PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Când noaptea întârzie-n amurg Text postat de voicu marin Atunci când noaptea întârzie-n amurg, Stropi de întuneric cad de prin perdele, Se fugăresc, se-ntorc şi apoi se scurg, În apele singurătăţii mele. Se rotesc în aer într-un gest final, Sărind peste abisul de tăcere, Se prind apoi pe un fir de vânt banal, Ca scoicile dormind în coliere. Dar mai cade câte una când şi când, Şi-mi sparge apa de singurătate, Par constelaţii răpuse rând pe rând, Din alte lumi atât de-ndepărtate. Târzie, când noaptea va veni din nou, Cu trena ei în violet scăldată, Va mai găsi o ruină de ecou, Din paşii lumilor de altă dată. Marin Voicu Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   gasesc multe imagini frumoase in poeziile tale, si gingase, numai bine :) , glumind desigur in ultima mea remarca, cu toate ca s-ar putea carcoti inspre ceva, little, ca "pe un", inspre "pe-un", si cam atat. inspiratie sa ai! si ca sa exprim o alta parere, mie mi-a placut imaginea scoicilor dormind in coliere...   Postat de catre Iulia Elize la data de 2011-09-06 17:13:42               Ai putea, măi poetu lu peşte, să ne explici logic cum dracului "întîrzie noaptea-n amurg"?!! Ar putea, eventual, invers să se petreacă fenomenul ista paranormal. Sau, la tine, timpul o ia de-a-ndoaselea, ca-n sefeurile alea insipide?! Pot spune că ai scris o poezie cu "stropi", căci iarăşi e de nepriceput: cum picură "stropii" ăia? Adică o iau, verticalmente, taman în jos, - şi pe drum, mai au timp şi de... "fugăreală". Fugăreală, cum şi încotro? O fugăreală “rotită”!! În părţi, de sus în jos, de jur-împrejurul jurului? Ba se mai şi-ntorc! O iau în scontra gravitaţiunii, - minunăţie! Zgubilitici "stropi" mai sunt! Cred, însă, că-n capul tău se petrece fenomenul, acolo unde sunt şi apele alea “singuratice”. Ca neuronul tău. Şi ce “scoici” sunt alea care se “rotesc în coliere”, neică?! Ai toţi boii acasă? Cum vine asta, neamule? “Ca scoicile dormind în coliere.” Iaca, la începutul strofei 3, pierduşi subiectul pe drum!! “Dar mai cade câte una când şi când,” Cîte una, ce? Că parcă era vorba de “stropii” ăia, pe la începutul strofei 1. “Şi-mi sparge apa de singurătate,” Aoleu! Vei fi fiind gravid, taică, vai de sufleţelul tău, naşti frun pui dă coropopircăniţă, de-o să ajungi faima ghinisbucului!! (Lipsă de cultură poetică, la mine, gigele! Şi de hermeneutică, gigele! Un incult, ce mai! Un … “frustrat”!) “Târzie, când noaptea va veni din nou, Cu trena ei în violet scăldată, Va mai găsi o ruină de ecou, Din paşii lumilor de altă dată.” Pam-pam! Vere, noaptea vine cînd trebuie să vie, adecă taman la soroc – nice mai devreme, nice mai tîrziu, dacă nu ştiai. Cît priveşte “trena” aia “violetă”, am senzaţia că ai intrat în cîmpul megnetodinamic al lu Aliodor, ăla care l-a energizat pă Băsecu – fie-i numele în veci lăudat! La “ruina de ecou” m-ai pierdut definitiv pe drum! Am rămas cu urechile pîlnie, în aşteptarea unui “ecou ruinat”! Sau cum zici tu. Fie şi pe dos. Ca tot ce mîzgăleşti tu în biata limbă română, care a ajuns pe mâna tuturor flecarilor!   Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-04 23:10:56 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE