PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Un basm altfel Text postat de Dragos Tudose Doamne, Doamne, Iartă-mă! Privind prin vizorul aparatului de filmat putem vedea doi colţi de cer înfipţi în singurătatea unicului trecător care, uitat parcă de timp şi uitat de moarte, sprijinit într-o şapcă veche, roasă pe margini de un câine turbat de verde şi care, odată, demult, a căzut din Lună, sau dracu’ mai ştie de unde a mai căzut tocmai aici, în fundătura asta a vieţii mele, Doamne, şapca se balansează puţin lăsând să se vadă în interiorul ei două şlepuri mari, încărcate cu cărbuni şi energie electrică,foarte necesare construcţiilor megalitice de pe mal precum şi mulţimii de vieţuitoare ce acoperă pământul cu o pastă clisoasă şi încă multe alte lucruri am putea vedea prin vizorul aparatului de filmat, ca de pildă un cârlig imens de care atârnă batiste albastre şi roşii ce au legate la capete priviri de copii, o halcă de zid vertical şi atât de înalt încât privirile aruncate în sus, spre capătul lui, se prăbuşesc apoi ca nişte ghiulele de fosfor şi sare amară, îţi lasă un gust scârbos în gură şi rămâi mai singur cu încă un an, iar astea sunt doar lucrurile care-ţi sar imediat în ochi, apoi însă, privirea obişnuindu-se cu peisajul, începe să distingă nuanţele,apoi să strănute şi să caşte ca un ochi adevărat şi chiar să se scarpine uneori, mulţumită de perspicacitatea ei, ar putea chiar spune geniul ei, dac-ar sta cineva s-o asculte, cam acestea sunt lucrurile ce se pot vedea prin vizorul aparatului de filmat. PLAN 1: Plan general. Văzut din înalt, un oraş în toamnă, sau la începutul iernii. Zoom lent înainte pe un arbore profilat pe un zid de mănăstire cu creste albe. PLAN 2: Plan apropiat. Panoramic jos-sus, simultan cu zoom înainte: o băltoacă, iarbă, muşchi, filmate în gros-plan, care trebuie să apară ca un peisaj. Odată cu primul plan se aude zgomotul oraşului, brutal, persistent; se diminuează treptat şi se opreşte complet la sfârșitul planului 2. PLAN 3: Plan general. Văzută din înalt, o mănăstire cu creste albe. Biserica e mică şi are trei turle subţiri, arcuite spre cer. Un porumbel alunecă în spirală spre pământ. Are aripa ruptă şi, îndepărtându-se treptat de obiectivul aparatului de filmat, se transformă în frunză. Zoom lent înainte pe un arbore profilat pe un zid de mănăstire cu creste albe. Aşa arăta cea cucerită, eliberata, femeia cu părul roșu, ea, galbenă şi tristă mă privea, ştia, eu am vrut doar să fac pe plac împăratului, tatălui meu, pentru el am căutat-o atât, pentru el am luptat, pentru el am eliberat-o pe ea, doar pentru el, tatăl meu, împăratul, în timp ce el întoarce filele unei cărţi prăfuite, dar fără nici o îndoială că toate astea nu au nici o importanţă pentru tine, cetitorule, doar faptele contează şi povestea lor, precum luna în perna unui nor despletit, apoi întuneric, şoarecii rod scândurile de sub pat şi, doamnă, sunt serios când mă gândesc la cele ce mi s-au întâmplat, stele cu lacrimi îmi picură pe buze, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă. Împăratul stă tolănit într-un fotoliu şi priveşte la televizor. Tocmai a aruncat pe jos ziarul şi, lucru de care el nu e conştient, ultima imagine pe care a înregistrat-o retina a fost cuvântul ACUM. Cuvântul era undeva, la mijlocul frazei pe care împăratul a lăsat-o neterminată, era un articol prea lung, din cele pe care el nu reuşise niciodată să le termine. Îşi întoarse privirile spre ecranul televizorului şi cuvântul, ultimul înregistrat pe retină, încă înainte ca aripile ziarului să atingă podeaua, cuvântul se întrupă şi căpătă forma unui om. Omul părea a avea treizeci şi ceva de ani, fără semnalmente speciale. Părea a fi un om oarecare pe trotuarul străzii de vis a vis. Apoi imaginea se depărtează treptat, prinzând în cadru şi braţele întinse în lateral ale omului. Capul lui stă puţin aplecat spre dreapta, cu bărbia în piept. Apoi, în secunda următoare, cuvântul dispare de pe retină, locul lui fiind luat de crucea omului de pe ecran. iartă-mă, aş fi vrut să plâng în tramvai, să te alint amintindu-ţi de valuri, de marea ce ţi se scurgea pe picior, câinele lătratului de seară îmi muşca din creier, crede-mă, doamna mea, câinii nebuniei s-au dezlegat, aş vrea să-ţi aminteşti de mine uneori şi, dacă vrei, doamna mea, dacă vrei … Cititorul e rugat aici să facă o pauză Şi să se gândească asupra celor ce a citit Pentru că vecina mea s-a plictisit fără cauză Şi se duce să mănânce ceva dulce şi să se culce. PLAN 4: Deschidere în plan general. Peisaj trist, de toamnă. Culori cenuşii. Departe, în mijlocul câmpului, arde focul. Zoom lent înainte până în plan mediu. O pană albă cade în spirală spre limbile focului. Doamne, îmi amintesc, îmi amintesc cum te-am găsit, şapte mări şi şapte ţări am călătorit în căutarea ta, Ulise am fost, căutându-te, pentru tatăl meu, împăratul, pentru el şi pentru promisiunea ce-i făcusem, şi iată, te-am găsit. Acoperiţi cu piei de animale, monştrii se rotesc în jurul focului , limbi imense le atârnă dintre buzele jupuite, bale scârboase li se scurg pe la colţurile gurii. Apoi, când luna îşi trimite săgeţile ei de nebunie, arând pământul cu braţele şi aruncându-și spre înalt urletele, se năpustesc asupra fetei, eu strâng plăselele sabiei meu, ei îşi bagă degetele în orbite şi-şi smulg unul altuia ochii pe care-i înghit apoi excitaţi, grohăitul lor de masculi întărâtați acoperă câmpul, iar eu ştiu că sângele lor îl voi vărsa pentru a o salva pe ea, nu pentru mine, pentru tatăl meu, împăratul, Doamne, ea nu-şi mai aminteşte mare lucru de atunci, doar șopârlele pe care cineva, în vis sau aievea, încercase cu forţa să i le bage pe gât, strălucirea vicioasă din ochii morţilor, bale scârboase pe obrazul ei imaculat, Doamne, apropiaseră părul ei, părul blestematei, de marele foc, repetarea unor ritualuri a căror semnificaţie era demult uitată, căzături de oameni în jur, bolnavi şi paranoici, ochi exoftalmici plimbându-se băloşi peste trupul ei, da, apropiară roşul părului ei de roşul marelui foc, eram gata, îi voi despica cu sabia meu, o voi ridica pe ea deasupra, cu mâna stângă o voi ţine, să nu se murdărească de sânge, apropiară roşul părului ei de marele foc până când focul se scurse pe pământ, până ce fata îşi acoperi ochii cu palmele, până ce urletul focului fu acoperit de grohăitul excitat al oamenilor din jur, până ce sânii ei deveniră două păsări ce-i rupeau pieptul, până când urletele acoperiră totul ca o cortină neagră, până când apăru o lună neagră în pădure, până când din ochii de purpură ai calului meu a țâșnit demenţa, până când, lângă un copac prăbuşit, am frânt gâtul calului meu, până când. Şi, Doamne, era luna iunie şi, dacă ascultai atent, aproape că puteai auzi luna alunecând pe cer, iar ea tremurând din tot trupul, în timp ce încerca să-şi acopere cu palmele sânii şi pântecele, în timp ce ochi băloşi i se plimbau pe trup; urletele marelui foc şi rânjetele groteşti din jur. Apoi au apărut lupii, ochii lor, sclipiri ciudate în noaptea ca o boală, o ciumă neagră se năpustise peste pădure, apoi amintiri ciudate, umbre şi glasuri, șopârle umede lipindu-se de pâinea trupului, cineva dă morţilor să mănânce. Blestemata îşi aruncă părul pe spate, strălucirea părului ei şi, Doamne, ca o ploaie se revarsă roşul părului ei, apoi şase bătrâni uscaţi ca nişte ramuri moarte plâng pe acoperişul pădurii, alţi şase aleargă în jurul focului, iar alţi şase ridică poarta cea mare a peşterii. În sfârșit, focul luminează gaura din stâncă, bestiile aruncă hălci de carne pline de sânge, o sudoare verzuie le acoperă fruntea. Ochii blestematei, ochii porumbiţei, ochii ei. Trebuie să se termine totul odată, Doamne, e prea mult, unul din bătrâni arată cu degetul descărnat spre gaura din stâncă din care tocmai iese moartea, târând un teasc imens după ea. Bătrânul le arată moartea . Bătrânul îşi bagă mâna dreaptă în gât şi scote de acolo un şarpe, un semn şi un fetus. Bătrânul are, în locul ochiului drept, un ceas vechi şi fornăie uneori pe nas în timp ce aşează pe pământ un şarpe, un semn şi un fetus. Bătrânul se aruncă la pământ, zvârcolindu-se. Bătrânul, acolo, pe pământul jilav, se desface în trei lupi ce se sfâșie unul pe altul. Bătrânul, sau cei trei lupi, sfârșesc înăuntrul teascului. Bătrânul, sau lupii, lasă să se scurgă din teasc un lichid verzui, fierbinte, care arde pământul. Bătrânul, sau lichidul verzui, înconjoară picioarele morţii. Fata geme şi-şi lasă părul cuprins de flăcări şi, Doamne, era luna iunie şi o lună neagră răsărea încet pe tăişul sabiei mele. Sar în mijlocul lor şi lovesc, lovesc, lovesc. Fata, , eliberată, se transformă într-un porumbel alb ce zboară deasupra pădurii, deasupra marelui foc, deasupra sângelui ce curge în valuri. Eu tremur în timp ce răpun, unul câte unul monştrii din jur, Doamne, îmi pun sufletul în palmele tale, căci mă simt încolţit, lupi negri îmi sfârtecă carnea, Doamne, părul ei negru, porunca tatălui meu, urletul lupilor, lângă un copac prăbuşit am frânt gâtul calului meu când din ochii lui de purpură a țâșnit demenţa, Doamne, ochii ei şi apăsarea teascului de care, cu un lanţ gros e legată moartea, urletul ce mi se opreşte în gâtlej, Doamne, ca un râu se scurge pe pământ sângele. îmi place întunericul şi crede-mă, doamna mea, e lucru frumos când eşti într-o poveste, eu stau aici, în cer şi te aştept, doamnă, uite, cu lacuri seci, cu stele, uite, cântecul păsării noapte cu înflorituri de copil care se omoară, eu sunt stăpânul lor, doamnă, e cerul meu, pentru bucuria sufletului meu care tremură şi spune o rugăciune, căci iată-mă, cu trupul zdrobit şi aruncat pe apă sub o ninsoare blândă de flori de cireş, doamnă, ochii dumneavoastră sunt foarte diabolici şi aşteaptă, aşteaptă până când gândul meu o să fie carte, căci nu-i adevărat ce ţi-au şoptit la urechi, că adică eu am îngheţat acolo sus în cer lângă un cântec frumos de copil, nu, nu-i adevărat, ghearele amintirii zgârie depărtarea dintre noi, o, doamna mea, nu-i adevărat PLAN 5: Plan apropiat. Un foc mocnit. O mână se întinde spre flacăra pâlpâitoare, aproape stinsă, a focului. Deschidere în gros-plan. Tânărul priveşte o pană albă ce cade în spirală. Deschidere în plan general. Tânărul ridică pana, apoi traversează câmpul. Zoom lent înainte până în plan mediu. Tânărul continuă să meargă. Zoom înainte pentru a conserva aceeaşi proporţie în cadru. Cotind progresiv, tânărul ajunge în profil, apoi dispare printre arbori; înainte de a dispărea, tânărul priveşte undeva, în afara cadrului. Panoramic orizontal,urmărindu-i privirea. În plan general, la marginea pădurii, profilat pe amurg, zidul unei mănăstiri văruite în alb. Împăratul apasă butonul telecomenzii. Pe ecran apare o paradă militară. Tancurile alunecă lin pe asfaltul fierbinte; în fundal, soldaţi prezentând onorul, privind undeva spre dreapta, adică spre cel ce priveşte ecranul, iar acesta e doar el, împăratul. Apoi apasă din nou, o altă imagine, o masă acoperită cu o muşama roşie, picioarele subţiri ale unei femei goale ce dansează pe masă în timp ce, în jur, generalii săi îşi taie venele. Ochii lor, privind în gol, dincolo de sânii femeii ce parcă-şi ia zborul. Schimbă din nou canalul. Altă imagine. Fiul său, la marginea unei păduri negre, ridicând de jos o pană albă. Alături, un foc aproape stins, pâlpâie uneori. bine, să vorbim de altceva, ai vrea să întâlnești săraci, pomană să le faci şi să mă întrebi apoi, într-o odaie veche şi întunecoasă, ce-I adevărat şi ce nu-i, să găseşti apoi, într-o noapte, un crin vestejit, în timp ce nebuna cloceşte măscări pentru palat, aleargă vântul ca un câine fugărit, doamnă, anii de destramă, gâlgâitul spânzuratei a speriat păsările de pe gard, vino, vino aici, lângă mine, la marginea mlaștinii unde înecaţii ies la suprafaţă şi se înjură, vino, aici poţi plânge nesupărat, iar dacă nu, poţi asculta ţipătul ghearelor şoimului, melodii curioase zbârnâie frânghia, bine, să plecăm dincolo de ora asta care seamănă cu vechimea gravurilor de care mi-am amintit acum, ah, doamnă, rugaţi-vă căci încă nu s-a spânzurat, bate cuiul suferinţei dar n-a murit, lacrimile vă udă rochia, sunteţi frumoasă, doamnă, ca păcatul pe un sân de fată PLAN 6: Plan general. Văzut din înalt, un oraş în toamnă, sau la începutul iernii. Zoom lent înainte pe un arbore profilat pe un zid de mănăstire cu creste albe. Pe sub braţele uscate ale arborelui trece un cortegiu mortuar. Sirenele maşinilor, zgomotul brutal al oraşului. Convoiul trece încet, mulţimea aflată în urma sicriului pare a nu avea sfârșit. Urletul clopotului acoperă zgomotele anterioare. Un urlet, apoi nimic. În faţă, probabil hăul dintre patru pereţi. Tăcut, plictisit, mortul cască. Priveşte în tavan, apoi îşi numără degetele. Unu, doi, trei… Data trecută lipsea unul. Cască. Apasă apoi pe butonul telecomenzii. Apasă din nou. Din nou. Imaginile se succed cu rapiditate pe ecranul televizorului. Generali, burta imensă a unui chelner, onoruri militare şi orgii fără nume. Fiul său îngenuncheat la marginea gropii, urletul clopotului, picioarele subţiri ale femeii ce dansează pe masă, puterea şi Gloria sa de împărat al tuturor lucrurilor şi oamenilor şi, Doamne, ochii fetei, ochii blestematei, ochii aceia ce aveau puterea să se transforme în frunze şi în uitare, ochii ei. Mâna izbeşte ritmic butonul telecomenzii, ziarul a îngălbenit pe podea, literele s-au şters şi e de ajuns o singură boare de vânt ca să-l destrame. PLAN 7: Plan apropiat. Panoramic jos-sus, simultan cu zoom înainte: o băltoacă, iarbă, muşchi, filmate în gros-plan care trebuie să apară ca un peisaj. Deschidere în plan mediu: roata dricului, tălpile pantofilor strivind fire subţiri de iarbă. Un vuiet înfundat acoperă treptat zgomotul strident al oraşului. PLAN 8:Plan general. Văzută din înalt, o mănăstire cu creste albe. Mănăstirea e mică şi are trei turle. Un porumbel alunecă în spiral spre pământ. Are aripa frântă şi, îndepărtându-se treptat de obiectivul aparatului de filmat, se transformă în frunză. Zoom lent înainte pe faţa tânărului ce prinde în căuşul palmelor frunza. Ochii lui mari şi lacrima ce se reflect pe tăişul sabiei. Alături, un arbore uscat se profilează pe zidul mănăstirii. PLAN 9: Plan general. Văzut din înalt, cortegiul mortuar. E toamnă, sau la începutul iernii. Culori închise, reci, vuietul care acoperă totul. Zoom lent înainte pe sicriul din lemn de nuc lăcuit, cu câte trei mânere aurite pe fiecare parte. Sicriul trece chiar acum pe sub braţele uscate ale copacului. Se continuă zoom-ul şi putem observa, în dreapta mortului, în sicriu, o tânără îmbrăcată într-o rochie albă. Imaginea e neclară dar putem totuşi observa ochii ei care se zbat neputincioşi în orbite. O lacrimă mică sclipeşte la colţul ochiului drept. Deschidere în plan general. Este pus capacul sicriului, iar apoi este bătut în cuie. Deasupra zgomotelor ritmice ale ciocanelor, se aude un plâns înfundat, continuu. La marginea gropii proaspăt săpate, fiul împăratului, în genunchi, îşi îngroapă lacrimile în țărână. Între bolnavii din cearşafuri albe Şi gemete curate ca ninsoarea În perdele cine s-a ascuns Şoarecii rod scândurile de sub pat. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Urmuz+Tzara. Și multă, multă poezie. În fapt, un poem.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-18 01:31:01	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23953 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE