|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hess, sau o poveste arabă - A doua parte |
|
|
Text
postat de
Dragos Tudose |
|
|
Deschise uşa doar pe jumătate şi se strecură prin deschizătură în curtea interioară. Rămase apoi nemişcat, privind în jur de parcă vedea pentru prima oară această privelişte. Arcadele sculptate deasupra ferestrelor prin care lumina soarelui crea irizaţii ciudate îi atrase întâi atenţia. Apoi privirea alunecă de-a lungul vrejurilor de vie ce se căţărau de-a lungul zidurilor. Verdele cărnos al frunzelor şi lumina ce se reflecta, orbitoare, în bazinul din mijlocul curţii, toate îi păreau noi, necunoscute. Se furişă, pe lângă ziduri, de parcă era un hoţ în propria casă. Se opri în faţa uşii masive din dreptul ghizdului fântânii. Apăsă pe clanţă şi uşa se deschise fără zgomot. Înăuntru, un întuneric gros ca şi covorul în care tălpile sale se afundau. Înaintând, ochii săi se obişnuiau cu întunericul şi începură să distingă câteva statui zoomorfe din marmură sau piatră albă, apoi nişte vaze foarte înalte în care erau aranjate flori cu o tulpină lungă şi corole mari şi roşii şi al căror miros îi învăluia nările, pentru ca, în final, să vadă zăpada corpului ei. Amir se ascunse rapid în spatele unei draperii ce apăruse providenţial în faţa sa şi, din spatele ei, spionă ca un voyeur scena incitantă a îmbăierii. Doar spatele ei alb îl vedea şi pletele revărsate peste marginea vasului imens care-i ascundea trupul şi braţele ce luceau vag în lumina lămpilor cu petrol şi degetele negre ale bătrânei ce o ajuta să se spele. La început nici nu o recunoscu, era altfel, era alta. Aşa, cu spatele, abandonată căldurii apei şi mâinilor pricepute ale bătrânei, era de nerecunoscut. Era alta, era femeie. Întotdeauna fusese una din favoritele lui, dar pentru alte calităţi o preţuia, pentru altceva. Era, nu se mai îndoia acum, Aba, cu toate că, aşa cum o vedea acum, nu o mai văzuse niciodată. Aba, cu toate că nu ea era cea mai tânără dintre cadânele lui, pe ea şi doar pe ea, el o considerase mereu femeie-copil, un amestec incitant de inocenţă şi senzualitate. Aba ştia să îmbine aerul de fecioară neprihănită cu gemetele subţiri şi chiotele deşucheate de care el se bucura. Dar niciodată, până în seara asta, nu o privise ca pe o femeie, nu o simţise împlinită. Ea fusese doar jocul care duce la descoperire. Nici măcar atunci când, jucându-se cu sânii ei, îl remarca pe cel drept care avea sfârcul bont, de parcă ar fi fost muşcat de dinţii unui bărbat, nici atunci nu o considera cu adevărat femeie, ci copil, un copil pe care el îl învăţa , îl iniţia în tainele erosului. Cine ţi l-a muşcat, o întreba, dar acum nu-i vedea sânii şi nici faţa rotundă şi bucălată şi nici zâmbetul ei de copil mare. Doar spatele ei alb peste care se revărsa, ca o ploaie, părul blond şi cârlionțat, degetele negre ale bătrânei ce frământau carnea albă, aproape transparentă. Apoi Aba se ridică în picioare, rămânând în continuare cu spatele. Acum marginile ligheanului îi ajungeau până la brâu, descoperind privirilor lui Amir toată unduirea torsului ei până la mijloc. Cu un ştergar alb, bătrâna frecă corpul Abei până când pielea albă a femeii căpătă o uşoară culoare rozalie. Bătrâna dispăru câteva clipe pentru a se întoarce apoi cu un castron smălțuit pe care-l ţinea în mâna stângă. Degetele mâinii drepte şi le afundă în lichidul vâscos din castron pentru ca apoi să frece, cu buricele degetelor, spatele Abei. Amir privea, ca hipnotizat, din spatele draperiei, urmărea degetele negre şi urma pe care ele o lăsau pe corpul femeii şi simţea în nări parfumul de trandafiri, mirosul uleiului cu care bătrâna freca corpul Abei. Amir urmărea fascinat întreg ritualul, ascuns în spatele perdelelor, privea fascinat cum cadâna lui se supunea acestui ritual al înfrumusețării, privea cum faţa femeii era unsă cu un unt purpuriu, buzele erau atinse de două picături de ulei de culoare galbenă, iar ochii subliniaţi cu antimoniu şi negru de mosc şi, la sfârșit, părul, fiecare fir în parte şi toate la un loc trecute prin strâmtoarea periei de păr, iar apoi din nou toate, legate cu un şiret la ceafă. Era un joc nou, un joc în care femeia îşi compunea un nou chip, un nou trup, o identitate nouă cu care să-l surprindă, să trezească în el o nouă dragoste. Amir închise ochii şi un sentiment plăcut şi răcoros urca în el ca un val, un sentiment nou care iată, îl făcea să uite de tot, de spaima cu care, aproape pe furiş îşi părăsise camera, de cadavrul femeii pe care o lăsase într-o baltă de sânge în patul cu baldachin, de temerile sale, de frica de moarte. Ce simple păreau toate, deschideai o uşă, întrai într-o cameră, o cameră a frumuseţii şi, iată, tot răul rămânea în urmă. Frumuseţea, şoptea Amir, frumuseţea... Adhanul, sunetul puternic al chemării la rugăciune îl făcu să tresară şi, astfel, fraza abia începută rămase neterminată, înţepenită la primul cuvânt: frumuseţe. “Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar ... Allah akbar, Allah akbar.” (“Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare. Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu afară de Allah. Mărturisesc că Muhammad este Trimisul Allah. Veniţi la Rugăciune. Nu există putere mai mare decât cu Allah. Veniţi la izbăvire. Nu există putere mai mare decât cu Allah. Rugăciunea este mai bună decât dormitul. Nu există putere mai mare decât cu Allah. Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare”).
Vocea muezinului, amplificată de difuzoarele puternice instalate în vârful minaretului, făcea să tremure aerul fierbinte, iar Amir simţea vibraţia în fiecare fibră a trupului său. Neauzit, se grăbi să părăsească încăperea. Era timpul rugăciunii de dimineaţă.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|