|
|
|
|
|
|
|
|
|
De dincolo de mine |
|
|
Text
postat de
Camelia Constantin |
|
|
Hai, stinge lumânarea, și-așa o să plecăm,
oricum e întuneric și-n brațe-alunecăm
cu verzi și vechi fantasme, cu meteori în loc
de candelabre-aprinse-n cupole, ca-ntr-un joc.
Hai, termină țigara, și-așa suntem un fum,
în urma noastră viața îmbată cu parfum
prea depărtarea asta pe care-o furișăm
sub aripa de îngeri pe care îi lăsăm
să ne transforme taine într-un tărâm ciudat,
mai despletind atlazul de vremuri demodat,
mai franjurând iluzii și-n tristul samovar
turnând un ceai fierbinte, ca-ntr-o poveste, rar.
Și, hai, închide ochii, și-așa o să mă vezi
de dincolo de mine prea înflorind livezi
și mult sorbiți de clipa în care ne iubim
vei vrea să fie noapte și-apoi să ne grăbim...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Puțin din ceea ce scriu rămâne în forma inițială, domnule Peia. În timp, unele dintre texte suferă modificări, altele sunt uitate într-un sertar virtual pe care nu-l mai deschid. În ceea ce privește poezia de mai sus, am și eu destule nemulțumiri (și care coincid în mare parte cu minusurile menționate de dumneavoastră). De aceea, într-o zi voi reveni asupra ei cu mai multă inspirație, sper. Vă mulțumesc pentru lectură și aprecieri.
Domnule Hurmuzache, nu am decât a spune...
E umbra-aceea albă care ne-ademenește
Și ,,cine trece, totuși, perdelele de fum
Va fi o amintire și-n visul ei vor crește
Cireșii din livadă și florile, postum.
Minunată replica dumneavoastră, vă mulțumesc,
|
|
|
|
Postat
de catre
Camelia Constantin la data de
2013-01-17 15:56:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Închis-am bine ochii, și-n noapte am văzut
Cum, dincolo de tine, zăpada se topește
Și, înflorind, cireșii lumină au făcut
Iar îngerul din tine, sub aripă zâmbește
O floare parcă plânge
și roua aburește
Dar cine trece, totuși, perdelele de fum,
Îngenunchează tainic și-apoi încremenește
Cu lumănarea-n mână și soarele pe drum
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2013-01-15 11:17:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ultimele două strofe sunt bine făcute.
Primele două încep cu versuri la fel de bune, dar sunt ratate pe drum. Păcat. Poate, refăcute, să închege o poezie frumos rotunjită și, mai ales, adevărată.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-15 08:29:27 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23953 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|