PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Homosexualitatea – este sau nu este antibiblică? Text postat de Marian Tudorel Lazar În timp ce oamenii unesc oameni prin hartii şi diverse ritualuri, Dumnezeu are o altă modalitate de a uni două fiinţe: sfânta legătură a dragostei. O legătură care rămane în pofida hârtiilor, ritualurilor, interdicţiilor şi împotrivirilor omeneşti. Această sfântă legătură dumnezeiască a dus, de-a lungul timpului, în momentele când a intrat in conflict cu legile omeneşti (scrise sau nescrise), la nemuritoarele poveşti de dragoste gen „Romeo şi Julieta”, „Frumoasa şi Bestia” şi multe, multe altele. Acestea însă sunt doar cele mediatizate, mediatizate pentru că, până la urma, omenirea a reuşit să le accepte frumuseţea şi legitimitatea. Fiţi convinşi însă că au rămas destule poveşti de dragoste proscrise încă de spiritul omenesc aflat, de bunăseamă, abia în faza negării adolescentine. Eram însă la homosexualitate şi am să încep cu iubirea dintre un bărbat şi alt bărbat, pentru că îmi pare că tot homosexualitate se numeşte şi iubirea dintre două femei, dar este tratată diferit în Biblie. Mai bine zis nu este tratată direct şi, nefiind tratată direct, nu văd de ce ar fi antibiblică şi interzisă. Poate doar în comparaţie cu iubirea fizică dintre doi bărbaţi. Dar este ea antibiblică? Este ea ilegală din punct de vedere religios? Păi, atâta vreme cât este explicit condamnată de legile lui Moise, clar că este interzisă şi nelegală biblic, va zice orişicare dintre cei care au cât de cât o cultură religioasă. Dar la fel de explicit condamnată este şi uciderea şi, totuşi, imediat după ce le dă această lege evreilor, Dumnezeu îi trimite la război cu îndemnuri clare de a ucide femei şi copii. Interzis este şi sacrificiul uman şi, cu toate acestea, cel închinat în slujba Domnului nu mai poate fi răscumpărat, ci exista poruncă explicită de a fi ucis (Leviticul 27.29). Aceasta înseamnă că nu este de ajuns să existe o poruncă explicită în Biblie ca să tragem concluzia că este valabilă pentru orice situaţie, în orice timp şi în orice loc. Dealminteri, cine citeşte Geneza şi întreaga Biblie nu poate să nu remarce faptul că, de-a lungul timpului, Dumnezeu a schimbat de mai multe ori legile privitoare la mâncărurile ce pot fi consumate şi cele interzise. Asta înseamnă că, dacă El însuşi nu a indicat o lege ca fiind valabilă „în vecii vecilor” poate oricând interveni o schimbare în modul de aplicare al acelei legi, chiar dacă este o lege dumnezeiască. „Totuşi, Evanghelia este indicată de Biblie ca fiind veşnică”, îmi va da replica vreunul dintre voi, ceva mai avansat în studii religioase. Şi eu sunt de acord cu el, cu observaţia că se referă la întreaga Evanghelie, în întregul ei, nu doar la o singură bucăţică. Ce este însă Evanghelia? Este o lege? Da, este o lege, dar nu o simplă lege ci una fundamentală: o Constituţie. Ca orice constituţie are câteva principii de bază. De fapt constituţiile omeneşti au câteva principii de bază, Evanghelia lui Dumnezeu are un singur principiu care le surclasează pe toate şi în funcţie de care trebuie judecate toate: dragostea. Ce este dragostea? Dragostea este cea care poate totul şi iartă totul. Se iartă chiar şi pe sine însăşi când încalcă una din legile lui Dumnezeu şi iartă şi pe ceilalţi care le încalcă. De fapt este chiar obligată să îşi supună sieşi orice altă lege, umană sau dumnezeiască. Orice este făcut din dragoste este deasupra oricărei legi şi nu poate fi judecat de nimeni, nici măcar de Dumnezeu, pentru că dragostea este Dumnezeu şi Dumnezeu nu se judecă pe sine însuşi. Deci, dacă doi oameni, doi bărbaţi, fac sex din dragoste, atunci legătura lor este sfântă, vine de la Dumnezeu şi nimeni nu are dreptul să îi judece. Să fie însă dragoste, ceea ce există între ei, sau doar o simplă chimie? Păi asta este dragostea, scumpilor, o chimie. Dacă există această chimie, atunci există dragoste. Şi dacă Dumnezeu permite această chimie între doi bărbaţi, atunci ori s-a ţicnit, dar sunt curios să-l văd şi eu pe ţicnitul care îndrăzneşte să spună că Dumnezeu s-a ţicnit (!), ori s-a decis să-şi schimbe puţin legile, din motive pe care doar El le ştie; El şi orice alt om dotat cu spirit de cunoaştere şi dorinţa de a-l folosi. Ar putea cineva să afirme că, totuşi, această chimie apărută între două fiinţe de acelaşi sex este doar un accident, o aberaţie şi că, în lumea creată de Dumnezeu, exista un pic de haos. Dar cine afirmă aşa ceva deja nu mai este un credincios, ci un ateu. Şi atunci nu mai punem problema din punct de vedere religios ci strict ştiinţific, potrivit legilor naturii. Iar legile naturii spun că homosexualitatea este ceva pur natural, practicat de mai toate speciile de animale, caz în care de ce ar fi interzisă animalului suprem?! Oricum, eram la homosexualitatea religioasă, deci să rămânem tot în domeniul ei. Deci, dacă legile firii, create de Dumnezeu, permit chimia dragostei între doi bărbaţi, atunci de ce nu ar permite-o şi legile scrise ale lui Dumnezeu? Bine, bine, dar această chimie exista şi în momentul când Moise a dat legea evreilor. Ce ar fi schimbat acum? Păi şi porcii erau la fel de necuraţi în momentul când Dumnezeu i-a dat voie lui Petru şi, prin el, întregii creştinătăţi, să consume carne de porc, şi cu toate acestea Dumnezeu a ridicat interdicţia. Ce s-a schimbat deci atunci? Nimic sau aparent nimic. Sigur însă că ceva s-a schimbat, pentru că s-a ridicat interdicţia la orice fel de mancare, nu numai la cea de porc. Şi Dumnezeu Însuşi a spus ce s-a schimbat: a sfinţit El totul. Cum a sfinţit? Există o singură metodă de sfinţire în Biblie: închinarea în slujba lui Dumnezeu sau închinarea lui Dumnezeu. Orice mâncare închinată lui Dumnezeu, orice obiect şi orice fiinţă închinate lui devin nu sfinte, ci prea sfinte! Când au fost însă închinaţi porcii lui Dumnezeu şi de către cine?! Niciodată nu au fost închinaţi porcii lui Dumnezeu pentru că doar evreii puteau face aceasta şi ei aveau interdiţie la astfel de mancăruri şi astfel de sacrificii. Cum au putut fi ei atunci sfinţiţi? Voi răspunde printr-o întrebare luată tot din Biblie: cine este mai mare, jertfa, sau templul care sfinţeşte jertfa? Şi voi lua răspunsul tot din Biblie: templul care sfinţeşte jertfa este mai mare şi mai sfânt decât orice jertfă. Ori, dacă Templul lui Solomon nu a sfinţit jertfa animalelor necurate pe vremea lui Petru, care templu le-a sfinţit totuşi de, Dumnezeu, nu numai că i-a dat voie lui Petru să le consume, ba chiar l-a silit să nu le mai refuze consumul? Păi, ce templu al lui Dumnezeu mai există pe lumea aceasta în afară de templul lui Solomon? Templul trupului nostru. Pe acesta l-a sfinţit Dumnezeu - Isus Hristos prin jertfa de pe cruce, şi nu a sfinţit doar trupul lui Petru, ci orice alt trup care a primit şi va primi vreodată în inima lui pe Hristos. Cine îl mănâncă pe Hristos devine sfânt şi sfinţeşte tot ce atinge, tot ce vine în contact cu el. Ce este însă Hristos? Este o bucată de carne? O bucată de pâine? O înghiţitură de vin? Nimic din toate acestea! Isus este ceea ce s-a definit el însuşi de a fi: Calea, Adevărul şi Viaţa, oricare dintre acestea luate separat, pentru că oricare acest concept luat separat le va conţine şi pe celelalte două. Iar când om, un bărbat, simte atracţie fizică faţă de alt bărbat, o atracţie atât de puternică încât simte că este împins ireversibil către o relaţie altminteri repulsivă şi acel om acceptă Adevărul că aceasta este Viaţa, aceasta este chimia ei şi aceasta este Calea lui, acel om l-a acceptat pe Hristos în el şi astfel acea relaţie devine sfântă şi sfinţitoare. Dealtminteri, de ce credeţi că Biserica Catolică, biserică a sfinţilor (căci toţi preoţii se închină pe sine lui Dumnezeu în momentul hirotonirii şi chiar mai înainte, devenind sfinţi prin această închinare), este plină de homosexuali şi totuşi biserica nu face mai nimic în sensul acesta? Pentru că ei cunosc acest adevăr dar nu-l pot spune pe faţă şi sunt conştienţi că nu-l pot spune pe faţă. Pentru că unele lucruri trebuie să rămână ascunse de ochii lumii, chiar dacă sunt cunoscute, acceptate şi folosite de toată lumea. Pentru că ce loc ar mai fi lumea dacă, de dragul sincerităţii, am face toaletele şi budoarele cu pereţi de sticlă? Cu toate acestea, nimeni nu neagă rolul sănătos şi purificator al micţiunii şi defecaţiei. Aceste acţiuni sunt sfinte pentru că ne curăţesc şi ne purifică trupul şi vor rămâne ascunse, iar produsul lor îl vom îngropa mereu în pământ şi nu-l vom pune pe piedestal, să-l vadă toată lumea. De ce ar fi ales totuşi Dumnezeu tocmai acest moment să dea liber homosexualităţii? Păi, nu a ales acest moment ci momentul a fost acum două mii de ani! Da, o poate verifica orişicine: începând cu Noul Testament nu mai apar porunci privitoare la ucidere. Cel considerat păcătos poate fi cel mult exclus din sânul Bisericii, nicidecum ucis. Aceasta nu este o dovadă suficientă că Dumnezeu a acceptat homosexualitatea?! Da, nu mai poate fi ucis, dar încă este considerat un păcat, mi se va replica. Da, un păcat? Conform cărei legi? Păi, cea veche ce interzice ca „un bărbat să se culce cu un bărbat ca şi cu o femeie”. Aşa este, doar că, eu vreau să fiu mai catolic decât papa. Şi culmea frumuseţii este ca, dacă eu vreau să fiu mai catolic decât papa şi să aplic la sânge această lege, nu pot să o aplic! De ce? Pentru că astăzi ştiinţa a evoluat şi nu mai pot numi bărbat o persoană doar pentru că are testicule şi păr pe faţă! De fapt nu ar trebui să exclam acest lucru pentru că orice om mai bine informat ar trebui să ştie că sexul nu ţine doar de organele sexuale, ci ţine şi de hormoni, care pot fi preponderent feminini la o persoană trecută în buletin drept bărbat, şi mai există şi o identitate psihică feminină ce poate fi în totală contradicţie cu trupul exterior şi hormonii. Şi atunci, vă întreb eu, unde scrie că un bărbat nu se poate culca cu o femeie care are doar înfăţişare exterioară de bărbat dar în interior este, ca să fac o glumă, „de trei ori femeie” adică hormonal, psihic şi spiritual (cu privire la diferenţa dintre psihic şi spirit poate cu alta ocazie). Deci, înainte de a clasa drept prohibită dpdv religios relaţia dintre doi aşa-zişi bărbaţi, ar trebui să-i supunem pe cei doi unei expertize endocrine şi psihiatrice, unei evaluări psihologice şi, ca să fie tacâmul complet, ar trebui să chemăm un preot budist să ne spună dacă spiritul vreunuia dintre ei nu este cumva cel al unei femei. Şi închei aşa, în coadă de peşte, pentru că îmi place să închei în coadă de peşte şi să se întrebe lumea: când oare a acceptat şi va accepta creştinismul credinţele budiste despre reîncarnare, ca să acceptam acum, ca argument, într-o exegeză biblică, principiul reîncarnării. Păi... asta-i altă poveste, la fel de frumoasă ca cea de mai sus. Să fiţi iubiţi! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Stimate domn Latunski, Adam a fost făcut în prima zi a Creaţiei, când suprafaţa Pământului nici nu se răcise încă. Unde trăia Adam? În interiorul Pământului, în Rai, cu Dumnezeu. Cine spune aceasta? Geneza o spune, pentru cel ce citeşte cu atenţie . Unde este Raiul lui Dumnezeu acum? Unde era şi atunci, doar că nu mai poate pătrunde oricine şi în nici un caz omul obişnuit, cu mijloacele actuale. Când s-o inventa nava capabilă să treacă prin lava vulcanilor, o ajunge şi omul înapoi în rai. Vorbeam însă de adam-ul primordial care era o fiinţă androgină. Aceşti "adami" erau "bărbat şi femeie", adică se cuplau între ei şi erau fie bărbat, fie femeie, după cum doreau. Dumnezeu a observat însă că latura masculină a acestor androgini era mult mai puternică decât cea feminină, aşa încât nu puteau îndeplini toate rolurile pe care le presupunea sarcina ce urma ca omul să o aibă de îndeplinit pe Pământ. Aşa că Dumnezeu a decis să despartă populaţia de androgini în două sexe, creând femeia dintr-o latură de ADN a lui Adam androginul. Dealtfel, conform definiţiei Bibliei, Eva înseamnă de fapt "luată din bărbat". Ori singura modalitatea de "a lua femeia" din orice bărbat este să îi desparţi lanţul de ADN în două şi să uneşti două laturi ce conţin cromozomul X. Şi obţii astfel replica fidelă, femeiască, a oricărui bărbat. Astfel, în a şasea zi, când Dumnezeu a făcut omul ce trebuia să populeze Pământul, răcit acum şi populat cu plante şi animale, nu l-a mai făcut androgin, ci l-a făcut aşa cum îl ştim, despărţit în două sexe separate. A păstrat însă şi omul androgin, înmpreună cu femeia pe care i-o făcuse, în Rai, împreună cu El, până în ziua când urma să-l alunge în exteriorul Pământului şi să umple intrările în Rai cu lava vulcanilor. Prin Adam şi urmaşii lui s-au perpetuat până la noi aceste fiinţe ciudate ce le întâlnim din când în când, ce nu pot fi catalogate nici femei, dar nici bărbaţi pentru sunt de fapt şi femei dar şi bărbaţi, având ambele organe sexuale. La prima vedere pare deci că Adam s-a perpetuat numai în aceste exemplare izolate. În fapt, la nivel mental, Adam există în fiecare bărbat şi chiar în fiecare femeie. Chiar şi în domnia voastră, stimate domn! De la acest Adam, care continuă să trăiască în mentalul nostru, fiecare dintre noi a moştenit homosexualitatea, fie că o recunoaşte, fie că nu. De ce a interzis-o Dumnezeu până la Isus? În primul rând, nu a interzis-o de tot, ci a interzis-o ca fenomen de masă. Pe alocuri însă, ea a existat şi a continuat să existe, mereu, până în zilele noastre. A fost unul dintre primele daruri date omului de către Dumnezeu, dar pe care Dumnezeu l-a luat înapoi, pentru o vreme, până când omul va fi destul de matur încăt să ştie ce să facă cu el. Dar acest lucru nu poate fi văzut decât de cei în care vechiul Adam s-a trezit deja şi nu mai doarme "somnul cel adânc". Cum nu mă aştept să găsesc prea mulţi în care "cel adormit" s-a trezit deja, nu mă mir deci de lipsa de reacţie. Să fiţi iubit!   Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-11-24 19:35:27               Tudorel 216, aşteptai şi comentarii la acest text? Resemnează-te cu absenţa lor: - aici nu mai prea are cine să comenteze; - cei mai mulţi oameni ocolesc sau ignoră subiectele spinoase din Biblie, se mulţumesc cu manualele de „istorie sfîntă”, elaborate special pentru ei; - dacă printre noi ar fi un teolog, ţi-ar demola eşafodajul vorbind despre păcat, în general, evitînd amănuntele deranjante, concrete, „trăgînd spuza pe turta” pildelor moralizatoare. Totul ambalat într-un limbaj de peleţi; - dacă ar comenta un homosexual, ţi-ar prezenta citate şi pasaje biblice care să-i justifice orientarea sexuală. Şi „care estem”, slavă Scriiturii! Observ o periere mai atentă a limbajului şi o structurare relativă a ideilor. Şi sînt convins că logica ta poate mai mult. Că e (sau nu e) locul acestui eseu (da, eseu!) aici, nu pot să mă pronunţ. Sînt subiectiv şi în privinţa fenomenului. Ca om normal(?), nu pot îngurgita conceptul de homosexualitate, dar fac eforturi democratice şi moderne de a-l accepta ca realitate, de a-l tolera (cît nu-i prin preajmă) şi – cel mai sigur – de a-l ignora (vezi mai sus!). Închei cu un titlu din „Sf.” Augustin, „Cur Deus Homo?” ; şi îl traduc, pentru a nu fi acuzat de păcatul nonecoliterar: „De ce Dumnezeu Om?”. Curată cură cu curara, curajoasă, curgătoare. Amin.   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-11-23 10:14:18	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE