PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Am un dram Text postat de latunski criticul Am un dram de curiozitate şi nu ştiu cum să mi-l spulber. Domnule Emanuel Cristescu, mi-ați selecta pentru Antologie următorul text? Este o repostare. Seara în grajd Seara se lasă pe deal, dar mai repede se lasă seara pe vale. Nu ştiu de ce, eu sunt o biată capră. Am păscut la iarbă toată ziua, legată de un ţăruş cu o funie lungă petrecută pe sub bărbiţa-mi cochetă şi atît de admirată de către Emil. Cînd soarele era chiar deasupra corniţelor am ocolit un vişin de lîngă răzor şi n-am mai ştiut cum să revin la starea iniţială. Spaţiul meu vital s-a micşorat considerabil, dar aveam foalele pline, aşa că m-am pitit la umbra vişinului şi am început să rumeg. Ar fi trebuit să fiu fericită, oare de ce mă încerca un puseu de neîmplinire, de furie. Starea aceasta inexplicabilă mi-a amintit de primul meu Stăpîn. Pe vremea aceea făceam parte dintr-o turmă, turma era condusă de un Păstor, supravegheată şi îndrumată de către cîini. Dreptu-i că, majoritare în turmă erau spurcatele şi păgînele de oi, dar cînd faci parte dintr-o turmă, chiar dacă eşti minoritară, ai un statut special şi un sentiment de siguranţă. De fapt nu despre asta am vrut să rumeg, ci despre faptul că primul meu Stăpîn răsfoia nişte fibre vegetale necomestibile şi vorbea singur: „Atît împunge capra, cît stă rău”* – zicea el. Asta o fi explicaţia! * Luna pe cer trece-aşa repede prin faţa ochetelui, încît întunericul pune stăpînire pe grajd. Vaca Florica rumegă liniştită, Bator şi El-Zorab dorm de-a-n picioarele, rumeg şi eu în continuare, nu numai iarbă, ci felurite gînduri care îmi trec prin mintea mea de capră. Cînd mă săturam de păscut, veneam să rumeg lîngă primul meu Stăpîn. Mă credeţi sau nu, el chiar vorbea cu mine şi-mi spunea că o să ajungă un om important; că a mai fost unul, David, care, tot aşa, păstorea peste oi şi capre, iar mai apoi a ajuns rege. Mai zicea că o să plece într-o păşune străină unde caprele sînt foarte preţuite de către stăpînii lor; va munci din greu şi cînd se va întoarce va cumpăra o mulţime de capre, iar eu voi fi prima dintre capre. Atunci nimeni n-o să-i mai spună: capra e vaca săracului, toţi o să-l respecte şi în staulul său iada nu va sări mai sus decît capra. Că în viaţă trebuie să împaci şi capra şi varza, dar asta e mai presus de înţelegerea mea. Îmi amintesc doar că a plecat şi, după ce eu am fost dusă de două ori în saivanul lui Emil, a revenit fără nici un venit. Mi-a spus că degeaba a stat el două sezoane de păşunat, era criză şi acolo (ce-o fi aia?). Concluzia: m-a vîndut actualilor stăpîni. * Întîi a scîrţîit în vînt cumpăna de la fîntînă, apoi a venit Stăpîna şi mi-a uşurat ugerul de laptele destinat iadei mele, cea care a dispărut subit după ce luna s-a împlinit de două ori. Două zile n-am păscut şi-am zbierat de dorul ei. Magdalena, capra popii Nectarie, mi-a behăit printre ostreţele gardului, liniştindu-mă, spunîndu-mi că a plecat într-o lume mai bună. Se pare că acolo dispar şi spurcaţii de porci, care se îmbuibă ca nişte Stăpîni. Acolo a plecat şi mama Stăpînului, culcată într-o iesle, în timp ce popa Nectarie behăia şi făcea fum în jurul ei. M-au închis în grajd, dar auzeam totul. Şi nu mi-a plăcut cînd a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi”**. Popa Nectarie nu a dus-o niciodată la păşune pe Magdalena, se vede că ţine mai mult la oi decît la capre. Atunci, de ce primul meu Stăpîn îmi spunea că noi, caprele şi ţapii, sîntem Poporul Ales şi că în Ţara Sfîntă şi-n împrejurimi eram la mare preţ; doar oile, berbecii şi viţeii de aur erau daţi vamă jertfelor, superstiţiilor şi ignoranţei. Ba chiar ţapii îşi aveau locul lor bine definit în arbuşti***. * Ah, Emile, în curînd pasu-mi spre tine-mi voi îndrepta – că tot veni vorba despre ţapi. Ei, nu prea curînd, abia