PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Regele Clean Text postat de Dragos Tudose -Povestea de ţi-o zic acu e despre unu Mopsu. Nu ştiu de ce-i zicea lui aşa, da asta era porecla lui, aşa îl ştia toţi. Mopsul. El era din tagma şuţilor, nu ştii tu ce-i aia. Adică hoţ din buzunare. Asta făcuse de când se ştia şi acu avea o rapiditate de mână, că nu-l ştia nici vântul nici pământul când îţi lua portofelul. Vorbeai cu el, aşa cum vorbesc eu cu tine, şi când plecai, ia portofelul de unde nu-i. Şi nici că-l bănuiai pe el, că Mopsul nu se apropiase neam de tine. Şi dacă nu se apropiase, atunci cum să-ţi ia portofelul. Poate-l pierduseşi tu pe undeva. Da de unde. Când tu-ţi întorceai buzunarele pe partea ailaltă şi te gândeai cum îţi spusei, Mopsul număra banii din portofelul tău şi deja ginea un fraier nou pe care să-l uşureze de lovele. Ăsta era Mopsul, aşa cum îl ştia toată lumea. Mopsul. Dar acu, când apăruse în oraş, aproape că nu mai era el. Fusese plecat, nu-mi aduc aminte de ce, vreo câţiva ani şi nimeni nu mai ştiuse de el. Poate fusese la pârnaie, sau fugise de vreunul de voia să-l taie, nu ştiu. Da acu, când se întorsese în oraş, mai să nu-l recunoşti, elegant, spilcuit, cu nişte costume… îţi tăiai deştele în dunga de la pantalonii lui. Iar stofa… moale… am atins-o şi eu, ziceai că-i catifea, nu alta. Până şi la meclă se schimbase. Era parcă mai alb, mai palid adică, iar mustăcioara aia pe oală de şi-o lăsase te făcea să te gândeşti la o vedetă ceva, sau, oricum, un om mare. Ce să-ţi mai zic, uneori mai punea şi pe vârful nasului nişte ochelari cu ramă de baga şi nişte lentile ce-şi schimbau coloarea în funcţie de soarele de afară, ce să-ţi mai spui, aproape că nu mai era Mopsul. Numai cine-l ştia bine şi-l văzuse de multe ori înainte, îl mai recunoştea acum, altfel, vedetă de cinema era, puteai să juri. Şi-n plus, arunca cu banii în stânga şi-n dreapta. Mie, de ixemplu, de câteva ori mi-a băgat în sân câteva tufle de bani. Nu te mint, nici măcar nu-i număra, scotea din portmoneu câte bancnote apuca, le cocoloşea în pumn, iar apoi mi le îndesa în sân. Mopsul. Era un domn acum. Şi auzeam şi eu de la ăilalţi, cum cheltuieşte noaptea în cârciumi. Da doar în alea din centru, alea luxoase, de bogătaşi. Acolo arunca cu banii în fiece noapte. La masa lui era ca la fântâna de leac, toţi venea, că era rost de băut şi mâncat gratis. Şi să ştii tu, puiule, că la mâncare şi băutură gratis şi bogaţii se înghesuie. Şi bogaţii. Iar Mopsul chiar nu se uita la bani. Şi unde-s bani, o să vezi tu, puiule, când oi mai creşte, roiesc şi gagicele. Aşa era şi Mopsul, avea cele mai ale dracu femei din oraş, nu mai era nimeni ca el. Iar dacă-l întrebai de unde are banii care păreau că nu se termină niciodată, râdea la tine şi-ţi zicea că el a descoperit o comoară. Râdea la tine cu ăia doi dinţi de aur din faţă. Rădea şi-i tremura mustaţa, am găsit o comoară zicea el, da eu mă gândeam că el glumeşte, că cine mai crede acum în comori. Şi aşa credea toţi, da nici nu ştia nimeni de unde are el bani de-i arunca cu lopata. Ierea regele banilor, ce mai. Regele. Da, nu te mai fîţîi aşa, ce n-ai stare? Ai mîncărici, ce ai? Apropos, ţi-am zis că l-am ginit? Nu pe Mopsul, nu. Pe Regele Clean. L-am ginit. Ieri, cînd dădeam cu dopul, am simţit cum muşcă. Da muşcă, nu jucărie. Regele. A dus pluta pînă la fundul apei. Da apoi a dat drumul la dop şi l-am pierdut. Da acu ştiu unde e. Acu ştiu şi o să-l prind. O să fie al meu. Regele Clenilor. O să-l prind. Acu, că e cald, s-a băgat sub trestiile ălea, ştii tu, ălea de la pod. Acolo s-a ascuns, da am dat de el. Am dat cu dopul meu norocos. Ăla de l-am făcut dintr-un dop de plută. L-am scobit cu briceagul şi cu el dau la clean, să-i găsesc culcuşul. Da, o să te iau şi pe tine, puiule. O să te învăţ să dai la clean, da nu e simplu. Ceanul e sperios, trebuie să nu te vază sau să te auză, că imediat fuge. Are o mie de ochi cleanul, puiule, o mie de ochi, cîţi solzi are iel, da eu tot o să-l prinz pe ăla mare, pe regele lor, acu că i-am dat de urmă. I-am găsit hogeacul, colea, sub trestiile ălea mari de la punte. E lacom cleanul, iar ăsta mare şi mai şi, s-a aruncat ca un căpcăun la dopul meu ăla norocosul. A vrut să-l înghită, dar acu, că ştiu unde e, îi vin eu de hac. Că d-aia nu e bine, mă puiule, chiar dacă eşti mare şi ai putere, să te arunci să le apuci pe toate, să iei totul, că lumea e mare, e mai mare decît poţi tu duce şi te îneci cu ea, îţi rămîne în gît. Asta e. Aşa a fost şi cu Mopsul, ăsta de-ţi zisei. Că el zicea că toată lumea ie a lui, că dacă arunca cu banii în stînga şi-n dreapta, el zicea că poa să facă ce vrea, că toate i se cuvine. Da nu era aşa, da el a aflat-o prea tîrziu, uite colea, pe patul ăsta a aflat-o, sau poate un pic mai devreme, atunci cînd l-au chinui ăia, poate atunci a înţeles. Că-ţi zisei că i se dusese buhul dă îi ziceau unii şi prinţul, sau nababul, iar alţi-i cînta în strună şi-i zicea Mopsul cel Mare, ca la domnitori, vezi bine. Şi el se umfla în pene, îi plăcea tare că-l pupa ăia undeva, cred şi eu, înainte era abia un hoţ de buzunare, bun, nu zic nu, da acu ajunsese prinţ şi alte alea... Cred şi eu că-i plăcea şi nu se gîndea că vine o vreme cînd dăm socoteală pentru toate. La biserică zice că dăm socoteală pe ailaltă lume, da eu nu ştiu, mie mi se pare că şi aici, pe lumea asta, toate cîte le facem are o legătură cu întîmplările care vine peste noi mai tîrziu, bune sau rele, în foncţie de faptele de le făcuşi înainte, eu aşa cred şi uite că la el, la Mopsul, chiar se verifică, aşa fu. Într-o noapte l-a ridicat Miliţia şi l-a băgat la anchetă să spună şi ce lapte-i dăduse mumă-sa. Acu nu că Mopsul nu mai fusese la anchetă, mai fusese, da pentru alte fapte, că-ţi zisei că el ierea înainte hoţ. Hoţ din buzunare. În plus de asta, chiar dacă acu, în ultima vreme, băuse cot la cot, pe banii lui, se-nţelege, cu toţi mahării din Miliţie şi din partid, da vezi cu acu, după ce îl puseseră cu becu în ochi, niciunul nu-şi mai aducea aminte. Sau poate că tocmai d-aia îl umflaseră. Nu ştiu, tot ce mi-a zis Mopsul, mai tîrziu, cînd stătea ciucit colea, în patul în care stai tălică, puiule, tot ce mi-a zis ierea că ăia voia să afle de la el de unde are banii, că ce afaceri învîrte şi chestii d-ăstea. Săracu Mopsu, ce mi-a mai povestit... Nici nu poci să-ţi zic ţie, că eşti mic şi te sperii. L-au bătut, l-au chinuit, l-au înjurat, l-au scuipat şi l-au călcat în picioare, da el nimic. Tăcea ca un clean. Icnea şi poate chiar plîngea de durere şi de ruşine cînd îl bătea şi îl batjocorea ăştia, da de vorbit, neam. Aşa mi-a zis mie, că n-a scos o vorbă. Nimic. Doamne, cînd îmi povestea mie prin ce-a trecut, îi curgea lacrimile pe obraji şi mi-era milă de el, da nu ştiam ce să fac, ca să-l alin. Mare lucru n-am putut să fac pentru el. Doar i-am strîns maţele care ieşise p-afară şi i le-am băgat la loc şi i-am legat burta cu o otreapă, o cîrpă ce-o aveam eu de undeva, i-am legat burta să nu mai sîngereze aşa, se umpluse patul de sînge şi l-am învelit cu o pătură, o scoartă de mă învăleam eu cu ea, că se plîngea săracu de frig, tremura tot. Era vară şi o zăpuşeală... da lui îi era frig, tremura, săracu. Iar el se uita mai mereu în colţul ăla, uite aici, lîngă sobă. Zicea către mine că uite-l şi eu mă uitam şi nu vedeam nimic, şi el iar zicea uite-l, dar nu ierea nimeni acolo-şa în locul de-mi arăta el, nu ierea nimeni acilea în casă, în afară de noi doi, da el mereu îmi arăta şi zicea: “Uite-l, îl vezi? Mereu îmi zicea că aşa o să sfîrşesc şi rînjea ca acu, aşa rînjea tot timpul, io eram stăpînul lui, io îi porunceam, dar el rînjea la mine, făcea tot ce-l puneam să facă, da el rînjea mereu, adică-şi rîdea de mine. Că el mereu a ştiut că aşa se vor sfîrşi toate şi poate chiar el le-a aranjat să se sfîrşească aşa”. Ăstea erau vorbele bietului Mopsu şi se uita mereu în colţul ăla, aşa zicea, dar eu nu vedeam nimica şi el se enerva pe mine şi mă suduia că sunt prost zicea, uită-te bine, trebuie să-l vezi, dar eu nimic, nu vedeam şi pace, dac-ar fi fost tac-tu aici, Manolo, el ar fi văzut îngerul, dar tu eşti o stîrpitură, aşa-mi zicea, da io nu mă supăram pe iel, că vorbea durerea şi chinul din el, asta vorbea, nu mă supăram, mai ales că-l vorbea frumos pe tata, cu el ar fi dorit Mosul să vorbească de fapt, cu tata, nu ştia că el se dusese, plecase la drepţi şi mă lăsase pe mine aici, în locul lui. Nu ştia bietul Mopsul, nu ştia. Atunci mi-a zis prima dată cuvîntul ăla ciudat, că dacă nu l-ar fi repetat de atîtea ori nici nu l-aş fi băgat la cap, ar fi intrat p-o ureche ş-ar fi ieşit pe aialaltă. Da el o ţinea una şi bună cu grimoaru lui, să nu mă întrebi că ce-i aia că nici io n-am prea priceput. Un fel de carte veche, sau cam aşa ceva, n-am înţeles nici eu prea bine, că Mopsul abia dacă mai şoptea, bolborosea şi sîngele deja începuse să-i iasă pe gură, se înroşea pe la colţul buzelor. Acu, povestea de ţi-o spun nu ştiu dacă ea chiar aşa a fost, sau doar aşa am înţeles-o io din ce şoptea, înainte de a muri, bietul Mopsul. Oricum, ce să-ţi zic, ăsta se înhăitase cu unul cît a stat el la bulău, cu unul Sefer. Sefer ăsta era vieţaş, adică ierea condamnat pe viaţă. În fine, Mopsul îl salvase pe ăla de la ceva, sau aşa ceva, oricum, ăla căpătase încredere în el. Şi cum Sefer ăsta era cam bătrîn şi singur, că nu îl aştepta nimeni afară, poate că i s-a părut că Mopsul ar fi putut să fie copilul pe care viaţa nu i-l dăduse, nu ştiu. Oricum, a căpătat încredere în ăsta şi, fiindcă Sefer ăsta a murit în pîrnaie, înainte să crape, îmi povestea Mopsul, i-a zis că-i lasă o comoară. Mopsul n-a rîs atunci, că n-a vrut să-l supere pe bătrîn şi nici nu se cădea să rîdă cînd ăla îşi trăgea sufletul să moară, da a crezut că ie o toană de muribund şi n-a crezut neam în ce-i zicea ăla cu limbă de moarte. Dup-aia, cînd s-a liberat însă, şi-a adus iar aminte de ce-i zisese Sefer ăsta cu care se avusese bine la bulău. Şi-a adus aminte şi, mai mult în amintirea ăluia bătrîn, s-a dus şi a săpat acolo unde-i zisese ăla că a îngropat grimoaru. A săpat şi... ce să vezi? A dat de o cărţoaie, o vechitură, o ruptură. Carte îi trebuia lui, lu Mopsu? Iel nici să citească nu ştia bine. Da fiindcă era ultimul lucru rămas de la prietenul lui de bulău, Sefer, a luat-o cu el, a păstrat-o adică, aruncată undeva prin cămăruţa lui. Apoi a uitat de ea şi şi-a adus aminte abia cînd a făcut ăia de la Miliţie o percheziţie, a făcut la toţi şi a răscolit şi cămăruţa lui, căuta ăia valută, da la el n-a găsit, da l-a întrebat ce e cu cărţoiu ăla, s-a apucat de citit, şi a rîs ăia, miliţienii, da după ce a plecat ei, Mopsu s-a apucat să buchisească pe carte, mai mult pe litere, mai ales că nu înţelegea nimica. Buchisea şi-şi sugea degetul şi-şi chinuia mintea să înţeleagă cuvintele ălea ciudate de-i ieşea pe gură, pînă cînd, din senin, s-a trezit cu ăla lîngă el. Atunci a albit în cap, aşa mi-a zis Mopsu horcăind colea-şa, în pat, atunci i-a albit tot părul din cap, cînd l-a văzut p-ăla apărînd lîngă el, ca picat din cer, fix în cămăruţa lui. Ierea aşa, cam de vr-un metru şi juma, îmi soptea mie Mopsul, cu sîngele deja scurgîndu-se pe la colţul gurii, era mic, cu un cap mare şi rotund, ca de copil şi cu aripile ălea mari cu care-şi acoperea goliciunea. Aşa mi-a povestit că era îngerul ăla de răsărise în cămăruţa lui şi care rînjea la el în timp ce-i întindea, în palma dreaptă, cîteva inele de aur. Da Mopsul nu iera în stare să le ia, le-a lăsat îngerul pe masă şi, tot aşa, rînjind, a dispărut. Cînd şi-a mai revenit, Mopsul s-a dus şi le-a încercat, le-a pipăit, le-a strîns şi în dinţi să se convingă dacă visează au ba. Şi nu visa, aurul era acolo, pe masa lui, un pumn de inele de aur. Apoi, în altă seară în care iar l-a împins necuratul să buchisească din carte, iar a venit îngerul şi, tot aşa, rînjind, i-a lăsat un pumn de gologani. Aşa a făcut Mopsul legătura între cartea asta de-i zice grimoar şi îngerul de-i lăsa lui aur şi gologani. Aşa a făcut legătura. Mare lucru n-a mai putut bietul Mopsul să-mi zică, atunci, în noaptea aia în care tremura în miezul verii în vîrful patului ăsta care se umpluse de sînge, mare lucru n-a mai apucat să-mi zică, că deja îl buşise sîngele pe gură şi horcăia săracul şi trăgea să moară. N-a mai apucat să-mi zică mare lucru, da nici nu mai era cine ştie ce de povestit, că puteai să-ţi dai seama şi singur ce urmase. Că de acolo venise bogăţia lui şi faima şi linguşeala ălora care se gudurau pe lîngă el şi toate celelalte şi tot de aici venea că apoi l-au umflat gaborii şi l-au băgat în anghetă şi chiar horcăiala lui de acum şi sufletul ce ieşea din trupul lui odată cu sîngele ce înroşise tot patul tot de acolo plecau, de la cartea aia veche de-i zicea grimoar şi pe care i-o lăsase cu limbă de moarte prietenul lui de bulău Sefer. Uite-aşa e puiule viaţa, un lucru mic, de nimic, îţi schimbă toată viaţa, o cărţoaie veche şi nefolositoare, uite că făcuse un al om din bietul Mopsu, chit că el abia ştia să desluşească literele, că nu avea decît patru clase primare şi ălea făcute..., tot aşa e şi cu cleanul ăsta, Regele Clenilor, el zice acum că toate sunt ca înainte, nu ştie ce va să vină pentru el, aproape a şi uitat cu ce lăcomie a muşcat din dopul ăla de plută ce îi păruse lui atît de gustos, dar se dovedise o biaţă bucată de lemn de plută, el zice, în mintea lui de peşte, că nu s-a schimbat nimic, habar nu are că de fapt totul s-a schimbat pentru el şi că dopul ăla era un semn pe care el nu l-a înţeles. Tot aşa şi Mopsul, a înţeles ce era de înţeles prea tîrziu, atunci cînd, horcăind acilea în patul ăsta, a închis ochii pentru totdeauna. Iar el, Regele Clenilor, cînd se va simţi ridicat din apă şi nu va mai avea aer şi va căsca degeaba gura cu buza în care i se va fi înfipt acul undiţei mele, abia atunci îşi va aminti de dopul de plută, dar pentru el va fi prea tîrziu. Ehe, puiule, dar ce-ţi zic eu ţie, că tu nu poţi înţelege, că eşti doar un plod. Da nici dac-ai fi mare, poate că n-ai pricepe, că e mulţi oamenii care trăieşte cu ochii închişi toată viaţa şi abia cînd trage să moară deschide şi ei ochii, da e prea tîrziu, că le trage moartea oblonul iar peste ochi. Ehe... -Dar ce păţise el, Mopsul, ce păţise de era rănit? întrebă şoptit copilul. -Prea bine nu ştiu nici eu, că n-a prea mai apucat să-mi zică. Da din ce am înţeles eu, cică era acolo, în camera unde-l bătuse şi-l anchetase pe el gaborii, era acolo-şa un pervaz de tablă care, nu ştiu de ce, era ascuţit tare, că se tăiase unul din miliţieni. Se tăiase la mina şi apoi, înjurînd, îşi vărsase supărarea bătîndu-l încă o data pe bietul Mopsul, da ăsta, Mopsul, bagase la cap, chiar aşa, stîlcit de bătaie şi, odată, cînd l-au pierdut ăştia din vedere un pic, el s-a repezit cu burta în pervazul ăsta, că doar asta mai voia, să moară, să scape odată de toate. D-a n-a murit, vezi bine, doar i s-a despicat burta şi i-a ieşit maţele afară şi s-a speriat gaborii, că ei nu voia să moară ăla acolo-şa, în anchetă. L-a luat într-o pătură şi l-a dus de acolo şi l-a aruncat la groapa de gunoi, să moară acolo, să se crează că l-a tăiat careva din bagabonţii cu care bea el şi acolo l-am găsit eu şi l-am adus aici, în coliba mea, să moară şi el ca un om, cu lumînare la cap şi cu un suflet de om lîngă el, să aibă şi pe el cine să-l plîngă. Aşa a fost puiule, cam asta-i. -Bine, şi cartea? Grimoarul? Nu ţi-a zis unde-i cartea? şopti din nou copilul, puţin dezamăgit. -Cartea... aha, cartea. Ba bine că mi-a spus. Doar mie mi-a spus, aşa zicea Mopsul. În anchetă n-a suflat nici un cuvînt. Nimic. Da mie mi-a spus unde-a îngropat-o, mi-a spus. Da nu asta era important, altceva mi-a spus, a şoptit mereu, pînă a murit. Să o cauţi, zicea, să o cauţi, şi eu îmi duceam urechea lîngă buzele lui, că abia se mai auzeam ce spune, dar el repeta mereu doar asta, că să o caut, să o caut. -Cartea, să cauţi cartea, nu? -Da de unde, puiule, nu de carte era vorba, nu la ea se gîndea bietul Mopsul acum cînd îşi dădea sufletul. Nu, el săracu avea o fată, copilul lui, pe ea voia să o caut. Vezi tu, ea săraca numai pe el îl avea, tatăl ei, că mumă-sa murise, săraca, la naştere. Şi Mopsul avusese mereu grijă de ea, chiar şi cînd mai intra la bulău, făcea ce făcea şi o ajuta şi pe ea cu cîte ceva, nu ştiu cum făcea asta. Da atunci, odată cu grimoaru ăsta, tot ca peştele ăsta de care-ţi zisei, uitase de tot. Intrase într-o viaţă nouă, devenise altcineva, era prinţul acum şi Mopsul cel Mare şi altele d-ăstea, uitase ce fusese înainte, îşi uitase viaţa şi cu ea, uitase şi de copilul lui, fata lui, îngerul lui. Uitase sau vrusese să lase totul în urmă, nu ştiu, dar vezi, chestiile ăstea nu sunt aşa de simple. Uite, abia acum, cînd viaţa abia mai pîlpîia în el, aşa cum pîlpîia lumînarea ce-o pusesem la capul patului, abia acum îşi adusese aminte Mopsul de ea, de fata lui şi durerea pierderii ei era mai mare decît durerea ce-i despica pîntecele şi mai mare chiar decît durerea desprinderii sufletului de trup, dar bietul Mopsul nu mai avea lacrimi să plîngă, nici sînge nu mai avea, nici suflu nu mai avea şi doar mişca buzele, dar nimic nu mai ieşea dintre ele, atîta doar că eu ştiam ce vrea să zică, s-o caut adică. -Şi ai găsit-o, ai găsit-o pe fată? -Dar cum dragule, sigur c-am găsit-o. Nu am avut răgaz pînă n-am găsit-o. Că era păcat să n-o caut şi să n-o găsesc, că asta fusese ultima dorinţă a unui suflet ce-mi murise în braţe. Nu se putea. Am căutat-o şi am găsit-o puiule, dar era prea tîrziu. Am găsit-o în cimitirul de lîngă pădure, cimitirul săracilor, am găsit-o acolo, într-o margine. Un mormînt mititel, numai buruieni şi o cruce mică de lemn, cu numele ei scris pe ea. Atît. I-am aprins o lumînare pentru ea şi una pentru Mopsul şi am stat, acolo-şa, printre buruienile de pe mormîntul ei, pînă au ars şi s-au stins amîndouă lumînările. Asta-i. -Bine, şi cartea? -Cartea... şi ea tot în pămînt. Vezi tu, două comori a avut Mopsul, doi îngeri şi amîndoi în pămînt şi nimeni nici măcar nu ştie unde sunt îngropati, aşa cum nici unde putrezeşte trupul lui nu ştie nimeni. Doar eu, dar eu n-am să spun la nimeni. Că toate sunt de fapt îngropate în mine ca în pămînt, şi nu are rost să le mai dezgroape nimeni, că de ce ar mai face-o, că ce-a fost a fost şi nimeni nu mai poate să schimbe. Aşa o să fie şi cu cleanul, Regele Clenilor, după ce noi îl vom prinde, nimeni nu va mai şti de el şi un alt clean îi va lua locul şi tot aşa mereu. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE