 18:32:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"în acest moment toți, dar absolut toți așa-zișii politicieni s-au umplut de rahat, pînă-n gît, în fața cetățeanului care a votat una și a primit alta."
Ai ajuns in fine si tu la vorbele NostradamEpiglumistului, cel mai fin analist politic de pe Europeea. Si cel mai echidistant.
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2014-02-21 18:27:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"mai ia si tu o pauza, o serveste o branza, o maslina..."
uite, că și papagal cu stoc expresiv sărac ești: imiți stereotipurile verbale ale amicilor!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 17:52:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mai nelule, sa nu-ti fie de deochi, de cand te-a reanimat d-l Cristescu, esti tare vorbaret, macar ca vorbesti singur :) mai ia si tu o pauza, o serveste o branza, o maslina... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2014-02-21 17:47:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
oricum, trebuie să fii fript rău de durere că nu mă poți dovedi, dacă ai ajuns să-mi vînezi și bătăile greșite-n taste, răDuleo, răspîndacule!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 17:29:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de biberon, vreau să zic!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 17:03:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
că pe bășilă îl prinzi în fiecare zi de ce are el mai viril și mai rezervat pentru lenuța.
ești în competiție cu ea, bag samă.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 17:02:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
tu nu l-ai prins pe stalin, manipulatorule?
nu?
dar pe dej l-ai prins?
mai mult ca sigur.
rămîne de văzut de ce anume l-ai prins!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 17:01:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mai ioane, zici:
"atîta vreme cît va exista băsismul, vom suferi de inaniție psihică și dezorinetare mentală, vom fi rătăciți în cuib ca puii de curcă."
ce sa zic, pare verosimil, dar despre tine, care l-ai prins si pe Stalin (dupa unii, si pe Carol al doilea) bunii tai invatatori spun ca nu te miscai prea zglobiu nici pe vremea aia. ceva nu se leaga.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2014-02-21 16:31:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Președintele meu, Evgheni Șevciuk, n-ar face asemenea jocuri murdare. Relațiile dintre el și guvern sînt extrem de cordiale. Recent a lăudat guvernul pentru stabilitatea rublei transnistrene (1 dolar egal 11 ruble). |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2014-02-21 15:35:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
numai niște proști pot fi ademeniți de cîntecul de sirenă al celui mai mare parlagiu politic din cîți cunosc, cancerul României, bășilă și șleahta lui de hiene politice!
atîta vreme cît va exista băsismul, vom suferi de inaniție psihică și dezorinetare mentală, vom fi rătăciți în cuib ca puii de curcă.
ce a căutat la băsescu? să-i miroasă turul pantalonilor puturoși și mintea malefică?
eu nu aș fi acceptat să mă apropii de lighioană nici măcar la cimitir, să-i scuip mormîntul, darmite să mă mai ating, cu mîna, de epiderma-i jegoasă.
eu zic că-i manevră politică naivă, ieftină, și atît.
pesediști machiavelici, duplicitari și liberali slăbănogi și nehotărîți - asta-i ecuația în care ni s-au împotmolit și ultimele speranțe.
dacă nu a existat atîta inteligență încît să nu se lase manevrați de porcii de securiști bășiști, atunci nu merită nici ei, nici noi, cetățeni de mămăligă, să mai glăsuim.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 14:58:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
S-auzim de ce doriti dumneavoastra, ca nu-i bai, dar mai ales sa auzim de un USL viabil, singura constructie care ar putea face inutile zbaterile celui aflat pe ultima suta, deci, disperat sa nu se piarda de tot. Ascultand la gaina viteaza de mai jos, mai ca-mi vine sa cred ca sunt capabili de orice marsavie, indiferent cat ne-ar putea costa. |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-02-21 14:05:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
e inexplicabila atitudinea duplicitara a domnului crin! A lasdat-o moale rau cu critica la prezident. Dar moale rau. Vorba reclamei aleia idioate, oare de ce? (sper ca nu ma considerati basist, desi as putea-o auzi si pe asta!) |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-02-21 14:02:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
bun, presupunem cva aveti dreptate dumneavoastra, dar ce e cu schimbarea brusca de ton din glasul catindatului la presedentiale? De ce spune, cu subiect si predicat ca Basescu a avet dreptate? De ce se repede la gatul ministresei sale, madam Campeanu, o femeie lovita de soarta cu un sot handicapat? Eu stiu din proprie experienta cam cum e privita persoana cu handicap din familia mea de catre mintile inguste din cartier si de aiurea. Am trait adesea episoade similare cu destepti care ma intrebau, senini "de ce n-ai dus-o domn-le la doctor de mica?" Iar Crin, scuzat sa fiu, legitimeaza prin tacere asemenea atitudine scarboasa, indiferent care e scopul ei politic. Aud?" Sau n-aveti voie de la partiz s-aveti opinii... |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-02-21 13:59:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Citiți, domnule Kosta, răspunsul pe care i l-am dat domnului Peia. Ați postat un comentariu în același timp cu mine. Așa că nu mai reiau. Atât precizez: niciun cântec de sirenă băsist nu a fost ascultat de Antonescu. Intoxicație de mare anvergură. Atât. Să auzim cum spuneați dumneavoastră cu bobine condenstoare și de ce nu integrate!
|
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2014-02-21 13:58:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Păi, spuneți și dumneavoastră, să nu li se perforeze ficații, lor și infiltraților, de naivi numai de bine. când aud, 3,5% creștere economică după ce ei erau, gata, gata să prăbușească definitiv România?
De aceea trebuie făcut efortul ca USL să reziste. Intervenția mea, acest scop îl urmărește! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2014-02-21 13:55:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
In care caz, domnule? Cand a ascultat cantecul sirenei de la vaporul basist? Ce credibilitate ar mai putea avea, fie si pentru Crin, individul acesta? De ce sa i se uite in gura un sef de partid care are la indemana o majoritate politica destul de confortabila, fie si pe din doua cu alt partid? Merita sacrificata vrabia din mana pentru cioara chioara de pa gard? Se stie, de pe la circarii ambulanti care umblau mai demult prin targuri: pe dinafara-i vopsit gardul dar inauntru e leopardul! Cu ce l-o fi amagit? Nu, hotarat lucru, amandoi liderii sunt la fel de vinovati, indiferent cu ce i-a momit sau i-a speriat ipochimenul, iar comportamentul de fata cu condicutza din ultimele saptamani ale celor doi nu face alta decat sa dea apa la moara inchinatorilor la idol, care, uite-i, au si aparut pe aici, nechemati, sa-si vomite otrava. Halal, nu? |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-02-21 13:53:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vă știam mai ager domnule Peia. PNL nu a colaborat și nu a făcut trocuri cu Băsescu. Nicviunul. Cel puțin în ultimul, de-am scăpa mai repede! lui mandat. Cu atât mai mult Crin Antonescu. Băsescu nu are cu ce să-l ademenească pe Antonescu ori ce să-i ofere. Avem de-a face cu un fel de Barbarossa, adică un grandios plan ticălos de anatemizare și denigrare a lui Antonescu. Tocmai fiindcă nu a putut fi controlat cu nimic. Întreb: ce i-ar putea oferi Băsescu lui Crin? O piatră de moară de picioare. Atât. Numai un imbecilișiu, probabil la ordin, a putut lansa ticăloșia care să intoxice spațiul public. Însă partidul nu a mușcat și mulți dintre electori și-au dat seama de manipularea grosolană. Este adevărat nu toți. Oricum viitorul ne va da proba. Eu sunt convins că mai degearbă s-ar alia cu Ben Laden decât cu Băsescu. Dar diviziile de dezinformare și acoperiții nu stau. Imaginează și interpretează în permanență aria calomniei. Care, iată, se pare, și la minți agere, uneori, poate prinde.
PS. Excelent volumul pe care mi l-ați trimis. Sintetic și la obiect. Și cu care consonez. Din pcate nu prea am timp însă 150 de pagini tot am citit până acum. Încă o dată mulțumiri! Dacă mai aveți volume disponibile îi îndemn și pe alți colegi să vi-l solicite și să-l citzească. Nu vor regreta! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2014-02-21 13:51:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"În rest nu a fost păcăleală, a fost absolut necesară pentru că România s-ar fi prăbușit cu incompetenții și ticăloșii aceia. "
brrr...si ce super competenti au venit? Vreo 2 ministri care au ajuns la puscarie? Un prim ministru infractor dovedit? alti cativa care au fost gasiti in incompatibilitate si au fost nevoiti sa plece?
Acum, ce faceti ne vindeti scenarii apocaliptice si vreti sa va credem ca "ati salvat tara"?
Un pic de jena nu aveti? Nu vreti cumva si statui?
Va tremura fundurile ca va pierdeti ministerele si ajungeti la nici 5% sub conducerea lui crin. Dvs ati spus-o, nimeni nu voteaza PNL si nici PSD, dar toti voteaza vesli PNL+PSD.
Sunteti niste catastrofe.
Nu voi vota niciodata asa un PNL lipsit de orice viziune (in afara de viziunea ciolanului), de coloana vertebrala care face alianta cu oricine ii aduce cateva procente.
Si mai scutiti-ne de "sinergia" dvs...
|
|
|
|
Postat
de catre
Viteazu Traian la data de
2014-02-21 13:50:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
la ce dracului să mai facem alegeri anticipate, dom'le?
înțelegeți-vă între voi, la masa verde, bășistă, aia care ba-l punea, ba nu-l punea, la loc, în scaunul pontifical, pe cel mai mare țepar politic al europei: bășilă.
ce să mai alegem? neghina din neghină?
sictir!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 13:37:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Kosta, în viziunea mea, Antonescu, în acest caz, a fost impecabil.
Domnule SO, citiți despre sinergie. Dacă nu vă lămuriți...beep.
În rest nu a fost păcăleală, a fost absolut necesară pentru că România s-ar fi prăbușit cu incompetenții și ticăloșii aceia. Au greșit că nu au făcut dreptatea până la capăt. Greșesc și acum că au dat curs zâzaniei superprofesioniste și pe multiple planuri care s-a băgat între ei. Sper să nu aibă rezultate și sper să fie un puseu peste care să trecem zâmbind. Am spus toate acestea pentru adevăr și pentru alții. Nucleul băsist dur niciodată nu va pricepe. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2014-02-21 13:32:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
orice alianță împotriva bășismului a fost justificată.
orice semnătură pe un tratat de împăciuire cu bășismul, numit coabitare, a fost o nemernicie pontistă.
orice altă discuție, prin spatele scenei, a liberalilor, cu bășismul este o altă nemernicie antonistă.
în acest moment toți, dar absolut toți așa-zișii politicieni s-au umplut de rahat, pînă-n gît, în fața cetățeanului care a votat una și a primit alta.
nu am voie să spun aici ce-i politica, deși știe toată lumea, dar pot să spun ce-s politicienii, nu numai de aici, dar și de prin rahatul european, numit uniune, și de prin cel american, numit jandarmerie mondială: niște ștoarfe!
cînd mă voi duce la vot, voi subtiliza buletinu ăla ca să-l folosesc pe post de hîrtie igienică! sau, dacă n-am să pot, îmi voi tipări unul acasă și-i voi da aceeași întebuințare, fie ea și simbolică.
scurt!
cîh!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2014-02-21 13:31:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu, de ce ati facut alianta cu PSD-ul?? Era morala alianta aceea pt ca acum sa ne spuneti ca nu-i moral ca PNL-ul sa fie scos de la guvernare?
Recititi ce ati spus:
" Mulți cetățeni nu ar fi votat PSD nici dacă li se tăia mâna. La fel alții nu ar fi votat PNL ori celelate partide. Au făcut compromisul pentru USL și ce a oferit USL ca întreg."
Adica cum? nu votam PSD, nu votam PNL, dar votam PSD+PNL?
Pai asa v-ati facut calculele? Adunam partidul ala plus celalalt si punem de o mare pacaleala electorala, iar acum, la 2 ani, vedem ca se rupe si incepeti cu vaicarelile?
Spuneti-mi si mie, nou, tuturor, ce credibilitate mai vreti sa aveti? V-ati pupat cu PSD-ul, ati lins bocancii oamenilor lui Iliescu, ati sustinut un infractor in functia de prim-ministru, ati elogiat intr-un articol postat aici "realizarile" guvernul Ponta, si acum? Va plangeti ca va darama PSD-ul?
De ce nu v-ati gandit la asta, atunci, toti va spuneau ca asa va fi? De ce?! Pt. ca ati vrut sa ajungeti la putere. V-a durut in cot de oameni. Si acum va doare la fel, va e groaza ca va pierdeti functiile si ministerele.
Crin a aservit PNL-ul unui partid de fosti securisti si comunisti, iar acum se uita cu disperare la basescu, poate poate.
Trageti dvs linie, calculati rezultatele si apoi ganditi-va daca meritati increderea oamenilor.
A meritat?
|
|
|
|
Postat
de catre
Viteazu Traian la data de
2014-02-21 13:16:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nefiind membru al niciunuia din cele doua partide, nu ma afectez, dar nici nu-mi vine a rade de ce se intampla. Indignat am fost numai cand cu pactul de coabitare, inexplicabil chiar si din perspectiva presupunerii ca "asa o fi vrut Merkălă și Barosu'", desi nici asta n-ar fi imposibil. Sa stai cu dusmanul la masa, sa-i mananci din blidul otravit, plin de promisiuni, sa-i pui si la indemana ranga juridica cu ajutorul careia sa ti-o traga pana iti ies ochii din cap, astea nu mai sunt simple stangacii. Numiti-le dumneavoastra, oricum, dar sa nu le ziceti cumva compromisuri politice necesare, ca nu va cred. |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-02-21 13:16:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule, dinspre mine, cetatean important numai din patru in patru ani, cand mi se cerseste, scarbos de umil, votul, se vede cam asa: marea oala de noapte plina cu miere reprezentata de alegerile apropiate i-a facut pe barzaunii politici sa turbeze subit. Nu mai conteaza aliante, semnaturi, juraminte, asa cum n-a contat motivul real pentru care a fost votat USL-ul, anume imensa scarba de cel pe care l-ati numit a fi tartorul, cheia intregii ecuatii. Cel mai labil din toti politicienii de azi, cel care urineaza cu usurinta dezarmanta pe propriile sale cuvinte rostite mai ieri, nu poate sta cu mainile incrucisate si sa vada cum ii dispare timona din laba. Drept care, cu iscusinta-i proverbiala, i-a amagit pe rand, sunt sigur de asta, pe fiecare din cei doi juncani politici fara experientza, contemplatori de poarta noua. Primului i-a aratat pistolul justitiei, asa cum li se arata pisica soriceilor comunisti. El le are cu astea, cum ar zice melteanul, ca doar e vechi in rautati, hat, demult, de pe vremea Anvers-ului. Iar pe Crin, care mie mi se pare un piculet cam plin de el, cam infatuat, bineinteles ca fara motiv, l-a amagit cu miros de miere a puterii, in caz ca se produce o defectiune si s-ar rule useleaua ca lovita cu cazmaua. Iar Crin, super convins ca are (o fi avand!) sanse reale de unul singur, la presedintie, a plecat urechea sau, mai vulgar, a pus botul. Altfel nu se explica mangaierile pe chelie pe care se styraduie sa i le administreze de fiecare data tatucului, chior sa fii si tot le vezi, surd de-ai fi si tot le auzi. Acesti doi trancalai politici probabil ca n-au habar ce-a patit biata fata, care s-a jucat cu... ce nu trebuie pe langa...stiti dumneavoastra ce, ca nu e ecoliterar, nu de alta. Chiar n-or fi avand nimic de invatat din ce se intampla la vecinii ucraineni? Pofta intuneca ratiunea, iar somnul acesteia din urma naste... monstri, nu-i mai numesc. |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2014-02-21 13:09:16 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|