PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Despre eroi şi martori -ultima parte Text postat de Dragos Tudose 5. Cîrciuma se mai umpluse la ora aia, dar tot nu se încinseseră discuţiile între ăştia de acolo. Poate şi zăpuşeala de afară era de vină, sau poate berea nu reuşise încă să le dezlege limbile. -Ce-a păţit, bă Gheorghe, mă-ta? Că auzii că s-a “entopsicat”, îl întrebă Ciucă pe Gheorghe a lu Baieră. Celălalt rămase câteva clipe, privindu-l lung, înainte de a-i răspunde. -Nu, bă. A fost altceva. Era să moară fir-ar a dracu. A crezut că-i ţuică în sticla aia de o ţineam eu în podul casei, după o grindă. A crezut că-i ţuică şi a dat-o pe gât, proasta dracu. A crezut că-i ţuică şi, când colo, era otravă d-aia de şoareci. Şoricioaică cum ar veni, că d-aia o ascunsesem eu în pod după grindă, să nu dea careva peste ea. -Da, bă, da a păţit ceva? păru interesat dintr-odată Alde Ofiţerul. -Nu, bă, că i-a dat Sevastiţa nişte ceaiuri de i-a curăţat maţele pe dinăuntru şi acum şi-a scos patul afară şi stă toată ziua cu burta la soare. -E, păi a scăpat ieftin Băiereasa. A scăpat ieftin, că îţi mai aduci tu aminte când aţi băut voi cu alde Tititrici, ăla de stătea colea-şa, lângă moară? Că parcă tu ai fost şi cu ... Nu mai ştiu cu cine, da parcă trei eraţi, acolo, la el acasă şi... -Lasă-l bă, dracu, Alde Ofiţerule, pe Titirici. Ce dracu-ţi veni acu cu el? Îl repezi Gheorghe. -Nu bă, de ce te superi, ziceam şi eu că a fost tot un caz d-ăsta. Tot cu şoricioaică, cred. Că v-a chemat Titirici la el să beţi. Parcă băiatul Paulinii mai era, nu? Da, bă, iar acum Alde Ofiţerul se întorsese spre ceilalţi, că Gheorghe ştia toată povestea şi nu avea de ce să-i mai povestească lui. Da, bă, şi s-au pus ăştia pe băut şi pe la doişpe, unu, noaptea, s-a terminat băutura, da ăştia tot mai voiau. Ar mai fi băut, dar ce? Atunci a plecat Titirici în pivniţă să mai aducă oarece. A căutat el, a căutat peste tot, dar degeaba, că nu mai era neam băutură, nici strop. Ei, când să se întoarcă el la ăştia şi să le spună că n-a mai găsit, na că vede pe o polată, mai la fereală, o sticlă de trei sferturi cu ceva alb în ea. Îi scoate dopul şi gustă. Ardea al dracu şi te furnica de nu mai ştiai de tine. -Tu de unde dracu le ştii, mă Alde Ofiţerule, îl întrerupse Ciucă. De unde,ce ai fost tu de faţă, sau poate oi fi un Alde Toateştiutorul, ce crezi? -Lasă, bă Ciucă, că nu suntem toţi aşa de deştepţi la minte ca tine. Toate mi le-a povestit şi mie ăsta, Nicolo Tişcaba, înţelegi? Iar apoi, fără a-l mai băga în seamă pe Ciucă: -Da, bă, a scos dopul şi a gustat. Nu era ţuică, da cum era el beat, s-a gândit că tot ceva tărie trebuie să fie, că altfel n-ar fi ars aşa. Şi nu s-a mai dus la ăia de sus şi a stat acolo-şa singur în beci până a băut toată şoricioaica, sau ce dracu era. Şi apoi... -He, he, vorbeai de lup, Alde Ofişerule. Uite că vine Nicolo Tişcaba, strigă ăla al lu Ion al lu Cimpaş care stătea mai la fereastră şi putea să vadă cine vine pe uliţă. -Cu mânzul după el, nu? îl întreabă Alde Ofiţerul. Cu Gagarin, nu? -Păi da cum credeai? Ivident că cu mânzul. De răspuns îi răspunsese Ciucă, deşi Alde Ofiţerul nu aşteptase răspuns, căci toată lumea ştia că, peste tot unde merge ăsta de-i zicea Nicolo Tişcaba, era şi prichindelul după el, băiatul lu Anton Beţivu şi al Vetii, nişte beţivi amândoi. Ăsta micu, pe numele lui Gagarin, mai mult pe lângă bătrânul ăsta creştea, pe lângă un bunic pe care ar fi putut să-l aibă. -Hai, bă, că vine Nicolo Tişcaba şi ne mai spune iar nişte istorii de ne lasă cu gura căscată, că e tare la chestia asta, zise Alde Ofiţerul. -Ce să facă, bă, şi el, că i-a fugit nevasta cu ăsta … începu Gheorghe, dar tresări şi lăsă fraza neterminată când zări privirea îngheţată a lui Gălbează care stătea la masa din faţa lui. -Păi dacă-i prost, bă, ce să-i faci? îl scoase din încurcătură Paraschiv al Geaonii, iar Gheorghe îi mulţumii din priviri. -Da, vezi dumneata, spuse gânditor Alde Ofiţerul, ăştia cu mintea dusă cu pluta n-ar trebui lăsaţi liberi p-afară, nu-i aşa? Că poate să fie periculoşi. -He, he. Cum vine asta? Se miră Ciucă. Cum să fie periculos Nicolo Tişcaba? He, he, asta-i bună. -Nu râde ca prostul, bă, îl repezi Alde Ofiţerul. Ideea e că, am citi eu undeva, vorbele au o putere, o chestia aşa, nu pot să-ţi explic acum. Aşa şi poveştile ăstuia, lu Nicolo Tişcaba, au o putere nevăzută, o chestie. D-aia zic că nu ar trebui lăsaţi liberi ăştia ca ei. Rămase apoi pe gânduri, iar ceilalţi îl priveau aşteptând continuarea vorbelor lui. Aşteptau să le explice ce putere puteau să aibă nişte vorbe, nişte poveşti aruncate aiurea. Vocea puternică a lui Gheorghe îi făcu pe toţi să tresară: -Hai, bă, să râdem un pic de ăsta, că prea suntem la înmormântare acilea-şa. Ia dă, bă Busuioc, o halbă de bere, să punem nişte sare şi piper s-o dăm ăstuia, lu Nicolo Tişcaba s-o bea. Hai, bă, mai repede, că ajunge ăsta. Vorbele lui Gheorghe îi însufleţiră pe toţi. Alergau care încotro. Unul aduse un scaun cu piciorul rupt, abia se mai ţinea, altul fugi afară să culeagă nişte ciulini, să-i arunce în pălăria lui Nicolo Tişcaba, când o intra, iar Gheorghe a lu Baieră luă halba pregătită pentru bătrânul ce aproape ajunsese la uşa cârciumii şi ieşi până afară, iar, când se întoarse, le anunţă celorlalţi isprava lui. Adică urinase în berea de o s-o bea Nicolo Tişcaba, iar ceilalţi se prăpădeau de râs şi nu aveau ochi să vadă încruntarea şi ura cu care-i privea Moarcăş Vasile, singurul care nu participa la zarva lor. Cute adânci îi brăzdau fruntea şi broboane mari de sudoare se scurgeau lent, îi intrau în ochi sau alunecau pe lângă nasul mare, coroiat, ca un cioc de vultur. 6. A trecut mult timp de atunci, soarele a răsărit şi a apus de nenumărate ori. Din cauza zăpuşelii ăsteia enervante, m-am tras şi eu aici, la umbra, în cârciumă la Busuioc. Eu am ajuns primul aici, cam pe la unşpe, dup-aia au venit ceilalţi, adică Alde Ofiţerul, Gheorghe a lu Baieră… şi ăilalţi. Şi Moarcăş Vasile. Ceva mai la vale a venit şi Ciucă a lu Lixandrina. Eu, deşi nu am băut prea mult, m-am prefăcut beat, fiindcă mă obosesc prea tare mutrele ăstora şi mai ales glumele lor. Nu puteam însă să nu-i aud şi d-aia mă miram cum dracu pot unii să trăiască uitând tot ceea ce s-a întâmplat. Cum pot ei să trăiască uitând? Şi atunci mi-a fost milă de ei şi nu ştiu zău ce s-ar face fără mine, fără cel care vede şi ţine minte şi poate să le povestească toate, aşa cum au fost. Dar, fiindcă mă hotărâsem încă de dimineaţă, când am intrat în cârciumă, să devin mut, să nu mai vorbesc prin cuvinte, câte zile oi mai avea, ci numai prin semne, d-aia, cum stăteam cu capul pe masă şi mă făceam că dorm, aproape că mi-au dat lacrimile de mila lor. Apoi? Apoi soarele a răsărit şi a apus de nenumărate ori. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Te-nşeli, Dargoş Tudose, Eşti un mic naiv, în materie de mişculaţiuni: ăştia, de care zici, nu DOAR îl simpatizează pe kioroipan, trăiesc din solda pe care le-o plătesc jmekării băsişti, asta e misia lor: să umple netul de propagandă pro-băsistă. N-ai fost aici, la referendum: adunai un pluton, care mai de care. Au mai dispărut din ei, au parcat la sedii, da' au rămas cîţiva de caraulă. Pdap, cum să fii partizanul unei idei şi să o cîrmeşti în cine ştie ce împrejurare. Asta nu-i consecvenţă şi credinţă, e zamă dă varzule.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-18 00:45:00               Când?   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-18 00:44:55               De ce să te dixtrezi, neică! Eu am un deceniu de navigaţie prin saiturile astea. Am o colecţie de dujjmani, demnă de guiness book! Sunt cunoscut ca un cal breaz: m-au banat de peste tot. Cum le turteam fesu, cum mă luau la-njurături. Cum le răspundeam, cum mă banau! Istorie, frăţic! Aventură, zbucium existenţial, nmetafizică aplicată, dixtracţie cît cuprinde, cu boxele date la maximu ăl mai mare!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-18 00:40:03               Nea Florentine, cred că s-au zis destule. Mai bine treci pe la mine sa vezi Pieta a lui Kim Ki Duk. Merită.   Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-18 00:36:07               Cred că ziceţi un pic prea adînc, prea din suflet şi, inevitabil, se întîmplă să mai şi greşiţi. Eu sunt unul din ăia care chiar îl urăsc din rărunchi pe încrucişătorul marinar, dar, văzîndu-vă pe dvs cum vă războiţi cu unii care doar îl simpatizează... E dreptul lor, asta e democraţia. Dacă vrei, poţi să faci şi un fan club al lui Cioacă. E opinia ta. În fine, cred că am redeschis aici o discuţie despre politică şi chiar nu era în intenţia mea asta. De fapt, voiam să laud atitudinea dvs de a posta poezii. De polemici cred că s-au săturat toţi. Cu stimă, Dragos Tudose (magique)   Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-18 00:35:03               Chiar ai reușit să mă distrezi, peio. Povestea asta cu scuipatul e de milioane.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-18 00:31:07               Eu nu mă supăra, frate! Mi-s trecut prin ciur şi prin dîrmon! Sunt scuipat de sus şi pînă jos, aşa că un scuipat în plus, icuăl zirău! Da' cînd mă sensibilizează ceva, zic ce trebă.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-18 00:25:40               Dragă domnule, îţi mulţumesc acum, aşa cum ţi-am mulţumit şi atunci cînd textul meu nu v-a plăcut. Şi asta pentru că aţi avut răbdarea să vă aplecaţi asupra poveştii mele. Cît priveşte disputele noastre de zilele trecute ... eu sunt în zodia balanţei şi cred că un pic de toleranţă... zău dacă ar strica. Tocmai ce am văzut Pieta a lui Kim Ki Duk (unul din regizotii mei preferaţi) şi sunt un pic răscolit prin suflet şi vreau să mă împac cu toţi cu care m-oi fi certat sau i-oi fi supărat (cu voie sau fără de voie).   Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-18 00:22:37               Mda, asta-mi agăţă interesul, dar în mod particoler crecă, fincăci findu şi eu născut la sat, multe historii dîn astea auzit-am şî chiar îmi făcea plăcere să le ascult. Bine, nu erau ele chiar aşa, den potrivite-n peniţă. Aci, cu oleacă de îngăduinţă şi închizînd ochii la stil, carele vine şi de pe la alţi autori consacraţi, aş zice că se apropie de autenticu ăl mai orjînal. Încercat-am şi eu de felul ista, da' în povestioare mult mai scurte şî mai neşlefuite, ca să fiu, deh, şî mai credibil, da fusăi acuzat dă sorescianism şî le lăsai baltă. Touşi, lăsînd gluma la o parte, eşti bun. Ai abilitate de condeier cu experienţă. Ce-i al tău, e pus deoparte.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-17 23:43:35	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE