Atelier Literar


	PRIMA PAGINA TEXTE COMENTARII AUTORI CONSACRATI CAUTARE
	FORUM CHAT REVISTA EUROPEEA AJUTOR CONTACT


	Fulg de nea, fulg de noroi
	Text postat de latunski criticul
	Sînt ţigan din BundesLiga şi am cont la BundesBank, rudele mele din Adunaţii-Copăceni primesc money Gram cu Gram am şi gagică aici, pe Angela, Angela Market, e casieră la XXL, penny-i intră în cassă – puff cu puff, eu doar adun monedele de după ţigară, şi de după dispariţia euroşaibelor, eurovizionului, europubelelor, eurodrapelelor, apoi o trimit la muncă, instant, aşteptînd dimineaţa în care nu ştiu cum, unde, cînd, dreak, duc aborigenii mobila, textilele şi maşinile second-hand, fulgi şi nea, nea Gică! nu se mai poartă azi încălzirea globală, care e pe toate cărările şi a fost la modă doar anul trecut, cînd se cereau gume M+S, M&S…
	Parcurge cronologic textele acestui autor
	Text anterior Text urmator
	Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

	Comentariile userilor


	să mai adaug că probabil mesajul meu va fi cenzurat aidoma textului amintit iar pînă la definitivarea canalului Bîstroe va trebui să aflu alt canal de a-mi comunica dezgustul faţă de acţiunea cenzorului.
	Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-01-06 20:27:39


	off.*sper ca vigilenţa editorială să nu cenzureze acest comentariu. Vitea, noianul de comuri de aici, dar mai ales, cenzurarea, retragerea, ştergerea textului despre pluricefalitatea Botezătorului îmi întăreşte convingerea că încet-încetişor, ca apa Donului la vale, pastişată de un anume ciolavec cadorisit cred şi cu nobelu'(kîgîbăul ştie cevaşilea da' tace complice)îmi întăreşte imaginea unui evropei tot mai plenar înflorite ca lavră a ipocriziei, undei căldicel liricoase, veleitarismului agrsiv şi pourquoi-pas, vorba lui Miterand, a unei uniuni depline a pseudoepigramismului vag lubric cu junele poetese misterios atrase de pîlpîirea ecumenic-dezmăţată a unui site în care nu se mai întîmplă nimic. Novym godom şi pana uşoară.dacă-i nu-i de curent, hatmanu' s'o reîntoarce.
	Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-01-06 20:23:57


	Stimată doamnă, e mai mult decît sigur că aveţi dreptate. Aici (M end S) nu merge "jucăria" mea lingvistică şi mioritică. Voi rectifica, chiar observ şi o inadvertenţă vis-a-vis de încălzirea globală, nu mă aşteptam ca acest textuleţ să nască atîtea dispute. Poate că, doar în absenţa altor texte valoroase să fi soliciat sinapsele atîtor distinşi comentatori. Am rectificat!
	Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-06 13:02:41


	Sigur, o critică biograficistă ar putea aduce în planul dezbaterii diverse perspective ale textului care ţin de autor, devenirea sa, anecdotica textuală şi altele. Şi nu ar fi nelegitime. Însă astfel de abordări nu au făcut şi nu fac, decât ca excepţie obiectul preocupărilor mele. Textul în sine, ca rezultantă sinergetică a raţionalului, emoţionalului, psihosociologismului, culturalismului şi altor numeroase isme care determină ori definesc entitatea culturală denumită "autor", aşadar textul în sine, poate fi abordat, critic, în numeroase feluri. Independent de autor, independent de ceea ce a spus ori a vrut să spună autorul. Textul devine autonom, receptabil şi interpretabil. În actul receptării textul interacţionează cu o altă rezultantă care ţine de ansamblul factorilor care au determinat ori definesc entitatea care poate fi denumită generic "receptor" şi care poate avea statutul de critic literar, cititor avizat, cititor cultivat, simplu cititor, ignorant, analfabet, etc. În urma acestei interacţiuni textul se reconstruieşte, se descoperă, se potenţează ori poate rămâne opac, inert adică nu spune nimic. Revine criticii literare rolul de validare sau invalidare în cadrul unui aşa zis "discurs despre discurs" care, de fapt, reprezintă un limbaj, de asemenea, autonom şi care este, practic, un metalimbaj. Iar un limbaj, un metalimbaj, adică un sistem coerent de semne şi relaţii între aceste semne, nu poate fi adevărat ori fals. Ci valid ori invalid. Prin urmare, critica nu operează cu adevăruri ci cu valididăţi [1] Intervenţia mea referitoare la text a vizat abordarea sensului textual şi a coerenţei sale textuale. De aceea am insistat şi insist pentru modificarea acelui „end” în „and”. Pentru că, aşa cum este scris, se distruge coerenţa textuală. Adică, invalidează sensul textual. Ceva ca într-un film, „Undeva cândva”, dacă-mi amintesc bine, film în care se realizase o întoarcere în timp şi o întâlnire cu un personaj din acel timp. Pentru această întâlnire se reconstituise tot decorul acelui timp, adică, am spune noi, se realizase o „coerenţă textuală” . Până în momentul în care personajul descoperă întâmplător o monedă sau un jeton rămasă (rămas) de la o curăţătorie. Nu-mi mai amintesc. Această monedă ori jeton nu aparţinea timpului reconstituit, adică era o „incoerenţă textuală” . Care a dus la prăbuşirea întregului scenariu, revenirea în actualitate şi, evident, „pierderea” personajului. Aşa şi „end”-ul nostru. Pe anvelopele respective, gume cum sunt invocate în text, se înscrie M+S ori M&S ori M and S. Scrierea „end” reprezintă elemental de incoerenţă al textului. Adică, se vede că nu este de acolo. Cât a durat gestaţia, unde şi cum a fost scris, cât a durat scrierea, etc. în această viziune sunt puţin ori deloc importante. Şi, poate, pe mulţi îi voi şoca, nici nu are importanţă nici ce a vrut ori ce spune autorul că a vrut să spună. Importantă este rezultanta intertextualizării text - receptor. În fapt, practic, interacţionează două concepţii ori viziuni despre lume, respectiv viziunea auctorială, materializată prin "text" şi viziunea lectorială, care este reprezentată de receptor, şi care este imaterială însă este prezentă, într-un fel, în mintea receptorului ca un ansamblu de cunoştinţe care determină statusul cultural al acestuia. Şi cum "receptorul" poate fi orice individualitate, pot rezulta n percepţii ale textului adică atâtea percepţii câte persoane vor fi citit ori vor fi luat cunoştinţă de acel text. Validitatea ori invaliditatea acestor rezultante intertextuale ţine de mai mulţi factori dintre care argumentaţia şi coerenţa textuală, evident fac parte. Problematica este destul de complexă iar succintele mele referiri nu au pretenţia să o fi lămurit pe deplin însă, sper eu, am evidenţiat esenţa. Şi poate, altădată, voi relua subiectul. [1] Roland Barthes, Eseuri critice. Notă: că latunski scrie un astfel de text pe nerăsuflate ori că-i ia o săptămnă, ţine de talentul, inspiraţia ori „transpiraţia” de care dispune. Acestea, în sine, nu reprezintă elemente de „valorizare” a textului, ci, cel mult, de apreciere a „eficienţei sale creative”. Iar faptul că poate scrie aşa ceva, ca din joacă, în timp ce alţii oricât s-ar chinui nu reuşesc decât texte scrâşnite şi incoerente textual, ar trebui să-l responsabilizeze, în opinia mea, mai mult!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-06 12:47:58


	De fapt, speram să se sesizeze vighilenta doamnă critic şi să mă sancţioneze pentru litera de la coadă, care nu „h” estem, ci „c” estem. Aristarc, adică. Criticul şela, al antichităţii. Se vede treaba că nu a citit cartea Ilenei Vrancea, "Între Aristarc şi bietul Ioanide", apărută prin '77-'78, parcă, - nu o mai am, nu ştiu de ce! – şi care a produs un cutremur ideologic, la vremea aia. Trata, parcă, eternul conflict dintre sincronism şi protocronism şi iar nu mai ţin minte de ce s-a inflamat lumea la acel timp. Poate ştie cineva. În orice caz, numele de Aristarc, ca drept critic de referinţă alantichităţii, mi-a rămas de-atunci în minte. Aristarh e altul. Unul care a fost mai genial decît Copernic, Kepler şi Galilei, la un loc, dat fiind seculii de intelighenţie, premergători acestora... (Deşi nu e singurul).
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-06 12:15:34


	"N-am comentat textul confratelui latunski din jena" (Kosta Vianu). Sincer şi la obiect! Luaţi aminte la ce înseamnă un prieten adevărat! Şi cantonaţi-vă în tăcere...
	Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-06 10:30:23


	Nu mai polemizaţi pe marginea acestui subiect minor, încastrat într-un text (că altfel nu se poate numi!). Vă deconspir – instant – gestaţia, care s-a materializat în spaţiul de 25 kilometri parcurşi cu autostopul şi în timpul aferent (ştiţi voi, eternul spaţiu, implacabilul timp). Apoi, naşterea a fost uşoară, fără cezariană, ea a durat doar cît să utilizez tastatura. De unde atît suprarealism? Ori satiră? Fiind eu în Bucovina şi cu prilejul sărbătorilor: „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,/ Geniu-ti romantic, munţii in lumină,/ Văile in flori…” etc. şi alţi fiori: paranteze (ateii nu au nimic împotriva sărbătorilor creştine, îi deranjează doar perioada premergătoare), m-am gîndit să-l revăd pe un prieten al meu, mai bătrîn şi mai bolnav decît mine, care locuieşte într-un „creier de munte” – cum s-ar zice. Întîi l-am sunat pe Flutur şi l-am rugat să-mi trimită o maşină – în virtutea faptului că ne-am cunoscut, cîndva. El şi-a prezentat indisponibilitatea, cu scuzele de rigoare: ba că-i ocupat să facă legea în judeţ, ba că eu nu-s pe linia continuă a partidului. În final a zis să apelez la H.G. Wells, poate mă rezolvă el. Am înţeles aluzia, dar nu am învăţat nimic din ea, aşa că am apelat la Pimen. Care a zis că respectă Legea şi cele zece porunci, şi că mi-ar fi făcut creştineşte acest serviciu, dar este ocupat cu achiziţionarea a cîtorva mii de drujbe (Trăiască prietenia dintre clerici şi atei, dintre şes şi fostele păduri!). Aţi înţeles că n-aveam maşină prop-pers. De aceea am făcut autostopul. Şoferul semăna cu Bănel Nicoliţă, parcă erau fraţi. Avea un WV Transporter plin cu „gume” de iarnă, second-hand (oare să scriu cum se pronunţă?). Mi l-am imaginat jucînd în BundesLiga, apoi totul a decurs de la sine. Mai ales că vorbea despre Angela (nu Market, ştiţi voi care) şi despre Al Patrulea Reich, cu o familiaritate care mă complexa. Mai spunea că afacerile nu-i mai merg ca anul trecut, pentru că nu-i zăpadă, nu-i noroi, iar naziştii nu mai scot mobila, textilele şi electronicele în stradă. Că nu mai este plus producţie, şi că el nu mai poate face plus profit. Si că se simte faultat în careul de unşpe metri al economiei europene. Cam asta-i! Orice tablou suprarealist are într-un colţ o ştampilă realistă, cîteva frunze moarte în natura vie, un platou cu fructe de import, o răpire din Serai, ori măcar un text aranjat în arc de cerc, de genul: „Cît trăiesc pe lumea asta/ Îmi iubesc numai nevasta”. Regret că v-am minţit, nu am fost la Ulan-Ude, nici pe malul Baikalului. Am fabulat doar de dragul Ninei. Cît despre oximoron, dacă-mi spune cineva în perioada asta: „Băi oximoronule!”, nu pricep ce-a spus şi-l iau la scărmăneală. Ba chiar rîd şi de Aristarh, că-i de rîs, cum adică: Pămîntul nu mai stă pe spinarea unui elefant, care stă pe spinarea a patru broaşte ţestoase? Să mă lăsaţi!
	Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-06 10:13:05


	N-am comentat textul confratelui latunski din jena: se stie ca ne cunoastem, ca suntem amici, ca ne vedem uneori la o cafea, cand are secretara sa Nina timp s-o fiarba. ("Ninocika, iar ai facut-o fiarta", sare uneori maestrul cu gura pe ea, dar numai asa, ca s-o dojeneasca in gluma, in fapt, o iubeste, nefericitul!) Laudele mele ar suna, asadar, nefiresc. Asta nu inseamna insa ca nu apreciez si nu critic, intre patru ochi, fara sa ne auda nina, tot ce scrie. Oricum, deoarece ati fost cuminti si nu ati murdarit linoleum-ul site-ului cu insanitati, ca alta data, va marturisesc inca un fapt: expresia care a oripilat-o asa de tare pe madam Elena Stefan, fie-i cinstit in veci numele de virginala vestala a ecoliteraturii, e imprumutat de la un monstru sacru, Fanus Neagu, care compara odata, intr-o cronica sportiva, fotbaqlul romanesc cu un "balet de domnisoare tebeciste". Asta era!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-06 09:40:00


	Exista realitati urate. Sintagma "domnisoara tebecista" nu trebuie interpretata ca o batjocura, nici ca o aluzie la vreo boala, iar doamna elena stefan, pe care o suspectez de oarecare inteligentza, stie precis acest lucru. Exista insa realitatea urata a neacceptarii evidentzei, sport practicat azi pe scara gretzos de larga de unii oameni, mai ales de politicieni (admitzand paradoxul aproape oximoronic al politicianului-om, cand el este de fapt dihanie, poate cea mai oribila)atitudinea incriminata de mine este aceea a domnisoarei ofticoase, care pe langa delicatetea specifica genului, o pudoare exagerata in raport cu realitatile, mai adauga si un soi de mimare a suferintei, o greatza fatza de restul lumii, care i-ar veni, chipurile, dintr-o acceptare cu greu a lumii inconjuratoare. Pe fete sa nu le atingi, nici cu o floare, iar pe cele ofticoase, ocroteste-le cum poti, fereste-le, ca ele sunt hipersensibile. O domnisoara trecuta n-ar admite in ruptul capului ca exista pe lume lucruri indicibile, la care insa se gandeste uneori cu oarecare jind. cand i-am explicat ofilitei doamne elena stefan ca latunski, in fond un meserias al cuvantului, destul de abil, a strecurat in text un teribil "misto" la adresa englezismelor de tot felul care ne-au cotropit existentza, dumneaei a preferat sa se retraga discret indaratul batistei, ezact ca domnisoara tebecista care se fereste sa nu se vada ca a tusit cu sange: donmia sa n-sa remarcat gluma crezand ca basarabeanul, pe care il cunosc personal, n-ar sti cum se sscire si cum se pronuntza englezescul "and". Ridicol? Rizibil! Cum sa nu incite asta la ... exces de limbaj! Reiterez doamnei in cauza rugamintea de a redeveni fireasca, asa cum probabil a fost odinioara, inainte ca firestile contagiuni cu realitatea sa o fi transformat in ceea ce este azi si sa recun0oasca atunci cand greseste. M-a somat sa-i explic. Am facut asta. N-a reactionat, excesiv de pudica, sa nu i se vada...confuzia initiala. Asta e!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-06 09:17:32


	Latunski, n-ai avut de lucru! I-ai dat dureri de cap lu aburicea şi ai vîrît gugălu doamnei în priză, de a sărit, naibii, siguranţa de la tablou. Tabloul ăla supra-realist, în care doamna criticistă, cu cununa de dafin pe cap, îi ia caimacul bietului Aristarh!
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-06 00:13:03


	Şi ce dacă se tot dă exemplu? Axioma a 5-a, a lui Euclid, a fost literă de lege timp de două milenii! Pînă cînd au venit alşii şi au infirmat-o sau au făcut din ea un caz particoler.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-06 00:05:44


	O noapte frumoasă!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-06 00:04:11


	Pe mine mă frăgezesc descărcările alea, ceea ce, la urma urmei, e un semn de vitalitate şi virilitate, doamna. La dv., în schimb, nexam descărcări, că vi s-a ars bobina de inducţie şi vi s-a spart coclenderul de la gomează de atîta vocabularistică bolovănoasă.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-06 00:02:55


	Cel mai citat exemplu – când se dă definiţia oximoronului – este tăcere elocventă, sintagmă consacrată şi în alte limbi: fr. silence éloquent /engl. eloquent silence.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 23:59:56


	Şi modul ăla para... dogmatic, este cel pe care ni-l oferiţi domnia-voastră? Bre, am rîs destul în seara asta. Zău.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:57:23


	Păi, ce este Goole, bre? Cîte năzbîtii nu se scriu pe el? Cine crezi că sunt ăi de îl completează? Oricine! Ce garanţaie poţi avea? Apoi, Ca să-mi vii cu argumentaţii copiate de pe google, în loc să ne faci o demonstraţie de logică personală, este ca şi cum ai copia la examen şi te-ai făloşi cu ştiinţa altora. Aşa ai ajuns prefesor, doamna? Cu google la căpătîi? Eu cerutu-v-am o argumentaţie, nu o copiuţă.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:55:50


	"Dar pentru că criticista doamnă Helena ne tot îndeamnă, dumneai, să comentăm cu miez un text, adecă, să-l disecăm cu aplicaţiune, ai să vedem ce par examplu ne oferă dînsa, la textul de mai sus..." Oferiţi, distinse domn, un mod paradigmatic despre "cum nu se citeşte şi interpretează un text" Faceţi un efort şi ori abţineţi-vă ori depăşiţi paradigma MOI, adică metoda onomatopeic-interjecţionistă! Mi-ar fi fost greu să exemlpific o aşa de suculentă inadecvare la text!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 23:51:56


	"Uşor şi foarte convingător de acceptat oximoroane de genul: festina lente, clar-obscur, realitate virtuală, piticii uriaşi, dulci otrăvuri, micul om mare, accesoriu indispensabil, frumuseţe bestială, calm enervant, noapte albă, ilustru necunoscut, odihnă intensă, şi... şi... şiii, atenţie! „tăcere asurzitoare”. Dar în nici un caz „tăcere elocventă”! Poa' să vină şi Papa de la Roma (pleo?...)să-mi spună!
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:50:04


	dulce-n amareala lui"algoritmul aleatoriu",amara in dulceata ei"tacerea elocventa".
	Postat de catre Camila Petrescu la data de 2012-01-05 23:44:13


	Ha, ha, ha! Copios. Ştiaţi că descărcările de catecolamină vă frăgezesc? Aşa este, "algoritm aleator" este o idioţenie şi de fapt nici nu există. Apud, I. Peia 2012! Nici "tăcere elocventă", nici "algoritm aleator" stilistic vorbind, nu pot avea statutul de oximoron. Au şi fost date la ars toate dicţionarele şi manualele care conţineau expresia, horrible dictu, "algoritm aleator" şi oximoronul "tăcere elocventă". Iar oximoronul "algoritm aleator a fost invalidat. Iată, la cea mai simplă căutare pe google, ce aflăm: „Oximoronul este alăturarea a doi termeni contradictorii, obţinându-se o sintagmă cu efecte stilistice surprinzătoare. Cuvântul “oximoron” este oximoronic în sine, fiind compus din doi termeni care se opun ca semnificaţii: gr. oxys (ascuţit, pătrunzător; deştept -fig.) şi moros – (tocit, prost). Se aseamănă cu antiteza şi paradoxul, însă poate fi considerat sinonim doar cu paradoxismul(Fontanier). Cel mai citat exemplu – când se dă definiţia oximoronului – este tăcere elocventă, sintagmă consacrată şi în alte limbi: fr. silence éloquent /engl. eloquent silence. Dar, poate cel mai important lucru de reţinut în privinţa acestei figuri de stil este că e o figură a împăcării (Umberto Eco). A împăcării contrariilor. Există oximoroane pe care le-am asumat simplu, din obişnuinţă: festina lente, improvizaţii definitive, aceeaşi diferenţă, clar-obscur, iar, mai recent: creier electronic, realitate virtuală, bomba inteligentă, nimicul concret etc. Iată alte câteva exemple: 1. Oximoron poetic: splendoare invizibilă (Rimbaud), piticii uriaşi (V. Hugo), suferinţă dulce (Eminescu), dulci otrăvuri (Blaga), luminoasa umbră (Eminescu), micul om mare (T. Berger), bucurie crudă (Racine), soare negru (Baudelaire), minunată nefericire (Cyrulnik), tăcere asurzitoare (Camus), plasă caldă de răcoare (Arghezi), coşmar frumos etc. 2. Oximoron gastronomic: dulce-acrişor, dulce-amar. 3. Oximoron muzical: piano forte. 4. Oximoron etic: bunătate crudă, răzbunare dulce. 5. Oximoron teologic: baptist orthodox. 6. Oximoron în limbajul curent: accesoriu indispensabil, frumuseţe bestială,calm enervant, noapte albă, ilustru necunoscut, odihnă intensă,reproducţie originală. Creştini fiind, cea mai frumoasă “figură a împăcării” este pentru noi salvarea, împăcarea omului cu Dumnezeu. Am asumat realităţile oximoronice ale credinţei: Dumnezeu-Om, Alfa-Omega,Începutul-Sfârşitul. Creştinii trebuie să fie înţelepţii nebuni şi maturii-copii.” Dumnezeu, natură divină, e gelos, milos, iertător – atribute umane. Cel fără păcat S-a făcut păcat. Cel fără timp a fost-este-va fi. Deşi era considerat în analiza tradiţională un fel de antiteză (Morier), L. Cellier defineşte oximoronul ca o coincidentia oppositorum în care antiteza e negată, iar contradicţia asumată la modul paradisiac: Dumnezeul-Om, împăcarea salvatoare! Dar sigur, Google? O idioţenie!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 23:42:04


	Nu mă interesează ce zice nea Gugălu! Dicţionaru' zice ce am zis io. Şi judecata a limpede asta e, pt cine ar mintea la purtător.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:37:57


	Dar pentru că criticista doamnă Helena ne tot îndeamnă, dumneai, să comentăm cu miez un text, adecă, să-l disecăm cu aplicaţiune, ai să vedem ce par examplu ne oferă dînsa, la textul de mai sus... Zice: „...pentru că ne aflăm în subsolul textului distinsului tiraspolean (...),putem spune că textul, printr-un mimesis ipocrit (sintagma e de bine; pentru cine nu înţelege, detaliem) pune la zid destul de acid clişeele comportamentale, statusul unor personaje din realitatea promiscuă de astăzi şi, aşa cum spuneam în prima intervenţie, reprezintă o satiră a manelismului poetic. Şi una all seasons. (Helena Aristarh) Adînc, dom’le, adînc! Cam la adoua pînză freatică, dacă e să ne luăm după izvorul de vorbe alese din vocabulerul super-rafinat al doamnei. Deci, „pentru cine nu înţelege”, adecă io, am să-mi detaliez, spre a o scuti pe prea-distinsa de efortul mental suplimentar. Va’zică, textuuu, pîntr-un „mimesis ipocriiit” – Haristotelleee, mîncaţi-aş pana ta dă filozof! – ce face? Păi, „pune la zid destul de acid”... aci trebuiau a fire două virgule, pen’că nu’ş cum vine aia „pune la zid destul de acid”?! Poate... destul acid? Mă rog, cu sau fără acid, punerea la zid e ca şi făcută. Anşea, deci ce pune? Păi, „clişeele comportamentale”! Aoleo! Cum să pui „clişeele la zid”, doamna? Fie el şi comportamentale? Ce exprimare de ditamai scriitoarea e asta? Clişeele s-or pune , şi ele, în fro soluţie, ceva, ca să reveleze ce au imprimat pe ele. Da’ la zid? Se voalează, dracului, şi se alege praful de mărturiile ce le conţineau. Şi ce mai pune la zidu morţii? Păi... „statusul unor personaje”. Ei da, ele, personajele, carele se bălăcesc pîn promiscuitatea dă azi, se pomenesc, săracele, înfipte în ţeapa satirei, cu „status”, cu tot, căci, nu-i aşa? cum nu e om să nu fi scris o poezie, nu e persoană fără „statusul” ăla! Da, da, da, taman aşa, doamna. Bine le face! Suntem pe deplin lămuriţi acuşicălea. „All season” şî for ever! Dar ce mai face textu, în viziunea sincroni-protocronistă a doamnei? Păi, „denunţă racilele şi metehnele unei societăţi parcă aflate în dezagregare. Sub pojghiţa unei abordări jucăuş rizibile sunt satirizate situaţii reale şi clieşee stilistice." (Zoil Helena) Bre, nu mi-e clar cum e cu societatea aia! Ori e „în dezagregare”, ori e „parcă”!! Tre să ne hotărîm, totuşi. Da’ cu pojghiţa cum e? A, e aşa, ca o „abordare jucăuşă”, deeeeci musai „rizibilă”. Că dacă nu e taman aşa, atunci e invers – adecă, e de plîns! Rîsu-plînsu, cum ar veni. Ca atunci cînd te fericeşti cu lectura supppţire a unei astfel de critici elevate. În fine, dacă e vorba, finalmente, de „clişee stilistice” care trebuie „satirizate”, apoi clişeul dv. stilistic, doamna, e „rizibil” dă să te ţii cu burta de pîntece, nu alta!
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:35:13


	ce zice google
	Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-01-05 23:19:14


	Rădulescule, Vezi că i-am "pocit" numele doamnei! Ba chiar şi ţie, că parcă nu Rădulescu te chema!
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:04:34


	O avea denominaţia aia un semnificant şi un semnificat, ba chiar şi un canal de transmisie-recepţie, da' ce treabă avui eu cu povestea semnelor, de o aduseşi în discuţie nitam-nisam, stimată doamnă? Mă mir că nu dădurăţi buzna, iar, cu intertextualismul ăla, atît de drag care vă este! Semnele sunt pur logice, aritmetice, sau de domeniul fizicii ori chimiei. În schimb, numele sunt o chestiune care ţine de altceva: de modul în care noi botezăm, corect au ba, acele semne, care fac referire fie la un obiect, fie la un fapt concret sau abstract, – nume care să aibă minimumul de coerenţă necesară pentru o definire corectă şi suficient de sugestivă, astfel încît să nu parcheze în ambiguitate şi ridicul. Ori de foarte multe ori, în destule cazuri, din păcate, grija pentru coerenţa definiţiei este neglijată. De-aia nu înghit foarte mulţi indivizi ştiinţele exacte. Pentru că specialiştii lui peşte s-au înconjurat într-un ţarc bine păzit, în care se joacă numai ei de-a semnele şi consemnele, şi care, centraţi exclusiv pe prestaţia lor, au uitat că tăiatul moţului este un fapt extrem de concret. Repet: numele algoritmului ăla e idiot, oricît de important(ă) v-aţi da! Şi nici tăcerea elocventă nu e un oximoron, decît în mintea ălora care vor, musai, să vadă urşi polari la ecuator şi pinguini al polul nord.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 23:02:10


	Doamna Oximoron, În loc să tot bateţi apa-n piuă, uzîndu-vă buricele deştetelor de pomană, mai bine aţi veni cu o demonstraţie... elocventă, ceva, nu cu simple afirmaţii facile. Ca în cazul algoritmului ăla, cînd nu aţi spus nimic, înşirînd nişte vorbe goale, notate, simplist, cu As1, Ai1, Ac1, şi arătîndu-ne că ce? Că ştiţi să păreţi cunoscător? Păi, notaţii din astea poate face şi... bo(o)uleanul Bulă – nu cel care a inventat calculul discret – afişînd un aer de mare matematic. Deci, vă umflaţi zadarnic în torace, încercînd să păreţi senioral(ă) şi amportant(ă), deşi vorbiţi în gol, ca placa de ebonită care a făcut şanţ. Şi pt că tot vă legaţi de „supra/evidentul” oximoron: „tăcere elocventă”, hai s-o luăm băbeşte, că poate aşa vă luminaţi oleacă. Dicţionarul socoteşte oximoronul ca fiind o asociere paradoxală a doi termeni contradictorii. Ia să vedem noi cîtă contradicţiune din asta, paradoxală, este între tăcere şi elocvenţă... a) Tăcere = tăcere. b) Elocvenţă = „care are darul de a expune frumos şi convingător, grăitor, expresiv, demonstrativ.” Unde ar fi deci contradicţia paradoxală? Că, tăcînd, expui... elocvent. Extraordinar! Da’ nu se prea lipeşte cu paradoxismul. În primul rînd, sunt o mulţime de proşti care tac pentru că habar nu au despre ce se face vorbire. Asta înseamnă că sunt... elocvenţi?!! E vreun paradox ieşit din comun în chestia asta? Nu. Dimpotrivă, este ceva foarte previzibil. Deci, deloc paradoxal. Sau socotiţi, poate, că numai făcînd gargară abundentă poţi lămuri pe cineva, numai şi numai aşa, mitraliind din tine argument supă argument, ca maşina de treierat palele de grîu. Altcum, tăcînd, devine extrem de curios că se poate lămuri un anume punct de vedere. Uite că se poate şi fără să rămîi crăcănat de uimire! Şi îmborţoşat de ditamai paradoxul contradicţional! Ia să vă vedem, la schimb, argumentele academice, de înaltă ţinută antelectuală, exprimate decent, ca o don’şoară de pension, nu neapărat tebecistă! PS Ştii cum eşti matale, doamna? Taman ca politiceinii ăştia, cărora poţi să le şi urli un adevăr, că ei aud ce le convine şi vorovesc la fel, alături cu poteca.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 22:38:26


	"Cum, la fel de tîmpite sunt, în matematică, operaţiile cu numere negative." (generalul Ioan Peia) Domnul general, Eu am scapat pe aceasta problema la sfarsitul clasei a patra. Cand am auzit ca in clasa a cincea vor sa ma invete si operatii cu numere negative, am renuntat la studii mai superioare. Deci incertitudinea existentiala in care va aflati dumneavoastra in momentul de fata se datoreste regimului comunist care imediat dupa ce eu mi-am terminat studiile a introdus obligativitatea scolarizarii de sapte ani. Dar tot ati scapat usor fiindca am auzit ca la liceu criminalul regim comunist a introdus si altfel de numere ca cele irationale (auzi, ce fel de numar e acela care nu stie sa judece) sau cele irealea (numere care nu exista?) Cat priveste: "Da’ cu înmulţirea cum mai e? Că înmulţeşti o datorie (un minus) cu o altă datorie (tot minus) şi... iooote minunăţieee: minus ori minus egal plus! – obţii un ditamai activul la teşchereaţă!! Cum adică, bre, din dator, devenişi mare debitor?! Sau, ca să băncuim oleacă: iei un iepure, care nici nu e, şi cu o iepuroaică, la fel de inexistentă, îi bagi la prăsit, şi obţii taman o droaie de iepurici, care sunt, bine mersi, palpabili şi jucuşi nevoie-mare. Absurd! Da’, dar e logic, cum ai zice matale, cu omniscienţa-ţi demiurgică." sa stiti ca si eu am studiat ani de zile problema inmultirii iepurilor. Si am ajuns la concluzia ca intradevar ceeace dumneavoastra va pare absurd, in anumite conditii, poate avea loc. Un iepure care nu mai exista fiindca a fost papat de un lup si o iepuroaica care a avut acelasi sfarsit tragic datorita dibaciei criminale exercitate de o vulpe (deci ablele victime sunt acum citate cu semn negativ) pot sa fie autorii unui cuib de iepurasi care exista (deci au semn pozitiv) daca crimele exercitate impotriva lor sau intamplat nu inainte ci dupa casatoria celor doi. Este adevarat ca iepurasii ramasi orfani nu au avut o copilarie foarte fericita, dar matematica nu se ocupa cu astfel de probleme sentimentale. Cu tot respectul.
	Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-05 21:49:52


	Însă, pentru că ne aflăm în subsolul textului distinsului tiraspolean, ca răspuns la întrebarea domnului Buricea, putem spune că textul, printr-un mimesis ipocrit (sintagma e de bine; pentru cine nu înţelege, detaliem)pune la zid destul de acid clişeele comportamentale, statusul unor personaje din realitatea promiscuă de astăzi şi, aşa cum spuneam în prima intervenţie, reprezintă o satiră a manelismului poetic. Şi una all seasons. Textul denunţă racilele şi metehnele unei societăţi parcă aflate în dezagregare. Sub pojghiţa unei abordări jucăuş rizibile sunt satirizate situaţii reale şi clieşee stilistice. Aşadar distinse M. Buricea, are valori literare certe acest text. Şi chiar dacă la prima lectură, ori în lectura unora, textul pare a fi un "amalgam de cuvinte, aruncate după un algoritm aleator" el, textul are valoare literară. Prin originalitate, prin stil şi prin semnificaţie. Dacă ar fi să-l încadrez într-unul din cele două mari curente care s-au derulat de-a lungul timpului în creaţia literară, respectiv, mimesisul aristotelian şi curentul crocean bazat pe dualitatea intuiţie expresie, ei bine l-aş încadra în amândouă! Dacă ar face şi corectura "end" cu "and" eu, în clasa în care este, nu i-aş mai reproşa nimic. Pentru că are trimiteri culturale, are substanţă de ordinul doi, trei, are originalitate, stil şi, mai ales are semnificaţie. Dacă va fi cazul aş putea detalia şi exemplifica.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 21:48:01


	Sigur că, în primă aproximaţie, DENOMINAŢIA a fost subiectul. Şi la ea m-am referit şi eu. Numai că denominaţia aceasta, ca semnificant are şi un semnificat. Pentru o mai deplină înţelegere am făcut şi în acest sens precizările necesare. Eu râd copios la fiecare com. care mai apare când văd câtă canoneală pe domniile voastre să mai salvaţi ce se mai poate salva din această situaţie în care v-aţi aruncat singuri! Scăldaţi-o, scăldaţi-o, lăţiţi-o, lungiţi-o, poate se mai diluează. Dintr-o astfel de întâmplare se iese bărbăteşte. Îţi asumi ceea ce ai scris, prezinţi scuze şi în viitor nu mai repeţi. Constat însă proporţiile fabuloase pe care le ia cazul. Desfiinţăm numerele negative, afurisim matematica, desfiinţăm gramatica. Până şi stilistica! Nu mi-am putut imagina că se poate absurdiza până acolo încât un exemplu clasic, adică de manual, care stă la baza definirii oximoronului, respectiv "tăcere elocventă" poate fi pus sub semnul întrebării! Ce material documentar extraordinar pentru distinsul Recheşan! Faptul în sine îmi aduce aminte de o schiţă parcă a lui Cehov, în care un cetăţean, aflat într-o sală de cinematograf? strănută în ceafa unui alt cetăţean. Ce proporţii apocaliptice ia gestul! Păcat că nu-mi amintesc să detaliez. Şi îmi este şi lene să mă duc să caut în bibliotecă! PS. Chestia cu "domnișoară tebecistă" spune extrem de multe despre gusturile intelectuale ale domniei voastre şi ale nu mai puţin distinsului Kosta! Îmi amintec exemplul pe care îl dădea Moisil când spunea cum să nu se procedeze într-o argumentaţie: de exemplu, spunea celebrul matematician, niciodată nu poţi zice cuiva "nu ai dreptate pentru că eşti tebecist" Tempi passati! Aştept cu nerăbdare şi alte comentarii inovativ-diluţionale. Vă doresc o seară frumoasă!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 21:10:53


	Dar ceea ce mă dixtrează pe mine foarte tare este muşchiu lu Rădulescu, foarte vioi cînd fu vorba să-mi radieze mie textul "Cîte mofturi pe capul lor, frate!", pen'că, cică, aş fi "pocit" numele unui băieţaş de vorbe goale, doar pt că am schimbat o literă, da' faptul că bramburicea se plimbă p-acilea cu numele lui pocit, cu tot, nu-l deranjă di loc. Probabilşăn, că poetastrul ăla dă cartier s-a sesizat şi a sărit cu lăcrămaţia pă Marele Editor, iar 'mnealui, hop-şa-şa! ca să-şi arate pectoralii, dedu cu feleştocu-n baltă.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 20:21:57
	Parcurge cronologic comentariile acestui autor
	Text anterior Text urmator


	Bre doamna Helespontică, Dacă asta ai priceput matale din fraza cu pricina, vin şi precizez: nu conţinutul termenului „algoritm” l-am contestat eu; nu specificitatea lui, nu metoda, ci NUMAI DENOMINAŢIA, care putea să fie mai limpede, căz doar matematica spre asta tinde. E ca şi cum ai năşi un chior cu apelativul de OCHILĂ, numai pentru că se uită mai dihai cu ochiul ălălalt decît restul muritorilor. Aşa, ca Băsescu, par ex. Putea să-i zică oricum algoritmului ăla – chiar şi „trivial”, cum, dealtfel, îl şi numeşte pe unul, deşi e cam în dodii şi ăsta, cum, adică, trivial?!... transferăm tot setul carateriologic uman în teritoriul ştiinţelor exacte? E ridicol! Deci, doamna, nu numai că am priceput despre ce e vorba ( pe vremuri, mestecînd şi eu la matematicile zise superioare, în Facultăţilii alea ali mele, atît cît m-a dus bibilica), dar dacă m-aş forţa niţel să-mi amintesc povestea asta cu Făt-Frumos-Algoritmicul-Aleator, cred că aş putea să şi reproduc teoria cu pricina. Chiar dacă, ţin minte, m-a enervat şi atunci numitul. Preferatele mele, în matematici, fiind teoriile cu un conţinut filozofic implicit, cum ar fi analiza Fourier, spre pildă, care, după părerea mea, ar avea legături intime, încă nepuse în evidenţă, cu teoria de ultimă oră, în explicarea universului, prin unificare tuturor forţelor, teorie numită a corzilor. (nu a coardelor!!) Revenind la oximoroane, - că tare-ţi mai plac matale! – mie, „tăcerea” aia „elocventă” nu-mi prea miroase a oxi. Pentru asta, ar fi trebui să să egziste una exprimare, gen: tăcere... glăsuitoare, sau cam aşa ceva. Ori elocvent, în dicşonăr, cică = care are darul de a expune frumos şi convingător, grăitor, expresiv, demonstrativ. Într-un singur loc este acceptată varianta: „care vorbeşte de la sine, fără a fi exprimat în cuvinte”, dar asta e ca şi cum ai spune: „tăcere... mută”, carele miroase oleacă a pleonasmă, să moară Veta Grămătica! Şi să ştii, doamna, că tot nu te împaci bine cu virgulele!... Aşa repede, repet şi iar repet – oh, a cîta oară! - că vocativul se închide între ele. Aşa cică un algoritm gramatical fefe banal!............. „Aşa este distinse.” (Helena) PS: Am murit de rîs la sintagma domnului Kosta: "domnișoară tebecistă". Asta da găselniţă!
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 20:16:09


	va reamintesc, Doamna Elena, ca puteti cere proprietarului (cu care vad ca aveti o gandire atat de similara incat ma gandesc cu spaima la ce fel de concluzii as putea trage) disparitia mea de pe site sau invalidarea comentariilor. Scrupulozitatea redactorilor sau editorilor acestei pagini este arhi-cunoscuta in acest sens, ei actionand uneori chiar fara ucaz de la imparatie. Evident, ati putea sugera, la urechea stanga a apropitarului chiar scaderea nivelului sau stergerea contului, in ce ma priveste, n-ar fi mare paguba! evident, de pierdut ar avea site-ul, vaduvit de cei pe care maestrul ii apeleaza cu "distinse", fiindu-i un fel de jena sa le zica direct "ciudatule". Chestie de delicatete!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-05 15:41:49


	Stimata doamna Elena, Daca va simtiti excedata de limbajul meu (nu stiu cum altfel sa exprim acest simulacru de idee, absolut eufemistica) va cer scuze. In vremea mult-prea-indepartatei mele copilarii, apelativul "cucoana" era, ca sa zic ashea, "de bine". Singurele incriminate erau injuraturile, mai mult sau mai putin neaose, desi, intr-o anumita acceptiune, chiar si acelea erau pornite din exces de duiosie, mai ales cele adresate nevestei. Evident, cadrul restrans al acestei discutii exclusiv amicale nu permite extensii pe tema. daca insa aveti si alte sintagme care va zgaraie derma, auzul sau delicatetea, va rog sa le exprimati si eu promit sa le trec pe o lista de interdictii si cuvinte auto-reprimate, evident, in viitor. Pana in prezent, insa, atitudinea dumneavoastra de domnisoara tebecista nu face altceva decat sa incite la limbaj excesiv, cum bine il denumiti. Daca are vreo valoare, imi exprim, deoacmdata, unele scuze. Daca nu, nu si gata, o lasam decedata. S-auzim de lucruri fine.
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-05 15:36:37


	Er. "şi ale"
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 13:43:03


	"Păi cînd vorbim de REGULI şi ORDINE DATĂ, cum să mai anexăm şi ideea de "aleatoriu", fără să picăm în cel mai ridicol caz de pleonastică... savantă!"" Aşa este distinse. Fraza de mai sus nu are nimic de-a face cu vreun fel de contestaţie. În fond, este o adeziune pură, fenomenologic vorbind, nu-i aşa? Despe oximorn ce să mai vorbim. V-a plăcut din prima dar aţi vrut aşa să vedeţi dacă "ne prindem" noi. Domnule Kosta, nu i-am luat apărarea domnului Buricea. Pur şi simplu, mai mult ca studiu de caz, am luat atitudine faţă de încercarea de a scoate în afara limbajului a unei sintagme legitime atât în planul realităţii cât şi în plan literar. Pentru că altfel ar fi putut fi alterată percepţia şi a altora care mai trec pe aici şi, în special, a tinerilor. PS. Sper să fi remarcat că în ciuda tuturor provocărilor şi, să le denumesc eufemistic, exceselor de limbaj şi de comportament ale domniei voastre şi a distinsului domn, Ioan Peia, eu am păstrat un limbaj decent.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 13:41:31


	frazeoloagă
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 13:05:16


	Şi n-am contestat nimic, doamna, dar nu citişi cu atenţiune! Am şi subliniat că e o expresie consacrată, dar, continui să cred, tîmpită! Cum, la fel de tîmpite sunt, în matematică, operaţiile cu numere negative. Păi cum dracului să aduni un nimic... negativ cu un altul?!! Ni se dă explicaţia hazlie, – logică, se zice – că e ca şi cum ai aduna o datorie cu altă datorie şi însumarea ar fi o datorie mai mare. Aduni (!!), adică, un minus din poznare cu alt minus din aceleaşi poznare şi constaţi că eşti falit. Aha! Fie. Da’ cu înmulţirea cum mai e? Că înmulţeşti o datorie (un minus) cu o altă datorie (tot minus) şi... iooote minunăţieee: minus ori minus egal plus! – obţii un ditamai activul la teşchereaţă!! Cum adică, bre, din dator, devenişi mare debitor?! Sau, ca să băncuim oleacă: iei un iepure, care nici nu e, şi cu o iepuroaică, la fel de inexistentă, îi bagi la prăsit, şi obţii taman o droaie de iepurici, care sunt, bine mersi, palpabili şi jucuşi nevoie-mare. Absurd! Da’, dar e logic, cum ai zice matale, cu omniscienţa-ţi demiurgică. Ca să nu mai vorbesc de ideea de plus şi minus infinit. Cum... două infinituri? Ori e unul, mare şi lat, ori nu e niciunul! Sau... de ce ar fi numai două infinituri şi nu un infinit de infinituri? Egal distribuite la plus şi minus. Vei spune că e o convenţie, că, în matematici, se operează cu foarte multe convenţii. Ete, na! Păi convenţie fu şi euclidianismul, secole de-a rîndul. Pînă veniră hiperbolicii şi elipticii şi constatară că nu e aşa. Mai mult, fiecare îşi poate închipui propria-i geometrie de cuhnie, pornind de la anume postulate, cine-l împiedică? Da’, aşa, ca o curiozitate: matale ce specialitate ai, de te dai fefe rotund, pe toate zonele cognitivo-scientifico-lingvistico-logico-oximoronico şi nu mai ştiu cum? Şi tot debitezi fel şi fel de iesplicaţiuni din astea, serioase, nevoie mare, că nu pot decît să stîrnească rîsul. Eu, măcar fac mişto acolo unde văd că se umflă tărîţa credinţei absolute la magnificienţii de tot soiul, printre care te afli şi matale. Da’ helenismul super-explicativ care vă caracterizează – complet lipsit de simţul umorului şi al ridicolului – manifestă, aşa, o artă teatrală în gonflabilităţi explicative, că puteţi foarte bine juca într-o piesă, precum „Preţioasele ridicole”.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 13:02:07


	Spatiul logic mi se pare un spatiu intrinsec gandirii, unul asadar aproape fictional, nematerial, caci despre natura materiala, palpabila, a gandirii, mi se pare ca inca n-am auzit pe nimeni pomenind. Desi, cine stie, metafizic vorbind... Oricum, eu as fi mai practic, mai maniheist, legand existenta de materialitate, e mai comod. in rest, algoritmul e ordonat, cert, gandit dinainte, aleatoriu este tot ce pica la zar, adica pur intamplator sau, daca vreti, generat intentionat ca atare, adica fortuit (de la zeita Fortuna, a norocului si deci, a intamplarii). nici chiar in sens larg n-as lega sintagma "spatiul logic" de existenta cotidiana, sunt mii de exemple care confirma, fara sa vrea, poate, ca existenta noastra cotidiana si logica n-au, vorba ceea, nici in clin, nici in maneca, cu logica sau macar cu bunul simt! Maestre, doamna Elena, n-o mai dati de gard, recunoasteti cinstit ca i-ati luat apararea confratelui bramburicea, motivele va privesc. ridicolul va dauneaza,kostanie, care recunoaste de fiecare data cand greseste dar o comite din ce in ce mai rar...!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-05 12:24:30


	Săr' mîinile şi poimîinile, coana Elena! Da', cu regretul de rigoare, ţin să te anunţ că matale faci parte din categoria celor care sunt ridicoli de sobri şi monumentali atunci cînd cred că ceea ce spun ei este ultimul mare adevăr universal şi au misia divină de a lămuri pe muritorii de rînd ce şi cum, cu una-alta. Altfel spus: eşti o frazeoalogă ridicolă, doamna! Nu ai observat, desigur (că nu le ai cu simţul ridicolului) dar "nivelul meu "argumentativ" se cheamă că iau în bîză – mai pe directelea spus: la mişto! – frazeologia matale bombastică, de prefesor ex cathedra. Chiar crezi că dacă nu ne dăm mari manipulatori de vorbe gonflate, nu ştim şi noi despre ce se face vorbire? Păi savanţi din ăştia, de operetă, ca matale, am păpat, la viaţa mea, cu duiumul, doamna, iar matale, săr'mîinile şi răspoimîinile, nu eşti decît o cîtime din glossolalicii cei... ăăă... "elocvenţi"! (Oximorono-m-aş şi n-am cui!) Aşa că las-o mai moale cu savantlîcurile, doamna, căci nu se cade să îngroşi numărul caragialismelor dintotdeauna, că sunt destui prin românica.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 12:21:54


	Reiterez: a fost contestată legitimitatea expresiei "algoritm aleator" şi oximoronului "algoritm aleator" Întrebare: acum mai este ori nu? Dacă da, argumentaţi. Dacă nu problema este închisă. Arborescent, colateral ori fără nicio legătură cu subiectul pot fi aduse în discuţie oricâte teme doreşte fiecare. Nerelevante însă pentru subiectul în sine. Vă dores o zi frumoasă!
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 11:52:44


	Am validat comentariul de mai jos pentru a putea observa şi alţii "nivelul" argumentativ al distinsului I. Peia! Domnul care afirma "Algoritm... aleator??? Ştiu că sintagma e consacrată, dar asta nu o împiedică să fie tîmpită. Dau definiţa algoritmului, din DEX: „Ansamblu de REGULI şi de OPERATORI pentru efectuarea unui sistem de operaţii într-o ordine dată... etc.” Păi cînd vorbim de REGULI şi ORDINE DATĂ, cum să mai anexăm şi ideea de "aleatoriu", fără să picăm în cel mai ridicol caz de pleonastică... savantă!" Domnul care, acum, nu înţelege că, latu sensu, "spaţiul logic" reprezintă spaţiul existenţial!
	Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-05 11:45:47


	in plan lingvistic si nu numai, "algoritm aleatoriu" suna ca dracu, iar bramburicea numai de ironie fina nu poate fi suspectat! asta, fiindca veni vorba!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-05 11:37:46


	Doamana Elena! Constat cu satisfactie cat talent politic a lasat Dumnezeu unei doamne, poate CHIAR FARA SA FI FOST NEVOIE! Am o nedumerire: v-ati incercat elocventa in politica? O pasare imi sopteste ca ati avea un succes nebun, mai ales daca, pe langa stiinta intoarcerii adevarului in jumatate de adevar si a negrului in alb, la care vaz ca excelati, v-o fi dat doamne-doamne si gambe pe masura! Las a mai pomeni de alte accesorii, ca nu e subiectul discutiei! subiectul discutiei este cat de mestera sunteti in cosmetizarea realitatii. Parca aud un guvernant sau un presedinte (se stiu ei care) explicandu-mi cum moare el de grija mea si de aceea mi-a scazut salariul, ca s-o duc si eu mai bine. In rest, sa stiti, ca dama ati putea fi pasabila, iar ca politician...nu gasesc superlative! pe bune va zic, nu e la misto! acuma, sa nu intelegeti cumva ca v-as admira, ca nu e cazul. S-auzim de chestii fine!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-05 11:35:52


	„Observ că, în sfârşit, lumea s-a lămurit. Prin urmare, dacă mai există cineva care neagă legitimitatea, în spaţiul logic, a expresiei "algoritm aleator" să o spună. (doamna Helena Hermafrodita) Să vedem, dară, în ce constă „lămurirea” noastră, după ce ni s-a expus geniala explicaţiune de mai jos: „În planul logic putem avea algoritmi de generare sunete, As1-n, algoritmi de generare imagini, Ai1-n, algoritmi de combinare,Ac1-n, etc. Aceştia pot fi activaţi potrivit unei funcţii aleatorii ori, mai riguros spus, de variabilă aleatoare. De exemplu As1; Ai3; Ai5; Ac3;Ac7; etc. etc. Adică prin activarea aleatorie a diverşilor algoritmi se pot obţine, evident, efecte aleatorii.” (Tot Helena) Deci, din prima aserţiune se opservă că disciplina care se ocupă cu studierea sunetelor, imaginilor, combinărilor şi altor minunăţii este... LOGICA, neică!! Şi ca să ne fie, dracului, clar, ni se şi exemplifică. Iote cum: Deci, care va’ zică: As1 este algoritm...ăăă...logic... dă sunte; Ai1 – ...logic....dă imagine; Ac1 – ... tot logic, da’ dă combinare şi...şi...şiiii... etc1 – de etîcîuri! Care algoritmi sunt puşi în stare de virilitatea apppsolută de către foncţia – foncţie, coana Joiţica – Coana Joiţica, care... variază, pardon! aleatoriu la avansurile etimologico-savante ale Helenei. Care Helenă are următoarele şi anume avataruri secundare: As1, Ai3, Ai5, Ac7, etc1...n, unde n este o variabilă aleatorie dă combinări dă imagini zgomotoase algo/ritmate logic, pîn care să opţin efecte tooot aleatorii, măi, măi! Clar, nu? Cît priveşte ironia lucido-aleatorie aruncată de preanumitul Buricea, apăi dacă luăm în calcul cantitatea de etilic pe cm cub de gîtlej, numai despre luciditate nu putem vorbi în atare situaţiune. Că aşa zice Buffon despre bufoni: „"l’homme est le style". Iată de ce ne-am străduit avan să „decelăm” procedeul infailibil al respectabilei doamne Helena, //tranzitivând, după o "rigoare întâmplătoare"//, atît de lipsiţi de „natură perceptivă” fiindu noi, încît am citit cu gura căscată aleatoriu toate savantlîcutrile algoritmice ale distinsei.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 10:35:47


	Observ că, în sfârşit, lumea s-a lămurit. Prin urmare, dacă mai există cineva care neagă legitimitatea, în spaţiul logic, a expresiei "algoritm aleator" să o spună. Iată şi o trimitere: http://thor.info.uaic.ro/~dlucanu/cursuri/tpaa/resurse/rand-alg.pdf Cu privire la percepţia în plan literar a sintagmei "algoritm aleator" reiau precizarea pe care am făcut-o iniţial: "percepţia literară a sintagmei "algoritm aleator" care ne duce cu gândul la mult citata "tăcere elocventă"! Sigur algoritmul presupune rigoare, secvenţe precise, proceduri, validare, operatori, etc. În timp ce "aleatoriu" înseamnă întâmplător, incert, nesigur, lax în raport cu setul de reguli algoritmice. Conştient ori nu, distinsul nostru coleg, M. Buricea a comis un "oximoron"" Aparenta incompatibilitate dintre componenta "riguros" [1] pe care o are algoritmul şi componenta "întâmplător"[1] pe care o are cuvântul "aleator" generează procedeul stilistic menţionat, respectiv, "oximoronul". [2] Într-un fel de "Ad usum Delphini" şi invocând fraza de la care s-a plecat "Vreau să-i văd pe te toţi europenii (sic!) care văd. în acest amalgam de cuvinte, aruncate după un algoritm aleator, valoarea literară!" sintagma "cuvinte aruncate după un algoritm aleator" reprezintă o ironie, îmi place să cred lucidă, aşadar asumată conştient, de către domnul Buricea. Această ironie, stilistic, este indusă de oximoronul realizat astfel. Însă cum mai spuneam acum câteva zile, citându-l pe Buffon, "l’homme est le style". Iar percepţia stilului poate fi supusă arbitrariului critic ori, de ce nu, opţiunii personale. Însă a nu decela acest procedeu aici aruncarea cuvintelor după un "algoritm aleator" adică, tranzitivând, după o "rigoare întâmplătoare" mi se pare cel puţin o lipsă de natură perceptivă [3] PS. În rest, trimiterile la pseudonime, matematică, feţe, sarmale, cucoană, etc. acestea sunt “argumente” din categoria paiului de care înecatul, în disperare, se agaţă. Un fel de scame pe discurs. Aşa că no coment. Note: [1] se subînţelege că sunt incluse şi adiacentele [2] Oximoron: e o fgura de stil care consta in asocierea ingenioasa si surprinzatoare, in aceeasi sintagma a doua cuvinte care exprima notiuni contradictorii [3] Cineva mi-ar putea spune: bine, bine, dacă aţi demonstrat legitimitatea expresiei “algoritm aleator” înseamnă că acele cuvinte care formează expresia nu sunt contradictorii. Adică nu pot forma un oximoron. În plan logico matematic nu. Însă, cum am exemplificat, în plan stilistic, da.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-05 09:55:13


	Nu ma pot adresa unei presupuse doamne (ma refer la gen, nu la comportament!)decat protocolar: deficiente de informare ai dumneata, cucoana, nu eu si in plus nici nu stii de gluma! Rusnacul latunski face misto ezac de limba engleza, scriind asa cum se pronunta sau, ma rog, cu oarecare aproximatie! el stie precis cum se scrie. Si pe subiectul celalalt, cu algoritmul, e deja clar, nu mai insist! Remarc o oarecare bulversare, poate de la sarmale ne-ecologice, doamnele suporta mai greu, mai ales daca porcul n-a fost asomat corespunzator, e posibil sa se fi stresat carnea.
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-05 09:24:07


	1. Întrucît unul din avatarurile corbuliene ne califică drept "suficienţi", mai pe şleau spus: proşti, o rugăm pe distinsa avatar lingvistă/matematiciană să ne explice, mai pe înţelesul nostru, ce este acela un „algoritm trivial” şi pe ce se bazează aşa-zisa paradigmă a probelor aleatorii, care spune că o probă aleatorie dintr-o populaţie este adesea reprezentativă pentru întreaga populaţie. Asta pentru că noi avem tendinţa, probabil eronată, de a crede că o probă aleatorie din avatarurile corbuliene este asemeni Europeei: adică un individ cu mai multe feţe, care face, adică, feţe-feţe! 2. A admite că formularea „algoritm aleatoriu” are, literar vorbind, faţă de oximoron, este ca şi cum ai spune că sintagma „Corbu-Cristescu-Ştefan-Popescu vs. literatură” este un oximoron, adică avatarurile în cauză nu au nici în clin, nici în mînecă, pardon! cu literatura, dar, mai ales, cu poezia. Care chiar aşa şi este, dar nu din pricină de oximoron, ci în mod natural, explicabil matematic prin teoria algoritmului trivial, algoritm care verifica, pentru orice a {l,..., p -1}, dacă a este factor „a” lui „n” are complexitatea exponenţială în n = log2p (nu ştiu dacă se reproduce exact, pe sait, formularea în cauză, dar complexitatea exponenţială a avatarului Elena Ştefan ne-a lăsat, exponenţial, cu gura căscată).
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-05 00:10:54


	Suficienţa, într-o discuţie serioasă nu poate fi un argument. Am spus clar şi precis ce este un algoritm, ce este cu „aleatoriu” şi cum sintagma “algoritm aleatoriu” este, în plan logic, o realitate îar în plan literar, un oximoron. În sens larg un algoritmul este o procedură. Am demonstrat printr-un exemplu accesibil, speram eu, legitimitatea utilizării expresiei „algoritm aleatoriu”. Dacă unii tot mai au nelămuriri îi rog, fie să contraargumenteze, fie să spună unde au dificultăţi de înţelegere. Admit dreptul oricui la opţiune. Adică să-i placă ori nu. Însă nu poate fi respinsă o realitate legitimă aşa, că vrea X ori Y! Pentru domnul Kosta. Până să vă daţi cu părerea despre posibila „confuzie” pe care aş face-o explicaţi vă rog la ce s-a referit autorul, distinsul coleg latunski, când a invocat „M end S” coroboraţi cu titlul şi cu gumele şi apoi vedeţi dacă am dreptate când îi spun că a greşit scriind „end” când de fapt trebuia să scrie „and” ori „&” ori +. Parcă vi s-a mai spus distinse domn, pe acest site, să evitaţi zonele în care aveţi deficienţe informaţionale. Îl puteţi contacta chiar pe autor întru luminare.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-04 21:56:44


	"Poate obţii alcool pur, 100%, să-ţi îmbălsămezi creierul, să-l achiziţioneze ăia de la Minovici şi să-l aşeze alături de scula lui Terente, pentru a ilustra două artefacte strălucite de erecţie mentaloidă." (generalul Ioan Peia adresandu-se vecinului meu Mihail Buricea) Domnul general Una este sa va legati de domnul Mihail Buricea care poate sa se apere si alta este sa va legati de cel mai mare si important monument biologic creat de Poporul Roman. Faptul ca aceasta inegalabila creatie este lipsita de apararea fostului ei manauitor nu va da dreptul sa o atacati. Putin respect pentru valorile neamului nu v-ar strica.
	Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-04 18:18:02


	"Algoritmul aleator" m-a dus cu gandul la o poezie scrisa de mine in care mentionam de "haosul in care nimic nu e intamplator". Poate au mai zis-o si altii, dar din punct de vedere poetic eu asa mi-l explic.
	Postat de catre Carmen Zaniciuc la data de 2012-01-04 15:38:05


	Algoritmul prin insasi definitia sa e un drum stabilit, deja programat, care stabileste toate variantele prin care poate circula o procedura, pentru obtinerea unui rezultat. Un ALGORITM POATE SA CONTINA VARIABILE GENERATE CU UN PROCES DE TIP 'RANDOM' CARE POATE OBTINE VALORI ALEATORII. in anumite conditii. Nu extind aceasta discutie. Dar expresia "algoritm aleatoriu", vorba unui ante-vorbitor cunoscut sub numele de Fara Gat, "suna ca dracu!". Poate ca va amintiti!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-04 14:42:32


	Stiti ce? daca asta aduce mai multa pace in sufletul coanei Ioropeea, hai sa negociem si sa zicem ca e bine si asa! Pana la urma, am cunoscut un prof de gramatica romaneasca veche care avea o expresie si mai impaciuitorista: pana la 50, spunem si "sunt" si "este", ca doar nu e multe! Peste 50 insa, ziceti "sunt", ca e destule! Mirat as fi sa auz ce crede dom profesor universitar corbu despre astea. Da' nu ma mir prea tare, stiti dvs. de ce!
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-04 14:38:47


	In plan semantic, adica in planul coerentei exprimarii, algoritm e una si "aleator" e "la intamplare, adica "la zaruri" (alea, lat. cf. alea jacta est! - zarurile au fost aruncate)adica asa cum o pica. N-are a face coada vacii cu sacaua primariei! Evident, in programarea calculatoarelor exista diverse metode de generare de variabile aleatorii, care pot crea o evolutie imprevizibila a altor variabile pe care acelea le influenteaza dar asta nu inseamna ca algoritmul in sine e aleator ci contine variabile de acest tip. E adevarat, corb la ...profesor universitar nu scoate ochii, dar cand e vorba de limbisti, lasati-i pe ei sa se ocupe de semantica si de balariile adiacente! Cat despre dom' bramburicea, dumnealui e paralel cu semantica si nu-i poti cere mare lucru, doamna elena stefan face o confuzie din eroare, ca si in cazul sintagmei M end S unde e valabila alta expresie, de crunta celebritate: "monsiu crie, monsiu zicim...", daca va amintiti. DACA NU, LASATI-O DECEDATA.
	Postat de catre sters sters la data de 2012-01-04 14:32:33


	Distinse latunski, aveţi o eroare de grafie în ultimul vers: "M and S" nu "end" care, ca să înţelegeţi mai bine, în limba care vă este atât de apropiată, înseamnă конец! Evident că este legitimă atât în spaţiul logicii cât şi în planul pecepţiei literare sintagma "algoritm aleator" În planul logic putem avea algoritmi de generare sunete, As1-n, algoritmi de generare imagini, Ai1-n, algoritmi de combinare,Ac1-n, etc. Aceştia pot fi activaţi potrivit unei funcţii aleatorii ori, mai riguros spus, de variabilă aleatoare. De exemplu As1; Ai3; Ai5; Ac3;Ac7; etc. etc. Adică prin activarea aleatorie a diverşilor algoritmi se pot obţine, evident, efecte aleatorii. Însă mai imporatntă mi se pare percepţia literară a sintagmei "algoritm aleator" care ne duce cu gândul la mult citata "tăcere elocventă"! Sigur algoritmul presupune rigoare, secvenţe precise, proceduri, validare, operatori, etc. În timp ce "aleatoriu" înseamnă întâmplător, incert, nesigur, lax în raport cu setul de reguli algoritmice. Conştient ori nu, distinsul nostru coleg, M. Buricea a comis un "oximoron" Probabil fiindcă versurile au un mimesis al unor diverşi "algoritmi cratori" de la "algoritmul manelei" până la "algoritmul circulaţiei pe drumurile publice". Însă prezenţa lor în text este, cum se poate observa, aleatorie.
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-04 12:44:29


	E clar. Acum eşti pe drojdie, bramburel. Tele/empatizezi cu ălălalt beţiv notoriu, devreme ce-l evoci. Bramb, am făcut şi eu matematici superioare, dar asta nu mă împiedică să înghit totul pe nemestecate. Formula aia tot tîmpită rămîne, oricine ar fi folosit-o. Tu spui de marele şi tarele, eu îţi zic de "prinţul matematicii", care nu cred că ştii cine e. Mai bine uită-te încă o dată în fundul sticlei şi extrage-i rărdăcina cubică. Poate obţii alcool pur, 100%, să-ţi îmbălsămezi creierul, să-l achiziţioneze ăia de la Minovici şi să-l aşeze alături de scula lui Terente, pentru a ilustra două artefacte strălucite de erecţie mentaloidă.
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-04 01:13:02


	Piei, Pieia, rămane cum ai stabilit în seara aceea cu EV... Din păcate eşti departe de teoria algoritmilor... Dacă te-a dus vreodată capul să înţelegi matematica îţi recomand cele 5 vol ale marelui Knuth... Există acolo si algoritmi pe spaţii aleatoare...şi chiar algoritmi care se lansează şi execută operaţii aleatoare... Prea te dai că le ştii pe toate, Pieia! rămane cum ai stabilit în seara aceea cu EV...
	Postat de catre Mihail Buricea la data de 2012-01-04 00:07:43


	Algoritm... aleator??? Ştiu că sintagma e consacrată, dar asta nu o împiedică să fie tîmpită. Dau definiţa algoritmului, din DEX: „Ansamblu de REGULI şi de OPERATORI pentru efectuarea unui sistem de operaţii într-o ordine dată... etc.” Păi cînd vorbim de REGULI şi ORDINE DATĂ, cum să mai anexăm şi ideea de "aleatoriu", fără să picăm în cel mai ridicol caz de pleonastică... savantă! Bramburiceo, Nu te mai forţa, că nu ai cum pricepe. Mai bine uită-te în fundul sticlei, poate găseşti acolo interpretarea corectă a ceea ce ţi se pare de neînţeles!
	Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-03 22:20:15


	Este o satiră a manelismului poetic. Şi una all seasons. (a se vedea ultimul vers)
	Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-03 14:16:42


	Vreau să-i văd pe te toţi europenii care descoperă, în acest amalgam de cuvinte, aruncate după un algoritm aleator, valoarea literară!
	Postat de catre Mihail Buricea la data de 2012-01-03 13:43:30


	Vreau să-i văd pe te toţi europenii care văd. în acest amalgam de cuvinte, aruncate după un algoritm aleator, valoarea literară!
	Postat de catre Mihail Buricea la data de 2012-01-03 13:41:58


	Pseudonim

	Parola



	Nu am cont! Am uitat parola!


	Texte: 23972
	Comentarii: 120095
	Useri: 1426

	ADMINISTRARE