FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Andrei Petre
1.Care este cel mai de jos nivel al suferintei?

Prima intrebare. Ar putea sa fie privita ca ceva simplu si banal, dar aceasta este doar o privire superficiala. Daca privesti nu din punctul de vedere al omului simplu si fricos, ci din punctul de vedere obiectiv poti observa adancimea acestei intrebari, substanta ei. Nu este numai o intrebare la care oamenii sa insire suferintele pe care ei le pot imagina ci este o intrebare la care oamenii sunt fortati sa mediteze asupra conceptului de suferinta, trebuie sa incerce sa formuleze o definitie a suferintei. Acestea sunt lucrurile ascunse pe care aceasta intrebare le dezvaluie. Prin cele cateva cuvinte oamenii fac un rezumat al unei conceptii care le modeleaza toata viata. Oamenii se te de suferinta, dar foarte putini inteleg cu adevarat ce inseamna aceasta. Din raspunsuri se poate observa o frica generalizata, de cele mai multe ori fara a se cunoaste motivul fricii. Oamenii se tem, dar nu pot sa explice aceasta teama.
Cele mai intalnite raspunsuri au fost “moartea” si “pierderea unei persoane dragi”. Desigur, s-a raspuns si “boala”, “durerea”, plus multe alte forme de durere. Doua raspunsuri au atras atentia. O persoana a raspuns ca cea mai mare nenorocire este viata, in timp ce o alta a conditionat nenorocirea de individ si de situatie, refuzand sa generalizeze.
Cred ca aceste doua raspunsuri merita mai multa atentie, deoarece ele se ridica dintre toate celelalte si frapeaza prin adancimea conceptiilor filozofice pe care le enunta. “Cea mai mare nenorocire este viata”! Interesant punct de vedere. Singura problema este ca se bazeaza pe o supozitie. Natura se afla in echilibru. Deci, daca acceptam prezenta binelui trebuie sa acceptam si prezenta raului. Daca insistam sa impartim firescul in bine si rau suntem pusi in fata unei dileme: Daca viata este nenorocirea, unde gasim fericirea? Pentru ca, daca acceptam existenta nenorocirilor trebuie sa acceptam si existenta lucrurilor bune. Daca consideram ca viata este o nenorocire, trebuie sa consideram ca fericirea suprema ar fi moartea. Chiar acesta este raspunsul pe care persoana l-a oferit la intrebarea 11. Deci, in viziunea aceasta, moartea ar fi suprema fericire. Este o singura problema!
Daca viata este o nenorocire, moartea ar trebui sa fie o trecere intr-o alta stare, o stare de beatitudine. Aici apare conceptul mortii ca o renastere, o trecere intr-o alta stare. Materia trece din starea vizibila intr-o stare invizibila, o stare care este considerata mai buna, mai frumoasa. Dar, cine poate sa analizeze aceste stari. Daca viata nu ni se pare frumoasa, de unde putem sa stim cum va fi dupa moarte, de unde putem sa stim daca va exista ceva?
Este usor sa presupunem ca dupa moarte vom fi purtati intr-o “lume fantastica” unde toate dorintele ni se vor implini si unde toate frustrarile pe care noi le-am acumulat in aceasta lume vor disparea ca din senin. Dar aici facem noi principala greseala: ne imaginam supranaturalul ca avand caractere specifice naturalului. De aceea ne place sa credem ca dupa moarte vom avea parte de “Rai” sau de o reintoarcere sau de “Nirvana”, “Shambhala”, plus multe alte asemenea conceptii. Si daca le studiem atent vom observa ca toate imprumuta caractere ale lumii vizibile. Noi nu avem cum sa stim nimic despre ipotetica lume invizibila si toate aceste caracteristici terestre pe care noi i le atribuim constituie de fapt o negatie a insusi elementului de baza al acesteia: existenta. Da, teoria vietii ca cea mai mare nenorocire te scuteste de un neajuns: nu mai trebuie sa discuti despre bine si rau, pentru ca acestea tin de viata, iar daca viata este doar o trecere, nu mai conteaza calitatile ei. Din acest punct de vedere teoria este buna, dar din pacate ea se bazeaza pe pura speculatie, pentru ca materia nu poate cunoaste sau influenta vidul asa cum nici vidul nu poate cunoaste sau influenta materia. Tao exista tocmai pentru ca el nu poate fi perceput!
Cel de-al doilea raspuns, care analizeaza nenorocirea subiectiv, considerand-o individuala, greseste fundamental, asta deoarece, pentru a demonstra ca un concept exista trebuie sa demonstram ca poate exista si in mod absolut. Intai se demonstreaza cazul general si abia mai apoi se particularizeaza. Deci, da, durerea si nenorocirea pot exista, dar doar daca privesti subiectiv, din punctul de vedere omenesc. Daca privesti obiectiv, aceste conceptii isi pierd valoarea. Moartea reprezinta pentru om ceva groaznic, dar in natura este ceva firesc. Da, daca privim din punctul de vedere al omului putem spune ca moartea este groaznica, dar priviti din punctul de vedere al naturii si veti observa ca raul si binele nu exista, ele fac parte din firesc. Natura este fireasca, iar noi facem parte din natura. Astfel si noi trebuie sa fim firesti. Daca oamenii decid sa se indeparteze de firesc este doar problema lor, dar a pretinde ca exista bine si rau absolut este inutil, pentru ca nu exista decat firesc. Animalele se nasc, nu este ceva frumos, este ceva firesc. Animalele ucid, nu este crud, este firesc. Animalele isi ingrijesc puii, nu este ceva tandru, este ceva firesc. Animalele se lupta, nu este mandrie, este firesc. Animalele mor, nu este ceva groaznic, este ceva firesc. Numai omul transforma firescul in bine, rau, urat, moral, imoral. Problema nu este ca oamenii cred in bine sau rau, problema este ca ei considera ca aceste concepte sunt universale si absolute. Raul si binele oamenilor nu sunt decat relative. Conceptiile unor fiinte relative nu pot fi decat relative la randul lor. De aceea, daca enumerezi evenimente “bune” sau evenimente “rele” trebuie sa precizezi ca faci aceasta enumeratie doar din punctul tau de vedere, ca om. Daca vrei insa sa privesti din punctul de vedere obiectiv, al naturii, trebuie sa accepti ca nu exista nici bine, nici rau, ci doar firesc. Astfel, fara nici o problema vei ajunge sa privesti un dezastru natural cu detasarea pe care firescul ti-o poate oferi. Aici nu este vorba de nimic predestinat, nu este vorba de destin, este vorba de firesc, este vorba de Tao!
Este firesc ca cel puternic si bine pregatit sa invinga. Daca vrei sa invingi ai grija sa fii puternic si bine pregatit. Este firesc ca cel atent sa reuseasca sa ocoleasca pericolele. Daca vrei sa nu fii in primejdie incearca sa fii cat mai atent. Este firesc ca omul intelept sa ii conduca pe ceilalti. Daca vrei sa conduci incearca sa devii om intelept si vei invinge fara probleme. Faptul ca cel pregatit il va zdrobi pe cel nepregatit nu implica predestinare. Da, cel puternic il zdrobeste pe cel slab, dar fiecare om este liber sa devina puternic sau slab. Fiecare om poate alege.
Da, un dezastru este firesc, dar te poti feri. Un cutremur nu este nimic iesit din comun, dar casele se prabusesc in functie de fundatie. Construieste-ti o casa solida si nu vei avea probleme, construieste-o subreda si vei pieri. Nu este nimic predestinat, este ceva firesc. Cine vrea sa invinga lupta atent, cine vrea sa piarda lupta neglijent. Fireasca este lupta, nu neaparat rezultatul ei. Astfel, un om poate forta victoria dar sa nu o obtina, in timp ce un altul poate sa nu se gandeasca la ea, dar sa o cunoasca imediat. Si infrangerea si victoria sunt firesti, dar doar actiunile tale pot determina daca vei invinge sau daca vei fi invins.
In afara de aceste doua raspunsuri mai speciale, ceilalti oameni chestionati au raspuns in mare parte la fel. Pentru toti, moartea si durerea reprezinta dezastrul absolut. Problema este ca foarte multi s-au referit aici la moartea si durerea celor din jurul lor. Nu este nici o problema, dar este ciudat ca oamenii se intereseaza mai mult de ceilalti decat de ei insisi.
Desigur avem oameni pe care ii iubim, tinem la ei, dar in primul rand trebuie sa avem grija de noi insine. Societatea moderna cade in capcana dragostei prost intelese. Faptul ca tii la o persoana nu inseamna ca trebuie sa te neglijezi pe tine insuti. Viata o traiesti alaturi de persoanele pe care le iubesti, dar acestea nu pot trai in locul tau, de aceea, nu este corect sa raportezi propia ta constiinta la ceilalti. Desigur, evenimentele exterioare iti afecteaza starea interioara, dar doar daca tu permiti asta. Daca nu vrei sa fii afectat, nimeni nu te poate rani. Mintea este singurul loc unde numai tu poti ajunge, de aceea, este cea mai importanta avere a omului. Oamenii sunt usor de manevrat, este atat de usor sa ii lovesti incat pare o simpla joaca. Raspunsurile marii majoritati confirma acest lucru. Astfel, aproape toti au raspuns ca exista durere, cativa au considerat ca cea mai mare nenorocire ar fi disparitia sperantei. Deci, psihicul oamenilor este slab, labil. Oamenii, 99% dintre ei sunt foarte usor de controlat. Astfel, o vorba ii poate afecta, un gest poate scandaliza. Este ciudat cum atatia oameni par ca accepta de buna voie o slabiciune mentala evidenta. Sunt atatia oameni care spun cu nonsalanta: “nu pot sa dorm, am prea multe pe cap”. Sau: “Aceasta viata ma streseaza, simt ca nu mai pot sa fac fata presiunii”.
Aceste afirmatii sunt facute din ce in ce mai des de “furnicutele” zilelor noastre, “furnicute” care insa nu stiu cand sa se opreasca. Munca trebuie sa fie urmata de relaxare. Acesta este cursul firesc al naturii, acesta este Tao. Muncestii cat simti nevoia, inveti cat timp acest lucru iti face placere. Nu trebuie sa uiti ca in primul rand esti viu si abia apoi esti angajat, cetatean… Intai iti indeplinesti principala cerinta: viata! Si abia mai apoi te concentrezi asupra celorlalte lucruri minore. Desigur, viata nu are valoare daca nu o poti intelege, de aceea trebuie sa incerci sa te desavarsesti, dar nu uita ca prea multa munca iti poate pune in primejdie chiar viata! Intai traiesti, abia apoi muncesti!

Aceasta prima intrebare se poate spune ca stabileste un punct de pornire. Poate ca pare superficiala, dar ea rezuma o intreaga conceptie asupra vietii. Altfel traieste un om care se lasa condus de emotii si de superficialitate si altfel traieste un om care intelege ca totul este firesc si se lupta sa modeleze acest firesc dupa propiile lui concepte si dorinte. De aceea, aceasta intrebare poate fi socotita fundatia testului. Este o intrebare de baza, pentru ca, intr-un fel sau altul le determina pe toate celelalte. Deci, cei care aici au raspuns intr-o anumita tenta, daca vor sa fie corecti si sa poata pastra coerenta atat de necesara in viziunea lor, dar atat de inutila privind obiectiv, a conceptiei filozofice, isi vor adapta probabil raspunsurile urmatoare!
Conceptiile se dezvolta si cresc, dar nu uitati, este foarte important sa acceptati ca: totul este firesc si firescul se modifica adesea, pacalindu-i pe multi! Tao este necunoscut, dar se schimba mereu, el sta, dar este in miscare!...


2. Care sunt caracteristicile pe care le-ai atribui fericirii pamantesti?

A doua intrebare. O antiteza perfecta exista intre aceasta intrebare si prima. Si aceasta antiteza nu este intamplatoare. Oamenii trebuie sa raspunda la aceasta intrebare avand in vedere prima intrebare. Astfel, conceptia fericirii este, din punctul de vedere al majoritatii legata de valorile pur umane. Oamenii considera ca fericirea suprema este legata doar de valorile tipic omenesti. Astfel, ei, paralizati de subiectivitate isi doresc ajutor. Oamenii vor sa fie ajutati, pentru nu au capacitatea sa rezolve numeroasele probleme pe care ei insisi si le-au creat.
Apare aici o tema care merita toata atentia si care trebuie tratata foarte serios, pentru ca este o adevarata drama a societatii moderne. Oamenii au evoluat, dar, din pacate, au uitat total de unde au plecat. Oamenii se indeparteaza din ce in ce mai mult de natura, se izoleaza din ce in ce mai mult in betoanele lor! Nu ar fi nici o problema, dar ei, pe masura ce se izoleaza, uita ca apartin naturii si incearca sa se substituie acesteia. De aceea s-a raspuns astfel, pentru ca oamenii nu mai pot privi obiectiv, din punctul de vedere al naturii, ci privesc doar din punctul de vedere al rasei lor. Daca vrei sa scapi de capcana subiectivului trebuie sa incerci sa privesti din punctul de vedere natural si obiectiv. Este firesc sa te bucuri, dar pentru asta trebuie sa incerci sa faci lucrurile care iti plac cu adevarat. Nu poti sa spui ca principalul atribut al fericirii este sanatatea si apoi sa continui sa traiesti neglijent. Este ca si cum ai astepta ca totul sa se intample de la sine, fara ca tu sa faci nimic, si in acelasi timp lucrurile sa curga in favoarea ta. Da, natura este fireasca, dar firescul depinde de noi. Daca ne pregatim bine, nu vom putea pierde, daca neglijam pregatirea vom fi infranti. Si victoria si esecul sunt firesti, dar ele depind de noi. Daca putem sa castigam, nimeni nu ne poate fura victoria, dar daca nu putem sa invingem, atunci nimeni nu poate castiga pentru noi. Natura este fireasca. Este firesc ca o caprioara sa fie atacata si omorata de un ghepard, dar ghepardul ataca doar animalele slabite. Deci este firescul lor. Este firesc ca un animal slabit sa piara. Firescul animalelor puternice este altul. Astfel, este firesc ca un animal puternic sa supravietuiasca mai mult decat un animal slab. O caprioara puternica va scapa de ghepard in mod firesc, folosindu-si instinctul, in timp ce o caprioara slabita va muri la fel de firesc. Acesta este firescul natural, el tine de fiecare organism in parte. Dar tot firesc se numeste. Tao curge, dar fiecare fiinta il vede in alta forma. Nimeni insa nu il poate intelege. Asculta-ti trupul, nu reprima toate lucrurile firesti.
Omul nu se naste dorind case, masini, bani, el se naste dorindu-si mancare, dragoste, adapost, cunostiinte. Oamenii se nasc dorindu-si sa cunoasca, dar ceea ce cunosc nu poate fi inascut. De aceea, a pretinde ca fericirea tine numai de cateva valori materiale, cunoscute de om, este pueril. Fericirea nu poate fi descrisa, pentru ca ea difera de la un individ la altul. Si nimeni nu poate pretinde ca fericirea absoluta tine numai de lucrurile pe care le cunoaste, pentru ca a pretinde asta inseamna a o putea descrie. Iar a descrie absolutul este inutil, pentru ca nici macar nu putem stii daca acesta exista. Fericirea absoluta este impregnata in noi, dar noi nu o putem cunoaste, pentru ca este firescul. Daca te simti fericit nu trebuie sa te intrebi de ce, trebuie sa te bucuri de senzatie. Omul este fericit, tocmai pentru ca este firesc. Celelalte sentimente apar cand omul se indeparteaza de firesc, pentru ca el alege o cale gresita care nu poate fi acceptata de organismul sau. Cand simti nevoia sa dormi trebuie sa faci asta, pentru ca organismul o cere. Daca dormi, vei fi fericit, pentru ca urmezi cursul firesc, daca nu dormi, daca te opui organismului, nu vei putea fi fericit, pentru ca te opui cursului firesc, te opui vietii, te opui lui Tao! Daca simti nevoia sa iubesti, iubeste, daca simti nevoia sa mananci, mananca, daca simti nevoia sa citesti, citeste, atata timp cat respecti legile totul este permis!
Oamenii trebuie sa-si satisfaca nevoile primare, pentru ca acestea aduc bucuria primara. Omul este fericit, din simplul motiv ca exista. Daca oameni vor sau nu sa accepte aceasta fericire este numai problema lor. Nevoile secundare nu pot sa fie mai importante decat nevoile primare. Este stupid sa auzi atatia filozofi care afirma cu tarie ca omul se naste cu dorinta de a acumula, de a poseda, de a distruge. Ei nu gandesc logic, nu vad imaginea in ansamblu, se lasa purtati de subiectivitatea lor stupida. Omul nu se naste dorindu-si sa se integreze, omul nu cunoaste la nastere notiunile atat de iubite de parintii sai. Copilul este pur, nu cunoaste nimic, se bazeaza doar pe impulsuri. Daca omul se dezvolta singur el nu progreseaza. Astfel, aceleasi dorinte pe care individul le are la nastere se vor regasi in personalitatea lui. Nu are cum sa isi doreasca, pentru ca nu cunoaste. Da, societatea a avansat, masinile au luat locul carutelor, plasticul a luat locul pieilor, aliajele au luat locul pietrei, dar oamenii se nasc la fel. Omul nu se modifica pe masura ce creeaza, el ramane aceeasi fiinta naturala. Nu putem sa schimbam asta, trebuie sa acceptam aceasta situatie. De aceea, nu putem sa pretindem ca omul isi doreste valori tipice ale societatii umane, pentru ca el, in primele momente de viata nu poate cunoaste aceste lucruri. Da, omul isi doreste mancare, dar el nu vrea sa manance delicatesuri, isi doreste iubire, dar el nu vrea sa fie iubit de toti sau sa obtina aceasta iubire cu forta. Omul isi doreste un adapost, dar el nu vrea sa aiba 10 case si 10 masini. Oamenii au dorinte instinctuale, dar aceste dorinte nu se fac vinovate de cererile lor absurde. Normal, un copil care a fost crescut in spiritul capitalist va dori bani, un copil musulman va dori jihadul, un copil hindus va dori sanctificarea. Este firesc, dar nu natural. Trebuie sa acceptam dorintele oamenilor, dar nu putem sa pretindem ca acestea sunt naturale. Putem sa acceptam ca 99% dintre oameni vad in bani principala valoare, dar nu putem sa acceptam ca aceasta dorinta vine din natura noastra inascuta. Oamenii pot sa se creeze singuri, dar ei nu pot cauta scuze, nu pot sa pretinda ca actiunile lor stupide sunt manate de impulsuri. Impulsurile sunt firesti. Mananci cat ai nevoie, detii ceea ce iti trebuie, iubesti pe cine vrei, asta iti cere corpul tau, firea ta naturala. Tot ceea ce este in plus, este propia ta minte, propiile tale ganduri, care nu pot fi atribuite naturii. Sa luam un exemplu: un barbat, mergand pe strada, observa o femeie foarte frumoasa. Imediat, fara sa-si dea seama, simte ca o doreste, hormonii intra in actiune si in el creste dorinta. Ar vrea din toata inima sa intretina relatii sexuale, chiar daca nici macar nu stie cine este acea femeie. Aceste impulsuri sunt naturale, nimeni nu poate sa le nege. Nu trebuie sa ne fie rusine, trebuie sa le acceptam. Cine refuza sa le accepte isi neaga propia naturalete, neaga firescul, il neaga pe Tao! Dar, daca acel barbat incearca sa puna in aplicare gandurile, daca femeia il respinge si el ajunge la viol de exemplu, este oare acest lucru firesc? Nu, nu este firesc! Dorinta este fireasca, dar fortarea ei nu este!
Evident, dorim, dar nu putem sa ne indeplinim dorintele lovindu-i si ranindu-i pe altii. Aceea actiune nu mai tine de firesc. Poti sa gandesti, dar cand actionezi trebuie sa tii cont de legi, pentru ca acestea reprezinta firescul oamenilor. Legile sunt facute, sau ar trebui sa fie facute, intocmai dupa modelul naturii, asa ca ele devin firescul si a le incalca inseamna a te supune pedepsei. Deci, cand gandesti, poti sa te abati asupra oricarui subiect, dar nu trebuie sa uiti ca intre a gandi si a actiona este o mare diferenta!
Aceasta discutie a trebuit sa fie purtata, pentru ca oamenii trebuie sa inteleaga ca intre instincte si dorinte este de multe ori o mare diferenta care nu poate fi trecuta. Nu poti pretinde ca toate dorintele, chiar si cele mai nebunesti vin de la natura, pentru ca natura este fireasca, nu poate crea ceva nefiresc.
Firescul nu este numai unul, firescul este general, este rafinat diferit in functie de ipostaza in care apare. Astfel, se va spune ca natura este fireasca! Si, privind in jurul nostru, trebuie sa acceptam asta. Dar, vor exista unele voci care sa pretinda: “daca natura este fireasca si tot ceea ce creaza natura este firesc, de ce exista handicapati, bolnavi mintal, retardati?”.
Este o intrebare interesanta. Da, exista oameni sanatosi si oameni bolnavi. Nu vorbim de bolile dobandite pe parcursul vietii, caci acestea sunt consecinta directa a abuzurilor. Nu, vorbim aici de oamenii care se nasc cu deficiente, cu diverse handicapuri. Se va pretinde ca acestia nu sunt firesti, ca natura a creat nefirescul. Dar se omite ceva: firescul nu este o notiune ce tine numai de indivizi. Da, exista un firesc al individului, exista totodata un firesc al fiecarui individ in parte, exista un firesc al rasei umane, exista un firesc al pamantului. Acesta din urma este sistemul central, iar toate celelalte sisteme i se subordoneaza. Deci, este firesc ca unii oameni sa fie sanatosi iar altii nu. Este firesc ca unii sa piara iar altii sa traiasca. Este firesc. Este firesc ca un om sa aiba nevoi, sa doreasca sa manance, dar celelalte dorinte sunt doar o adaugare. Ele sunt firesti pana la un punct, pana in momentul in care omul, pentru a le infaptui incalca legea!
Tao este firescul, dar Tao este altul pentru fiecare individ. Da, un om mananca mai mult, un om mai putin, acesta este Tao, el se diferentiaza si nu poate fi inteles. Dar Tao este firescul. Firescul care se poate aplica indivizilor, grupului, rasei. Dar firescul raselor trebuie sa fiu subordonat firescului Pamantului. Pentru ca o rasa care isi distruge casa nu poate fi socotita fireasca.
Desigur, vor spune unii, dar daca aceasta distrugere face parte din firesc?
Ar putea sa faca, dar cine poate spune care este acest firesc. Vedeti, aceasta este problema. Pentru a demonstra o teorie trebuie sa aduci argumente, sa prezinti ceva palpabil, ceva care poate fi inteles. Firescul omului tine de om, firescul rasei tine de omenesc, firescul naturii tine de natura, dar firescul distrugerii de cine poate sa tina?! Isi mai pot oare oamenii inchipui o existenta care sa nu tina de natura?
Deci, firescul ultim este un atribut al naturii. Nici acesta nu este absolut, pentru ca absolutul nu poate fi inteles, nici macar nu poti stii daca exista, dar el este palpabil, poate fi observat si argumentat. Tao al omului este subordonat lui Tao al naturii, acesta fiind la randul lui relativ, dar mai putin relativ decat primul. Astfel, pentru ca Tao absolut nu poate fi inteles, trebuie sa ne raportam la cel mai apropiat lucru. Si acesta este Calea naturii, este Tao al vietii. Deci, natura este sistemul ultim de referinta si cel mai usor de inteles. A incerca sa te lupti impotriva lui este a incerca sa te opui curentului firesc, este a incerca sa te opui vietii.
Fericirea oamenilor tine cateodata de atatia factori, incat nu ar trebui sa mai mire abundenta de oameni dezamagiti si deznadajduiti. Este normal sa fie astfel cand in ochii lor fericirea este ceva atat de greu de atins. Toti oamenii isi conditioneaza fericirea de ceilalti. Evident, interactionezi cu ceilalti, iubesti, esti iubit, aceasta este fericirea, dar nu putem si nu trebuie sa conditionam fericirea numai de prezenta celorlalti. Pentru ca aceasta din urma este fericirea rafinata, fericirea fina, care nu este accesibila tuturor persoanelor. Nu toti oamenii pot sa se indragosteasca, nu toti au capacitatea de a iubi. Dar, mai exista un alt gen de fericire, si anume fericirea bruta. Aceasta este o caracteristica a omului, o caracteristica a naturii, pentru ca ea este fericirea fireasca, este starea fireasca de nepasare placuta pe care natura o afiseaza intotdeauna. Un apus de soare este la fel de firesc ca un cutremur, in sanul acestor doua evenimente sta miracolul si fericirea fireasca, bucuria vietii. Oameni trebuie sa fie firesti, pentru ca astfel vor fi fericiti!
Fericirea este ceva firesc, dar nu neaparat fericirea aceea extraordinara, acea fericire dupa care toti alearga, ci fericirea care vine din noi. Oamenii trebuie sa se bucure in primul rand ca traiesc si abia mai apoi sa caute infrigurati tot felul de stimuli artificiali. Da, te bucuri pentru ca iubesti, te bucuri pentru ca ai castigat ceva, te bucuri pentru ca iti merge bine, dar toate aceste sentimente nu sunt decat inflorituri. Ele trebuie sa se adauge bazei. Astfel, in primul rand te bucuri ca traiesti, ca existi. Si aceasta bucurie este permanenta si absolut necesara. Ea nu tine de ceilalti, tine doar de tine. Deci, inainte de a te putea bucura pentru ceilalti trebuie sa fi capabil sa te bucuri pentru tine.
Raspunsurile la aceasta intrebare au dovedit ca oamenii asteapta prea mult si nu vad ceea ce au. In loc sa priveasca in oglinda si sa se bucure, doar pentru ca exista, ei se simt stresati si cauta in permanenta pretexte pentru a se simti prost.
O fraza ar trebui sa ramana memorabila: “Cum pot eu sa ma simt bine cand atatia alti oameni sufera!”.
Este demn de plans. Aceasta fraza au spus-o atatia oameni, incat devine imposibil de ignorat. Greseala individului este ca isi conditioneaza fericirea exclusiv de ceilalti. Nu trebuie sa va amintiti decat ca traiti si ca trebuie sa va bucurati cand puteti sa vorbiti, sa ganditi, cand simtiti ca sunteti voi. Aceasta este bucuria suprema, caci ea nu poate fi rapita!
Bucurati-va ca traiti si celelalte sentimente vor veni de la sine. Intai fundatia, apoi turnuletele!


3. Care este virtutea pe care o apreciezi cel mai mult?

A treia intrebare! Continuand aceeasi linie, se analizeaza aici contactul cu ceilalti sau cu propia ta persoana. Depinde de modul in care privesti. Daca vrei sa cauti calitatea pregnanta in ceilalti, inseamna ca tu consideri ca nu o ai. Deci, nu ai incredere in tine. Pentru ca, daca ai avea aceasta incredere, ai preciza ca virtutea pe care o apreciezi cel mai mult iti apartine. Prea multi au raspuns de exemplu “sinceritatea” si apoi au raspuns la o alta intrebare ca sinceritatea este ceea ce le lipseste. Nu poti spune ca apreciezi sinceritatea, iar apoi, la intrebarea 34 sa recunosti cu seninatate ca minti “cand e nevoie” sau “cand vrei sa aflii adevarul”. Este ciudat ca unii oameni uita atat de repede si nu pot urma continuitatea unei idei pe parcusul a trei pagini!
Da, se pare ca sinceritatea este lucrul pe care mai toti oamenii il apreciaza. Si atunci cum se explica procentul de oameni care mint?... Priviti la sondajele realizate de diverse publicatii si va veti convinge: 99% dintre oameni mint, dar aceeasi oameni afirma apoi cu tarie ca apreciaza sinceritatea. Cum poti aprecia un principiu pe care tu il incalci zilnic. Si nu orice calitate! Nu, nu este vorba de ceva secundar si pueril, este vorba de virtutea pe care oamenii o aprecieaza cel mai mult. Daca aceasta este jucata in picioare, trebuie ne gandim serios la mintea celor care au completat. Cum pot ei sa gandeasca atat de superficial?! Cum pot ei sa ofere niste raspunsuri atat de naucitoare? Pentru ca ei se contrazic singuri. Si atunci, te gandesti dezgustat ca acesti oameni care nu pot duce la bun sfarsit o idee, cat de cat coerenta, vor ajunge in functii de conducere, vor stabilii destinul statului. Este demn de mila! Atunci, se pare ca vechea zicala: “daca vrei sa nu fi condus de prosti, implica-te chiar tu”, isi are rostul in societatea moderna. Intrebarea 3, este o sita. In ochiurile acestei site au ramas toti acei “ganditorii mediocri” care au raspuns dezlanat, fara sa urmareasca o idee cat se poate de banala!
Desigur, au existat si oameni care au refuzat sa raspunda la aceasta intrebare. Astfel, ei, au demonstrat un singur lucru: nu au pic de incredere in ei. Acest lucru se observa din liniuta trasa la aceasta intrebare. Si nu se poate invoca pudoarea, pentru ca aceasta putea la fel de bine sa ii faca sa traga liniuta la alte intrebari, intrebari care se puteau preta la astfel de refuzuri. Dar acest lucru nu s-a intamplat, deci asa-zisa sfiosenie este de fapt o frica, o lipsa de incredere in sine. Oamenilor le este teama sa comenteze, pentru ca multi s-ar comenta pe ei, si nu doresc sa isi scoata in evidenta trasturile pe care nici ei nu le considera ideale. Oamenii moderni cunosc doar doua extreme: buna sau rea. Astfel, extrapoland, toata viata omului se desfasoara intre doua puncte diametral opuse. Omul sare, din rau in bine, din urat in frumos, din bucurie in tragedie, fara sa se mai opreasca asupra firescului. Deci, oamenii nu inteleg critica, decat in doua feluri: benefica si atunci o accepta fara sa gandeasca logic, sau daunatoare si atunci o resping la fel de superficial. Foarte putini oameni stiu sa priveasca lumea firesc. Iar acestia realizeaza ca o critica constructiva si bine argumentata este benefica. Critica facuta doar de dragul criticii este daunatoare si trebuie indeparatata, dar critica bine fondata si argumentata trebuie inteleasa si schimbarea trebuie sa vina firesc. Nu trebuie sa ne fie rusine sa invatam, de la prieteni, aliati, chiar si de la dusmani. Dar pentru a putea sa invatam si sa analizam critica in cunostiinta de cauza, trebuie sa fim obiectivi si sa incercam sa renuntam la obtuzitatea care ne caracterizeaza atat de bine rasa.
Fireste, au existat si raspunsuri cu adevarat intersante, oameni care au evadat din cotidianul banal si superficial si care au inteles cu adevarat mesajul acestei intrebari.
Scopul nu era sa primim pe post de raspunsuri niste platitudini ca “sinceritatea”, “bunatatea” ci raspunsuri complexe, lucruri care pot sa existe cu adevarat, nu atribute pur subiective si de multe ori inutile. Ce inseamna a fi sincer? Cum se poate ridica sinceritatea la calitatea de virtute suprema, cand ea este ceva relativ, care tine de interlocutor. Esti sincer cu persoanele la care tii, dar nu poti sa le permiti adversarilor sa cunoasca secretele tale. Deci nu poti fi sincer intotdeauna, pentru ca asta ar insemna sa dezvalui adversarilor partile tale vulnerbile. Si asta nu mai este calitate, este prostie. De aceea, sinceritatea capata un caracter relativ, tinand de fiecare persoana in parte. Nu se poate absolutiza, si a o ridica la rang de virtute maxima este putin cam prea mult.
Virtutile apreciate trebuie sa aiba natura cat de cat generala. Da, poti sa fi transant si cu prietenii, si cu dusmanii, deci spiritul transant este intradevar o virtute apreciabila, desi este un lucru firesc! Pacat ca lucrurile firesti ajung sa devina exceptii din cauza prostiei generale care guverneaza aceasta lume.
Credinta! Acesta a fost un alt cuvant care a aparut ca raspuns la aceasta intrebare. Nici o problema, este bine sa crezi, in conceptiile tale, in tine, in prieteni! Problema apare in momentul in care, dupa acest cuvand vine “Dumnezeu”. S-a raspuns de multe ori “Credinta in Dumnezeu este cea mai mare virtute”, astfel incat acest raspuns nu poate fi ignorat si trebuie comentat!
Este demn de mila, pentru ca omul modern, inconjurat de atatea aparate si reusind sa inchege atatea cugetari complexe, a ramas inca convins de niste aberatii. Daca acum cateva mii de ani exista o scuza, oamenii cunosteau foarte putin, acum, a crede ca am aparut ca urmare a unei “sficuiri de bagheta magica” este patetic. Nu poti crede in existenta unor fiinte pe care nu le poti intelege. Ceea ce nu poate fi inteles nu are cum sa fie redat in cuvinte, sau vorbe. Si totusi, “cartile sfinte” descriu cu nonsalanta necunoscutul, prezinta lucruri pe care nu au cum sa le inteleaga, iar marea masa crede, amagita de atatea fiinte superioare care se sacrifica eroic pentru ei!
Da, religia este un instrument, pentru ca incorseteaza omul intr-un sistem de norme mai mult decat aberante. Religia nu se ocupa doar de relatiile dintre oameni, pentru ca daca ar fi asa nu ar exista probleme. Daca dogma religioasa s-a referi la societate, daca ar contine numai indemnuri de genul “sa nu furi”, nu ar fi nici o problema, pentru ca atunci s-ar suprapune legii si ar putea sa fie fara probleme respectata. Problema apare insa cand in “cartile sfinte” apar formulari de genul “sa nu minti”, “sa nu preacurvesti”, ”sa te temi de domnul, Dumnezeul tau, sa-l slujesti, sa te alipesti de el si pe numele lui sa juri” (Deuteronom 20). Acest gen de “sfaturi” sunt problemele religiei. Pentru ca ele sunt inoculate in mintea oamenilor simpli, care ajung astfel sa respecte normele in detrimentul legii. Da, convenabil, sa traiesti printr-un simbol, sa astepti ca succesele sa vina singure. “Stie Dumnezeu ce face”, spune orice crestin, fara sa realizeze ca prin aceasta afirmatie isi dovedeste prostia. Pentru ca numai un om prost poate crede cu tarie intr-un concept despre care nu poate spune nimic.
Oamenii trebuie sa creada in ei, in fortele propii, nu sa isi conditioneze existenta de o forta atotputernica care nu poate fi inteleasa. Deci, a spune ca virtutea cea mai importanta este credinta in divinitate este ca si cum ai afirma ca oamenii trebuie sa se complaca intr-o dulce mediocritate, sa traiasca intr-o “lume de basm” in care exista la tot pasul ingerasi, diavoli, forte malefice, forte benefice, zei si divinitati care nu au altceva mai bun de facut decat sa vegheze asupra oamenilor. Este un mod prin care oamenii sunt usor de controlat. Putem observa in istorie atatea exemple in care statele au fost duse de pieire nu de politica, ci de credinta. Deci, daca stam putin sa ne gandim, cea mai mare virtute a omului este capacitatea lui de a distruge prin “credinta”, tot ceea ce poate fi perfect argumentat prin logica?!
Oamenii isi doresc multe, iar de cele mai multe ori visele lor sunt foarte departe de realitate. Aceasta a fost concluzia principala a acestei intrebari. O concluzie care s-a creionat pe numeroasele raspunsuri puerile si tanguitoare. Da, oamenii isi doresc foarte multe, iar visele lor intra in conflict cu natura fireasca si de multe ori cu legea. Bunatate universala, egalitate, pace, acest tip de uniformizare totala nu este corect si firesc. In natura cel mai puternic castiga, iar mila si regretele nu isi au locul. Omul cauta doar virtuti subiective, care tin de ceilalti, el uita sa se concentreze mai mult asupra propiei persoane. Nu poti sa fii bun cu toti, deci nu ai cum sa iti doresti bunatate universala, pentru ca aceasta este doar o utopie. Poti de exemplu sa iti doresti sa cunosti, pentru ca aceasta virtute tine numai de tine.
Oamenii jinduiesc de cele mai multe ori dupa ceea ce nu au. Este bine, ei isi stabilesc anumite tinte si praguri, pe care mai apoi incearca sa le atinga. Este folositor, pentru ca doar daca ne propunem lucuri importante vom reusii sa progresam. Insa trebuie sa avem grija, sa nu uitam ca viata este scurta si nu se merita sa ne-o petrecem intr-o permanenta lupta pentru bani, putere. Trebuie sa urmam cursul firesc. Iar omul, la fel ca orice particula de pe acest pamant este fericit, trebuie sa cunoasca starea fireasca de netulburare. Omul trebuie sa urmeze un drum, dar trebuie sa se bucure de fiecare pas pe care il face, nu sa isi conditioneze fericirea de cateva lucruri. Intotdeauna exista un motiv pentru a fi fericit.
Dar, daca vrei ca aceste motive sa apara cat mai clar si mai firesc, invata sa ignori lucrurile care nu tin de tine si sa te concentrezi asupra lucurilor pe care le poti schimba. De exemplu: nu te lasa afectat de o furtuna, pentru ca aceasta nu poate fi controlata. Construieste-ti o casa puternica si amuza-te pe baza vantului firesc! Nu trebuie sa te mire firescul, trebuie sa te astepti la el si sa iti iei masurile necesare pentru a nu fi afectat. Politica, conducerea statului, ideile oamenilor. Acestea pot fi combatute. Nu esti multumit de statul in care traiesti. Nici o problema, nu trebuie sa te enervezi, trebuie doar sa te implici in procesul guvernarii. Poti sa schimbi, dar trebuie sa faci aceste schimbari zambind si pe cai legale. Ceea ce nu poti schimba nu trebuie sa te enerveze, iar ceea ce poti sa schimbi trebuie sa schimbi fara sa te enervezi. Nu trebuie sa te enervezi, pentru ca bucuria este fireasca, nepasarea este fireasca, dragostea este fireasca, iar firescul ii ajuta pe oameni sa traiasca!
Lumea este ca un mozaic. In fiecare societate exista o multime de oameni, fiecare cu conceptele si perceptele sale. Omul este unic, de aceea, pentru a intelege, trebuie sa privesti separat. Oamenii nu sunt asemenea, deci nu le pot fi impuse anumite teorii. Tot ceea ce poti sa faci este sa argumentezi. Apoi, totul tine de persoana, daca ea este receptiva sau nu la problema. Oamenii nu pot fi convinsi, cel putin nu cei inteligenti. Cu marea masa problema se pune altfel, pentru ca ei sunt foarte usor de manipulat.
Pentru a putea fi fericit, trebuie sa inveti sa ignori lucrurile care nu te afecteaza. Te injura un om, invata sa ignori, esti batjocorit, invata sa ignori. Dar, cand poti pe cai legale sa iti distrugi adversarii, sa schimbi ceva, sa impui o idee pe care poti sa o argumentezi si in care crezi, fi precum apa si zdrobeste, curgi firesc precum Tao!


4. Cine ti-ar fi placut sa fii?

Idolii, o problema fundamentala a oamenilor! Idolii au fost, din cele mai vechi timpuri, argumente care pot fi aduse si astazi in sprijinul teoriei fricii! Oamenii se tem, sunt dezgustati de propia persoana si astfel isi creaza, sau adopta diversi idoli, care, in viziunea lor, intruchipeaza toate, sau o mare parte din calitatile care lor le lipsesc. Inca din timpul faraonilor, oamenii, in loc sa caute calitatile exceptionale in ei aveau tendiinta de a le cauta la ceilalti si astfel se ajungea la proslavirea unor indivizi obisnuiti. Zeii sunt, de fapt, pentru oameni intruchiparea perfectiunii si au fost creati din dorinta de a crea un etalon, o stare la care sa aspire! Este trist ca nu au reusit sa gaseasca acest etalon pe pamant si au trebuit sa inventeze fiinte si lumi absurde la care sa se raporteze. Si este si mai trist ca inca 99% dintre oameni au ca idoli legende sau mituri, uitand ca ei sunt cei care isi pot decide comportamentul!
Mai mult de jumatate dintre cei care au fost interogati au raspuns ca si-ar dori, fie sa fie altcineva (de obicei directori sau cantareti), fie au oferit ca exemplu niste oameni ideali utopici (de genul – persoane celebre, oameni respectabili). Toate acestea sunt din pacate dovezi ale sentimentului de culpabilitate care s-a raspandit fulgerator printre oameni. Prea multi tineri considera ca sunt vinovati de cine stie ce “crime”, prea multi adulti ajung la varste inainte sa declare ca viata lor a fost inutila.
Trebuie sa incetam cu aceste regrete care nu ajuta la nimic si care ne-au invadat gandurile. Nu ai de ce sa regreti, pentru ca nu poti schimba nimic. O actiune, odata facuta, nu mai poate fi schimbata si trebuie sa ne concentram asupra efectelor, nu asupra regretelor tardive.
Nasterea este tot o actiune. Viata este pana la urma o actiune, care se desfasoara pe o perioada mai lunga. Dar viata este formata din multe alte actiuni mai mici. Nu poti sa regreti ca nu ai avut parte de o viata mai fericita, pentru ca este ca si cum ti-ai nega viata. Viata este fericita prin esenta ei, pentru ca cea mai mare bucurie este aceea de a trai, de a avansa. Deci, nimeni nu poate regreta ca traieste, decat daca isi impune acest lucru. Extrapoland, putem observa ca regretul este ceva impus, ceva artificial, in nici un caz nu este ceva firesc. Oamenii regreta, au impresia ca acest regret este necesar, dar foarte putini realizeaza ca astfel se opun firescului, se opun vietii, i se opun lui Tao. Nu ai cum sa regreti instinctiv, pentru ca regretul este o actiune inutila si nu isi are rostul, deci nu poate fi fireasca. Pentru ca firesc este acel lucru care foloseste la ceva. Nu va amagiti, a regreta nu inseamna a invata din greseli. Inveti abia cand accepti ca ai gresit si ca nu mai poti schimba nimic, cand intelegi ca trebuie sa privesti inainte, nu sa lasi trecutul sa iti afecteze prezentul!
Toti oamenii care au scris ca si-ar dori sa schimbe ceva, sa fie un alt gen de persoana, nu au realizat ca acest lucru, pe langa faptul ca este imposibil, mai creeaza si o stare perpetua de angoasa, de neliniste. Nu poti sa fii fericit daca traiesti cu dorinta perpetua de a fi altceva, de a avea calitati pe care nu le poti obtine. Arta de a fi fericit consta in a-ti propune scopuri tangibile. Deci nu mai incercati sa traiti dupa un model, nu mai admirati calitatile altor persoane, incercati sa va concentrati asupra lucrurilor pe care voi insiva puteti sa le faceti, pentru ca doar asa veti reusii sa fiti fericiti si sa va simtiti bine in corpul vostru!
Au fost totusi destui oameni care au raspuns ca se aprecieaza pe ei insisi, si nu doresc sa schimbe nimic. Acesta este raspunsul cel mai bun, pentru ca acele persoane au realizat ca nu au ce sa schimbe si ca trebuie sa se multumeasca cu ceea ce pot infaptui prin inteligenta lor.
Dar, si aceste persoane sunt in pericol, ele pot sa cada intr-o capcana: atotmultumirea. Nu, nu trebuie sa iti doresti lucruri imposibile, dar trebuie sa iti propui totusi atingerea unor puncte pe care chiar sa reusesti sa le indeplinesti. Nu poti trai intr-o suficienta puerila, pentru ca astfel nu vei reusii niciodata sa progresezi. Oamenii trebuie sa fie multumiti intotdeauna cu ce au, dar sa-si doreasca mai mult. Suna intradevar a contradictie, dar priviti mai atent, si veti observa ca aici se ascunde secretul vietii. Da, ai dorinte, dar nu trebuie sa lasi acele dorinte sa iti acapareze intreaga viata. Trebuie sa inveti, chiar daca privesti catre inaltimi, sa te bucuri si de campia care se intinde molcom in fata ta. Omul nu trebuie sa caute si sa idealizeze calitatile celorlalti, el trebuie sa priveasca si catre sine si sa gaseasca calitatea aleasa in propia lui fiinta. Nu mai incercati sa va raportati intotdeauna la ceilalti, pentru ca exista unele calitati care nu pot fi comparate si care depind numai de voi. Nimeni nu va poate impiedica sa invatati, nimeni nu va poate oprii sa cunoasteti, deci aceasta calitate tine doar de voi. Si ea merita apreciata, dar apreciati-va intai pe voi si abia apoi priviti catre ceilalti.
Iar, daca eforturile voastre nu sunt apreciate, nu trebuie sa disperati. Intelegeti ca nu aprobarea celorlalti conteaza, conteaza argumentele. Daca aveti argumente puternice si bine fondate, dar prezentati o teorie “inovativa”, oamenii va vor blama, vor respinge ideile, dar asta nu conteaza. Critica conteaza doar in momentul in care cineva poate demonstra logic ca teoria voastra este gresita. De aceea, daca nimeni nu poate demonstra contrariul, parerea voastra este adevarata. Nu adevar absolut, dar adevarul relativ cel mai avansat. Nu trebuie in acele momente sa va pese de “tanguielile” si de “protestele” celorlalti. Acest gen de manifestari sunt caracteristice oamenilor mediocrii, cei intelepti stiu sa discute, dar ei dezbat doar problemele cu adevarat importante, nu se lasa antrenati in numeroasele mici enervari care il macina pe omul modern.
Akhenaton, Buddha, Iisus, Mohamed, Zarathustra, Prajpati, Gilgames, Lao Zi, Confucius, Mencius, Napoleon, toti acestia, oameni atestati istoric, dar total necunoscuti pentru omul de rand, devin in mintea acestuia eroi, cu care ar vrea sa se identifice si pe care ar vrea sa ii urmeze. Rolul lor este luat in societatea moderna de starurile de televiziune, sportivi, preoti, care devin in inima “pustilor” modele. Problema este ca societatea incurajeaza asemenea practici, iar astfel oamenii ajung de multe ori sa traiasca prin ceilalti, uitand sa isi cultive calitatile care li se potrivesc. Un tanar, orbit de faima, va incerca sa isi modeleze trupul asemenea vedetelor, pentru ca acestea inseamna pentru el idealul absolut. Omul nu mai tine cont de propia persoana, incearca sa cultive calitatile pe care le vede la ceilalti. Se spune ca nu trebuie sa te lauzi. Total gresit! Cand ai merite, e dreptul tau sa te bucuri de capacitatile tale. Daca o persoana reuseste sa duca la bun sfarsit, pe cai legale, o actiune, el are dreptul, si trebuie sa se laude, pentru ca a reusit sa isi atinga scopul. Daca lauda il va face sa rateze o actiune viitoare este numai problema lui, dar lauda in sine nu este nimic rau, trebuie insa sa ai grija, pentru ca problemele apar intotdeauna.
Intelegeti ca nu conteaza acceptul celorlalti, conteaza integritatea si corectitudinea principiilor. Intr-un stat, daca sunt arestati si inchisi toti cei care incalca legea, nu este nimic rau, este o masura foarte buna. Nu conteaza daca sunt 99% dintre oameni in aceasta situatie, sau doar 1%, ramane principiul. Principiul nu poate fi subminat de situatiile particulare. Legea de exemplu, este un principiu, care nu poate fi niciodata subminat de particularitatile care apar. Astfel, un om care ucide trebuie sa fie tratat la fel chiar daca este un biet cersetor sau un important ministru. Legea se aplica la fel, pentru ca este un principiu imuabil, care se aplica in orice situatie. Asa trebuie sa fie si ideile. Daca o idee nu este bine argumentata, oricati sustinatori ar avea, ramane oricum o idee slaba, care, la o analiza atenta se va prabusii, chiar daca “se sprijina” pe umerii numerosilor ei sustinatori. Nu conteaza numarul acestora, conteaza doar ideea, calitatea ei, argumentele care pot fi aduse in favoarea ei. Abia in momentul in care argumentele sunt solide se poate declara o idee buna. Degeaba gandesti, daca nu poti aduce argumente pentru ideile care apar. Omul nu poate sa “creada”, el trebuie sa analizeze, doar asa natura lui fireasca va fi satisfacuta. De aceea, toate acele doctrine care pretind “credinta absoluta”, nu sunt decat “vorbe in vant”, pentru ca ele ii cer omului sa se opuna naturii sale firesti, sa renunte la nevoia sa de cunoastere. Toti cei care “cred cu adevarat” in lucruri pe care nu le pot demonstra sunt persoane care se opun firescului, se agata de niste iluzii si traiesc o “drama” interioara, se lupta cu corpul lor, se lupta cu naturalul din ei care striga: “renunta la viziuni, traieste in prezent, intelege ca cea mai mare bucurie este viata, nu mai alerga dupa niste aberatii!”.
Aceasta le spune corpul, fiinta lor cere dovezi, dar ei continua sa isi impuna sa creada, pentru ca asa au invatat inca din primii ani de viata. Oamenii din lumea moderna incearca, au impresia ca “trebuie sa crezi”, de aceea isi ghideaza viata dupa exemplele pe care le vad in jurul lor, cei mai multi incearca sa traiasca dupa filme, carti sau istorii ciudate!
Da, exista si oameni care cred in ei, dar acestia reprezinta doar 1-2% din marea masa. Pe langa acei oameni, procentul ramane mare, multi oameni se complac intr-o stare de “idolatrie moderna”. Nu mai adoram zei, adoram canterati, fotbalisti. Lumea se imparte in doua categorii: “modele” si cei care le admira. Daca oamenii ar intelege cursul firesc, atunci am aprecia fara sa laudam, am invata fara sa idolatrizam, am trai fara sa luptam si am aluneca usor impreuna cu ceilalti in modul firesc!


5. Care este compozitorul tau preferat?

Muzica, un element foarte important al vietii unui om. Muzica poate sa exprime foarte mult, pentru ca muzica exprima sentimente, senzatii, trairi. Muzica nu actioneaza numai asupra psihicului, ea poate sa actioneze si asupra trupului. Astfel, o melodie poate sa incite, sa faca trupul sa vibreze, doar prin impulsuri naturale. Anumite sunete pot sa provoace senzatii, chiar daca mintea refuza sa le accepte. O stare poate sa fie indusa, cel putin la un stadiu “primitiv”. Fireste, muzica nu te poate “obliga” sa faci nimic, dar ea poate fi stimulentul care sa declanseze anumite reactii. Muzica poate sa fie impulsul necesar pentru a incepe o actiune, pentru “a face ceva”. De aceea, nu trebuie sa neglijam influenta pe care muzica o are asupra noastra, pentru ca trebuie sa invatam sa ne acceptam natura noastra fireasca. Iar reactiile de placere sau de disconfort pot aparea la ascultarea unui anumit gen de muzica pe care organismul nostru nu il suporta. Desigur, aceste reactii sunt doar samburii, ele, daca nu sunt “inflorite”, nu inseamna nimic si pot fi usor ignorate de o minte puternica, dar, pentru un individ mai slab din punct de vedere psihic, ele pot deveni un fitil foarte periculos. Nu putini dintre criminalii si violatorii zilelor noastre au fost inspirati sa comita acele fapte de diversi artisti si diverse motive folosite de acestia in melodiile lor. Dar publicul nu intelege fenomenul si condamna cantaretii. Este demn de mila. Ai dreptul sa nu iti placa, ai dreptul sa respingi, dar nu poti niciodata sa consideri ca un om este vinovat de actiunile altuia. Da, cineva s-a sinucis, dar numai el este de vina pentru ca a ales sa faca acest gest. In nici un caz vina nu poate fi purtata de societate, de greutatile si obstacolele care apar in viata, de diversele formatii pe care acel om le asculta. Nu, vina este doar a lui, pentru ca el a ales de buna voie sa moara. Nu trebuie sa traiesti intr-un palat, viata poate foarte bine sa se desfasoare si intr-un bordei. Daca alegi sa te sinucizi pentru ca nu esti multumit de existenta ta, este o alegere gresita, iar singurul vinovat esti tu, pentru ca nu poti sa arunci vina asupra celorlalti. Citim atatea bilete in care se enunta tot felul de ineptii ca: “nu mai aveam cum”, “nu mai rezistam”, “nu mai puteam”, “persoana X m-a impins sa fac acest gest”. Si atunci oamenii il plang pe decedat, mila le inunda si le intuneca gandirea. Cum poti sa plangi un om care isi conditioneaza existenta de cativa factori externi atat de neimportanti?! Cine il opreste pe acel om sa se dezvolte, sa gaseasca calea catre liman?... Doar el… Tu esti singurul care poate sa renunte si trebuie sa intelegi ca nu aceasta este solutia. Viata este frumoasa si merita traita, deci a compatimii niste “handicapati” care au ales sa se sinucida din cauza unor datorii este ca si cum am plange “moartea” unei bucati de metal. Un om care alege moartea face un bine societatii in care traieste, pentru ca nu avem nevoie de asemenea persoane dezechilibrate. Sa lasam natura sa isi urmeze cursul firesc si sa eliminam astfel toate acele elemente care ne trag in jos! Mila este o calitate, cand apare rar, dar, devine un defect cand este folosita in exces!
Raspunsurile la aceasta intrebare au fost de doua feluri. Pe de o parte, au existat aceia care au indicat compozitori preferati, numele “marilor clasici” aparand de foarte multe ori pe firmament, iar pe de alta parte au fost numerosi oameni care au raspuns ca nu au un compozitor preferat. Macar au fost sinceri, ceea ce din pacate se poate spune despre foarte putini din cealalta categorie. In afara de cateva exceptii, persoanele au incercat sa impresioneze prin debitarea diferitilor compozitori clasici. Da, este frumos sa scrii ca preferi Chopin, dar cum se face in acest caz ca nu cunosti nici macar o melodie a acestui compositor, nu stii nici macar care a fost nationalitatea lui?! A aprecia un compozitor inseamna a asculta creatiile acestuia. Si nu o data la cativa ani, ci mai des. Nu ai cum sa apreciezi daca nu cunosti. De aceea, a pretinde ca iti place o melodie pe care nu poti nici macar sa o fredonezi inseamna a iti dori imposibilul, a te opune naturii firesti, a te opune lui Tao!
Muzica inseamna emotie, inseamna traire, iar aceste lucruri impresioneaza in primul rand subconstientul. Abia ulterior senzatiile sunt preluate de constient, iar acceptarea sau respingerea lor tin de individ. Aceasta este marea diferenta dintre om si animale: oamenii au constiinta, un fel de “for superior”, care poate sa accepte sau sa respinga impulsurile venite din subconstient. Nu exista impuls care sa nu poata fi controlat, o minte puternica va reusi sa reziste oricarei tentatii, nu va fi niciodata in pericol de a o apuca pe o cale pe care o considera gresita. Dar, din lupta aceasta pentru ratiune, apare o mare greseala a oamenilor, o greseala care influenteaza insasi viata, a noastra si a tuturor celorlalte organisme de pe aceasta planeta. De ce se incapataneaza omul sa isi reprime absolut toate impulsurile naturale si firesti?! De ce atatea filosofii, incepand cu Confucius si terminand cu Mahomed considera ca omul este “rau” si trebuie cumva perfectat? De ce consideram ca tot ceea ce este rau este impuls si tot ceea ce este bun vine din cunoastere? De ce nu intelegem ca impulsurile firesti sunt foarte putine si ca tot ceea ce apare mai apoi este dorinta, dorinta creata artificial de mintea noastra. Nu trebuie sa ne renegam dorintele, trebuie doar sa intelegem cum apar ele. Daca reusim sa le intelegem si sa le acceptam natura, vor deveni foarte usor de acceptat si de controlat. De aceea sunt importante legile, pentru ca ele ne ofera de multe ori un impuls care ne face sa reprimam anumite dorinte nefiresti care apar in anumite situatii critice! Da, oamenii au impulsuri, dar acestea nu trebuie reprimate cu brutalitate, trebuie intelese si acceptate. Cand simti ca vrei sa faci ceva, cand ai nevoie de mancare, de dragoste, de atingere, nu trebuie sa incerci sa reprimi aceste sentimente. Cu acest gen de senzatii se naste omul. Iar copilul mic, bebelusul, in stare lui pura, prezinta toate impulsurile tipice omului. Copilul nu stie ce inseamna posesiunea, nu doreste bani, case, masini, el doreste mancare, caldura si dragoste. Acestea sunt lucrurile pe care le doreste un nou nascut, iar singurul lucru care se adauga mai tarziu este dorinta de cunoastere. Toate celelalte lucruri sunt dorinte care apar din interactia omului cu ceilalti, iar ele trebuie acceptate, insa sa intelegem ca nu sunt firesti. Le acceptam, dar intelegem ca ele nu apar ca urmarea a partii naturale din noi, ele apar in urma factorilor externi. Un copil inconjurat de soldati mai mult ca sigur ca isi va dori si el sa devina soldat. Acest lucru nu se datoreaza naturii sale, se datoreaza exemplelor pe care le-a observat. Deci, chiar daca acceptam impulsurile si dorintele, trebuie sa intelegem ca exista o diferenta intre ele. Da, a dori sa mananci este un impuls, dar a dori sa mananci anumite specialitati este deja o dorinta. A dori sa ai unde sa te adapostesti, sa ai siguranta este firesc. Si copilul isi doreste siguranta si iubirea materna, dar deja a dori sa locuiesti intr-un palat nu mai este impuls, este dorinta. Iar dorintele tin de mediu, de educatie, de gradul de intelegere.
Se spune ca omul nu trebuie sa invete, trebuie sa ramana pur. O multime de doctrine, taoista, budhista, propovaduiesc regresul ca o metoda de a atinge un ipotetic absolut. Da, conceptia lor este interesanta, dar argumentele sunt slabe. Astfel, ei neglijeaza rolul invataturii, uitand ca ei au ajuns la concluziile pe care acum le enunta tot prin invatatura. Este un paradox: invatand, poti ajunge in cele din urma sa intelegi ca invatatul nu are nici un rost. Da, dar prin invatare ai ajuns la acea concluzie, deci nu este corect sa negi importanta invatatului. Ideal ar fi ca un om sa reuseasca sa impleteasca instinctele cu dorintele. Astfel, intr-o zi, faci ceea ce iti place, iti urmaresti pasiunile, dar nu trebuie sa uiti de dormit, mancat, relaxat. Corpul este o masina, iar aceasta masina nu trebuie exploatata brutal, pentru ca la fel de firesc cum functioneaza, tot la fel de firesc poate sa se strice daca este supusa unor presiuni inutile!
Muzica trebuie sa fie ascultata cu placere, trebuie sa fie inteleasa. Asta daca vrem cu adevarat sa ne lasam corpul sa se “bucure” de placerea ei. Da, muzica este o placere, ea gadila simturile si ne face sa traim anumite senzatii unice. Dar pentru asta trebuie sa intelegem ca muzica trebuie acceptata, nu respinsa. Daca nu accepti o senzatie, o vei pierde mai mult ca sigur. De aceea, daca vreti sa apreciati muzica, invatati sa acceptati senzatiile “ciudate” pe care aceasta vi le ofera. Nu respingeti daca vreti sa va bucurati. Desigur, nu trebuie sa cadeti in cealalta extrema: nu trebuie sa urmati toate impulsurile pe care muzica vi le induce, pentru ca uneori aceste impulsuri sunt impotriva legii. Astfel, nu trebuie sa ajungeti la comiterea ilegalitatilor inspirati fiind de o melodie. Intelegeti ca trebuie sa va lasati purtat de val pana la un punct, pentru ca, daca depasiti acest punct riscati sa va zdrobiti de stancile din fata voastra. Acesta este tot secretul care sta la baza aprecierii muzicii: trebuie sa stii cand este momentul sa te pierzi in ea, dar sa realizezi cand este nevoie sa revii la realitate!
Muzica este o parte foarte importanta din viata unui om, pentru ca ea stimuleaza direct unul dintre simturile fundamentale: auzul. Dar, ca oricare alta parte componenta, ea trebuie sa ramana la acest statut, laolalta cu celelalte parti in care se imparte viata unui om. Aceasta este o arta si daca inveti sa iti imparti timpul astfel incat sa reusesti sa acoperi toate partile importante, vei reusii sa ai o existenta desavarsita. Da, aceasta este adevarata intelepciune. Trebuie sa reusesti sa gasesti timp pentru fiecare actiune, pentru ca viata este un mozaic, iar pentru ca acesta sa fie in stare buna, fiecare bucatica care il contine trebuie sa fie la randul ei ingrijita cu atentie. Deci, nu va mai concentrati doar asupra unui aspect al vietii, intelegeti ca aceasta are numeroase aspecte si ca trebuie sa atingeti cat mai multe din acestea prin intermediul actiunilor sau gandurilor voastre. Aceasta este adevarata intelepciune, aceasta este calea fireasca, acesta este Tao.
Da, muzica este o arta, dar si stiinta de a trai este o arta. Iar muzica face parte din viata, deci este normal sa o acceptam pe cea care ne place si sa invatam sa o ignoram pe cea pe care nu o agreem. Sunt atatia oameni care se plang ca nu suporta anumite genuri de muzica, ca acestea ii fac sa innebuneasca, dar parca nici unul dintre ei nu vrea sa inteleaga ca muzica te influenteaza doar daca permiti asta. Deci, in momentul in care auzi o melodie care nu iti place, invata sa o respingi, dar fara sa iti tulburi starea interioara. Trebuie sa reusesti sa ignori tot ceea ce ar putea sa te deranjeze, si in acelasi timp nu poti sa schimbi. Daca nu poti oprii muzica, invata sa o ignori, pentru ca doar asa vei reusii sa pastrezi drumul firesc, sa nu te abati pentru a te ratacii pe poteca subiectivsmului prost inteles.
Da omul trebuie sa fie uneori subiectiv, dar alegerea acestor momente trebuie sa se faca perfect obiectiv. Te lasi prada sentimentelor si senzatiilor, dar alegi obiectiv aceste sentimente si senzatii, pentru ca doar astfel poti sa nu faci mari greseli. Aceasta este calea fireasca, acesta este Tao.
Da muzica este importanta, dar nu trebuie niciodata sa exageram. Muzica este o parte a vietii, iar ea trebuie abordata intr-o maniera echilibrata, fara excese. Pentru ca acestea sunt un pericol, iar omul intelept ocoleste calm pericolele!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  ce pcat c domn' Mitic
n-a rspuns la ntrebri
ne-am fi luminat adic
ce nseamn renunri!

:) 		 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-02-19 18:39:09
         
 
  ,,Care este cel mai de jos nivel al suferintei?''

nu prea tiu, la o adic
eu nu m pricep deloc
dar aud c la Mitic (nea Genu)
e prin zona de mijloc... 		 
Postat de catre BBBB aaaaaa la data de 2006-02-19 18:20:36
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23949
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE