FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Răpitoare
Text postat de Somesanu Silviu
Îmbrăcată-n hainele nopții
devii înaltă și transparentă,
siluetă visătoare a lămpii
pe fața oglinzii prin care tăcerile trec:

cuvintele au litere sonore
numai de inimă auzite.

Răpitoare dezlegând aripi,
ochii în ochi se pierd
și abisul naște frunzișuri.

O voce șoptită tresare
ca o frunză de vâsc,
până și ierburile se răsfață-n miros,
trupul tău curge ca un izvor
prin somnul florilor...

În dimineți după rouă
pielea fierbinte
o să mă sature de miresme.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumesc confraților Florentin Sorescu și Gheorghe Sârbu, pentru sugestiile bine intenționate. Să aveți, fiecare în parte, noroc de zile mai bune!  
Postat de catre Somesanu Silviu la data de 2013-11-06 01:57:59
         
 
  A, și titlul: Schimbați-l! Musai.
Spre exemplu, "Trupul tău curge ca un izvor".
Sună mai bine, nu? Are mai mult lipici.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-11-05 00:00:56
         
 
  Fără să fi citit varianta d-lui Sârbu, exact aceleași observații voiam să vă fac și eu! Textul curge bine, este fluent, are poezie...
Mai puțin versurile:
"în constelația umbrei.";
"de unde răspunde ecoul.".
Bună găselnița d-lui Sârbu cu integrarea versului
"în dimineați după rouă." în ultima strofă, unde are noimă.
Propun, de asemenea, "frunzișuri" în loc de "frunzișul":
"Răpitoare dezlegând aripi,
ochii în ochi se pierd
și abisul naște frunzișuri".
Versurile despre cate vi s-a sugerat că mai bine ar fi scoase sunt pompoase, liricoide, goale de conținut.
Una peste alta, un text bun. Bravo!
Vot.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-11-04 23:56:30
         
 
  Îmbrăcată-n hainele nopții
devii înaltă și transparentă,
siluetă visătoare a lămpii
pe fața oglinzii prin care tăcerile trec:


cuvintele au litere sonore
numai de inimă auzite …

Răpitoare dezlegând aripi,
ochii în ochi se pierd
și abisul naște frunzișul …


O voce șoptită tresare
ca o frunză de vâsc,
până și ierburile se răsfață-n miros,
trupul tău curge ca un izvor
prin somnul florilor …

In dimineți după rouă …
pielea fierbinte
să mă sature de miresme …



 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2013-11-04 10:06:52
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE