|
|
|
|
|
|
|
|
|
și cât m-a iubit. fără speranță |
|
|
Text
postat de
Gabi Resu |
|
|
o iarnă ezitantă ca doamnele sfioase
care privesc la viață de pe geam
își trage unghiile ascuțite prin dantelăria brumată
a sufletelor fără acoperiș
învață-te, mi-a strigat ieri, să-ți faci adăpost
și doar prin lucarne și hornuri sufletul să ți-l strecori
dar căniții și cei plini de păianjeni
când se deschide cerul, văd nori
iar eu știu: privind în sine, în sus
și-n cei asemenea lui
se-ncălzește sufletul de văzduh
al celui bolnav de-ntrebări și neliniște
îngheț-am, dar sângele-mi viu
a sărutat iarna pe gură
până ne-am amestecat urlet, cântec, sare și ger
zăpada, vin și arsură
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|