|
|
|
|
|
|
|
|
|
România fracturată |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Şi totuşi avem de toate. Munţi, câmpii, dealuri, ape, mare, deltă. Avem o istorie fascinantă. Avem tradiţii care, pe mulţi străini, îi lasă cu gura căscată. Avem oameni pregătiţi, buni, muncitori, gospodari. Avem toate acestea şi multe altele. Doar că le administrăm, ne administrăm, de multe ori, de foarte multe ori, de cele mai multe ori, greşit. Şi am uitat – ori n-am ştiut-o niciodată cu adevărat-ceea ce invocăm accidental şi aniversar- unirea. Ştim şi înţelegem ce rost are ori poate avea unirea în promovarea idealului naţional, nu naţionalist. În construcţia unei ţări care să nu mai fie pe ultimele locuri din lume la ce este bun şi pe primele la ce este rău. Avem şi un cântec frumos şi mobilizator:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară duşmanii din ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!”
Spunea Vlahuţă în finalul poemului său spiritual dedicat ţării noastre: „Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: "Sunt român!"
Şi, totuşi, iată, al treilea mileniu găseşte România sfâşiată, divizată, fracturată. Cu multă sărăcie şi multă suferinţă. Polarizată şi, parcă, într-o imensă ceartă generalizată. Aproape fiecare cu fiecare. O Românie aici şi o românie aiurea. Aprope nu există loc pe suprafaţa Pământului în care să nu găseşti un român. Mulţi ajunşi, împliniţi, având de toate dar cu gândul aici, în România.
Într-un decembrie mohorât mă îndreptam spre Waterloo. Am oprit maşina şi i-am adresat, în franceză, unui domn care mergea grăbit pe un drum, aproape pustiu, întrebarea dacă direcţia spre care merg mă duce la celebrul monument. Văzându-mi numărul maşinii mi-a răspuns în limba română. Aşa am aflat că este român şi că se grăbeşte să ajungă la lucru. În America, la Cleveland, am un prieten, fizician, care aflând că mă aflu la Pittsbourgh, a lîăsat totul baltă şi a venit cale de câteva sute de km să mă ia la el pentru o noapte şi o jumătate de zi. (eram cu soţia, fiica şi 18 bagaje dintre care vreo 5 erau nişte cutii mari de lemn în care aveam nişte prototipuri pe care le prezentasem la un salon de invenţii) Un om realizat, cu o frumoasă casă cu etaj şi cu un teren de cca un hectar şi jumătate. Cu multă verdeaţă, copaci şi veveriţe. Ba chiar şi câteva căprioare se aflau pe domeniul său. Ajuns la el am văzut cele vreo 5 televizoare, toate pe programe româneşti. Atât am stat la el, o noapte şi jumătate de zi. A doua zi, m-a dus din nou la Pittsbourgh de unde trebuia să iau avionul către New York şi apoi către casă.
Undeva în Golful Guineii, în plin ocean (o fi o platformă marină, un vapor, o insulă?) se află un membru Europeea care accesează această pagină. L-am rugat în câteva rânduri să ne spună cine este şi ce face acolo. Nu a răspuns niciodată însă accesează Europeea. O altă surpriză a fost să constat că avem un român care accesează Europeea din insula …Tuvalu din Oceanul Pacific. Nici nu ştiam de existenţa acestei insule. Şi câţi români nu vor mai fi fiind, spun eu, prin toate colţurile lumii! Din Australia până în America şi Canada. De Europa nu mai vorbesc. Nevoia, probabil, pentru mulţi, îi va fi determinat la acestă mare migraţiune a românilor.
Vom fi fiind oare, noi, românii, de aici, din ţară şi din diaspora conştienţi că România este şi trebuie să rămână a noastră, a tuturor? Toţi avem dreptul la România noastră, la România eternă. Nimeni nu deţine monopolul românismului. Şi este dureros să constaţi câtă dihonie există atât în ţară, între români cât şi în afară. Între mulţi dintre românii din afară, între ei şi, de asemenea între mulţi dintre cei din diaspora şi cei rămaşi în ţară. Ce naiba s-o fi întâmplând? Cine are interesul să ne dezbine atâta? Şi de ce ne lăsăm noi oatre aşa de uşor de dezbinat? De ce să fi ajuns România aşa fracturată? Ce am putea să facem să găsim ori să regăsim UNIREA, parcă pierdută? Mai avem noi, ca naţiune, vreo şansă?
M-aş bucura să găsim, împreună, răspunsuri, fie şi parţiale la aceste întrebări. Şi, sper că nu vom începe să dăm vina unii pe alţii. Că nu vom începe cu acuzaţii, ofense şi jigniri. Suntem aici o mână de oameni. Adevărat răspândiţi mai peste tot în lume. În mic, suntem, cum ar spune sociologii, un fel de eşantion statistc, poate, reprezentativ pentru România. Şi, constat cu durere, că, în mic, suntem la fel de fracturaţi aşa cum este şi România fracturată.
Ce şanse, oare, avem să ne regăsim, cu toţii într-o Românie unită puternică şi frumoasă?
De câte ori mă gândesc la acest subiect , şi nu o fac rar, îmi vine în minte „minunea” întâmplată poporului evreu care, după aproape de 2000 de ani, fără ţară, în 1949, prin vocea lui Ben Gurion, şi-a proclamat şi şi-a regăsit ţara.
Oare noi nu putem să ne regăsim cu toţii ţara?
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
nu cred că putem vorbi chiar de-o fractură, domnule Cristescu. nu văd nicio dezbinare între soda săpunului şi pielea mâinii, cum nici între potaie şi puricii de care se scutură. doar inerente dificultăţi, ca să zic aşa, de coabitare. să le privim cu calm şi înţelegere.
în ce priveşte România - ea a fost şi este, cert, a noastră, iar perspectivele sunt optimiste - după 1 ian 2014, cel puţin aşa se spune, va fi a tuturor... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-12-13 07:35:05 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mergeti, dle Cristescu, in tara, nu pe meleaguri straine. vedeti ce fac, si cum fac, oamenii in Agrij-Salaj, in Munteni- Vaslui, in Valeni- Maramures, in SUCIDAVA (langa Dunare, il puteti gasi acolo pe reprezentantul celei de-a 7 generatii a Preotului Sapca! dar si Fabtana lui Harap-Alb, nu glumesc!!!) mergeti in Pielesti -Olt si intrebati de familia Ciobanu: peste 300 de oameni care au hrisoave si acte de mai mult de 800 de ani(familie din care ma trag si eu, ai meui au acte de 600 de ani) mergeti in Costesti Vaslui unde familia Pusca, a tatalui meu, are alte hrisoave, de danie, cu pecetile lui Stefan cel Mare, mergeti in Bradet Suceava sa vedeti cum se pastreaza ICOANE DE VATRA de dinainte de crestinism.
Nu mor lupii cu una cu doua, nu ne plangeti inainte de a ne fi trecut vremea!!! Cei care vor sa aiba Romania sau Dacia -cum spun batranii- o au in suflet. Exista o RANDUIALA! Daca nu o stiti, daca nu ati ajuns in jurul ei -si dupa cum scrieti, nu ati ajuns!- NU AVETI DE UNDE STI DESPRE DACIA-ROMÎNA SI DESPRE SECRETELE EI!!! Credeti ca degeaba ne vor altii dispăruti de aici? Ei, EXISTA SI o veste proasta pentru ei: noi nu pierim cu una cu doua!!! Ca avem 7 inimi in piept! Nici pe asta nu o stiti? (nu ma refer la poezie!) |
|
|
|
Postat
de catre
Ion Gabriel Pusca la data de
2013-12-13 03:16:29 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|