|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nebun cap.5 |
|
|
Text
postat de
boris marian |
|
|
Nebun cap.5
Se spune că nebunii nu sunt răi. Posibil, dar ce te faci cu nebunia lui Nero, Hitler, Stalin, ș.a.? Răutatea cere luciditate, atunci? Nu cercetez mai departe.
Să te obișnuiești cu orice rană, așa vei supraviețui. Nu te omoară aceste răni, ci ideea că ești rănit. Un cerb murind cu săgeata în trup, această săgeată este ideea. Există situații fără ieșire, te obișnuiești și cu ele.
Nu-mi plac personajele pe care nu reușesc să le cunosc după nenumărate contacte. O mare surpriză mi-a făcut cineva cunoscut de decenii. Ne putem trăda oricând unii pe alții? Mijloacele nu sunt scuzabile de dragul scopului, ele degradează scopul, cum s-a întâmplat cu visul luminos al omenirii. În particular falșii prieteni care îți mai vor și binele, te conduc la doctor și apoi la groapă, nu din vina doctorului. Holocaustul și Gulagul aveau drept scop fericirea celor cruțați de masacru. Nu este lucrul diavolului, diavolul este prin definiție pus în slujba răului. Sofisme. Oameni de la antipozi, vouă vă vorbesc
cu puținul din mine ce a mai rămas din om, scria sfântul Benjamin Fondane. L-a iubit și Cioran, nu putea să nu-l iubească. Sângele își deschide porțile larg vijeliei. Marii poeți nu caută metafore, ele vin singure. Martin Eden, alias Jack London a încetat să mai știe în clipa în care a știut ce este întunericul. Noi, nebunii nu vom ști ce este întunericul, pe noi ne dizolvă lumina. Clipa când încătușatul nu mai știe că este încătușat.
Nu mai era sigur pe nimic, numai creierul îi lucra febril. Mai febril ca niciodată. Îi trimitea ghirlande de metafore, fragmente de marmură, diamant, iar ea tăcea ca un sfinx. Un sfinx trebuie spart, să vedem ce este înăuntru. Se gândea el. Dar distanța ca și timpul ca și indiferența ucid sentimentele cum mor păsările în zborul lor spre sud, prinse de un vânt rece. A plecat, cu o carte de un învățat chinez, în munții Tibetului, s-a ras în cap, cum făcuse în primul an de facultate, când și-a pierdut prima iubire, a dispărut. Ea s-a prefăcut într-un corb negru și în fiecare noapte rostește clar, răspicat, ca în celebrul poem al lui Poe.. Nevermore. .E mai bine să te afli printre persecutați, decât printre persecutori, dar și mai bine este să nu te afli nici aici, nici dincoace. În cer nu există umor, zice Mark Twain. Bate-mă, dar lasă-mă să râd, adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului. Unde nu sunt dușmani, nu este victorie, spunea Balzac, dar nici unde nu sunt prieteni nu este victorie, adăuga Șalom Alehem. Când te sărută un ipocrit, numără-ți dinții.Îngeri cu aripi strivite de sfere, râuri care sunt înmormântate, piatra lovită de copite, o dragoste neterminată ne apasă, uneori pământul este mai curat decât cerul.Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede? Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure. Așa am rămas după pierdutele iubiri. Nemișcat. Pentru cât timp? Să te obișnuiești cu orice rană. Așa vei supraviețui. Nu te omoară aceste răni, ci ideea că ești rănit. Un cerb murind cu săgeata în trup, săgeata fiind de fapt ideea morții. Astfel există situații fără ieșire, ne obișnuim și cu ele. Cunosc câteva cazuri, oameni loviți de boala prea cunoscută și necruțătoare, care trăiau fără speranța vindecării și totuși trăiau. Mă simt un pigmeu în fața lor. Femeile sunt superioare, sub aspectul suferinței, multor bărbați, eu aș spune unui bărbat Fii femeie.
Cineva cunoscut de decenii, m-a trădat într-un mod absolut uluitor și mișelnic, predând unui clejnic propria corespondență. Nu pot nici uita, nici ierta, dar ce folos, pe respectiva o doare undeva. Mijloace scuză scopul sau invers? Scopul se degradează prin mijloacele folosite, la fel ca în lupta politică. La fel ca în stalinism. Falsul prieten, iepurele este adevăratul inamic, îți distruge încrederea.
Nisipurile tac, ca și cum nu ar vedea ,marea, frumos spune Fischof.
O, rugi zadarnice. Artistul ca enigmă , emblemă, siglă, delicat, natură la miez de noapte, un bâtlan a zburat înspre sud, ceva trist, ceva mortal, ca o durere suspectă. Cine spunea că numai Dumnezeu are dreptul la existență? Are dreptate? Și este trist acest Dumnezeu? Suntem noi doar stații facultative în trecerea timpului? Un obelisc negru a fost așezat în centrul Paradisului. Fratele meu este strigătul, scria Din adâncul cenușii fratele Benjamin, l-a auzit cineva? Probabil. Dar va veni ora când noi vom vedea de undeva, de sus, cum ne vor privi alții. Maimonide credea că părerile oamenilor despre Providență sunt în număr de cinci. Eu cred că fiecare om are o părere, deci sunt opt miliarde de feluri de a privi. A muri în somn, a nu mai muri. Femeia la treizeci de ani, de Balzac, o povestire, mi se părea neinteresantă când aveam eu optsprezece, apoi îmi aminteam cum mă uitam la o călugăriță venită la Vatra Dornei să se trateze de stomac. Mă uitam ca la o icoană, o văd și acum, avea un oval perfect al chipului, ochi negri, sprincene mai frumoase decât orice aranjament, buze neiertător de frumoase, un corp unduitor în hainele lungi și negre ale călugăriei, o prizonieră a propriei frumuseți. Am visat-o mult timp, o văzusem când abia eram de clasa a opta. O mai trăi? Apoi, mulți ani mă gândeam ce ocupație ar avea o necunoscută în tramvai, în autobuz, era o curiozitate pe care Balzac mi-o insuflase, cine era necunoscuta? Juristă, contabilă, profesoară, vânzătoare, orice amănunt mă făcea să fac supoziții. Eram convins că voi scrie cel puțin zece romane. Dar tainele au rămas taine, romanele le-au scris alții. Eu am trecut cu arme și bagaje la poeți, iar poeții s-au dus care încotro. Unii au murit. Alții abia salută. Nu-i nimic. Eu scriu ce îmi trece prin cap. Mâinile mele se odihnesc, transplanturile de adevăr încercate de mine au reușit în parte, eu nu mi-am dorit să fiu un simplu funcționar al tragicomediei moderne, am vrut să-nving apatrențele unei strări de nepăsare și stadiul unei civilizații îngândurate, mâinile mele se odihnesc ca înaintea unei frumoase glume făcute de un mort, care sărind de pe catafalc își face drum spre ieșire. Disperate, păsările se aruncă în străfundul cerului. Mie nu mi-a răspuns nimeni la nici o întrebare. Marea se simte apăsată de prea multe vase de mare tonaj. O șoaptă zboară dintr-o carte în alta. Fiecare fir de nisip reprezintă un fost imperiu. Ați văzut un corb cu o rază de lună în cioc? Eu am văzut. Pentru un pictor firimitirile de pâine sunt filigrane pe masa tăcerii. Când noaprea este prea fierbinte, stele devin colțunași. Mi-ar plăcea ca după ce voi fi decapitat, capul meu să fie coborât într-o fântână răcoroasă, adâncă. Nu uita niciodată - soarele răsare pentru tine, nu răsari tu pentru el.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|