FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
fără sfârșit
Text postat de Victor Petrini
Uneori ne întâlneam să fumăm în WCul de lângă salonul 7. Mergea chinuit, adus de spate, cocoașa îl făcea să pară mai mic. Dimineața
latrina e dezinfectată cu praf de clor, e micul nostru neajuns, altfel
spațiul e perfect. Fumăm, povestim și lăcrimăm din cauza prafului dezinfectant. Poveștile lui întorc faptele ca-ntr-un film derulat pe înapoi: "ți-am mai spus că aveam o curte foarte mare și curată, mama Joița ținea mult la florile de piatră pe care tot ea le înflorea primăvara prin meșteșuguri neînțelese, poarta de fier - colo, fântâna mai încoa\ banca de sub boltă, soarele de deasupra, bagă mă picioru' ca lumea, mama lor de teniși, i-ai făcut praf, să vedem cu ce te duci la școală!? casa cu cele cinci trepte de ciment încins pe care le sar cu ușurință, evocând pereții răcoroși din spate unde insist pe atmosfera stranie din
magazia cu scule, aveai întotdeauna acolo ceva în care să te tai, sau
să-ți zdrelești degetele, sângele curgând, exercita asupra mea o fascinație ce mă făcea să uit repede durerea, lumina soarelui nu putea să se pună cu umbra. în timp ce povestea omulețul meu cocoșat părea să crească: "Intr-o seară am găsit înăuntru un corb mic, nici nu împlinise o sută de ani dar croncănea de te lua mama naibii, creștea foarte încet. într-un raft al magaziei se aflau câteva cărți despre esoterie ale bunicului meu, corbul s-a arătat foarte interesat de Cabala,
era înclinat spre speculația mistică așa încât l-am botezat Isac, după
marele poet Isac Luria. îl interesa atât de mult teosofia că trecuse de vârsta zborului fără să exerseze nici un pic, Isac avea și zilele lui negre spun asta ca să nu credeți că totul mergea strună, atunci ciugulea cu botul lui de lemn semnele începutului și ale sfârșitului terminând prin a divulga violent aspectele labile ale divinității, punctele slabe", "toate
astea s-au petrecut întocmai", spunea el belind ochii a convingere, vrând să spulbere și ultima urmă de îndoială. In acel moment spațiul toaletei de lângă șapte se îngusta. "Isac era foarte deștept, învățase toate înjurăturile mai importante pe care le cumpărasem de Ia ceilalți copii". Aici l-am întrerupt brusc spunându-i: "minți!" am făcut asta dintr-o nevoie imbecilă de a stabili ordinea aceea a firescului animalic. In acel moment nu numai ochii i s-au dilatat ci întreaga ființă a început să crească într-un ritm diabolic, dungile pijamalelor noastre se amestecau pierzându-și culorile, roz: roșu și alb, furie oarbă și spaimă rece... Fusese nevoie de cămașă de forță pentru a-I readuce în salon. Acolo ne priveam cu ură zile în șir. O asistentă mătăhăloasă și mustăcioasă îmi oblojea rănile de pa față cauzate de dinții lui. Dacă icneam atunci când îmi dezlipea o fașă. el îmi răspundea cu un chicot de satisfacție. Noaptea, târziu, după stingere mă apropiam de patul în care era legat și îi povesteam în șoaptă istoria legăturii dintre mine și un corb Isac, despre elucubrațiile noastre mistice, îi descriam locul copilăriei, curtea pavată cu flori de piatră, el pretindea că e povestea lui... Atunci îl mușcam tare de nas sau îi turnam un pahar cu apă rece în ureche, odată i-am trecut un ac de seringă prin obraz, urla ca un porc înjunghiat până trezea tot spitalul. Era un fel de semnal pentru că la scurt timp îi răspundea un urlet colectiv din celelalte saloane, urma apoi injecția pe care mi-o făceau cu forța, conținea ceva extrem de obositor. înainte să adorm rememoram atmosfera cu miros înțepător de clor din toaletă și cu un ultim efort mă pișam pe mine în semn de protest. Asistenta mustăcioasă mă schimba cu multă îndemânare, întorcându-mă pe burtă mă plesnea cu palmele ei grele peste cur, îmi lega șireturile tenișilor apoi cred că îmi dădea drumul în curte căci altfel nu-mi pot explica ușurința săriturii peste cele cinci trepte, mă îndrept către magazie unde mă așteaptă Isac dar înainte să intru
mustăcioasa mă întoarce cu o nouă serie de palme, bunica mea îmi leagă din nou șireturile întinzând altui copil cocoșat o felie de gem îi dă drumul în curte.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE