PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
J.A.N. (2) Text postat de Gheorghe Rechesan ”Visele unei pisici sunt pline de șoareci” -proverb arab 2. Jan se urcă împreună cu protectorul său în luxosul vagon de clasa I al weinerzugului, trenul pentru vigeliaturişti care circula numai în sezonul estival făcînd cursa între litoralul românesc şi oraşul gloriei lui Strauss, cărînd o cutie mare din carton cu inscripţia “fragil”. Înăuntru dormeau fără griji, visînd şoricei împachetaţi în fromage franţuzesc,cele două mîţe. Schifulovici îl povăţui: “ Duci cutia în compartiment şi o pui în plasa pentru bagaje şi ai grijă să nu îşi bage nimeni nasul…de restul mă ocup eu! Vezi că la Viena schimbăm garnitura, nu este linie directă spre Paris!” Se miră, fiindcă ar fi putut plasa fără probleme pisicile în vagonul pentru marfă, aveau toate actele pentru transport de animale, başca avizele sanitare necesare şi invitaţia la expoziţia de feline, dar nu comentă nimic se conformă întocmai. După ce trenul se puse în mişcare îşi făcu cruce de trei ori murmurînd în gînd “ doamne-ajută să ajungem teferi în Franţa!” Înainte de a intra în gara Curtici, Schifulovici îi spuse: “ Vezi că mă duc pînă la toaletă…dacă vine conductorul, biletele şi paşapoartele sunt în geanta neagră!” Într-adevăr, după două-trei minute în uşa vagonului apărură conductorul, un ceferist înalt, cu mutră roşcovană de chefliu şi şapca pe o ureche însoţit de un grănicer cu arma pe umăr şi un ins chel, negricios îmbrăcat într-un costum bleumarin. Scotoci prin geantă, căutînd actele şi îngheţă cînd degetele îi atinseră patul rece din metal al unui revolver. Privi speriat în jur, în compartiment mai călătoarea doar un domn gras, în vîrstă, îmbrăcat într-un costum crem din doc, care răsfoia o revistă ilustrată, şi strecură repede arma sub betelia pantalonilor. Cînd controlorul ajunse în dreptul compartimentului se ridică bîlbîind “ mergem pîn la Pa…pa…pa-ris” şi îi întinse biletele. Acesta nu apucă să le composteze fiindcă din spatele său apăru negriciosul care-l împinse înăuntru şi ţipă: “ Desfă bagajele toate, hai, mişcă-te că n-am timp!” Îi făcu pe plac, coborî din plasa pentru bagaje valiza care conţinea doar cîteva cămăşi şi lenjerie şi o deschise. Domnul bătrîior îi privea zîmbind cu o gentuţă de voiaj în mînă.Vameşul răscoli rufele în scîrbă, cu vîrful degetelor, apoi arătă spre cutia cu pisici: “ Aia e tot a ta? Ce-ai înăuntru?” Jan ridică din umeri şi se bîlbîi din nou, ca întotdeauna cînd era surprins sau emoţionat: “ Do-do-două pi-pi…” Celălalt îl înşfăcă de piept şi îl plesni cu putere peste obraz: “ În paştele mă-ti, răspunde-mi ce te-am întrebat! Ce-ascunzi acolo…bani, droguri, arme?” Lîngă ceferist se iţi mutra zîmbitoare a lui Schifulovici care interveni mieros: “ Mă scuzaţi, domnule inspector, dar ştiţi, băiatul e la prima călătorie, nu prea are habar cum e cu formalităţile vamale…” Îi întinse un pachet de ţigări kent nedesfăcut pe care cheliosul îl înşfăcă fără să mulţumească și paşapoartele în care introduse fără să se ascundă,cîte o bancnotă nou-nouţă de o sută de lei. Vameșul băgă banii şi ţigările în buzunarul de la piept al sacoului şi spuse, de data asta pe un ton indiferent. “ Bagajele mari trebuiau să meargă în vagonul pentru transport marfă, s-a-nţeles?!” Schifulovici, tot zîmbitor, explică: “ Da, aveţi dreptate…data viitoare aşa am să procedez!” Reprezentantul autorității ridică din umeri, plictisit şi se îndreptă spre compartimentul următor. După ce trecură de graniţă şi trenul începu să prindă viteză, străbătînd în goană pusta ungară, Jan îi întinse lui Schifulovici, pe furiş, revolverul şi îl întrebă în şoaptă: “ Domnu Diodor, de ce ce purtaţi pistol cu dumneavoastră?” “ Pentru siguranţa pisicilor…habar n-ai tu cîţi ticăloşi şi escroci călătoresc cu trenul în străinătate!” şopti acesta. Jan se miră din nou, dar păstră pentru el toate nedumeririle, iar în următoarele ore singurele replici schimbate între ei fură cele legate de destinaţie sau de hrana celor două călătoare clandestine. Se făcuse noapte şi aţipise pe bancheta moale din catifea cînd Schifulovici îl zgîlţîi: “ Hai, scoală, că intrăm în Viena…ia cutia în braţe şi vino după mine!” În gară, după ce se strecurară prin mulţimea de călători, luară un taxi. Cînd aşeză cutia din carton pe bancheta din spate, dinăuntrul se auzi un miorlăit indignat, iar şoferul un ins brunet, cu obrajii întunecaţi de perii vineţi şi ochii bulbucaţi , bombăni: “nicht katze…kein Tier Maschine!” Schifulovici îi vîrî o bancnotă de cincizeci de schilingi în buzunarul cămăşii: “kommen auf, Abdul, Kasîm, Hassan sau cum mă-ta îţi zice, bagă drezhall, Obst Straße, sechsundneunzig!” Taxiul pătrunse pe un bulevard larg, luminat ca ziua de sute de neoane şi intră într-un fluviu de autoturisme lucitoare, nou-nouţe, apoi după o vreme, coti pe o stradă mai strîmtă pînă cînd ajunseră în dreptul unui gard înalt din panouri de sîrmă. În beznă printre copacii întunecaţi, Jan văzu o roată uriaşă, cu spiţele din tuburi metalice groase cît braţul, luminate de sute de becuri, de care atîrnau ca nişte scrîncioburi, cabine din metal, viu colorate. “ Prater, ăl mai tare loc din Viena dacă vrei să te distrezi…dar nu acuma, ziua, că noaptea e plin de borfaşi, curve şi transexuali!” Taxiul îi lăsă la marginea unui şanţ lat din beton, prin care curgea o apă verzuie, puturoasă. Pe o tablă mare se putea citi în litere mari, albastre: “Donau Kanal” .În dreapta lui se întindeau cîteva barăci şi cocioabe din panouri din pfl nevopsite, “Asta-i Viena, se miră Jan, nu mi-aş fi imaginat niciodată!” Schifulovici ridică din umeri, băgă deştele în gură şi scoase un fluierat puternic, pe trei note. Du’in direcţia cocioabelor, se auzi hămăit de cîini, apoi luci o lumină albă şi o voce strigă: “ Wer ist da…Johann, Iohann, bist du da?” “ nu, nu e Johan, eu sunt, nea Solomoane…dar leagă-ţi dulăii că-mi sperii pisicile!” Se îndreptară în direcţia fascicului lanternei care mătura bezna în calea lor. Un bărbat solid, foarte brunet, îmbrăcat într-o vestă din piele neagră plină de ţinte, cu o pălărie tot neagră cu boruri late pe cap, le ieşi dinainte. Un canin îmbrăcat în aur îi străluci în gură cînd rosti vesel: “ bătu-te-ar norocu, mandeo, tu eşti, Deodoare, mînca-ţi-aş io bugetu tău! Leagă-l pe Max, praleo că e nea Deodor a vinit cu mîţile să ia marfa!” “ hales baftalo, Solomoane, bine te-am găsit…că mare-i Viena şi mulţi poliţai e-n ea!” Jan îi urmă într-o încăpere care mirosea puternic a fum şi a urină, mobilată sumar, cu o masă din placaj, două-trei scaune şi un mudir vechi din care curgea umplutura din cîrpe. Cineva aprinse un felinar cu petrol şi-n bătaia luminii pîlpîitoare, galbene, Schifulovici deschise cutia din care Zoran şi Miţa îşi iţiră capetele, mieunînd speriaţi. “ Unde-s pisoiaşii, întrebă el, i-aţi pregătit cum am stabilit?” Numitul Solomon îşi mîngîie mustaţa pe oală şi arătă spre un cîntar demodat cu platane aşezat pe masă: “ Cum vorbirăm, ca de-obicei…juma de kil, tu iei jumate, noi jumate! Telepatiooo, fatooo, unde benga eşti, adu juniorii!” În baracă intră o fată cam de vîrsta lui Jan, îmbrăcată într-o fustă roşie, largă, cu poalele plisate, legată cu un batic tot roşu de sub care cozile împletite, negre licăreau împodobite cu monede sclipitoare.Căra în braţe cinci pisoi albi, gri şi pătaţi, care deabia deschiseseră ochii. “ Ea e fata mea, Telepatia, e-artistă dă circ, cu unu tăt de la noi, care-aruncă cuţîte-n ea, are baracă în Pratăr..dacă mai staţi în Viena treceţi s-o videţ!” Luă pe rînd pisoii, iar Jan observă că ghemuleţele de blană aveau burţile umflate ca nişte mingiuţe şi deabia mişcau lăbuţele cînd îi aşeză, cîte unul pe terezie. “ E umpluţi bine cum am zîs, fiecare bate suta dă grame, marfă prima-ntîi, nu te-aş trage io pă mata în pept, că matale eşti pretenu meu, să moară care te minte,!”spuse Solomon. Schifulovici verifică greutăţile: “ Afacerile e afaceri, pretenia e pretenie…sper că nu crapă pîn la vama franceză!” Scoase un sul de bancnote, prins cu un elastic şi-l aruncă pe masă:“ E-n regulă, numără-i…şi adă şi tu aldămaşu, beuturică, ceva potol, că ni-i foame şi sete de pe drum!” Telepatia puse pisoii în cutie, lîngă Miţa, care-i primi cu indiferenţă, după ce îi mirosi în grabă. Jan îşi exprimă din nou nedumerirea: ” Ce facem cu ăştia micii? îi luăm cu noi?” Diodor Schifulovici trase cu ochiul: ” Copiii Miţei şi-ai lui Zoran, ce nu știi că se născură pe drum?!” ” Dar unu e roşcat dintre ei”, obiectă Jan. Solomon interveni cu înţelepciune: ” Apăi, mo, bengosule, dacă io mi-s mai colorat, nu poci să fiu neamţ?că şi Ştraus cît ierea el dă ştraus era ţîgănos bine, la chiele!” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE