|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu pot dormi... |
|
|
Text
postat de
Ioan Grigoras |
|
|
- Nu pot dormi când mă săruți pe frunte
Iar palma ta îmi trece peste buze,
Când între noi mai construim o punte
Și presărăm petale printre frunze.
În primăvara care nu mai vine,
În iarna care nu mai vrea să treacă,
Argonauți târzii printre destine
Noi construim iubirii noastre arcă,
Spre anotimpul cu magnolii albe
Să navigăm pentru eternitate.
Nu pot dormi ferestrele sunt oarbe
Iar gândul meu te caută departe.
- Nu pot să dorm când îmi alergi prin sânge,
Te port ascuns în gândul meu de taină,
În suflet primăveri, afară ninge,
Iubirea mă-nvelește ca o haină.
Când dorm, visez că ești aici, cu mine,
Că împărțim destin și poezie,
Pe tâmple port coroană de rubine,
Regină într-o tandră fantezie.
Nu vreau să mă trezesc din vis, pe gură
Port tatuat sărutul tău fierbinte,
Noi, doi exploratori și-o aventură
Ce-a început cu-aceleași trei cuvinte.
Ioan Grigoraș & Lili Trif
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|