PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Vreau să scriu despre dragoste, sex, etc. Text postat de Dragos Tudose Întotdeauna mi-am dorit să scriu despre iubire, sex, etc. Le cam încurc, dar, uneori, e bine şi aşa. E mai greu să le descurci. În fine. Ideea e că nu mi-a prea ieşit. Probabil că nu sunt eu destul de sensibil. Deşi, de multe ori, beat fiind, m-am trezit plângând în braţele câte unei curve. Ea mă întreba ce am, iar eu nu ştiam ce să-i răspund. E de la alcool, îi spuneam. Ea mă credea şi lua banii. Era un schimb cinstit. La asta mă gândeam. Eram mahmur, bătrân ca în fiecare zi. Tocmai îmi propuneam ca, atunci când mă voi simţi mai bine, să scriu ceva despre dragoste. Era cazul s-o fac. Apoi a sunat soneria. Probabil că mă mişcam prea greu, prea încet, căci am auzit glasul ei, de dincolo de uşă: “Hei, ştiu că eşti acasă.” Era ea. De fiecare dată când mă gândeam la ea, îi vedeam fundul mare, bombat. Nu ştiu de ce, mă ducea cu gândul la zebre. În principiu, oamenii când spun zebre, se gândesc la dungi, dar eu, nu ştiu de ce, când spun zebre, mă gândesc la fundul lor mare. Ca al ei. “Ce-ţi poate lua atât să deschizi o uşă? Eşti iarăşi beat?” Mă cunoştea, îmi ştia obiceiurile, îmi spuneam în timp ce deschideam uşa. Era ea. Rujată strident, cu părul blond, creţ. Vopsit. Ei îi stătea bine. Am privit-o de sus până jos, ţinându-mă de uşa deschisă. “Hai, zi, îţi plac?” Era frumoasă. Cel puţin după gusturile mele. Eram însă prea mahmur că să i-o pot spune. Cred că nici ea nu aştepta un răspuns. Ştia că o plac. “Vrei să o facem aici, în uşă?” Ar fi fost destul de interesant, m-am gândit. Cele două bătrâne de vis a vis luptându-se pentru a privi pe vizor. Gemetele ei care ar scandaliza tot blocul. “Hai, nu mai sta ca un popândău. Dă-mi voie să intru, că nu am toată viaţa la dispoziţie.” Era grăbită. Mereu era. Eu aveam tot timpul din lume, dar ea se grăbea. A intrat, a trântit uşa, dar eu rămăsesem tot acolo, sprijinit de perete. “Ţi-e rău, ce ai? Nu arăţi prea bine. Ai mâncat ceva azi?” Nu i-am răspuns. Nu ştiam nici eu ce i-aş fi putut spune. Tot ce ştiam e că era frumoasă. Apoi mi-a sărit de gât şi m-a sărutat. Doar o secundă. Atât. “Puţi a ţigări şi a alcool ca o…” Nu a mai spus ca ce. M-a trimis în schimb să mă spăl pe dinţi. Dacă voiam să o. Aşa mi-a zis. Iar eu, cuminte, am ascultat. Îmi frecam dinţii şi capul îmi vâjâia. Încercam să nu mă uit în oglindă. N-aveam nici un chef să-mi văd mutra. Mai bine mă gândeam la ea, la fundul ei mare. Era tot în hol, lângă uşă. Se fâţâia în faţa oglinzii agăţate acolo. Se rotea, afişa diferite poze, descoperea sau acoperea un genunchi, uneori coapsa întreagă. Eu o priveam. Blondă. Mă gândeam că, atunci când mă voi simţi mai bine, voi scrie ceva despre ea. Despre dragoste, sex, etc. “Ce stai şi te uiţi? Dezbracă-mă!” Am încercat, dar nu era tocmai simplu. Catarame, capse, nasturi. Atât de multe lucruri de descheiat, de desfăcut, de deschis. “Lasă, lasă-mă pe mine! Eşti atât de neîndemânatic astăzi, că eşti în stare să-mi rupi ceva. Mai bine dezbracă-te. Sper că asta o să reuşeşti.” Avea dreptate. Nici asta nu era chiar aşa de uşor. Noi, bărbaţii, avem haine mai simple, dar, în starea în care eram, nu mi-a fost deloc uşor. De exemplu, în timpul în care eu mi-am scos cămaşa, ea reuşise să iasă şi din fusta de blugi şi din ciorapii de mătase neagră. Ea jacheta roşie, eu ciorapii. Ea sutienul, eu abia mă luptam cu pantalonii. “Pune nişte muzică, te rog!” Cu pantalonii în vine, pe sub un teanc de cărţi, eu căutam casetofonul. L-am găsit. Era o casetă înăuntru. Cine ştie de când. L-am pornit. Sonorul era dat la maxim şi muzica a năvălit brutal peste mine. Era un heavy metal sau ceva în genul ăsta. Clar nu era ce-şi dorise ea. “Eu mă gândeam la ceva mai romantic, un Clayderman, de exemplu. În fine, las-o şi p-asta, dar dă-o mai încet, te rog.” Am dat muzica mai încet, iar apoi m-am întors în hol. Tot aşa, cu pantalonii în vine. Probabil că eram ridicol, dar ea iniţial nu m-a văzut. Se privea din nou în oglindă. Goală, strălucitoare. O priveam şi eu, tot în oglindă, parcă pe furiş. Apoi m-a zărit. Cred că arătam jalnic. “Ai de gând să rămâi în chiloţi, sau vii odată să mă…” Îi plăcea să vorbească vulgar atunci când eram doar noi. Şi mie îmi plăcea. În rest era o doamnă. Cu tocurile ei de zece centimetri şi nasul ei cârn cu care-i privea pe toţi de sus. Am luat-o în braţe şi carnea ei albă ardea. O combinaţie ciudată. Albul te duce cu gândul la zăpadă, la frig. Dar ea ardea. M-am gândit să nu fie bolnavă, dar am alungat imediat gândul ăsta. O doream. Simţeam nevoia să-mi îngrop toată nefericirea şi singurătatea mea în corpului ei, în cuptorul corpului ei. Ceva mai târziu, mă gândeam, când ea va dormi în mijlocul patului meu, privind-o, goală şi relaxată, voi scrie o poveste despre iubire, sex, etc. Acum însă ea se deschidea ca o floare carnivoră ce mă înghiţea. Îmi plăcea să mă las devorat de ea. Să dispar cu totul în pântecul ei. Să dispar. Ea gâfâia, cu spatele lipit de lemnul uşii de la intrare şi-mi şoptea cuvinte porcoase la ureche. Probabil că, aşa înlănţuiţi în penumbra holului, formam o imagine destul de grotescă. Ceva în genul Frumoasa şi Bestia. Bestia eram, evident eu. Ascuns în carapacea singurătăţii mele, nu aveam cum să arăt decât hidos. În timp ce ea, luminoasă şi caldă, îmi sublinia şi mai mult urâţenia. Dar nu conta. Nu avea cine să ne vadă. Doar păcătoasa mea luciditate de care nu puteam scăpa nici în mijlocul celor mai monstruoase beţii. Şi nici acum nu scăpam de ea. De parcă eram doi. Unul care săruta albul fierbinte al corpului ei şi altul, ceva mai în spate, care privea scena cu un ochi critic, ironic. Apoi a sunat soneria. Eu, pierdut între sânii ei, aproape că nici n-o auzisem. Ea însă, atentă ca o pisică la tot ce e în jur, s-a cambrat, s-a închis, goliciunea ei a devenit altfel, impenetrabilă. Când a sunat a doua oară, ea se dezlipise deja de mine şi se uita pe vizor, să afle cine ne deranja. Dac-ar fi fost după mine, eu m-aş fi făcut că nu aud soneria, aş fi ignorant totul. Dar ea nu. Femeile sunt altfel. Cu fundul mare spre mine, goală, priveşte atentă pe vizor. Se îndepărtează apoi graţioasă şi-mi şopteşte la ureche: “E el, a aflat că sunt aici.” Nu ştiam de care el e vorba, dar nu mai avem timp de explicaţii. Ea începuse să se îmbrace în grabă. Era graţioasă şi acum, lăsându-şi greutatea când pe un picior, când pe altul, trăgându-şi ciorapii de mătase, aranjându-şi sfârcurile sânilor în sutien, potrivindu-şi cutele fustei. Când voi rămâne singur, îmi ziceam eu, voi scrie un poem despre iubire în care va fi vorba despre ea. Aşa îmi ziceam, în timp ce încercam şi eu să mă îmbrac, pierzând mereu ritmul şi încurcând când cracul sting cu cel drept, când mâneca dreaptă cu cea stângă a cămăşii. În timpul ăsta, ţârâitul enervant al soneriei. Eu continui să mă îmbrac, în timp ce ea se face comodă în bucătărie şi-şi aprinde o ţigară. Aş vrea să-i spun să-mi facă o cafea, dar ea îmi face semn să deschid uşa. “Bună ziua.” Nu-i răspund. Îl privesc prin crăpătura uşii. Tânăr, înalt, puţin adus de spate. Pare nervos, dar timiditatea îl opreşte să se exteriorizeze. “Bună ziua”, repetă el. “Ea e cumva aici?” “Sunt aici, dragule”, îi răspunde ea din bucătărie. Tânărul împinge uşa şi trece pe lângă mine de parcă nici nu aş exista. Îi găsesc pe amândoi îmbrăţişaţi în bucătărie. Pare o scenă de familie în care eu sunt tatăl. Probabil că, dacă nu aş fi atât de mahmur, m-aş înduioşa. Acum nu o pot face. Nu ştiu de ce, am un sentiment de vinovăţie. Mi se pare că eu sunt căpcăunul ce le ameninţă dragostea. Stau în uşa bucătăriei şi îi privesc. E ca un spectacol. Al revederii. Se sărută, se ţin de mână. Se vede în privirea lor că se iubesc. Îşi şoptesc cuvinte pe care eu nu le aud. În compensaţie, nici ei nu mă mai văd pe mine. Parcă nici nu aş exista. Îmi iau papucii şi ies din apartament. O să stau pe banca din faţa blocului până când ei vor pleca. Apoi, când mă voi întoarce în acasă, în grota căpcăunului, voi încerca să scriu despre iubire, sex, etc. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   În orice caz, la câte accesări văd eu aici, nu știu cum stau poiății noștri europeici cu muzele, dar cu coitul, prost. Și nu vă uitați urât la mine, se chiamă că parlesc lătinește acum. Coit se trage de la coitus, adicătelea grav avariat. Na, că v-am tras-o. Sâc! P.S.1 Cred că de-aici ți s-a tras Melancolia, jupân Take. Las' că știm noi... P.S. 2 Sper să nu mă trezesc sfârtecat de corbi. Mai șuguim și noi.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-07 23:23:34 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Nu face nimic, Take. Noi să fim sănătoși. P.S. Eu chiar și atunci când mă uit pe propriile texte, o fac degeaba. Tot nu pricep nimic.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-07 20:09:30               Multumesc mult pentru comentarii. Din păcate am o problemă cu recitirea propriilor texte (e superstiţie prostească) în sensul că evit să-mi recitesc textele odată scrise. Din acestă cauză apar atît de multe erori. După ce am citit comentariile de mai jos, am recitit textul şi ... DA. Din păcate, într-adevăr e o problemă cu timpul verbelor (cînd trecut, cînd prezent, cînd iar trecut). Şi anumite expresii, chiar fraze întregi trebuie scrise altfel. Pentru aceea sunt comentariile, pentru a-ţi arăta unde greşeşti. Mulţumesc din nou.   Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-07 20:02:47               Păreri furate de la antecomentatori: La fel ca domnul Peia, rareori reuşesc să "duc" un text în proză pînă la capăt. Acum nici nu am observat cînd m-a prins ţi m-a purtat pînă la final. Sunt de acord cu toţi cei care au scris că este o proză bună dar şi cu domnul Sorescu care pomenea de o nesemnificativă neglijenţă în exprimare. Şi pe mine m-au deranjat un pic unele reluări ale aceluiaşi cuvînt sau alternanţa verbelor la trecut, prezent, iaraşi trecut şi iarăşi prezent. Nu susţin deloc propunerea "domnului" Elena referitoare la reformulare (s-ar potrivi ca nuca în perete imaginii pe care mi-am făcut-o despre povestire) şi nici nu înţeleg nedumerirea domnului Kosta, dacă personajul ar urma calea clasică, atunci nu ar mai fi poveste ci ştirea de la ora 5. Felicitări. Completez constelaţia.   Postat de catre disparut de pe net la data de 2013-01-07 19:21:14               Singurul lucru pe care i-l pot reproșa ar fi o oareșce neglijență în exprimare. Nu foarte mare. Śi nici semnificativă. Așa încât mai plusez o stea peste ce s-a dat. Cine face-acum cartea?   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-07 18:47:47               Domnule Ma alatur celor care spun ca e o proza buna. Singurul lucru nefiresc in toata povestea e calmul cu care al doilea sosit intelege sa trateze evidentza. Asta pentru ca la noi, la romanasii de cartier, cu garsoniere multe si adesea insalubre, situatiile suint tratate mai frust. Dar, poate, cine stie, asa o fi pe la dumneavoastra. Cu simpatie, K   Postat de catre sters sters la data de 2013-01-07 13:09:09               Poate data viitoare :) Imi place cum scrii. Reusesti sa pastrezi viu sirul naratiei si tabloul de ansamblu, unul vadit autoironic, dar lipsesc cu desavarsire sexul si dragostea :) Tocmai ele? Atat timp cat fac parte din cotidian, nu stiu de ce sexul si dragostea pot constitui un subiect delicat, dar iata, chiar daca sunt decupate cu grija si puse intr-un context pe care eu il consider mai degraba comic, ma vad silit sa recunosc ca textul acopera cu abilitate explicitarea acestora. Nici nu era nevoie de altfel. Esti bun. Zexe.   Postat de catre Andrei Florian la data de 2013-01-07 11:46:23               Iată cum un subiect, oarecum delicat, din punct de vedere al limbajului, poate fi tratat ecoliterar. Cu talent. Mă gândesc dacă nu cumva, pentru ca sarcasmul textual să fie total, fraza "Tânărul împinge uşa şi trece pe lângă mine de parcă nici nu aş exista." nu ar putea fi reformultă. Ceva de genul "Tânărul împinge uşa, îmi cere banii, îi ia apoi trece pe lângă mine de parcă nici nu aş exista." Timpuri noi, moravuri noi!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-07 10:24:01               de ce nu cereti nivel de acces? dati un mail d-lui Cristescu la [email protected].   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-06 22:24:54               Multumesc pentru răbdarea de a vă apleca asupra umilului meu text.   Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-06 20:20:21               tu vii de pe dincolo. te recunosc după joben. eşti bunicel, poţi evolua. deşi ai texte cam descriptive, după gustul meu. cel de sus, în schimb, are suficientă acurateţe şi-i bine condensat în expresie, ca să nu se dilueze. dacă l-am citit pînă a capăt - ceea ce fac rar cu texte în proză, de pe saituri, înseamnă că e posibil ca şi restul cititorilor, dacă mai sunt, să fie prinşi de lectură.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-06 20:16:25	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE