|
|
|
|
|
|
|
|
|
Electoralia |
|
|
Text
postat de
mihai enescu |
|
|
De unde a venit atâta ură?
Ce viperă ne-a injectat venin,
De ne-a-nvrăjbit vecin între vecin
Și am schimbat ”Salut!”, cu pumni în gură?
Avem sloganuri, fluturăm drapele,
Ne alipim ilogic la o bandă,
Bizari fluizi urmând efectul Coandă
În ritmuri răgușite de manele.
Suntem deosebiți după culori,
Ca niște animale într-o turmă,
Stăpânii sunt aceiași pân' la urmă,
Nemernici, mincinoși și impostori.
Și-ncă ne place să primim pliante,
Și încă mai primim doi mici și-o bere,
Conduși de-o masochistică plăcere
În adunări de stradă delirante.
Oriunde am privi, vedem doar poze,
De se revoltă nervul și retina.
Ce mod pervers de-a folosi lumina
Pentru a ne induce noi nevroze.
Pe stradă trece iarăși o mașină,
Caseta urlă-n portavoce spiciul
De parcă m-ar lovi-n timpan cu biciul,
Cu iz de cauciuc și motorină.
Acum vin toți ca să ne strângă mâna
Și să ne-mbrățișeze pederastic,
Distribuind bancnote mici, din plastic
Și hrană pentru toată săptămâna.
Și mă scârbesc și încă mă mai mânii,
Că iarăși o s-alegem cu stomacul,
Și vorba bardului care s-a dus, săracul:
Pe unde-au fost și unde sunt românii? |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|