FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dumnezeu nu bate la ușă
Text postat de mihai enescu
Dumnezeu nu bate la ușa nimănui.
Indiferent că unii îl numesc Dumnezeu,
Allah, Iahve, Buddha, Krishna, Vishnu, Manitu,
Sau sub orice alt nume L-am venera,
De fapt El e unic și
Nu bate la ușa nimănui.

Îl căutăm cu ardoare, avizi,
Uneori cu fanatism, cu violență,
Prin lumea întreagă, prin biserici
Și geamii și temple și sinagogi și altare
Respectând canoane și ritualuri
Impuse de clerici lacomi de bani.

Singurul loc unde nu-L căutăm
Este acolo unde știm, unde ne-a spus că se află:
La ușa noastră. Chiar în fața ușii.
El stă acolo, așteptându-ne să-I deschidem,
Să-L poftim în casă și să-I primim binecuvântarea.

Știm că este acolo din prima zi a vieții noastre.
Uneori îi zărim umbra, uneori îi auzim respirația.
Uneori ne facem atei și zăvorâm ușa.
Uneori chiar punem câini s-o păzească
Să nu intre cineva prin efracție.
Uneori uităm că există o ușă.

Suntem atât de aproape de Dumnezeu...
Nu ne desparte decât o ușă. Doi-trei centimetri de lemn.
Tot ce trebuie să facem este să ne ascultăm
Sâmburele de lumină din noi, indiferent de religie,
Și să deschidem ușa din proprie inițiativă.
Pentru că Dumnezeu nu bate la ușa nimănui.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  er. dacă  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-02-03 10:13:14
         
 
  Padre Pio spunea că ,, Dumnezeu trece prin fața ușii, se oprește o clipă, și bate. Dacaă i se răspunde, intră.
Dacă nu, trece mai departe."...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-02-03 09:55:59
         
 
  Andrei, de cand ai ramas fara slujba...  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-02-03 02:30:34
         
 
  Ecsi, la morti.ro este deschis 24 din 24. Altfel s-ar muri de foame. Nici pomenile nu mai sunt ce au fost, e adevarat, iar asta este doar un motiv in plus ca portile sa ramana deschise full-time. De cand cu imbalsamarile in vodtka, pana si moartea pare a fi literara. Poate de aici vin si aprecierile sinistrei. Poate. Poate de la grade ni se trage, nu stiu, dar laitmotivul sticlei celor 40 de grade, 41 cu Alibaba, pare sa fie si lozul castigator. Nu s-a jucat ultima carte :) Inca nu s-a jucat.
Esti fermecator, ecsi :)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2013-02-03 01:18:09
         
 
  Andrei, morti.ro iti este deschis!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-02-03 01:02:19
         
 
  In mod cert, daca cineva iti bate in usa, mai degraba este politia sau administratorul.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2013-02-02 23:29:25
         
 
  Nu era cazul.  
Postat de catre mihai enescu la data de 2013-02-02 23:20:09
         
 
  Azi ma simt generos.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2013-02-02 23:03:05
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE