|
|
|
|
|
|
|
|
|
spovedania sin(ucigașului) de blesteme |
|
|
Text
postat de
adrian paparuz |
|
|
motto:
ne naștem cu burțile pline de eternitate
apoi tot mai mici creștem până devenim adevăr
cât un bob de nisip chiar mai mici creștem
până în memoria regretelor din pântecul timpului
urăsc câinii triști
fluturii sinucigași înainte de vreme
era prea devreme să-ți spun
al treilea ochi al meu
nu prea mai vede diferența dintre orbi
și tăcere ești tu prima pasăre
căreia i-am împrumutat zborul
meu a-nceput puțin înainte să respir
să respir gândul tău este speranță
dar uit de ce te-am chemat la mine
in piept mi-a crescut un copac cu frunze albe
lungi
șuierătăoare îmi pare acum amintirea caldă
a primei întâlniri sub podul minciunilor tale
niciodată nu le-am rezistat destul
se ridică tot mai puține cuvinte
deși de atâtea ori sălbatică
mă întrebai de unde îmi vin
acum e momentul acela să îți mărturisesc
eu nu m-am făcut poet
(nimeni nu poate face asta)
aveam cinci ani
o bucată de pâine neagră
un cățeluș șchiop și surd
ploaia mi-a târât sub tălpile goale
prima poezie de dragoste a lumii
de care nimeni nu mai avea nevoie
ruptă
zgâriată
lovită
cum aș fi putut
să o las acolo muribundă
am hrănit-o cu visuri
cățelușul i-a lins rănile
am împărțit ultima bucățică
de speranță
mai târziu m-am îndrăgostit de ochii
de părul
de surâsul tău lunatic am devenit
dar nu m-am făcut poet
am crescut
poezia de sub tălpi până mi-a ajuns
la genunchi
la inimă
la sărut am zburat peste inima ta
vultur
să mă crezi pe cuvânt
vulturii nu mai mor demult pe pământ
ei au morminte in nori sau chiar mai departe
de atâta dor strigă-mi ceva ce nu știu
despre tine voi tăcea oricâte nemuriri
e nevoie de un singur sărut și totul poate
renaște in mine poți trăi încă fericită
imaginează-ți că am fost exilați
nu te opri
dă Universul mai încet
și sparge clepsidra de tâmpla mea
amintește-mi te rog din când in când cine sunt
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cam bombastic textul. Spre exemplu, cum ar putea fi "Fluturii sinucigași înainte de vreme"? Ca și cum diferența ar consta nu ïn faptul de a se sinucide, ei, fluturii, sunt sinucigași de felul lor, ci în momentul la care se decid să o facă.
Apoi, nașterea aia cu "burțile pline de eternitate" mă face să mă întreb cam ce scoatem pe partea cealaltă, când ne așezăm undeva și facem... niște chestii perisabile.
Și, după ce încercați să ne aburiți cu imagini sforăitoare, brusc treceți la o banalitate "șuierătoare", de genul:
"șuierătăoare îmi pare acum amintirea caldă
a primei întâlniri sub podul minciunilor tale
niciodată nu le-am rezistat destul".
Cam atât.
Imaginea cu vulturii care mor în cer, nu pe pământ, mai aduce a poezie. De asemenea, finalul:
"amintește-mi te rog din când in când cine sunt".
Dar altfel valorificat. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2013-12-04 16:59:41 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23955 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|