cînd iarba se va ofili voi fi dusă în saivanul lui Emil. Şi ce, n-am voie să visez? Deja simt un fior prin corniţe şi pe sub coadă. E cam bătrîn Emil, dar încă se descurcă ghiujul. Ştiţi doar cum se spune: „Şi ţapului bătrîn îi place iarba fragedă”. Nu prea mai sunt mulţi ţapi prin împrejurimi. Păpuşa (auzi, nume de capră!) a Stăpînei Simina a fost dusă la ţapul Ciutacu, chiar acolo unde se termină Cornul Caprei şi începe Poiana Ţapului. Apoi a povestit tuturor suratelor cum Ciutacu a stat ţeapăn, aiurit, prostit şi nu i-a făcut nimic; exact ca un ţap logodit. A mai fost ţapul Aaron, dar cu el este o adevărată poveste de groază. Hai să v-o spun, aşa cum mi-a behăit-o şi mie, printre gard, Magdalena. Nu pot s-o sufăr de fel pe încrezuta de Magdalena. Ea nu merge niciodată la păşune şi nu stă priponită de ţăruş, legată cu funia. Se plimbă toată ziua prin curtea popii, are nutreţ proaspăt cosit şi se uită cu ochii ei de capră printre ostreţele gardului; parcă-i soră cu Stăpîna ei, care stă la geam şi-i priveşte galeş pe toţi ţapii de Stăpîni care trec pe uliţă. Zice Magdalena, cum că la Ţancul Stîncii sînt cîteva staule de Stăpîni de la care popa Nectarie nu vede nici o contribuţie pentru biserică, nici un gram de colivă şi nici o pomană. Într-o bună zi, toţi acei Stăpîni şi-au pus, pe rînd, mîinile lor între coarnele lui Aaron şi au mărturisit cu glas mare toate păcatele pe care le-au săvîrşit. Apoi Aaron a fost dus dincolo de ţancul Stîncii şi părăsit în munţi****, unde s-a sălbăticit şi trăieşte ca un paşă, cu un întreg harem de capre negre. Şi a mai zbierat în final, Magdalena (mînca-o-ar lupul şi muri-o-ar ea, precum capra vecinului!) o expresie ce m-a făcut să cad pe coadă: „într-un lume plină de Stăpîni plîngăcioşi şi de mioare pîrîcioase, este firească şi necesară existenţa unui ţap ispăşitor”. Deh, capră de popă, ce mai! * Nourii curg, streaşina veche a grajdului trosneşte, de parcă ar cădea şindrila. A venit şi Stăpînul, mi-a aruncat o mînă de lucernă proaspătă. Mirosea a borhot Stăpînul, mirosea la fel ca lăturile pe care le pune în troaca spurcaţilor de porci. Încît mă întreb: cine a fost mai întîi şi la-nceput – Stăpînul sau capra? Am auzit eu o variantă cosmogonică de la Vilma, capra Stăpînei Irinuca, cea care are saivanul mai din jos de casa popii. Trei capre are Stăpîna Irinuca, una mai rîioasă decît alta. Cînd eram împreună cu turma pe izlaz, chiar şi oile cele proaste şi nesimţite ocoleau locurile de unde acestea smulgeau iarba. Însă eu m-am împrietenit cu surata cea mai mare, cu Vilma; rîioasă, rîioasă, dar tare deşteaptă. Stăpîna Irinuca o ţinea mai mult prin casă şi ea trăgea cu urechea la tot ce se discuta. Ascultaţi, deci, ce mi-a spus Vilma: la început nu era nici iarbă şi nici nutreţ, doar scaieţi şi mărăcini. Nu erau nici capre, nici stăpîni. Cînd pe neaşteptate şi din nimic a apărut Ciupacabra, care a plăsmuit tot felul de făpturi monstruoase: capre care mergeau cocoşate şi numai pe picioarele din spate, împodobite cu tot felul panglici multicolore şi avînd în loc de bot două bucăţi de lemn ce clămpăneau înfiorător. Precum şi nişte corcituri de Stăpîni cu picioare de ţap, cu coadă şi cu coarne - de le zicea fauni – şi care se împreunau prin păduri şi pe cîmpii cu alte făpturi – zise nimfe – ce „stăteau capră” oricînd şi fără nici o ruşine. Această stare de fapt nu putea să dureze. Şi tot pe neaşteptate şi din nimic a apărut Cariciacabra (lăudat fie numele ei), care a pus rînduială în lume, a făcut caprele după firea lor, pe ţapi după firea lor şi pe Stăpîni tot după firea lor. Dar cu ei nu i-a prea reuşit, pentru că unii îşi mai păstrează mirosul şi obiceiurile de ţapi, iar Stăpînele „stau capră” mai tot timpul şi nu doar în perioada de montă, aşa cum trebuie să fie. * „Sufletu-mi arde-n iubire ca para”***** – zise cineva în spatele grajdului. Eram într-o stare de somnolenţă plăcută, cînd l-am auzit pe Stăpînul cel mic care venea de la discotecă împreună cu fata popii, Dana. Ea behăia încetişor şi cu nelinişte, cum fac şi eu în perioada de montă. El o tot ruga să-l lase, dar ea se opunea; acest „vreau-nu vreau” a durat pînă cînd grupul acela de luminiţe care poartă nume de ţap a pierit din dreptul ferestrei grajdului. Apoi Stăpînul cel mic i-a zis: ”Du-te fă, dracului, du-te de te culcă!” şi a intrat în grajd. Mi-a tras un picior în foale ca să mă ridic şi m-a obligat „să stau capră”. Nu că ar fi prima ori ultima oară, dar prestaţia lui este departe de cea a lui Emil. Mi-e şi teamă de consecinţe, dar am şi o speranţă ca un gust dulce al răzbunării. Ce-ar fi oare, ca în loc de un ied să făt un monstru cu copite şi corniţe, dar cu faţă de Stăpîn. Atunci să vezi scandal! Apendice: În prezent, capra Trăistoasa este formatoare de opinie în turma lui Berevoi Solomonaru, cel care mi-a povestit toate patimile ei din trecut. Eu, autorul, doar am consemnat faptele şi le-am dat o tentă literară. Vouă, care veţi citi această povestire, vă spun că, dacă va adăuga cineva ceva la ea, va fi binevenit. Şi dacă va scoate cineva din cuvintele ei, iar nu va păți nimic, cum n-au păţit nici cei care au scos din manualele şcolare „Capra cu trei iezi”. Pace vouă, cetitorilor! * - François Villon, Balada proverbelor; ** - Ioan 10, 11; *** - celebră figurină hitită, cu o vechime de 4500 ani; **** - ritual biblic, vezi Leviticul 16, 21-22; ***** - Sara pe deal, Mihai Eminescu Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Mulțămim ție, boiarule. Că frumoasă basnă ai scris. Și cred eu că ai mai putea să adaogi și să iai tot dumneata, că te pricepi mai bine decât noi, șî poci a duce mai departe snoava. Amu, io spusei că după șe trece mahmureaua, o să mai adast aci. Șî iote că trecu. Da' mă trezii cam târzior ca să scrijelesc voroavele cestea.  Voie bună și stea în frunce la capra matale. Adecă unul vot.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-12 23:13:21               Asta cu "pentru ce, ba, sa nu fie" e de la altul. Se zice ca baladistul Tudor George, vestitul Ahoe, cand a aflat ca intr-o antologie urma sa aiba texte un alt poet, ar fi scos aceasta perla: "daca este si Desliu, io de ce, ba, sa nu fiu?" Pentru conformitate.   Postat de catre sters sters la data de 2012-11-07 14:35:39               Da, e de antologie, pentru ce, bă, să nu fie?   Postat de catre sters sters la data de 2012-11-07 14:31:56               Cu aerul (?!) ca-ti adulmec o flatulentza, vorba unui basist de pe aci, am agatat inca o tinichea, in forma de stea galbena (honny soit qui mal y pense!)de coada caprei tale. Esti bun, sa moara vaca de la tren care te minte, na, ca m-am jurat! Vaca de la tren e sirena aia care face rau cand intra trenul in gara, exact ca AF de cate ori vine vorba de pupinbasism. Nu conteaza, vorba revolutionarului, sange sa curga!   Postat de catre sters sters la data de 2012-11-07 14:30:32               maladeţ...deşi am senzaţia cp asist la intonarea unui gospel huiduit la scenă deschisă. Matei 7:6.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-11-07 12:08:58               Domnule latunski, nu mie mi-este adresată întrebarea, da' să știți că, în cea mai mare parte, mi-a plăcut. Am să vă spun și ce nu, dar nu acum, că sunt cam mahmur și mi s-au încâlcit (sau mai bine năclăit?) neuronii. În orice caz, partea aia cu Emil face prea mult apel la momentul ăla nesemnificativ istoric în care am fost conduși de un țap care s-a pus capră. Am în vedere faptul că, cine nu cunoaște istoria imediată și bârfele de moment, n-o să înțeleagă o iotă din partea aia cu Emil căprit.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-07 10:59:12	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23953 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE