|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deși vorbesc despre alții, vorbesc despre mine |
|
|
Text
postat de
Victor Petrini |
|
|
1. Întâmplarea la urma urmei nesemnificativă pentru existența în sine, un personaj printre alte personaje, mai mult sau mai puțin importante, fiecare căutând ceva: un scop, o cauză, un limbaj... puncte de convergență într-un amalgam frumos elaborat, stilizat sau de-a dreptul jegos; așadar, cum spuneam, întâmplarea, simpla întâmplare de care noi ținem mai mult sau mai puțin seama m-a făcut să-mi schimb, dacă nu definitiv, măcar pentru o vreme - nu viața (această mizerie cotidiană, această escapadă trivială către ceva mai mult sau mai puțin nobil, mai mult sau mai puțin convențional, tendențios, burghez, bestial, ete, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etceeeeeeeeeteeeeeeeeeeeeeeeeeeera.), nu viața, ci trăirea.
2. Niciodată n-am știut să încep un poem. stăteam ore întregi în fața unei coli de hârtie, noaptea până spre dimineață la masa de scris din sufragerie, singurul loc unde îmi puteam găsi liniștea, sau diminețile scurte de iarnă până după-amiaza târziu într-o cafenea din centrul orașului în fața unui cești de cafea (obsesie mai veche), sau cu țigara (idem) aprinsă din care uitam să mai fumez fără a scrie măcar un vers.
nu-o, nu - sincer vă spun, niciodată n-am știut să încep un poem.
3. Faptul, doar simplul fapt, că îmi treceau prin cap tot felul de idei, sintagme, propoziții, versuri, structuri, forme, ritmuri, rime, toate din uzata (literat)urii teorie mă înspăimântă așa de tare încât refuzam practic să mai gândesc la ceva în mod concret, obiectiv și așteptam în ce mod special nu știu până când un semnificativ zgomot: atingerea din greșeală a unui obiect împrăștiat pe masa de lucru, pașii vecinului de la etajul doi prin holul apartamentului în drumul său nocturn spre veceu, sau zgomotul pisicilor alergându-se pe acoperișul de tablă al
garajului din curte
etc, etc, da, în fine, multe alte
asemenea cotidiene existențe mă trezeau, din nopțile mele obsesive, la realitate.
4. Priveam cu stupoare îu jur, citeam nopțile făcute zile, săptămâni în șir pe fața de masă, pe bucăți de hârtie sau pe coperțile lucioase ale cărților, nimic interesant, nimic nimic valabil, nimic care să-mi rețină atenția, apoi transcriam după lungi așteptări un vers, o propoziție, o frază care mi se părea mai interesantă în caietul meu cu coperțile verzi, așezat tot timpul pe noptiera de lângă recamier după care alergam ore întregi pe străzile orașului, prin parcuri înnebunit de groază și scârbă.
5. Erau zile când înaintea primului cântec al cocoșilor rămâneam cu privirea pironită în tavan, îmi închipuiam o uriașă coală de hârtie pe care scriam cu ochii cuvinte, le vedeam, puncte negre ce se voiau semnificative texte textualiste, o obsesie de care existența mea zilnică încă avea bunul-simț să țină seama, citeam totul cu voce tare propriei mele singurătăți, totul era normal, totul era firesc ca și cum acele cuvinte făceau parte din mine, ca și cum eu eram cel care se răstignise acolo pe acea uriașă coală de hârtie.
6. "Viața privită dintr-un fotoliu poate fi la fel de ciudată ca orice viață trăită la limitele extreme."
Aceste gânduri m-au surprins în oraș în lungile mele peregrinări pe străzile înguste, întortocheate, întunecate de unde întotdeauna am avut impresia că n-am să mai revin niciodată.
Priveam zidurile înalte de cărămidă roșie sticlind ca niște ochi hulpavi de lup încolțit amintindu-mi de nopțile în care mă trezeam lac de transpirație după un coșmar în care vedeam strămoșii mei legați prin sânge de numele ce-l port, tăcuți și sobri ca la o ceremonie, cum îmi aduceau propriul meu cap sângerând pe o tavă de aur, iar el îmi făcea cu ochiul languros zicându-mi: "frate", eu îi spuneam obscene cuvinte crezând că îl voi face să plece.
"frate, zicea, ia seama că tot ceea ce vezi nu este real,
iar ceea ce nu vezi este adevărat ...";
"du-te, îi ziceam, dispari de aici bestie ...",
el îmi făcea zâmbind cu ochiul - zicea: "ai dreptate frate, ai dreptate."
Toate acestea și gândul că de fapt eu nu am visat niciodată, că eu am stat tot timpul de veghe, că eu mi-am trăit visul ca și viața, toate acestea și încă multe altele m-au făcut să cred: "că viața privită dintr-un fotoliu poate fi la fel de ciudată ca orice viață trăită la limita extremă."
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|