Atelier Literar


	PRIMA PAGINA TEXTE COMENTARII AUTORI CONSACRATI CAUTARE
	FORUM CHAT REVISTA EUROPEEA AJUTOR CONTACT


	Inegalitate socială şi poezie
	Text postat de Elena Stefan
	Dacă la începuturi omul abia reuşea să se hrănească pe sine şi, eventual, câţiva membri apropiaţi, odată cu trecerea timpului, productivitatea sa creşte. Economiştii citează exemplul american din agricultură. "Dacă în 1800 peste 90% dintre americani lucrau în agricultură, acest procent avea să scadă la 41% în 1900 şi la doar 2% astzăzi". Şi acest 2% cu tendinţa de scădere! Iar acest model s-a extins şi se va extinde. Am luat exemplul american ca reprezentând o performanţă. Astfel, orice performanţă de oriunde ar fi ori ar fi fost realizată a fost şi trebuie diseminată până la generalizare. Prin urmare, problema „autohrănirii directe”, adică prin implicarea oricărui cetăţean, în mod direct, în producerea de satisfactori alimenatri este una ilogică, nefirească, naivă şi chiar primitivă. Ar fi absurd ca toţi cetăţenii planetei să se apuce de săpat gropi şi să care pământul cu roaba ! În inteligenţa evoluţiei sale, umanitatea a descoperit diviziunea muncii bazată pe necesităţile de satisfactori şi pe calităţile, dreprinderile şi abilităţile membrilor săi. Care sunt diferiţi. Adică inegali. Din fericire. Sigur, în situaţii de forţă majoră, orice individ este ori ar trebui să fie capabil să-şi producă cele necesare traiului. Şi cred că oricine, valid fiind, o poate face dacă va fi pus în situaţii limită. Cât priveşte inegalitatea dintre oameni, această problemă a fost abordată şi clarificată încă de la apariţia umanităţii. O tratare strălucită a acesteia a fost făcută de Jean-Jaques Rousseau în celebra « Le Discours sur l'origine et les fondements de l'inégalité parmi les homes » cunoscută sub titlurile « De l'Inégalité parmi les hommes » respectiv « Discours sur l'Origine de l'Inégalité » Din care, de multe ori, am citat aici acel „bon naturel” care există, se afirmă, în fiecare dintre oamneni. Înclusiv în aceia pervertiţi majoritar spre rău. Inegalitatea socială nu există în „stare naturală” și de aceea nu este justificată de legea naturală. Iată când a fost ratată şansa existenţei egalităţii sociale. Spune Jean Jaques Rousseau : „Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» și care a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”. Dar de câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii și orori ar fi scutit omenirea acel care, socotind țărușii sau astupând șanțul, ar fi strigat semenilor săi: „Feriți-vă să-l ascultați pe acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați că roadele sunt ale tuturor și că pământul nu este al nimănui”. Prin urmare, răul a fost făcut ireversibil. Cât priveşte poezia, ei bine, eu o consider un fel de regină a artelor. Depăşind postura de om care se hrăneşte şi ca urmare a eliberării omului de această grijă, începe procesul de spiritualizare şi de apariţie a necesităţilor de cultură, plăcere a culturii, trăire a acesteia. Şi apare şi necesitatea « producţiei » de satisfactori artistici. Care, iar, produce o diviziune a muncii specifică diferitelor tipuri de arte. Acest fenomen conduce la apariţia şi detaşarea din marele pluton existenţial uman a elitelor artisticer. Ele există ca urmare a cererii de satisfactori artistici. La nivel de elite şi mai apoi, la niveluri mai largi ale societăţii umane. Şi poate constitui sursă de venit. Prin urmare, artiştii îşi pot asigura cele necesare traiului din chiar “produsele lor artistice” Există şi varianta ca artiştii să aibă venituri din alte surse şi activitatea artistică să fie eliberată de orice constrângeri de natură pecuniară. Iar, uneori, activitatea artistică să reprezinte un Violon d'Ingres. Problematica „autohrănirii” aflându-se în altă secvenţă a existenţei creatorului. Poezia, ca act artistic, reprezintă un act creativ original, cu anumite caracteristici dinamice. Adcă, acele caracteristici care ţin seamă de setul de valori normă pe care o anumită societate le acceptă şi le validează. Însă generarea lor vine de la creatori. Şi reprezintă gusturile, valorile, chiar utopiile personale ale creatorilor care reuşesc să le impună societăţii. Prin urmare, poezia este un fapt artistic în permanenţă evoluţie. Ceea ce este astăzi poezie originală mâine nu mai este. Rămâne ca poezie originală a autorului respectiv şi, dacă este şi valoroasă, va intra în reperele poetice ale poeziei mondiale, regionale, naţionale sau locale. Şi va constitui baza pentru a intra într-o relaţie de intercomunicare aleatorie ori programată cu unul ori mai mulţi lectori. Specializaţi ori nu. Adică simpli cititori. Dacă nu, pur şi simplu, intră prin aditivare sau incluziune în Marele Text. Şi temporar ori accidental, poate intra în în interrelaţie cu potenţiali lectori. Sigur există şi şansa evaluărilor axiologice periodice. Oricum, în toate aceste etape, schiţate succint, rolul criticii literare, este covârşitor. De aceea, spun eu, de multe ori, citiţi, citiţi marii autori dar, atenţie, nu scrieţi ca ei! Poezia marilor autori, a oricăror autori, reprezintă pattenul lor, marca lor, creaţia lor. Oricine vrea să scrie ca aceştia nu va reuşi decât să pastişeze, să scrie epigonic sau, în cazul fericit, să parodieze.
	Parcurge cronologic textele acestui autor
	Text anterior Text urmator
	Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

	Comentariile userilor


	tante, updatările matale sunt de tot rîsul, crede-mă! sunt un fel de circ al cuvintelor, silite să evolueze la zidul morţii! matale violentezi justa măsură a folosirii noţiunilor, fireasca propritate a termenilor, bunul simţ al logicii semantice şi, în final, limba română. cine ţi-o fi spus că aşa se exprimă cineva care se pretinde mare teoretician mare, e bun de pus la-mpins vagoane.
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 07:09:38


	"["gregaritate analogică"(tante)(!!!!) din cîte expresii abramburistice, a la coana leana, am mursecat eu, apăi asta m-a făcut mat! am întors-o pe toate părţile, am refecat-o, am degresat-o, am gîdilat-o, dar degeaba: nu am putut a distinge nici urmă de inteligibilitate în ea. ca urmare, rugăm, cu umilinţă şi disperare, pe onor doamna academic să fie bună şi să ne scoată din perplexitatea în care am picatără...! deci, ce vrea să găvărească espresiunea asta, pînă la urmă, tante?]" Dacă ar fi să luăm gregaritatea în forma sa generală, însă pejorativă, adică de simplă sociabilitate mancurtizată (comprtament de cârd, ciurdă, turmă, etc.)şi am asocia-o cu analogia "cine se aseamănă se adună" gregaritatea analogică, evident, capătă sens. Pentru cei cărora de la prima vedere sintagma li se pare dificilă, este necesar un pic de reflecţie şi atât. Dar când patima te orbeşte nimic nu se leagă. Pentru celelalte observaţii ar însemna să stric orzul pe gâşte. Setarea domnului Peia nu permite updatări!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-30 23:24:43


	err: dar monumentală, în forma-i.
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-25 15:21:02


	"gregaritate analogică"(tante)(!!!!) din cîte expresii abramburistice, a la coana leana, am mursecat eu, apăi asta m-a făcut mat! am întors-o pe toate părţile, am refecat-o, am degresat-o, am gîdilat-o, dar degeaba: nu am putut a distinge nici urmă de inteligibilitate în ea. ca urmare, rugăm, cu umilinţă şi disperare, pe onor doamna academic să fie bună şi să ne scoată din perplexitatea în care am picatără...! deci, ce vrea să găvărească espresiunea asta, pînă la urmă, tante? „Prin urmare o viziune maniheistă potrivit căreia munca brută ar fi "binele" iar creaţia artistică "răul".” nu. nu am spus că „munca brută” ar fi „binele” (de ce... brută? sunt şi meseriaşi de elită, maeştri, în orice tip de muncă. muncă din aceea care-ţi cere efort fizic, dar ŞI intelectual. nu poţi face o bute rezistentă şi dichisită fără înclinaţie către atare tip de meserie, fără fineţe, fără neuroni din belşug), iar aialaltă, „creaţia” hartistică, oh! pe care, din considerente subiective, o consideraţi tot muncă ( e dicxstracţie toată ziua, neică!), o echivalez cu noţiunea de rău. nu. ci, pe prima, o consider utilă. pe a doua, perfect inutilă! căci nu hrăneşte pe nimeni. nici pe copilul din leagăn, nici pe maturul din vîltoarea vieţii. "Ar fi absurd ca toţi cetăţenii planetei să se apuce de săpat gropi şi să care pământul cu roaba !" (tante) nu, doamna. aţi priceputără greşit. relecturaţi, cine ştie, poate că puteţi pătrunde esenţa afirmaţiunii. ziceam, de fapt, că omul, oricare ar fi el, ar trebui să dovedească anume că e-n stare să-şi procure, cu propriile-i mînuţe, păpica necesară. eventual, poate săpa şi şanţuri, dacă e nevoie, dar nu e vorba numai de asta. sunt sute, mii de munci fizice, direct generatoare de produse folositoare necesităţilor de bază ale individului. diviziunea muncii are rostul ei, evident. dar nu şi diviziunea muncii aparente, adică a ălora care stau în fotel şi teoretizează arta frecării mangalului la temperaturi frigorifice. cum e socotită ARTA, sub diferitele ei forme parazitare. deatfel, dacă-mi amintesc bine, mai dămult mai dădămult, poeţii erau consideraţi goliarzi, menestreli, saltimbanci, ba chiar dăunători (vezi Platon!) – adică nişte accesorii ocazionale pentru uzul paraziţilor, numiţi aristocraţi. altfel zis, un fel de zdrăngănei la poalele mahărilor. „Undeva chiar am demonstrat că nu textele mele contează ci numele meu.” tante, numele dv. – care, dealtfel, e un pseudo – nu contează nici cît negru sub unghie, credeţi-mă! nu contează decît făloşenia aia terminologică, excedată de invenţii gonflate, fade, zornăitoare. şi discursul sec, uscat, banal pînă la elementaritate, în conţinutu-i, dar monumentalita în forma-i. altcum, sub un acoperămînt mult mai puţin demonstrativ, folosit cu simplitate de către restul comentatorilor mai puţin pedanţi. căci discursul dv., sfinte sisoe!, e atît de împăunat cu propriile-i dantelării baroce, expresioniste, încît ajunge să semene cu o cocotă, gătită ţipător, la un bal mascat. „îmi asum toate aceste "avantaje" pe care "proprietatea" asupra site-ului mi le aduce.” nu. nu e vorba, nici pe departe, de „avantajele” de care vorbiţi, care, vai! v-ar aduce nenumărate necazuri, rezultate din faptul că îl administraţi. de regulă, pe majoritatea saiturilor, proprietarii sunt, mai degrabă, lustruiţi la bucă de către useri. şi, desigur, socotind pe degete pe cei care vă cîntă, pe aici, în strună – în direct sau prin culise – sunteţi, din contră, iordănit din belşug (ce e drept, adulatorii, de regulă, sunt nişte lingăi ipocriţi, dar asta-i altă gîscă!). „Cassius Clay, când intra în ring, ştia ce-l aşteapt” acu, ce să zic? dacă dv. sunteţi Cassius Clay, atunci eu sunt muhammad ali!
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-25 15:18:00


	"Îmi permiteți?" CTA Evident. Ştiu că sunteţi un om corect, onest şi motivat. Problema este dacă ştiţi să faceţi un sondaj corect, sociologic vorbind. Adică ştiţi ce este acela un estimator statistic? Şi cum se fac întrebările pentru a nu induce răspunsul? Iar participarea să fie una semnificativă, relevantă? Şi să acopere toate segmentele populaţionale?
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-25 09:38:16


	zâmbim a râde... colea, în centrul istoric al capitalei, suntem martorii unei păruieli academice între dixtinsa coană elena şi onorabilul domn trăian. doamna, nevricoasă, cu dreapta loveşte şi împunge cu osârdie, mânuind dibace umbreluţa cu dantelele. gheruţele-i lungi, rotunjite cu pila şi date cu lac stacojiu ale celeilalte mânuşiţe, se abat către faţa acestui rică venturiano de ocazie, cu scopul mai mult decât evident de a-i lăsa urme adânci, paralele, pe obraz. rică, băiat-salon, cu plastronul deranjat, sucit cu papion cu tot către umăr, cu giubenul căzut pe caldarâm şi turtit de cuiele de la pantifiorii cocoanei, se apără şi el, cum poate, cu bastonul lustruit a cărui măciulie de argint sclipeşte orbitor. mai scapă şi el aşa, pe ascuns, câte un ghiont către coastele coanei elena, care icneşte şi se avântă şi mai abitir. dincolo, cu doar câţiva kilometri mai departe, în ferentarii păstoriţi de primarele care este, marean, cu mânecile suflecate, scuipându-şi în palme, gospodarul peia o cocoşează în bătaie pe una, baba rada, măturând cu ea pe jos, ridicând nori de praf care te îneacă. sau, cine şie, poate e invers, că prăfăraia e atât de groasă, că nu se mai văd om cu persoană... la bulivar, birjar!
	Postat de catre adrian mihai la data de 2013-08-24 12:33:14


	Reiau ultima parte: mă urâţi Iar săriți elefantul. Într-un context în care susțineați exaltat peste măsură că ne iubiți pe toți (sugerîndu-ne voalat că ar fi cazul să nu ratăm ocazia unei iubiri reciproce) am spus că eu nu vă iubesc. Vă rog deci să considerați mai moderat atitudinea față de dv.: vă detest rescpectuos. Textul de mai sus este unul polemic. Asta nu e o scuză pentru a spune că ar fi un text acceptabil, pertinent, persuasiv, fermecător. Și Peia polemizează permanent fără ca textele lui să aibă nota obișnuită de invectivă permanentă. Textul dv. este fad și prolix. Ca de obicei. Știul ce spuneți în text, dar stilistic ar trebui mult lucrat ca să fie digerabil. Dacă la începuturi omul abia reuşea să se hrănească pe sine şi, eventual, câţiva membri apropiaţi, odată cu trecerea timpului, productivitatea sa creşte. În fraza asta lipsesc cîteva cuvinte. Trebuia să spuneți: pe câţiva membri apropiaţi ai familiei/grupului sale/său. Asta vroiam să spun. Nimic mai mult. Așa se spune în limba română. Însă dacă înstelează un text de-al meu, chiar bun fiind, deşi eu sunt obişnuit că toate textele mele sunt proaste, dezlânate, etc. acuza este gata: te-ai dat cu puterea, linguşeşti, etc. Şi sub această presiune, evident oamenii se abţin. Şi se crează impresia că "adevărul" este reprezentat de opinia sanguinară, vindicativă a celor câţiva detractori de serviciu. Domnule camarad, sînt gata să fac un sondaj ca să vedem dacă spusele dv. sînt în asentimentul celor pe care-i citați drept majoritatea tăcută care vă adulează sfios. Adică vă citește textele, le înțelege, se simte fermecată de stilul lor, dar nu îndrăznește să se expună în fața detractorilor. Îmi permiteți?
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-24 10:29:47


	mă urâţi Iar săriți elefantul. Într-un context în care susțineați exaltat peste măsură că ne iubiți pe toți (sugerîndu-ne voalat că ar fi cazul să nu ratăm ocazia unei iubiri reciproce) am spus că eu nu vă iubesc. Vă rog deci să considerați mai moderat atitudinea față de dv.: vă detest rescpectuos. Textul de mai sus este unul polemic. Asta nu e o scuză pentru a spune că ar fi un text acceptabil, pertinent, persuasiv, fermecător. Și Peia polemizează permanent fără ca textele lui să aibă nota obișnuită de invectivă permanentă. Textul dv. este fad și prolix. Ca de obicei. Știul ce spuneți în text, dar stilistic ar trebui mult lucrat ca să fie digerabil. Dacă la începuturi omul abia reuşea să se hrănească pe sine şi, eventual, câţiva membri apropiaţi, odată cu trecerea timpului, productivitatea sa creşte. În fraza asta lipsesc cîteva cuvinte. Trebuia să spuneți: pecâţiva membri apropiaţi ai familiei/grupului sale/său. Asta vroiam să spun. Nimic mai mult. Așa se spune în limba română. Însă dacă înstelează un text de-al meu, chiar bun fiind, deşi eu sunt obişnuit că toate textele mele sunt proaste, dezlânate, etc. acuza este gata: te-ai dat cu puterea, linguşeşti, etc. Şi sub această presiune, evident oamenii se abţin. Şi se crează impresia că "adevărul" este reprezentat de opinia sanguinară, vindicativă a celor câţiva detractori de serviciu. Domnule camarad, sînt gata să fac un sondaj ca să vedem dacă spusele dv. sînt în asentimentul celor pe care-i citați drept majoritatea tăcută care vă adulează sfios. Adică vă citește textele, le înțelege, se simte fermecată de stilul lor, dar nu îndrăznește să se expună în fața detractorilor. Îmi permiteți?
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-24 10:25:55


	şi în care să nu pătrundă decât
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-24 08:01:32


	Sunt mai multe typo în comentariul meu dintre care unul poate conduce la ideea de eroare. Îl corectez: "creează" Mai corectez: "spss" - spus Mai sunt câteva, mai lipsec unele virgule, etc. Vă prezint scuze.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-24 07:59:53


	Domnule Atanasiu, dacă discutaţi în termeni de cantitate şi, eventual, de gregaritate analogică exprimată, vă amăgiţi. Acestea nu sunt criterii axiologice. Sunt simple impresii şi opinii personale. Pe care, cum v-am mai spus, le respect ca atare şi, după cum vedeţi, oricine şi le poate exprima fără să mă deranjeze. Ba, nici dacă s-ar exprima argumente ori critici de fond nu aş fi deranjat. Textul de mai sus este unul polemic. Şi mă aşteptam şi mă aştept la reacţii de tip polemic. Cărora, atâta timp cât voi avea argumente, le voi putea replica. Atunci când nu voi mai avea, evidnt, mă voi opri. În text mi-am propus să argumentez, cum am mai spss, polemic şi decent, câteva idei care sunt, sper, speram eu, inteligibile. Le reiterez pe cele de bază: între oameni există inegalitate eternă. Inegalitate instituită de la începutul umanităţii şi care va exista cât va exista umanitatea. Şi am ilustrat această idee cu argumente de natură economică şi cu un exemplu strălucit de teoretizare a acestei probleme. Iar a aduce în discuţie acum această problemă ca şi cum ar fi o mare descoperire, o noutate absolută pare evident echivalentă inventării apei calde. am contraargumentat o idee potrivit căreia munca brută ar avea legitimitate în timp ce creaţia artistică, recte literatura, ar fi un fel de "fabricare de palavre" mi-am expus, succint, punctul de vedere, cu privire la ceea ce eu numesc regina artelor, adică poezia, cu extensie la creaţia artistică în general. Şi asta pentru că m-a surprins, ca să nu spun revoltat, o formulare de tipul "Ia mai lăsaţi pleşeala scrobită şi puneţi mîna pe lopată, ca să nu păreţi nişte paraziţi ordinari, care consumă din munca altuia." Prin urmare o viziune maniheistă potrivit căreia munca brută ar fi "binele" iar creaţia artistică "răul". Şi, evident, în viziunea autorului, "răul" parazitează "binele" Îcă din primul paragraf am amendat această viziune. "Ar fi absurd ca toţi cetăţenii planetei să se apuce de săpat gropi şi să care pământul cu roaba !" Textul căruia eu i-am răspuns polemic se numeşte "Despre poezie şi prozeliţii ei"* autor Ioan Peia şi poate fi găsit la adresa: http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=45471 Trimiterile au fost suficient de transparente pentru a se înţelege că este un text de atitudine. Ei bine, au fost combătute argumentat aceste idei? A demonstrat cineva injusteţea punctului meu de vedere? A abordat cineva problematica expusă pe fond? A fost demontată vreuna dintre aceste susţineri? Argumente de tipul "text înduioşător" "naivitate" ori vădit formale şi în afara subiectului "membrii ăia apropiați ai cui or fi" etc, nu le mai reiau, sunt ele argumente solide şi valide care să mă facă să mă duc "la culcare"? Chiar şi cantitativ luate? Şi atunci, de unde până unde acuzaţia de aroganţă şi suficienţă? Oare simplele constatări ale evidenţei să însemne aroganţă şi suficienţă? PS. Eu ştiu că mă expun. Şi mai ştiu că expunerea mea este diferită de a celorlaţi membri. Undeva chiar am demonstrat că nu textele mele contează ci numele meu. Şi cunosc bine consecinţele acestei expuneri. De exemplu, dacă un user înstelează un text al oricui altcineva acesta eventual ar putea fi criticat. Însă dacă înstelează un text de-al meu, chiar bun fiind, deşi eu sunt obişnuit că toate textele mele sunt proaste, dezlânate, etc. acuza este gata: te-ai dat cu puterea, linguşeşti, etc. Şi sub această presiune, evident oamenii se abţin. Şi se crează impresia că "adevărul" este reprezentat de opinia sanguinară, vindicativă a celor câţiva detractori de serviciu. Dintre care, domnia voastră aţi spus-o negru pe bleu, mă urâţi. Însă îmi asum toate aceste "avantaje" pe care "proprietatea" asupra site-ului mi le aduce. Şi suport cu stoicism toate acuzele. Cu precizarea disponibilităţii de a înghiţi în fiecare dimineaţă o broască râioasă pe stomacul gol. Pentru că, aşa cum spuneam altă dată, Cassius Clay, când intra în ring, ştia ce-l aşteaptă! Iar aici, în acest ring al orgoliilor, mai ales dacă mai fac şi recomadări, evaluări sau observaţii, expunerea mea în faţa "pumnului artistic", mai mult ori mai puţin disimulat artistic, nu mă cruţă. Dar nici nu mă sperie! Şi nu o să reuşească să mă convingă să fac din acest spaţiu unul de "rezervaţie intelectuală" protejată şi încercuită şi în care să pătrundă decât encomiastica reciproca a comilitonilor! Cum, vai, se practică prin multe zone!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-24 07:51:29


	Totdeauna încheiați cu o formulă de genul: Textul are coerenţă şi este sufficient, pentru ca un lector cu un IQ normal şi bună credinţă firească, să-l înţeleagă! Dar, cum spuneam în altă parte, înţelegerea este o consecinţă normală a inegalităţii dintre oameni. Fie, ea, inegalitatea, de IQ, de reacredinţă, ori de alt tip! Aroganță și suficiență satisfăcută. Să presupunem că eu sînt răuvoitor. Dar cum se face că toți comentatorii au aceeași părere proastă despre textul de față și că niciunul nu exprimă vreo apreciere pozitivă? Nimeni nu vă e egal în îngîmfare. Credeți că dacă aveți un site v-ați pricopsit și cu un IQ de neatins. Rămîneți, în consecință, un neînțeles. Refuzați să înțelegeți că dacă suficienți oameni vă spun că o amețiți ar trebui să vă duceți la culcare.
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-24 01:47:58


	PS. Nu în termeni de borcane încurcate se poate comenta acest text. La acest nivel se poate discuta şi se discută în piaţă la Buftea. Şi nu numai. Citiţi textul fără prejudecăţi domnule CTA. Încercaţi să-l înţelegeţi. Şi poate să-l înţelegeţi şi contextual. Pentru că acest text în abordarea de mai sus şi cu structura pe care i-am dat-o are şi o nuanţă polemică. Şi se vrea o replică dată unui alt text publicat pe aici!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-24 00:06:50


	“Vă fac hatîrul și mai citesc încă două fraze de la începutul textului.” De ce anume aş avea eu nevoie de hatârul domniei voastre? Vă faceţi iluzii. Dacă puteţi înţelege ceva din ceea ce am scris eu este în regulă. Dacă nu, este treaba domniei voastre. De unde trageţi dumneavoastră concluzia că eu v-am rugat să lecturaţi acest text? Cu şi fără hatârul dumneavoastră textul există, spune ceva pentru cine înţelege iar cui nu-i spune nimic, pagubă în ciuperci! Dacă la începuturi omul abia reuşea să se hrănească pe sine şi, eventual, câţiva membri apropiaţi, odată cu trecerea timpului, productivitatea sa creşte. - membrii ăia apropiați ai cui or fi - este total neclar de care începuturi vorbiți: ale culegătorilor, vînătorilor, agricultorilor, în primele cazuri termenul economic de productivitate fiind forțat O fi vorba despre începuturile goanei după aur? Ori colectivizării agriculturii? Sau poate cercetărilor aerospaţiale, mai ştii? Faceţi un exerciţiu: citiţi fraza oricui a trecut în clasa a cincea. Şi întrebaţi dacă se înţelege la ce fel de începuturi se referă textul! Sigur, pentru domnia voastră va fi o surpriză. Pentru şcolar, o normalitate! Cât priveşte “productivitatea”, concept economic modern, textul îmi permite să-l atribui oricărui timp istoric. Atâta timp cât este definit şi textul meu nu se vrea un text de epocă. Evident că, în termeni economici, cantitatea de pietre şlefuite într-o unitate de timp (primitivii nu foloseau nici acest concept! Însă eu am dreptul, în acest context, să-l folosesc) prductivitate se cheamă. Şi este absolut irelevant dacă ei teoretizau ori nu o astfel de muncă! Membrii ăia, după cum “nu rezultă din text”, pentru persone alfabetizate şi cu un minim de bună credinţă, sunt apropiaţi sectei cabotinilor şi proştilor de rang înalt. Nu-i aşa? Economiştii citează exemplul american din agricultură. - brusc, schimbațí macazul și săriți la 1800 și la exemplul american - stilul este abrupt și, evident, dezlînat - textul e gata să se destrame. De la început. Şi ce pare anormal că în text, vorbind despre productivitate, fac un salt istoric, un fel de arc peste timp? Subiectul se înţelege. Este vorba despre evoluţia productivităţii. Exprimate paradigmatic pentru câteva perioade de timp. Suficiente pentru ce am dorit să transmit. Ar fi fost exagerat şi inutil să tratez problema productivităţii muncii de-a lungul timpului din etapă în etapă. Am luat două exemple relevante şi am făcut inferenţa necesară. Suficient pentru subiectul avut în vedere precum şi pentru un lector, chiar mediu! De unde până unde stil dezlânat? De unde text gata să se destrame? Textul are coerenţă şi este sufficient, pentru ca un lector cu un IQ normal şi bună credinţă firească, să-l înţeleagă! Dar, cum spuneam în altă parte, înţelegerea este o consecinţă normală a inegalităţii dintre oameni. Fie, ea, inegalitatea, de IQ, de reacredinţă, ori de alt tip!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-24 00:02:07


	Domnule Elena, încurcți borcanele. Nimeni nu contestă intențiile dv. ca autor. Problema este aceea că un text este, ar trebui să fie și realizarea lor. Orice proiect trebuie pus în fapt. Or aici o dați adesea în bară. O rasoliți. Sper că nu veți contesta faptul că aici e un atelier literar și că cititorii apreciază texte și nu pretexte, nu presupunerea de acasă, ci socoteala de la tîrg. Or, textelor dv. le lipsește coerența și consistența. Nu vreți oare să fiți coleg cu noi? Nu vreți oare să cîștigați experiență și să vă puteți ameliora modul de a scrie la fel ca oricare dintre noi, camarazii dv.? Să spuneți oricărui interlocutor care strîmbă din nas că nu se ridică la nivelul scrierilor dv. este o absurditate. Vă prețuiesc intențiile, dar oferiți-ne și texte îngrijite, mai puțin prolixe, cu o construcție solidă și cu un stil atrăgător. Și atunci veți fi apreciat
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-23 11:58:09


	Domnule conferentiar universitar doctor Ion Corbu, poezia este o arma, uneori letala, de cele mai multe ori o bomba cu efect intarziat. Sper sa-i explodeze si marelui nostru poet, Peia Ion, facut inginer de comunisti si vanzator-comerciant de capitalistii de dupa 90. Restul e tigore, tristice, tiganie.
	Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-23 00:48:05


	"există o soluţie şi o rezervă inepuizabilă de corectare a distorsiunilor: arta, literatura, poezia." cîtă naivitate!
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-23 00:40:55


	Da, aveţi dreptate. Inegalitatea naşte reacţiunea. Iar inegalitatea socială care generează polarităţi extreme de-a lungul timpului s-a detensionat şi se detensionează prin astfel de mişcări, revolte, răscoale, revoluţii, etc. Însă, din păcate lucrurile se întâmplă ca în povestea aceea cu ţăranul care a găsit soluţia pentru a scăpa de gândăceii roşii! A descoperit şi a adus acasă nişte gândăcei negri care îi mâncau pe cei roşii! Inegalitatea, cât va fi umanitatea umanitate, se va reproduce şi se va perpetua. visurile utopice de tipul falanster, comunism au sfâârşit cum au sfârşit. Mai există chibuţurile. Dar se pare că trebuie să te "predai" ca individ şi să devii o simplă rotiţă într-un sistem. Nu ştiu mai multe însă mă îndoiesc de faptul că pot fi extinse la scară largă. Însă există o soluţie şi o rezervă inepuizabilă de corectare a distorsiunilor: arta, literatura, poezia. Dacă nu ar fi acestea, dacă nu s-ar manifesta caracterul lor formator, etic, umanizant, cred că nu am putea işi pe stradă. Pentru că parul, instrumentul acela care vă place şi pe care îl invocaţi adesea, ar face "legea" Adică fărădelegea!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-23 00:32:30


	"Realitatea rezistă," tocmai pentru că e întreţinută a se perpetua. Chiar şi de teoreticieni ca dv. de-aia mai apare cîte-o revoluţie, ca să nu mai reziste şi să cam taie macaroana teoreticienilor care o stauează ca fiind eternă. Brusc, sub pumnul revoltat al năpăstuiţilor, realitatea capătă o cu totul altă faţă. Tare distractiv trebuie să fi fost cînd mulţimea a umplut Bastilia cu privilegiaţii de pînă mai ieri. Îmi închipui ce grimase contorsionate li se întipărea pe chip onorabililor.
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-23 00:20:37


	Domnule Peia, Eu nu presupun, nu-mi dau cu părerea. Eu constat o situaţie de fapt. Şi previn oamenii care mă ascultă de riscul de a se lăsa ademeniţi de cântecul de sirenă al acelora care le-ar promova existenţa egalităţii între oameni. Pentru a-i pregăti. Pentru a nu ajunge victime. Ce spun eu este o realitate care există, iată, arheologii au şi dovedit, de 7000 de ani şi va exista cât va exista umanitatea. Să nu ne amăgim! Putem discuta despre aspectele etice, despre deontologie, despre frumos, etc. Realitatea rezistă, vorba unei reclame. Numai pornind de la această realitate, a inegalităţii eterne dintre oameni, poate interveni cultura, arta, poezia. Care pot corecta aspectele neetice, pot îndulci polarizările, pot crea mijloace omeneşti de existenţă, etc. Printre altele arta are şi acest caracter spiritualizant, formator.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-22 23:59:33


	peio, ai o gandire de miel. Semnat: Lupu'.
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-22 23:56:19


	să mai vrea şi pronia
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-22 23:54:58


	şi dacă, cine ştie cum, cine ştie cînd o să fii taman mielul? că, de preferat, toţi preferă. problema e să mai vrei aşi pronia. care, cam perversă fiind, te loveşte în moalele capului taman cînd nu te-aşteptţi. deci, dacă pronia hotărăşte taman pe dos, cum ar fi? asta-i una. a doua: dacă cine ştie cum, în ce mod te trezeşti fix într-un loc în care pică bombardeaua şi, după ridicarea molozului, devii un fel de sclav al ălora care vin peste tine, cum ar fi?
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-22 23:54:31


	peio, prefer sa fiu eu lupul si tu mielul. Stii bancul cu lupul?
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-22 23:40:31


	"fiecare individ are obligaţia să aibă grijă de sine şi să se îmbogăţească," păi, de-aia au ajuns cam toţi să se hăpăie-ntre ei ca lupii! pe latineşte: homo homini lupus! şi nu doar teoretizarea acestei poveşti, care seamănă cu eternele justificări ale uzurpatorilor vs. aproapele, inspiră oroare, ba încă nonşalanţa imperturbabilă cu care se susţine şi trîmbiţează acest lucru, cu tot aşa-zisul progres al umanităţii, al eticii - per total al relaţiilor interumane. unui om cu simţăminte oneste nu poate să nu-i inspire greaţă această veşnică situare a individului în preistoria modernă a sălbăticiei.
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-22 23:33:08


	Oare nu sesizează nimeni contextul în care am publicat acest eseu? Adică de ce acum şi aici? Şi de ce în această structură?
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-22 23:15:11


	În epoca de piatră, în momentul în care un individ s-a manifestat ori a demonstrat că este mai puternic decât alţii, că are mai multă forţă, mai multă inteligenţă ori mai mult curaj, (aceste calităţi luate toate împreună ori doar unele dintre ele în diferite procente) s-a decelat, s-a instaurat ori s-a impus inegalitatea! Ce am spus eu şi repet? Problema existenţei inegalităţii dintre oameni “a fost abordată şi clarificată încă de la apariţia umanităţii” Adică, este una ancestrală. Evident că pe diferitele scări ale evoluţiei umanităţii abordarea problematicii şi clarificarea ei au fost diferite. În epoca primitivă inegalitatea se impunea de la sine ori prin forţa celui mai puternic. Este posibil ca acela care reuşea să vâneze un animal să fi împărţit vânatul cu apropiaţii săi şi să fi făcut această partajare potrivit propriilor criterii. Poate să fi oferit şi altora la schimb cu altceva ori contra recunoaşterii ascendenţei sale asupra lor. Prin urmare, simpla existenţă, de necontestat, a inegalităţi dintre oameni conduce la instituirea unor relaţii între ei care sunt acceptate ori nu, înseamnă “abordarea” pragmatică, aplicativă, operaţională. Pentru cei familiarizaţi cu limbajul, logica şi înţelegerea. Aşadar, chiar dacă nu există dovezi cu privire la o posibilă teoretizare a acestei probleme atunci, simplele relaţii interumane din acea periodă relevă abordarea problemei, în intrinseca sa manifestare de inegalitate evidentă. Prin urmare clarificată funcţional, operaţional. Nu mă mir deloc de faptul că unii nu înţeleg! Această neînţelegere reprezintă o dovadă concretă şi actuală a manifestării inegalităţii dintre oameni! Ceea ce eu am scris intuitiv şi logico-deductiv este confirmat de cercetările arheologice. Un simplu google vă va conduce, printre altele, la următorul link original: http://www.bristol.ac.uk/news/2012/8537.html şi apoi la o serie de link-uri care reiau ideea, din care extrag doar două pasaje de unde veţi putea afla că: “Mult discutata inegalitate socială nu este deloc un fenomen nou la scara istoriei. Un studiu recent întreprins de cercetătorii din cadrul Universităţii din Bristol a descoperit dovezi clare ale diferenţelor între clase încă din Neolitic, în urmă cu peste 7.000 de ani.” "Se pare că în perioada neolitică au apărut primele concepte de proprietate privată în Europa, iar din acel moment, bogăţia şi inegalitatea socială au luat naştere. Evident, de-a lungul Antichităţii, Evului Mediu şi Erei Industriale, inegalitatea bazată pe bogăţia materială a luat amploare, dar începuturile au fost făcute atunci, în Epoca Pietrei" În rest, merită oare să-mi pierd timpul cu prostia şi cu reaua credinţă a unora? Cine vrea şi poate înţelege. Ba poate chiar şi învaţă. Cine nu, treaba lui. PS. Încă de la primul curs, îmi atenţionez studenţii asupra inegalităţii dintre oameni şi le vorbesc despre cele două principii americane fundamentale, dacă nu vor să devină asceţi, ori altele de acest gen. Şi anume: fiecare individ are obligaţia să aibă grijă de sine şi să se îmbogăţească, cel puţin pentru a avea libertatea de gândire şi acţiune proprie. Adică, să depindă cât mai puţin de alţii! Egalitatea dintre oameni, promovată în sistemul trecut, nu a făcut altceva decât să le atrofieze instinctul şi dreptul de a lupta pentru a-şi atinge propriile aspiraţii şi idealuri. Făcându-i astfel vulnerabili şi uşor de manipulat.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-22 23:09:48


	Vă fac hatîrul și mai citesc încă două fraze de la începutul textului. Dacă la începuturi omul abia reuşea să se hrănească pe sine şi, eventual, câţiva membri apropiaţi, odată cu trecerea timpului, productivitatea sa creşte. - membrii ăia apropiați ai cui or fi - este total neclar de care începuturi vorbiți: ale culegătorilor, vînătorilor, agricultorilor, în primele cazuri termenul economic de productivitate fiind forțat Economiştii citează exemplul american din agricultură. - brusc, schimbațí macazul și săriți la 1800 și la exemplul american - stilul este abrupt și, evident, dezlînat - textul e gata să se destrame. De la început.
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-22 17:18:52


	@Domnu' Elena: se pare ca nu sunt singurul care nu va intelege zbaterile. Dar oare exista cineva care sa va dea OK la tecstu' asta?
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-22 16:19:06


	"am înţeles că unu ca tine este un papagal şi-atît! asta am înţeles." (ioan peia) Nici nu e de mirare. De aceea nici nu vei evolua vreodata.
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-22 16:17:03


	Sigur că este preferabil să vă ascundeți după corcoduș, dar sînteți prea corpolent pentru a nu fi zărit. Pe puncte: 1. ”această problemă a fost abordată şi clarificată încă de la apariţia umanităţii„ este o frază de ședință de fost partid 2. inegalitatea (care ar fi problema) a fost o realitate de la ivirea omului pe pămînt 3. să o fi problematizat cineva în epoca de piatră și în toate cele apropiate de apariția omului e greu de crezut 4. clarificarea nu cred că s-a realizat nici pînă acum. În rest, aveți dreptate. Trebuie însă să vă exprimați mai clar ca să fiți înțeles. Sau, măcar ulterior, să aduceți clarificări. Se zice că de cele mai multe ori limba vorbește prin noi. Prin dv., stilul ei agitatoric.
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-22 15:53:08


	Probabil experienţa vă va fi făcut expert în Fumaria officinalis! Îmi declin o astfel de competenţă şi ies dintr-o discuţie cu cineva care, mai întâi, nu înţelege. Al doilea nu citeşte. Descalificant. Dar ştiu, de mult a spus-o regretatul Fănuş Neagu: în România mai mult se scrie decât se citeşte. Iată şi noua specie: mai mult se comentează decât se înţelege!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-22 14:39:33


	"Cât priveşte inegalitatea dintre oameni, această problemă a fost abordată şi clarificată încă de la apariţia umanităţii." Aici, de pildă, iar săriți elefantul. Nu-mi permit să vă corectez fraza pentru că e de rîsul curcilor. V-aș întreba totuși pe unde situați dv. apariția umanității. Trebuie să mă înțelegeți că nu pot citi integral texte în care se afirmă ritos asemenea enormități. Mă opresc două-trei zile ca să-mi treacă durerile de burtă după atîta rîs.
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-22 12:05:14


	Am scis: "Cât priveşte inegalitatea dintre oameni, această problemă a fost abordată şi clarificată încă de la apariţia umanităţii. O tratare strălucită a acesteia a fost făcută de Jean-Jaques Rousseau [...] "O tratare" nu tratarea completă! Nu exhaustivă. Nu definitivă. Ci "o tratare" una dintre multele alte. Ăn evoluţia fenomenului. Am vorbit, aşadar, de evoluţia ireversibilă a fenomenului. Recursul la Rousseau a fost destinat să releve o etapă din această evoluţie. O etapă am zis. Este adevărat una de mare strălucire. Voind să spun şi altora să nu se mai îmbete cu, vezi doamne, marea problemă a descoperirii inegalităţii oamenilor, adică, să mai inventeze apa caldă. Şi să nu mai considere mare descoperire o problemă veche decând lumea. De aici şi până la "Dv. ați rămas cu secole în urmă." este o cale lungă. Mult prea lungă. Şi denotă incapacitatea dumneavoastră de a înţelege un text. De unde până unde, dacă este citat de către cineva un pargraf cu formula "O tratare strălucită a acesteia [...] înseamnă că acesta este rămăas "cu secole în urmă". Primitivă şi absurdă abordare. Ca să nu mai vorbesc de faptul că v-aţi expus carenţa nelecturării unei opere fundamentale a umanităţii!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-22 11:50:16


	Dv. ați rămas cu secole în urmă. Ideile lui Jean-Jaques Rousseau sînt de o candoare care nu se potrivește realităților și cunoștințelor serioase despre om și societate. Omul este un animal social (ca și multe animale dealtfel) și nu bunul sălbatic singular (eventual pervertit de societate). Copiii crescuți de animale au dovedit că nu mai pot deveni oameni. Le-a lipsit socialul care să-i formeze. Buni sau răi. Au devenit lupi sau capre. Neintegrabili în lumea umană. Cît privește societatea ea este stratificată prin definiție. Nu există acel stadiu primordial în care ființele erau egale. Sînt totdeauna diferențieri pe care orice grup social le practică și le consideră legitime. Și fără această stratificare lumea nu ar fi putut evolua spre vremurile actuale. Bune sau rele.
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-22 11:28:52


	"Sigur, în situaţii de forţă majoră, orice individ este, ori ar trebui să fie capabil să-şi producă cele necesare traiului. Şi cred că oricine, valid fiind, o poate face dacă va fi pus în situaţii limită." (el.st.) eroare! nu oricine poate face asta! tare m-aş amuza să vă văd şi pe dv., dna helena, altcum o teroeticiană de soi, cu poalele fustei ridicate pînă la genunchi, mînuind vînjos o sapă, printre rîndurile de cucuruz, sub arşiţa nemiloasă a soarelui. aţi încercat vreodată? vă asigur că, după două-trei exerciţii din acestea, veţi pica-n brînci, pe brazdă, şi va tebui să chemăm salvarea! "acel „bon naturel” care există, se afirmă, în fiecare dintre oamneni. Înclusiv în aceia pervertiţi majoritar spre rău."(el.st.) eroare! nu am cunoscut, pînă acum, indivizi care, "pervertiţi spre rău", să se schimbe. chestia cu lupul şi năravul. asta-i teorie goală, făcută de dragul de a salva unele aparenţe, ori din necunoaştere sau din pură naivitate. de la catedră, adică din medii aseptice, lumea arată ca în manualele de etică puristă. în praftică, însă, nimic nu se potriveşte cu închipuirile teoretice ale sociologilor de cabinet.
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-22 09:42:07
	Parcurge cronologic comentariile acestui autor
	Text anterior Text urmator


	dom'le, plugarii sunt plugari pentru că, în mod fatal, au apărut pe lume în circumstanţe impuse de datul social. şi-a pus cineva întrebarea dacă un mozart, născut într-un cătun din fundul lumii, unde nu auzeau decît îndemnuri la răsturnat brazda, ajungea mozart? a, poate că, undeva, prin răsucitul cod genetic, aplecarea lui către tril făcea din el un fluieraş de soi, care întîmpina dimineaţa cu voioşie cîmpenească. eu mor pe deştepţii care-şi arogă merite de talentoşi rafinaţi, uitînd că nu au nici cel mai mic merit în faptul că picară din burta mămicii lor în zodie băftoasă. desemenea, cît cinism faţă de aproapele manifestă unii, privindu-i de sus, dispreţuindu-i pentru starea lor plebee, în timp ei se consideră spirite superioare, cu hematii zeeşti curgîndu-le prin vine, deci invulnerabili în faţa sorţii, pînă cînd dă tramcarul şi peste ei şi, atunci, iute-iute îşi schimbă codul etic, devin foarte morali şi empatici. asta le-aş dori eu tuturor sideraţilor ăstora.
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-22 09:31:29


	Inegalitatea intre indivizii umani exista si se manifesta cu precadere la nivelul capacitatilor fiecaruia. Unul stie foarte bine sa are si sa semene, fiindca "DATUL" sau genetic este acesta, altul are abilitati tehnice in exces, si va deveni, fie ca vrea, fie ca nu, un inovator in domeniu, altul exceleaza in altceva, si tot astfel. Problema este aceea ca nu totdeauna fiecare isi gaseste locul sau in societate conform abilitatilor. Evident, daca tragem linie si adunam, "pe general" cum ar zice vecinul Sandu, ne da un fel de egalitate, care este insa biologic vorbind, falsa. La nivel de nevoi sociale, putem vorbi, cu o oarecare ingaduinta, de functii egal necesare societatii: e nevoie de profesori buni, asa cum e nevoie de vidanjori, oricat de urat ne-ar mirosi, sau poate tocmai de aceea! Asadar, organizarea sociala buna poate face ca oamenii sa aiba, in final, valori de intrebuintare egale. Ar mai fi inca un argument pentru ceea ce spun: ce nevoie o fi avand societatea de curve, de hoti, de betivi, de drogati? A, ziceti ca astea nu sunt meserii si nici calitati? Pai, atunci, cum ramane cu egalitatea de care vorbeati? Hai s-o lasam moarta, cu cat o dam de zid mai rau, cu atata ne aducem aminte de Creatorul universului si de insondabilele sale intentii. S-auzim de lucruri fine: ate, fire si bobine.
	Postat de catre sters sters la data de 2013-08-22 07:36:08


	Şi, domnule Cioacă, nu vedeţi nicio deosebire între oameni şi animale? Chiar sălbatice fiind? Însă nu mă contraziceţi cu nimic: "Prin urmare, răul a fost făcut ireversibil." Etic acesta este adevărul. Pragmatic, proprietatea privată, în raport cu aceea publică, înseamnă grijă, poate excesivă şi eficienţă extraordinară în utiliraea resurselor. Mai puţin compasiune şi protecţie socială. (Elena Stefan) Doamna Elena, Bineinteles ca exista o deosebire esentiala dintre oameni si animale. Oamenii, atunci cand afla ca semenii lor sunt loviti de seceta sau alte calamitati le trimit ajutoare. Eu nu am auzit de un leu care, traind in belsug in Serengheti, sa trimita o halca de zebra unui confrate de-al lui care moare de foame in desertul Calahari. Oamenii sun capabili de compasiune, celelte animale nu. Si sa stiti ca proprietatea privata care asigura o folosire extrem de eficienta a resurselor nu vine in contradictie nici cu compasiunea si nici cu protectia sociala. Ba din contra, fara o folosire extrem de judicioasa a resurselor care poate fi asigurata numai de proprietatea privata nu este posibila nici compasiunea si protectia sociala. O intreprindere particulara care face profit poate fi convinsa sa faca acte caritabile. Dar chiar daca nu face astfel de acte caritabile este silita prin lege ca sa plateasca impozit pe profit. Din aceste taxe pe profit statul ofera protectie sociala celor care nu si-o pot asigura singuri. Rolul oricarui guvern nu este ca el sa creeze locuri de munca fiindca experienta a dovedit ca nu se pricepe sa faca asa ceva. Rolul lui este sa incurajeze creiarea locurilor de munca de catre industria particulara, prin legislatia economica pe care o pune in vigoare. Si sa peceapa taxe de la cei carora le merge bine pentru a-i mentine pe linia de plutire pe cei nu se pot descurca.
	Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-08-22 04:31:37


	"Ăsta e doar o rasoleală." CTA! De ce nu încercaţi să ieşiţi din mediul proxim? Cam strâns după cum se vede! Nu-i nicio problemă că nu înţelegeţi. Sunt mulţi în această situaţie. Dar măcar nu vă mai exhibaţi această neînţelegere. Pentru că deveniţi obiect de amuzament. Dacă aveţi sânge în vine şi nu clorofilă, luaţi fraze, pasaje, textul întreg, dacă-l înţelegeţi, evident, şi demonstraţi ce nu se susţine, unde greşesc, ce este incongruent, în autocontradicţie, truisme, inadecvare, incapacitate, lipăsă de logică, imprecizie, etc. etc. Cu argumente, cu trimiteri culturale, cu ţinută, cu ştaf! Aşa, păreţi un fel de ţaţă europeică, ţaţă care şi-a ridicat poalele în sus şi şi-a pus mâinile în şolduri ţipând şi perorând între ghiveci şi rasoleală. Şi când te gândeşti că se poate scrie şi "Între Scylla si Caribda"
	Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-08-22 00:20:50


	"De exemplu sunt curios ce a inteles peia din tecst." (fugitivu din vaela seacă) am înţeles că unu ca tine este un papagal şi-atît! asta am înţeles. mulţumit?
	Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-22 00:04:52


	Doamnă Elena, dv. pregătiți cu mult aplomb două feluri (de texte): ghiveci și rasol. Ăsta e doar o rasoleală.
	Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-22 00:00:49


	@Doamna Emanuel Cristescu: pai haideti, stimata doamna Emanuel, sa vedem ce zic si altii! De exemplu sunt curios ce a inteles peia din tecst.
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-21 23:32:44


	Doamna Elena Stefan, Si eu militez pentru capitalizmul etic, adica un capitalizm bazat in intregime pe proprietatea privata si un sistem de taxare echitabil care sa fie capabil sa asigure existenta celor care nu se prea descurca. Sunt insa impotriva proprietatii de stat. Experienta arata ca orice intreprindere de stat ajunge neprofitabila. In Germania Posta este de stat si pierde bani, iar calea ferata care este tot de stat este la limita profitabilitatii. In Statele Unite Posta care este de stat pierde bani iar FEDEX care eteste posta particulara face profit cu toate ca este in concurenta directa cu posta de stat. Exista medode ca intreprinderile particulare care asigura servicii indispensabile populatiei sa fie tinute in frau de catre stat. In California compania de electricitate PGE nu poate sa mareasca pretul la electricitate cum vrea ea, ci numai dupa ce aduce documente ca o crestere este absolut necesara din X motive (cresteri de salarii dictate de cresterea inflatiei, cresterea preturilor la materiile prime, reutilarea intreprinderilor de producere a energiei etc.) Cresterile de preturi la energie trebuie insa sa fie rezonabile, fiindca altfel guvernul nu este de acord.
	Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-08-21 23:11:39


	Îmi amintiţi de un personaj cehovian care a strănutat în ceafa şefului său. Şi de peripeţiile care au urmat. Eu îmi dau dau seama de ce şi cât ştiu studenţii mei din întrebările pe care le pun. Din comentariile făcute de dumneavoastră reiese clar, fie că aţi citit în diagonală, fie că aţi citit şi nu aţi înţeles nimic. Prin urmare, până nu îmi veţi dovedi că aţi înţeles ceva din textul de mai sus nu vă voi mai replica. Evident aveţi libertatea de a spune prostii. Deşi, cum spunea un scriitor spaniol, pe care l-am pomenit acum câteva zile, o astfel de libertate nu ar trebui tolerată!
	Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-08-21 23:10:56


	D-le Elena, sa inteleg ca rromulanii aia il citisera pe Jean Jaques Rousseau din moment ce mi-au reprosat ca "roadele sunt ale tuturor și că pământul nu este al nimănui!” in vreme ce isi incarcau carutele cu porumb de la mine din gradina?
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-21 23:01:06


	Domnule Elena, nea Mitica v-a explicat clar ce si cum. Dvs, domnule Elena, v-ati nascut intr-un ev gresit unde nu este loc decat pentru Gici Duri.
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-21 22:56:37


	Canon, domnule Epi glumist. Citiţi de o sută de ori ce scrie mai sus şi, dacă tot nu înţelegeţi, faceţi o sută de flotări şi reluaţi lectura. Dacă tot nu înţelegeţi renunţaţi. Şi rămâneţi acolo unde vă pricepeţi: la epigramă!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-21 22:51:03


	Naivitate induiosatoare la acest domn Stefan.
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-21 22:48:20


	Excelent comentariul lui nea Mitica!
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-21 22:47:40


	Şi, domnule Cioacă, nu vedeţi nicio deosebire între oameni şi animale? Chiar sălbatice fiind? Însă nu mă contraziceţi cu nimic: "Prin urmare, răul a fost făcut ireversibil." Etic acesta este adevărul. Pragmatic, proprietatea privată, în raport cu aceea publică, înseamnă grijă, poate excesivă şi eficienţă extraordinară în utiliraea resurselor. Mai puţin compasiune şi protecţie socială. Adică, aşa cum bine aţi subliniat, darwinism social în toată regula! În timp ce, de aceea publică, în multe cazuri se alege praful. Personal, militez pentru conceptul de "capitalism etic". Am şi câteva comunicări ştiinţifice în acest sens. Ceeace am dorit a sublinia, respectiv existenţa inegalităţii dintre oameni, sper că aţi observat, am subliniat. Recursul la Rousseau nu a fost decât invocarea un reper strălucit în această evoluţie. Pentru a nu ne amăgi cu inventarea apei calde hic et nunc!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-21 22:47:19


	Inegalitatea socială nu există în „stare naturală” și de aceea nu este justificată de legea naturală. Iată când a fost ratată şansa existenţei egalităţii sociale. Spune Jean Jaques Rousseau : „Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» și care a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”. Dar de câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii și orori ar fi scutit omenirea acel care, socotind țărușii sau astupând șanțul, ar fi strigat semenilor săi: „Feriți-vă să-l ascultați pe acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați că roadele sunt ale tuturor și că pământul nu este al nimănui”. Prin urmare, răul a fost făcut ireversibil. (Elena Stefan) Doamna Elena, Sa stiti ca si mie mi-a placut de Jenica Rousseau, dar dupa aceia mi-am dat seama ca nu avea dreptate fiindca nu avusese timp sa citeasca "Legea selectiei naturale" descoperita de Darwin cu o suta de ani mai tarziu. Nu exista vietate care sa nu-si faca gard in jurul proprietatii care ii asigura existenta. Am vazut documentare in care insectele se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si apara teritoriul. Leii isi fac niste garduri din copacii care le inconjoara teritoriul lor de vanatoare (urineaza pe ei ca cei din aceiasi specie sa stie ca proprietate respectiva se afla in colti siguri) si vai si amar va fi de un alt leu care trece de aceste garduri: este pur si simplu omorat. Au loc si razboaie de cucerire. Daca leii invadatori sunt mai numerosi decat cei care stapanesc teritoriul, atunci propietarii minoritari sunt exterminati fara mila. Nu esxista specie la care simtul de propietate sa nu fie inascut. Specimenele care au avut simtul de proprietate au supravietuit dand nastere la urmasi care aveau simtul de propietate si mai aprig. Specia umana nu avea cum sa fie diferita. Eu am observat acest lucru chiar la copiii mei cand erau de doi si patru ani. In zadar incercam sa le explic ca o anumita jucarie este propietate comuna, fiecare spunea ca jucaria aia este a lui. Nici cand le cumparam jucarii identice situatia nu se rezolva fiindca fiecare din ei considera ca este preferabil sa ai doua jucarii in loc de una, chiar cand ele sunt la fel. Dea lungul istoriei societatea umana a incercat sa inlocuiasca legea junglei (ala care are gardurile mai inalte supravietuieste, iar cel care nu le poate sarii dispare) cu legi de redistribuie a bogatiei: cei care sunt in stare sa-si cladesca garduri sunt obligati sa plateasca taxe direct proportionale cu inaltimea gardurilor pentru a asigura strictul necesar pentru cei care nu sunt in stare sa-si cladeasca garduri. Marele Marx, studiind problema gardurilor, a ajuns la concluzia ca tot raul pe lumea asta vine de la existenta gardurilor asa ca omenirea va afla adevarata fericire doar intr-o societate in care construirea de garduri este interzisa. La ce fel de sapa a fost dusa Romania de catre o astfel de societate fara garduri stim cu totii.
	Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-08-21 22:32:36


	Apropo de spusele lui Rousseau: In toamna lui 1990, dupa ce dl. presedinte Iliescu si FSN-ul ne-a dat pamantul inapoi, m-am dus si eu pe deal sa imi culeg cucuruzul pe care il semanasem si il prasisem in primavara. Cand colo, ia-l de unde nu-i! Niste rromulani tocmai isi incarcau ultima caruta. Cand i-am intrebat de ce au luat cucuruzul de pe pamantul meu, mi-au raspuns: - Fiindca e democratie, nu mai suntem pe vremea lui Ceausescu! La fel s-a intamplat si cu cartofii si cu graul pe care l-am pus anul celalalt. Ma gandesc ca daca aveam gard electric si o pusca precum fermierii americani azi inca mai eram in Romania si faceam agricultura.
	Postat de catre General Motors la data de 2013-08-21 21:42:50


	Pseudonim

	Parola



	Nu am cont! Am uitat parola!


	Texte: 23972
	Comentarii: 120095
	Useri: 1426

	ADMINISTRARE