|
|
|
|
|
|
|
|
|
Un vis cu tâlc |
|
|
Text
postat de
Andrei Ghejan |
|
|
Era o poiană uriaşă; cât se poate de verde, străjuită de brazi falnici undeva în mijlocul a niciunde.
Cumva, o transformasem în terenul meu de joacă, deşi nemaifiind copil, părea un pic ciudat să mă mai joc la vârsta aia. Profitam oarecum de faptul că n-avea cine să mă vadă, aşa încât în singurătatea mea mă simţeam destul de protejat să nu par ridicol în ochii altora, iar dorinţa mea de joacă era cât se poate de naturală. Un pic ciudat mi se pare acum chiar şi faptul că, nestingherit fiind, îmi învinsesem teama de eventualele sălbăticiuni din zonă. Încercam într-un fel sentimentul ăla de bucurie, unic în felul lui, pe care ţi-l oferă joaca propriu zisă şi nimic nu mi-ar fi plăcut mai mult să fac în momentele alea.
Aveam un balon roşu spălăcit legat la un fir de nylon lung, lung, aproape transparent. De multe ori reuşisem să-l înalţ la distanţe apreciabile şi când reuşeam asta, inima mi se umplea de o bucurie teribilă, devenind pe cât de exaltat, pe atât de fericit. Iubeam balonul ăla. Ce făcea el pentru mine devenise ca un drog, o raţiune de zi lumină, pentru că asta făceam toată ziulica. De fiecare dată mă chinuiam să-l urc tot mai sus. Făcusem o ambiţie să-l urc atât de sus încât abia să-l mai văd. Nu reuşisem încă asta, dar simţisem în sfârşit că momentul ăsta venise. Era o zi perfectă pentru marea încercare: senin, doar o slabă adiere normală pentru zona montană. Am desfacut tot firul pe care îl aveam la dispoziţie. Totul era pregătit cu minuţiozitate, aşa că l-am eliberat. A început să urce într-o diagonală după toate calculele şi previziunile. Nu puteam fi mai mândru, totul se derula conform planului chiar dacă nylonul agăţase cumva vârful unei crenguţe de brad care-i încetinea sensibil urcarea. Nu. Recuperăm şi o luăm de la început. Oricum cred că mai trebuie umflat puţin. „Aşaaa... acum e bine!... ce naiba sâsâie?” O găurică chiar lângă muştiucul de care era legat. „Nu-i bai... o lipesc. Dar cu ce? Să încercăm cu o frunză şi puţin scuipat... hmmm... nu merge. Gata, ştiu! O să bag nişte fir de nylon înnodat pe post de dop direct prin găurica elastică care apoi se strânge...”
Am încercat în fel şi chip. N-a mai mers în niciun fel. Pur şi simplu balonul a refuzat să se mai înalţe, umflat fiind, dar nu atât cât ar fi trebuit. L-am lăsat cu tristeţe acolo în poiană, având sentimentul unui abandon, chiar a unei trădări pe undeva. Practic, am fugit fără să mă mai uit înapoi.
Câteodată stau şi mă întreb dacă nu cumva greşeala a fost că nylonul era totuşi prea lung şi atârna prea greu...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ati tras cu ochiul, vad...
Mersi de trecere. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2012-10-04 22:35:09 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ati tras cu ochiul, vad...
Mersi de trecere. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2012-10-04 22:22:01 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tâlcul e că v-ați luat în balon... |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2012-10-04 10:00:07 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|