PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
poetul a adormit / în fotoliu / gândindu-se că într-o anume oră Text postat de Victor Petrini 1.(poate că acum / plânge). în fiecare noapte ceea ce este în jur se schimbă / imaginile                                                      fixate pe retină / lunecătoare / în mişcarea rapidă a ochiului                                                            se desprind / rând pe rând / de pe obiecte lăsându-le albe si moi ​​​​        iar eu / atingându-le / le simt porii imenşi în care se ascund ​​​​​      ochi minusculi / şi mă aşez aproape şi le ascult tăcerea / le ascult ​​​​    până când  ea îşi mişcă braţul şi îşi întoarce capul să mă privească ​​​​până când lumina aşezată deasupra piere şi lasă urmele tăcerii ​​​​​înseşi în întuneric. ​​ştia şi el că ziua  ​​nu poţi să te gândeşti la nimic  ​​atât de profund / încât  ​​să fii fericit o secundă.    ​​ştia  ​​că frigul din oase / acel frig  ​​ce se răspândeşte lent prin cameră  ​​nu este altceva / decât  ​​un simplu gând  ​​despre o întâlnire trecută / o întâlnire  ​​în care ea a spus / mişcându-şi braţele  ​​un singur cuvânt:  ​​noapte.    ​​e rece afară  ​​trebuie să mai închid  ​​fereastra / altfel​  ​​se schimbă aerul încăperii.​​​​​​​​​  în fiecare noapte / în fiecare noapte ceea ce este în jur / se ​​​​​schimbă şi se arată altfel / şi eu îmi schimb hainele / şi locul ​​​​​şi obiectele / şi eu îmi schimb sentimentele şi le trec în ​​​​​sentimente de noapte / asemenea celorlalte dar mult mai albe;​​​​​ea se întoarce şi mă priveşte / îşi mişcă  braţul şi se întoarce  ​​​​​şi mă priveşte prin somn / prin aerul camerei / şi poate că acum ​​​​​ea plânge şi nici nu ştie că plânge / şi poate că acum ea / simte ​​​​​cum imaginile fixate pe retină / lunecătoarele imagini / se curg ​​​​​de pe obiecte şi se îndepărtează lăsându-şi urmele în întunericul ​​​​​nopţii. (acolo / în inima nopţii / un om îşi priveşte trupul ​​​​​​până jos / deschide o usă / şi dispare dincolo de ea). ​​​​​​în mijlocul unui sentiment de noapte / strălucitor sentiment de ​​​​ noapte / te alungeşti şi te apleci şi te arcuieşti / căutând ​​​​​​un semn care să îţi preschimbe înfăţişarea / care să te piardă ​​​​​pentru o clipă într-o umbră în care să simţi chiar tu o moarte ​​​​  lichidă / în care să înoţi către ţărm obosind / în care ​​​​​​să îţi simţi braţele golite de sens; o moarte în care tu / oh! ​​​​​să îţi  aminteşti chipul ei şi sa nu poţi să îl desprinzi şi să ​​​​​​îl îndepărtezi de propria lui imagine / în care tu / oh! ​​​​​​să nu poţi să îl aşezi într-o altă imagine alături de un nume ​​​​​pe care să îl strigi şi să îl auzi. ​​mi-a spus într-o seară/liniştită seară  ​​că ceva s-a schimbat.    ​​imaginea (iată ce întâmplare –  ea însaşi trecută) / îmi aminteşte neînchipuit de uşor de leagănul în care stăteam cănd eram copil.   seara venea cu o teribilă tristeţe priveam pe geam şi îmi părea straniu / aproape ireal când o mână / nevăzută îl plimba.   noaptea aceea a schimbat faţa lucrurilor / noaptea aceea a luat / lucrurilor / luciul.​​​​​​​​​​     deseori te întrebi dacă tu  / noaptea  / simţi cum întunericul     pătrunde obiectele camerei în care dormi  / deseori te întrebi     dacă tu auzi noaptea cum se clatină obiectele  / cum rămân grele     şi fixe în lăuntrul lor nemişcat / te întrebi / şi nu poţi     să îţi răspunzi singur pentru că tu nici nu ştii ce auzi / şi     nu poţi să îţi răspunzi singur pentru că nu ştii dacă ea doarme     sau dacă într-adevăr  te priveşte prin somn / prin aerul camerei.     poate că acum ea plânge şi nici nu ştie că plânge / şi vrei şi tu     să plângi / dar nu poţi / nu poţi să plângi / tu nu poţi să plângi     pentru că lacrimile tale o trezesc pe ea / şi tu nu ştii dacă ea     doarme şi îşi întinde braţul /dacă doarme şi îşi întoarce capul     să te privească.​​​​​​​​​​​​                   iată că acum  / vechea imagine                  despre toate aceste lucruri  / şi despre                  o tăcere anume împlinită                  este alta:                  pe marginea ferestrei  / nu mai apare                  pasărea pe care o hrăneam zilnic                  şi mă gândesc / ah!                  pe unde o fi rătăcind  / pe unde                  pe unde o fi zburând  / pe unde                  cine anume                  o mai hrăneşte / cine anume                  cine anume                  îi mai vorbeşte / cine anume?​​​​​​​​​​     din mijlocul unui sentiment de noapte / prin care  tu îţi verşi     tristeţea / prin care ea îşi varsă melancolia  / oh! / din mijlocul     unui sentiment de noapte moartea ţi se pare mai tristă decât tine     mai melancolică decât ea  / moartea ţi se pare că a cuprins     obiectele / că le-a sorbit sângele şi au devenit palide / oh!     mâine obiectele vor fi reci / în timp ce tu vei fi uitat între ele     în timp ce tu / oh tu! / îţi vei trăi propria viaţă încercând     să plângi / în timp ce tu / oh tu! / îţi vei trăi propria moarte     obosit / cu braţele golite de sens.      2. (în cameră / aer şi fum  / tu ... / gândeşti că).     dacă deschizi fereastra din faţa ta  / lumina îngălbeneşte chipul    de pe hârtie / totul devine lucios şi josul obiectelor se usucă     braţul tău luminat dintr-o dată sperie:                  el s-a aplecat dincolo de fereastră                  şi a văzut-o cum se apropie / cum                  îşi îndreaptă capul / lent / ritmic                  atunci când pe deasupra o pasăre trece;                                                                                       nu a mai închis fereastra în ziua aceea                   a aşteptat să se înnopteze                   şi a plecat.      ​​​​​​​​​​​    deci / dacă se întâmplă să deschizi fereastra / lumina estompată    în geam se revarsă pe tine / pe piept / pe păr / pe faţă    şi atunci ochiul tău se închide brusc / aşa cum ea a închis uşa    albă / şi tu ai tresărit:                  de data aceasta eu voi fi cea care                  îţi va spune cum zboară o pasăre;                  eu îţi voi spune cum îşi desface aripile                  cum îşi aşează picioarele şi ghearele                  sub sine / şi tu / tu vei asculta atent                  ce-ţi voi spune / atent.                  pasărea  / simte în ea o moarte                  ca un curent de aer plin de praf / ca                  un val de aer foarte cald;​​​​​​​​​​                  propria ei imagine / propria ei imagine                  nu şi-o poate îndepărta / nu şi-o poate                  desprinde / pentru a-şi aminti chipul.​​​​​​​​​                  ea nu are nume                  nu are ce nume să îşi amintească - tu                  poţi să o strigi: ''pasăre!''                  şi nu îţi răspunde / tu poţi                  să o strigi cu un sunet: "aaaiiiiii!''                  şi atunci / se sperie / şi se înalţă.​​​​​​​​​    iată ce ţi se întâmplă dacă deschizi fereastra / şi ochiul / brusc    ţi se închide: îţi imaginezi că eşti singur / şi te gândeşti    că în această singurătate nu poate să fie decât o linişte    perpetuă / ca în inima nopţii / când un om îşi priveşte trupul    de sus până jos / şi chiar atunci ceea ce este înjur se schimbă    imaginile fixate pe retină / lunecătoare / se desprind de pe    obiecte în mişcarea rapidă a ochiului / de pe obiectele albe cu    pori imenşi / oh! am mai simţit o dată acest lucru / şi obiectele    erau grele şi fixe în lăuntrul lor nemişcat; parcă pusesem un    nume acestui obiect din metal alb / atunci când îmi spălam mâinile    parcă de atunci / cu numele lui îl strigam / şi se albea treptat    din ce în ce mai mult alb / de metal / un alb un alb un alb    deplin.                   din mijlocul unui sentiment                    privirea ta caută obiecte cunoscute                    obiecte reci şi cunoscute / cu numele                    lor reci şi cunoscute; şi moartea lor;                    atunci moartea ta / imediat / ţi se pare                    mai tristă decât tine / mai melancolică                    decât ea.​​​​​​​​​​​​                   poate că acum ea plânge / şi                   nici nu ştie că plânge.                   poate că tu / acum / încerci să plângi                   şi nu poţi să plângi                   pentru că tu îti răspunzi singur / şi                   nici nu ştii ce auzi.​​​​​​​​​​​     (poemul se naşte greu / cu dureri pierdute în apă / albe     pentru că poetul a adormit / în fotoliu / gândindu-se că într-o     anume oră / în noaptea aceasta / o uşă se va deschide şi atunci     tu ..................... / ..................... şi îmbrăcată în violet/ vei ..........................).​​​​​​​    3. (apoi mai spui / la sfârşit / că e noapte).     aceste versuri:                   o lumină s-a  lăsat de acolo / să cadă                   grea peste ape / şi atunci m-am despărţit                   în trup şi  în umbra trupului                  ca o eşarfă  de aceeaşi culoare / tăiată                  de linii albe şi lungi.  au făcut ca toate lucrurile din cameră să-mi arate că nu este  aici / că ea şi-a lăsat absenţa între Iucruri; un loc gol în  stânga ferestrei poate fi acoperit / pe jumătate / de un ficus  cu ceară transparentă pe frunze aşa cum / pleoapa mea / este  transparentă noaptea când tot negrul din cameră se depune  înlăuntrul său.  oraşul gol tremură de frig / o răceală de aer inundă străzile  pentru că la marginea lui a murit cineva / şi poate că din cauza  asta s-a făcut toamnă mult mai devreme / poate că din cauza asta  nu se mai termină noaptea şi-o tăcere desăvârşită acoperă ora  când nu îmi mai găsesc somnul / când nu mai găsesc acele cuvinte  cu care să spun că această cameră trebuie aerisită / împrospătată   seara / pentru că în fiecare noapte / ceea ce este în jur   se schimbă şi arată altfel. şi eu mă schimb şi arăt altfel.​​​​​​​​                 (acest poem este în locul unui nume                 pe care să îl strigi / şi să îl auzi:                 se făcuse destul de târziu / era deja noapte                 când singurul meu gând / se despărţea                 lent / de imaginea de la sticla ferestrei                 unde privirea căzuse pe un abur incolor                 care mă separă de lacrima femeii.​​​​​​​​​                 se făcuse destul de târziu / nu adormisem                 pentru că aerul camerei plimba un vag parfum;                 nu adormisem / pentru că nici visul                 nu venise încă.).​​​​​​​​​​​  şi toate acestea pentru că un gând ascunde în el un alt gând   pe care nu îl poţi cuprinde cu gândul / pentru că el / ascunde   în lăuntru un alt gând / poate albicios şi poate fără margine   aşa cum / o moarte / este cuprinsă la rândul ei / de o alta care ...   Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE