PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
cristelniţa de abur Text postat de latunski criticul cristelniţa de abur la început şi mai apoi la început lepezi de pe tine zdrenţele placentei urlînd în draci, - pentru că moaşa (neintegrată în UE) îţi trage ritualica palmă. apoi deschizi ochii, îţi cresc mîinile îţi cresc picioarele îţi creşte extremitatea cu care te joci în ţărînă, mergi să te şcoleşti - începînd a-i cunoaşte pe crăcănatu, pe bîrdănosu, pe covrigu, pe ghebosu... înveţi gramatica şi logaritmii (gramatica o înveţi precum logaritmii şi logaritmii pe de rost) apoi iar creşti şi într-o bună zi îţi cade fisa: te trezeşti talentat şi poet. scrii şi scrii şi publici şi publici, iar în timp ce unii te laudă alţii rîd de tine; ai de ales: „să fii unic, exasperant de unic” ori să fii un fir de nisip într-un fund. bărbat crezîndu-te, rămîi copil doar jucăriile devin mai scumpe şi frustrările mai greu de ascuns, ’ra’ţi ai dracu’ Gustave, Sigmunde! apoi creşti şi tot creşti pînă nu mai creşti, ci te-mbolnăveşti de încurcătură de maţe, de lingoare, de năduf, de vătămătură apoi mori. Ecce homo! Fiul şi-a deschis gura şi a grăit către tatăl său, tatăl nu şi-a deschis gura ca să-i răspundă fiului său. doar cărturarii şi colivarii ne spun că nu pricepem semnele vremurilor. Scribul din fiu ar fi ascultat povaţa părintelui său, dar care-i a visului sporadică tălmăcire: trei în unu ca la detergenţi ori pasta de dinţi, aşa, doar ca să aburim niţel principiul(?) Mamă a mea, singură certitudine, un vis am visat astă noapte: se făcea că tatăl meu se spălase pe mîini, apoi a mai luat un boţ de argilă, s-a aplecat peste roata olarului şi l-a plăsmuit pe Enkidu, suflînd asupră-i suflare astmatică. A ieşit o creatură ciudată, demnă de a gusta din toate fructele Grădinii, absolvit de ruşine, păcat şi frumos de firesc. A plăsmuit şi semne de recunoaştere - aidoma lui - încît nimeni să nu mai fie condamnat la răstigniri, învieri şi înălţări repetate. Credinţa lui, doar cît un bob de orez: era suficient să spună: CRED! şi uşile supermarket-urilor se deschideau la porunca lui. Ospiciu de martie Asemenea zăpezii maculate de miile de paşi, suferă sufertaşele sufletului meu. unde nu-i har, nu-i duh – suflare doar, (?)dar cui foloseşte polenul noroiului. prin timp, fructul prafului în ochi devenind (ca sămînţa pămîntului sădită în carne), va evolua relativ în flori carnivore, - ce dacă, ofilirea lor este predestinată - mă doare cronic ultima vertebră de cînd cu alungarea din paradisul tău, mulţumescu-ţi ţie Şarpe, pentru îndemn, şi ţie Evă, pîntecului tău care m-a inspirat(!) am decis să mai trăiesc o vreme, nu să mă cantonez prin paraclise, doar să zac în stază şi să accept nebunia comună... Vă ordon, treceţi Stixul ! Motto: „cel mai mult mi-am dorit să trec Prutul” (Grigore Vieru) Cel mai mult nu-mi doresc să trec Stixul, dar nu pot nesocoti ordinul de zi al mareşalului Abadonna cu tălpile goale – precum cel născut în iesle - păşesc peste valuri negre, petrificate, (!) ce păgîne, ce neconvertite ape care nu vor să se despice în două... feţe luminate de politruci în sutane - purtători de Baali şi Aşere - vînd en-gros mascará trei în unu băcănind moartea în înviere. ei îmi tot spun că fac o mişcare greşită dar absolut necesară; că încă nu-i pîrguită insurecţia oaselor şi nici nu-i momentul întoarcerii armelor. voi, ce rămîneţi pe celălalt mal nu-mi veţi auzi şoptitele jurăminte, cu palma căuş, ca un Graal, umezi-mi-oi fruntea şi buzele, apoi mă voi întoarce victorios pe tancurile apocaliptice, mărşăluind pînă la – şi bînd din - apele Letei (!)- fi-mi-ar trecutul uitat... Epica minora Pescar de vorbe culese de-aiurea şi-n pripă rup aripa nopţii (precum Adapa) – ceasurile-s trei, onor Făuritor şi oare (?) Făcătoare, barca mea-i în derivă, acum îmi spăl veşmîntul de forţă în balta dimineţii. cei ce fac răsuflarea şi gîndul mă angajează la vamă – orele-s patru (încă nu mă detest – şpaga e vie în mine - amintirile-mi sînt arhivate, unde(?) nici Asmodeus nu ştie. nu-i nimeni pe stradă, doar care parcate, - cum e mai bine (?) să stau ori să plec... să-mi iau lumea-n cap, plin de taine laice ori bisericeşti – orele-s cinci şi treizeci. apoi se ţine de şase şi Aerul Limpede luptă cu Vîntul Turbat; (cine-şi va marca teritoriul?) - o, zei ai Inemehaşului şi ai Eternităţii este politically corect să daţi ordonanţe? eu încă n-am scris nimic remarcabil şi nici nu voi scrie pînă la orele şapte cînd pe strada Pietroasele nu va apărea un ins în sandale romane cu peplul pătat de sînge - el va striga: - vînd cuie bătute în palme şi-n tălpi, - vînd coroane de spini, - vînd aşchii de cruce, - vînd mir de la Ierusalim, - vînd locul de veci din cimitirul „Învierea”. - vînd şi laptele maicii mele, - îmi vînd chiar şi prepuţul(!) eu mai aştept: se face de opt şi vine lăptarul. apoi nu mai am ce să aştept, pentru că la nouă se trezeşte nevastă-mea şi începe circul mediatic cu pâinea diurnă. regret că nu l-am urmat pe cel cu sandale, dar mai dorm puţin şi visez că sînt treaz. este zece treizeci şi Gorgona mă cuprinde în braţe mii de tentacule îmi mişună pe sinapse, hallal, havas, amin şi vade retro... cred că sînt bîntuit - cum îmi spunea o fostă iubită - n-am nici alibi cînd treaz fiind visez şi nici dormind coşmaruri să-mi traduc... Noul Etana (mit străin pe plai ovin) Vulturul îşi deschise ciocul şi spuse: - pune braţul tău pe aripa mea, pune mîna ta sub aripa mea, pune pieptul tău pe spinarea mea, pentru că m-ai scos din scorbura mea îţi voi arăta – prin timp – ţara ta. Eu am deschis gura şi i-am spus vulturului: - prietene, eu ştiu cum creşte buruiana zămislirii de monştri, ridică-mi povara! cunosc hornurile care scoteau fum, cunosc maşinile de locuit, cunosc şi munca şi şedinţele de partid, cozile la carne şi lapte, mai păstrez şi cartela de pâine... Vulturul îşi deschise ciocul din nou: - prietene, încă nu cunoşti viitorul, nimic n-ai aflat, hai să mai călătorim o leghe dublă prin timp, acum spune-mi ce-ai văzut în ăst răstimp? - Din nici o măgură, din nici un horn nu mai iese fum maşinile de locuit sînt la locul lor, tot nezugrăvite, dar văd supermarket-uri, văd turle semeţe de biserici, văd firme de bănci, Bingo! şi alte jocuri interactive - la care te uiţi şi cîştigi, - răzuieşti şi cîştigi, - trimiţi cuponul şi tot cîştigi, - stai poponete acasă şi mereu cîştigi. Vulturul îşi deschise încă o dată ciocul, el spuse: să mai călătorim două leghe duble prin timp. - prietene, prietene, ce zici că mai vezi? - nu mai văd nimic, prietene, harta s-a diluat, răsună prin margini de tîrg a manele şi geamparale, a sărăcie, a Fanar, a mizerie de VIP-uri şi LIP-uri*, unde suporterii clamează isteria comună. - Prietene, prietene, zise vulturul, vrei să te duc sute de leghe prin spaţiu pînă în ţara în care taurii nu vînd meciuri? - nu vreau prietene, nu vreau prietene, lasă-mă să culeg fructele din pădure, aşa-i de dulce siropul(!) şi pămîntul natal are aromă de vierme... - Bine prietene, bine prietene, sîsîi din cioc vulturul: rămîi, dracului, acolo unde eşti, alături de oaia ta pîrîcioasă... Notă: LIP-uri – the Least Important Persons – persoane neimportante (engleză) Dialog cu îngerul l-am întrebat pe îngerul zugrăvit pe perete: de ce ai tu numai aripi şi acest chip bucălat, de copil îndopat cu dulciuri? şi mi-a răspuns îngerul: - am aripi doar, pentru că aşa a hotărît Moşul şi Fantoma lui că trebuie să plătesc pentru păcatele strămoşilor mei, complotişti, răzvrătiţi, vînzători de taine şi însetaţi de dragoste, iar bucălat sînt precum fiul celui care a plătit muruiala peretelui. - dar tu, tu, muritorule, nu plăteşti oare, pentru necugetata dorinţă-a strămoşilor tăi de a discerne binele de rău? şi dacă te-ar fi cioplit Policlet, Myron, Phidias, la comanda lui Zeus, ai mai avea chelie şi burtă, ai mai crede în mîntuirea iluzorie, promisă de Fiu? acest dialog îşi are rostul lui, cîtă vreme icoana Fecioarei plînge cu lacrimi de sînge, dar el nu a avut loc. Pomul vieţii Motto: „Un om curat într-un copac curat” (slogan ecologist) L-au dus pe Naiv lîngă un copac. parcă era plop, parcă era răchită de apă. - urcă, i-au zis – şi aşteaptă pînă cresc poamele, acesta e Pomul Vieţii, mănîncă şi nu vei muri ! - mi-e teamă, s-a codit Naivul, care nu era chiar aşa de naiv; - aş comite un nou păcat şi oare cît n-am suferit pentru altă ispită şi lăcomie. cel care îl indemna pe Naiv, cel care îl ispitea pe Naiv, parcă era un şarpe, parcă era un Miel, parcă era un şarpe cu podoabe de miel. (?) nu ţi se spune mereu că eşti aidoma Lui, atunci, drept e să fii şi nemuritor, ori măcar să trăieşti cît zeiţa Isthar, cît boul Apis, cît berbecul Ammon, cît Zeus, aruncătorul de trăsnete. Naivul urcă în coroana deasă, se plimba de pe o cracă pe alta tot aşteptînd să crească poamele, (care, parcă semănau cu merele, parcă semănau cu micşunelele), I se alungiră degetele, urechile, picioarele îi deveniră agile, puternice, iar ultima vertebră i se dezvoltă armonioasă şi mlădioasă. astfel se născu cea mai bună dintre lumile posibile, adevărata Epocă de Aur, veşnicul Ev Mediu şi Median, în care preoţii clamau liberul arbitru, şi filosofii erau determinaţi; în care dictau ameobe titrate şi dame literare versate. iar Naivul se reconcilie cu toţi bigoţii, cu toţi fanaticii, cu toţi pudibonzii, cu toţi ezotericii... şi trăiră ei fericiţi (?) pînă la adînci bătrîneţuri - nu, fraierilor. Veşnic (!) psalmodind in cor, versete din Teoria Involuţiei şi privind pozele din Atlasul de Regresie al lui Harun Yahya. 07-05-2008 Poem dezinvolt sub Copacul disputei, zbuciumat se legăna sufletul meu - ca un elefant în hamacul păianjenului - pînă-mi căzu în braţe verişoara maimuţă. - aşa să ne ajute Darwin, vere, - mare e Domnul şi la vedere e gravitaţia lui, cum primejdioase sînt şi legăturile dintre veri. - ţi s-a rupt craca, vere, eşti cam amotric, tot secretul stă în lungimea braţelor şi în dexteritatea de a scana buzunarele zeilor. - scopul meu este să iau lumină pe nevăzutelea, (?) oare pot să o ţin în buzunarul secret cît să nu mi se stingă iluzia, pînă cînd.... - ai grijă, vere, fără de veste Judecătorul va coborî din Copac, dînd fiecăruia fiece năluciri, ele i se vor descoperi treptat, pentru că sfînt, sfînt, sfînt este Arborele comun şi mari sînt tainele nălucirilor, acoperirea nu este tot una cu descoperirea - zise vară-mea - apoi adormi în braţele mele, - inima ei bătea ca un potir învolt - gata, s-a dat drumul la apocalipsa particulară! (! exclamă răposatul meu profesor de zoologie; - pace tuturor şi duhului tău - îi ţinu isonul preotul meu de familie. Despre cea care a văzut totul* Îmi priveam umbra şi nu reuşeam să o îmbrăţişez, atunci ne-am aşezat împreună şi am pălăvrăgit îndelung: „Spune-mi prietenă, spune-mi prietenă, povesteşte-mi cum e în lumea umbrelor”. „Nu-ţi spun prietene, nu-ţi spun prietene, dacă ţi-aş spune, toba din pieptul tău ar bate prea repede, n-ai mai găsi cărările duhului tău şi rău ţi s-ar tulbura substanţa aceea vîscoasă ce o porţi pe sub ţeastă.” „Spune-mi prietenă, spune-mi prietenă, unde te duci tu, cînd temelia cerului naşte norul cel negru, doar ce simţeam sclipirea dimineţii(?)” „Nu-ţi spun prietene, nu-ţi spun prietene, dacă ţi-aş spune ai cădea în tine, neliniştea ţi s-ar cuibări în vine. (?) chiar vrei să semeni cu drumeţul de cale lungă; află singur cum se dobîndeşte neliniştea şi cum se cultivă tăcerea” „Spune-mi prietenă, spune-mi prietenă, unde sînt umbrele fiilor mei nenăscuţi(?) „Nu-ţi spun prietene, nu-ţi spun prietene, că prea cauţi năluci prin pustie şi locuri uscate-n santine. dacă ţi-aş spune, ai avea nevoie de o cruntă beţie, ori de o lamă tăioasă; uite, eu mă alungesc anticipînd o noapte uterină, mai bine taci, astîmpără-ţi neliniştea, merg şi eu să mă culc cu tine” „Nu pot prietenă, nu pot prietenă, nu vreau să mă culc cu tine(!) mai lasă-mi beţişorul de tobă, (?)ai dispărut, să mai tăifăsuiesc aş vrea, dar cu cine(?) * - după o idee a preotului Siulikiunninni, care a trăit în mileniul III înainte de era noastră. Despre doi naivi între două vîrste Ziduri groase şi reci de beton trasau linii demarcatoare între întunericul fără chip şi pustiu şi luminătorul cel mic, cu abajurul demodat, zdrenţuit. Dincolo de ferestrele fragile nici un zeu nu mai despărţea apele de deasupra asfaltului de şiroaiele care curgeau din tărie. Ceva de mult uitat, ori poate niciodată aflat plutea în slaba lumină - poate erau stelele (!) dar cum dracu să fie stelele vizibile în timpul potopului(?) - fire de praf umed erau îţi pudrau ridurile şi-ţi nălţau sînii... În acest tohu-vabohu al camerei cu aşternuturile umede, cu paharele pe jumătate golite, o pace senină mă legăna, micile mele beteşuguri îşi pierdeau consistenţa, striveam fericit ţigările şi memoria pe termen scurt. Cuibăriţi în braţele amăgirii de-o clipă, lexicul nostru era sărac, grosier, dar vorbeam, vorbeam în neştire, pentru a răzbuna toate visele spulberate, neîmplinite. Apoi, tu ai aprins luminătorul cel mare din bolta tavanului (duşumeaua altor nefericiţi-fericiţi-amorfi) şi am văzut că lumina nu-i bună, brusc ne cuprinse frigul şi o jenă mascată se instală între noi, nu mai era loc de nici o geneză tu nu aveai nici un măr în casă, eu nu mai puteam să dau nume nici unei vietăţi un şarpe al deznădejdii ne ispitea în zadar doar neliniştea zorilor şi iminenţa noroiului diurn calcifiat pe sinapse, ne mai ţinea împreună Acum, spuneţi voi, corolari ai cuvintelor: de ce, oare(?), naivitatea vîrstei a doua îşi are farmecul ei, doar că te poate purta în coviltirul sublimului, ori că te poate trînti instant în ridicol (?) Videoclip cu roaba o jumătate de cer, altă jumătate, altfel. norul vînăt îşi arcuieşte spinarea, argintînd zbor de hulubi peste acoperiş de ardezie. soarele încă pîrjoleşte cortegiul cernit, coroane, prapori şi îngeri pe beţe. dacă mătuşa Măriuţa ar învia (e chiar a treia zi !), ce i-ar mai drăcui pe cei doi popi şi, mai abitir pe al treilea, cel apărut din mărăcini la a „şaptea stare” şi cinci Evanghelii citite. cu mînie vie ar înfiera risipa de prosoape şi coliva lipită de fundul ceaunului. să facem o poză cu roaba, aşa, sicriul puţin înclinat către aparat. - vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas; Elli nu vine, ateul ca mine şi de lîngă mine erezeşte: chiar şi în Casa Domnului păzeşte-ţi piciorul bolnav* - în timp ce treimea de popi graseiază despre cei rămaşi, despre cum sporesc şi perseverează în bogăţie, înţelepciune şi funcţii. stăm smirnă-n cimitir, noi toţi, de nu se deosebesc înţelepţi de netoţi vii de morţi, psihologi de nebuni, ochii mei privesc în alţi ochi pofticioşi ce rîvnesc la pomana de post… brusc mă bîntuie o sintagmă pendinte de truda inutilă şi vînarea de vînt, (?) ce spui tu, daimone, că asta-i fumată de mult(?) atunci, o să urăsc pentru a mia oară viaţa şi voi primi ploaia ca pe un burete îmbibat în oţet şi înfipt în vîrful suliţei. * - Ecleziastul, 5,1 Pomenirea păcătosului S*** Condac 1 Preaputernice organe de mîntuire cercetaţi-l pe robul acesta cu mijloace specifice şi cu tămîia în nas, el zice c-a venit vremea lui, dar urdorile nasc moaşte şi alte fantasme şi – pe mama sfinţilor - umbra lor se lungeşte fără măsură. Irmos 1 - Nu ştiu niciodată cînd am nevoie de o respiraţie proaspătă - se alintă moartea călcîndu-se cu dreptul peste strîmbul, de unde şi expresia: „cu moartea pre moarte călcînd” Condac 2 Ca slab cugetător şi-n strîmbătatea lui crede că peria deasă îl scapă de neant, mereu o huleşte pe fiica Genarului şi-n erezia lui răscoleşte zgura iubirii, nu unge pietrele cu ulei, uite-l chiar acum scrie pe zid un irmos: Irmos 2 Slavă ţie, slavă ţie, Sfinte Grigorie – zis şi Dialogul (toţi sfinţii ar trebui să dialogheze cu păcătoşii), uite cum saltă sufletul meu şi mi se văd dedesubturile nelininiştii şi incertitudinii... dar acum am cu cine dezbate tema subtilă a beţişorului de tobă, n-or să mai rîdă de mine vrăjmaşii mîntuirii de-o clipă. Şi acum: tic-tac, tic-tac – apoi tic-tac, tic-tac tac! zice cutiuţa din buzunarul stîng al vestei mele interioare, pentru că a ignorat transpiraţia rece a morţii primeşte semne că antiperspirantul obişnuit trebuie înlocuit cu unul „de firmă” Notă: Aceste condace le-am scris pe asfalt. Bitumul era moale, fierbinte şi neplombat. Irmoasele le-am cîntat „pe uscat”; vinul de împărtăşanie era acru şi-n el înotau musculiţe parşive. Eu la prescură tînjeam, cu lăcomie, ca un popă valah fără parohie. Din tărîm în tărîm mama frămînta în copaie mituri ancestrale cu drojdie de predanie. zicea să gust, gustam, ziceam: - mai pune mamă esenţă de zmei şi boia de balauri, că uite, timpul se scurge ca apa din ţurţuri, m-oi uita pe mine-n atîta vrăjeală de zîne (?) ce-o să mă fac cînd m-o prinde dorul de casă. - copile (o lacrimă îi căzu în copaie), nici nu va trece bine-o măsură de timp - doar cît să dospească iluziile – şi-ţi vei încheia rătăcirea, locurile şi oamenii fi-vor altfel, dar tot vei ţine minte drumul spre casă. îţi va fi frig şi te vei culca lîngă mine, ca să-ţi spun ce-a mai făcut ursul Fram Casimir rex şi-al Machedonului Ducipal. dreptu-i, cuptorul se va răci, şi nici pâinea noastră cea spre fiinţă nu va mai aburi… Din tărîm în tărîm (2) mamă, paşii mei curg – şi-ncet, încet mi se atrofiază perifericele - cheamă-l pe tata, să mă înşurubeze-n real şi să facă el, în locul meu, armata – mamă, azi am vrut să gîndesc cu umbra mea, am privit în urmă-mi, nu era. zac printre ziduri ce-mi maculează gulerul cămăşii, peste tine de ce se surpă pămîntul? doar e primăvară, eu ies la sădit anvelope de vară în inima-mi alveolară mi se clepsidrează de irozi, mamă, de Fram cel polar, de Casimir-crai, acum ascult poveşti din alte guri de rai ! chiar trăiesc într-o altă poveste şi ce zici că te mai interesează? sînt bine, mersi, e felul meu de-aţi mulţumi… cheamă-mă mai tîrziu şi-n ziua de mîine Omul lăuntric Un vis într-un vis în care capcane-s ascunse în alte capcane, faci ce faci şi eşti prins prosternîndu-te mereu la aceleaşi şi ades la alte icoane, că pînă la urmă tot mai bine-i să-nfigi vertical un par în pămînt înţepenind peste el un alt par dar orizontal, de care să priponeşti mai apoi Viţelul de Aur şi de alte cîteva ori să tot cobori în chingi chivotul cu cei dragi, ascultînd o vreme cum scurmă sufletele lor prin ţărînă pîn’ li se pierde orice urmă aşa, aborigenule, care întru cele de sus priveşti: oglinzile-s gata sfinţite şi mărgelelor de sticlă nu le lipseşte de loc strălucirea, ca om lăuntric ce decartezi mîntuirea (?) poate aştepţi şi veşti de la zeii cei vechi, anatema... cu crucea şi Biblia-n mînă, (!) aşteaptă, se iveşte o mică schimbare: cu sfîntul celular de trei megapixeli, numai şi numai în mîna stîngă şi cu patalamaua luată pe arginţi musai şi numai în altă stîngă, nălţa-vei rugăciuni fierbinţi către inegalabilul, bunul şi unu-n fiinţă, Zeu Cîine. şi uite-aşa, din rit în rit, crezut-am şi de aceea-am grăit. Tată al meu Tată al meu, care eşti unde eşti, pierdut prin parametrii cereşti. ce tot zici că-mi va fi bine, şi tot zici că îmi dai pâine, - voie, nevoie şi ziua de mîine…. nu ştiu care-i voia ta, nici nu-ţi voi Împărăţia, cum sînt azi, n-oi mai fi mîine, - m-oi ruga la Zeul Cîine ! precum în ceruri şi galaxii aşa-n sinapse şi-analogii, cu Işthar, Setth şi chiar Cel Rău, pentru numele lui Dumnezeu ! acum şi-n vecii vecilor, amin, că-l ştiu eu bine pe Armin, care-i văr primar cu Freeya - ea mi-a tulburat ideea - Cine deschide gura spune prostii Motto: „Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: "Ce vrea să zică aceasta?” Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: "Sunt plini de must!" (Faptele apostolilor 2:12-13) Omul deschise gura şi îl întrebă pe Cel de Departe: „Cum poţi fi, Tu, unul şi în acelaşi timp trei în unul?” Cel de Departe deschise gura şi îi răspunse Omului: „Bă, prăpăditule, parcă ai fi tu primul care-şi pune asemenea întrebare. eu pot fi doi, trei, chiar şi patru în unul, pot fi şi Delma cu cinci vitamine; mai treci şi tu pe la temple, slujitorii mei îţi vor deschide mintea şi poate unul din mine se va pogorî peste tine, apoi vorbi-vei şi tu în limbi, că tot e la modă glosolalia, dar nu uita(!), mîine se fac cincizecidezile de cînd n-ai achitat factura „la lumină”. (!)băi debitorule, băi neluminatule, eşti restant... şi la „septuagintă” îţi tai lumina de la contoarul personal, pentru că nu te ţii de muncă, nici tu şi nici prietenii tăi, literaţii. nu degeaba se spune despre voi că sînteţi plini de must... Horoscop lan de grîu unduind cu oase de strămoşi incluse la subsol, dacă mai adaugi puţin bălegar legumele cresc mai vesele... fîntîna săpată de din vale de cimitir concurînd la gust apa plată... toată această ţărînă colcăindă din care ne-am întrupat după chipul şi asemănarea unui dumnezeu de ţărînă - dumnezeu adevărat... nici nu-i de mirare că astrele ne controlează destinul, dar ce spun eu! – chiar şi gestul de a ne şterge la nas Onagrul Măgarul sălbatic (onagrul), cel ce-şi îndoapă burta cu iarbă, a luat aminte la cuvintele intermediarilor(?) nu (!), el nu ştia s-aducă sacrificii, nici să potolească mînia zeilor buni. Furiosul leu, cel care se-nfruptă din carnea trecătorilor, care-i răpesc, fără milă, spaţiul vital, ştie el să potolească mînia zeilor(?) nu (!), el nu cunoaşte arderea jertfelor şi nici combustia spontană a duşmanilor. Bogătaşul, în culmea splendorii, care-şi sporeşte averea de dragul mitului Iov, (?)a jertfit pentru zei barele de fier, argintul, aurul, ori o parte din arama cea mai de preţ (?) nu (!) el nu cunoştea nici o jertfă, suficientă-i era doar jertfa zeilor săi ......................................................... Iar eu, eu, care nu mi-am adus prinoasele de jertfe-ale fiilor, fiicelor şi dobitoacelor mele, Zeului închinîndu-mă, (?) de ce, de ce, de ce oare cuvîntul meu n-a fost auzit... ........................................................... Merg pe calea cea bună cei ce nu-l caută pe un zeu anume... ei n-au destulă credinţă, dar nici nu se-închină cu faţa la pămînt, în sclavie, ei au dreptatea şi nu poartă jugul triadei fără de sfîrşit, în locul spaimei, zeii zeilor le-au dat libertatea de a alege... chiar dacă nerodul este înaintea mea, şi cel uns cu miresme înainte de înviere este mai presus de vreme, tot pungaşii stau înălţaţi în ranguri, în timp ce eu sînt înjosit! Interpretare foarte liberă, după un fragment din „Teodiceea Babiloniană”, tradusă de n-ori, ultima sursă: Constantin Daniel. Sursa originală: W. C. Lambert – Babylonian Wisdom Literature. (originalul - sec XI înainte de cronologia actuală.) Predica de pe movilă Moto: „dacă eşti tu OM ca mine/ te vei mîntui prin tine” (legea lui OM) pescarii şi vameşii mi-au confiscat naşterea, - în vremea aceea, abia de mai erau naşteri normale în Galileea – în inconsecvenţă-mi fuse botezul - în vremea aceea nu exista Niceea - că nici Apollo, nici eu, nici Ioan nu cunoşteam Crezul. iată că acum nu mai sînt OM, am ajuns un mit, un biet zeu al vastului Pantheon, condamnat la iluzorii învieri repetabile şi responsabil cu mîntuirea, hei, credincioşi ţineţi-vă firea (!) nu mă furaţi şi voi de gînduri şi nu-mi răstălmăciţi pildele, lăsaţi-mi clipa de mînie, în care mă răzbun pe nevinovatul smochin. adevărat zic vouă, că tot pescarii şi vameşii mi-au furat moartea, tot ei mi-au spulberat şi enigma vieţii, de aceea zac şi acum într-un univers perpendicular. în timp ce unii se spălau pe mîini alţii aşteptau cîntatul cocoşilor, doar boaitele permanente scuipau, - din adîncul bojocilor - cum scuipă şi acum toate aparenţele de adevăr, şi pe mama o prezintă plată, fără sîni, iar pe mine un prunc handicapat, supradimensionat. în aceste condiţii nu mai e cazul să mă întorc printre voi, de fapt nici n-am plecat, doar că voi aveţi albeaţa lui Tobit(!) vrăbiile şi-au lăsat găinaţul peste ochii voştri bovini iar dinozaurii actuali va compactează ca pe nişte baloturi de paie Paştele blajinilor Motto: „Şi auzind ai Săi, au ieşit să-l prindă, că ziceau: „Şi-a ieşit din fire” (Marcu,3, 21) iată, stau în mulţime şi mulţimea stă, vrînd-nevrînd, în jurul meu; dacă smulg bălării de pe mormintele părinţilor mei, bălăriile strigă: - sînt mama ta, sînt tatăl tău, ieşim afară să te căutăm! eu le răspund: Nu mă ispitiţi, orice lemură vie (spre deosebire de lemuri) este tatăl meu şi mama mea cum spune şi Frehel în scripturistica sa: „tra-la-la şi tra-lu-lii, cei morţi au pică pe cei vii”* mai lăsaţi-mă să adun scoici prin pustie, Fata Aia** să le zică diamante, rubine, şi să le zornăie cînd vine spre mine. nu vă este îndeajuns că sînt deja un aparat biologic defect, expirat, că locurile cu verdeaţă mă lasă rece, că încă-mi place întristarea şi mă desfată suspinul, iar fişa mea cu informaţii penibile este din broşura produsului vostru? şi că nu regret nici lungul şir de condiţionări, laptele matern şi botezul impus, spaimele inoculate de sfinţii muruiţi pe recii pereţi ai eglissei, trauma sexualităţii reprimate şi pîntecul care mă dărui morţii sună frumos? - sună, da-i sec - Blajinilor! * - Gerrard Klein – Seniorii războiului **- Fata Morgana „…Fraţilor, ce să facem?” (Faptele 2,37) despre memoria pietrei nimic nu amintesc profeţii, ei mărturisesc doar aruncarea ei de către cei făr’ de păcat în viaţa pietrei, existenţa profeţilor cît şi persistenţa pildelor vii sînt doar o scurtă străfulgerare simt un gust amar de piatră storcită sub ţeastă, pentru o terapie a vidului propriu mi-ar face bine o lapidare cum vîntul turbat încă mai suflă ucidere şi ameninţare, privind la piatra din balta insalubră gînditu-m-am să pun la cale un program pe termen lung: o asanare a tuturor profeţilor. dar la picioarele cui să-mi las hainele? Înfiletare să începem prin a şterge urmele de pe tipsia memoriei; - vai, ce mîzgă (!) şi doar folosesc detergent „trei în unu”. deci: mîndră-i argila, falnic olarul ce plăsmuieşte omul făr-de buric, dîndu-i ca soaţă coasta concurenţei. nu e bine (!), iluziile – ca şi sictirul – tot se răzbună, odată şi-odată, tarabele cu zei sunt numerotate şi nesigură este moştenirea afacerii. altfel: experţi ai ceţii, care ne daţi curcubee, legăminte, legi şi alte ploi de meteoriţi - ce mai rămîne ca bază-n asociere(?) - fărîma-mi de spirit (! fărîme-se-n patru), cum capul şurubului (metric nefericit !) persistenţa şi multa - şi multa - lui înfiletare între spirit şi hoit, ah… Contravenţie fatală agentul principal Abadonna i-a aşteptat pe prietenii mei înainte de intersecţie: zîmbitor, degajat, le-a întocmit, instant, procesele-verbale cei mai mulţi au trecut cu fruntea sus pe culoarea roşie a semaforului, alţii, scăldaţi în sudori reci, priveau neîncrezători amenda care sfida procedura contestatarii apelau în van la instanţe fizico-chimice, la sfinţii fără de arginţi, cum dădeau colţul, cum le suna clopotul lui Gauss unii tratau situaţia în manieră balcanică, apelînd (fără rost) la legea lui Om, adică: - îngere Abadonna, fii om cu mine c-o să fiu şi eu cu tine om - alo? - şase! vorbim mai tîrziu. acum mă apropii de intersecţie… Ziua a şaptea stîncă tarpeiană, procrearea, progeniturile noastre plonjînd în prăpastia vieţii... acolo deschid ochii, ce greu este să-ţi păstrezi echilibrul cînd eşti dăruit morţii... DEODAT, DEODAT, se bucură părinţii în inconştienţa lor cretienă, privind cu drag cum deodat’ progeniturile lor îşi descoperă tarele, acceptă păcatul primordial îşi injectează drogul învierii şi al vieţii fără de sfîrşit piscul stîncii tarpeiene - prăpastie, deasupra lor o altă stîncă, o altă prăpastie, et caetera et caetera. totul e poruncă totul e lege şamanii s-au mutat în temple, există Fisc şi la trecerea peste Stix. ipoteza prezumtivului suflet a fost demonstrată, secretul lui – ca hrană a divinităţii - e bine păstrat. un troc rezonabil în contrapartidă cu darul a toate vieţuitoarele şi a toate ierburile pămîntului. !aşa am zis! şi aşa am scris, teleghidat, aseară s-a făcut seară şi acum s-a făcut dimineaţă, mă simt obosit după chinurile creaţiei, vreau să mă odihnesc, pentru mine, ziua a şaptea cade într-o marţi... Făcătură mi-ai alungat strămoşii din Eden cu greu blestem şi crudă-afurisenie, (!) facă-se voia ta, iar ai făcut ce-ai făcut şi singur ai văzut că este bine. (?) dar, de ce, de ce nu păstrez în vis amintirea grădinii, a fluviului, cele patru tentacule ale lui, fericirea de a umbla lipsit de întrebări şi gol de gînduri… odihneşte-te! ai săvîrşit toată lucrarea şi tot eu am dat nume tuturor vietăţilor (de-mi pîrîie limba-n latina de baltă), uite, s-a umplut pămîntul de cei ca mine şi de alţi paraziţi şi viermi, cărora le-ai spus: „aceasta să fie hrana voastră” bine, bine, atunci de ce mă surprind ieşind din coşmar ca din peşteră, pipăind prin prejmă-mi ghioaga şi urlînd înainte de a mă deştepta - nu ţipăt de buhă, nu urlet de cîine - doar pendulare între pretinsul păcat şi permanenta lepădare de blană. acum, (?) te miri că mă închin şarpelui - schimbă-mi, deci, frunza de brusture din spate în faţă, din faţă în spate – după cum bate vîntul o, tu, Entitate! Închinare: făcut fiind în chip şi-asemănare bărbat – şi-ntrucîtva din coastă, primeşte-n dar această lamentare, cînd caut către chipu-ţi lamentabil. Perpetuare Motto: „eu sînt anticomunist din născare” – I.P. Eu m-am născut capitalist - persoană fizică, recte cod unic - universul meu era aproape sferic, Ginta îmi spunea: nazat, nazat (!) uită această asociaţie familială, - urme de săpun cu urme de apă se spală- Ioan pe Iisus, Irod pe Ioan, Petru pe Ştefan, Pillat pe Iisus, ce mai contează cine pe cine ucide, botează... Să demolăm cît mai curînd, să înfierăm, să-nfontuim pe rînd, cu sîrg, societatea cu răspundere limitată, corespondentul ei în nume colectiv, care, în debarale insalubre, memoriei îi dă sînge din sînge, uitării - uitare... altfel, (?) cum să definim şancrul dialectic, apa chioară şi comandita pe acţiuni, precum şi sintagma: „Eu sînt Domnul!” acum, toţi mă întreabă: - plăteşti cu Visa, cu Amex, cu Master Card(?) nu, de două mii de ani plătesc din greu cu Holy Card. trei 1. ce-i ăla „scrap”? – mă întrebă unchiul Pamfilie la oarece vreme după ce iminenta trecere l-a traforat în altă stare de agregare (cu mare frică de moarte pe teamă călcînd, şi altora-n morminte odihnă dă-ru-in-du-le) cine rîde, ăla e – a zis tot el pe cînd îşi prezenta demisia din funcţia de gropar. 2. Vasile al mătuşii Veronia (Verona, Vanovra, Vanover) însurat cu a Licerii, s-a pensionat din armată după aceea a umblat pe la mulţi doctori, a mîncat ce-a vrut, a băut aşa şi-aşa, a vorbit toate celea şi a trăit mai mult decît mine. 3. sora mea a avut o „combustie” intensă, n-a avut şi maşină cu volanul pe dreapta, doar o confuzie fatală între frînă şi acceleraţie. acum mă vizitează în somnul paradoxal, îmi recită preţul barilului în dolari, încît mă trezesc năuc, scăldat în spaime şi-mi număr leii-tramvai, pentru pâine şi circ. Poem nesemnificativ Dubla rotaţie a Pămîntului mă îndepărtează de calea cea dreaptă - linie imaginară care uneşte iluziile cu ancora, în loc de lanţ o funie strepezită - (?)dar cine, cine (cin-orcin, calende, ide), poate curăţa carena, poate Iosua care a oprit Soarele, poate omologul lui crucificat pentru blestemul aruncat smochinului... toate acestea ţie ţi le scriu, cu certitudinea că nu le vei citi şi cu speranţa că m-ai uitat, aşa cum piatra uită trecerea apei, acum nu te mai pot visa, am coşmaruri urgente de rezolvat. dar sînt fericit, mi se oferă un job în industria de artefacte proprii, unde o să-mi măsor căderea în funcţie de amintirea ta, amîndoi fiind ecuaţii cu duble necunoscute. rezolvarea lor ne va intercepta dioptriile chiar pe linia orizontului. Nesemnificativ! Poem vindicativ* De vreme ce vînzolirea voastră este prea mare, cum grele vi-s şi păcatele făcute cu voie, atît cu vorba cît şi cu pana, astăzi veţi da un extemporal fulger la materia „Atelier Biblic”. luaţi o coală de hîrtie pe care desenaţi o cruce cu braţe egale - crux immissa, cum îi spuneau romanii - decupaţi apoi crucea, ignorînd schiţa de pe peretele estic. bravo, acum luaţi o altă coală pe care schiţaţi conturul unui Crist răstignit, decupaţi conturul şi lipiţi-l pe cruce - cum, cu ce(?), cu pioneze - voi ateii din ultima bancă mereu aveţi cîte ceva de comentat, chiar şi Raj, indianul care se inchină la vacă a înţeles mai repede decît voi. apoi pliaţi cele două figuri pe înălţimea Cristului şi cu vîrful creionului înţepaţi braţul vertical al crucii, - foarte bine(!), aţi realizat o curbură a spaţiului în care natura timpului real este o expresie logoreică a timpului ireal. Să se demonstreze, unu: - în universul vostru, bidimensional, ? este adevărat (sau fals) că vă puteţi mîntui prin tăcere, şi doi: - de ce Fiul Omului nu a scris nici un rînd? * - se dedică unor confraţi bigoţi Poem scris în grabă, lîngă ceaşca de cacao El o iubea atît de mult, încît credea că poate obliga stelele căzătoare să oprească la intersecţii celeste, Ea îl iubea atît de mult, mult mai mult decît pe multele-i rochii, poşete şi perechi de pantofi El visa că ţine libertatea în palme, deşi jobul lui de la „multinaţională” îl ţinea tot mai departe de unica, adorata, Ea făcea terapie prin shopping şi fitness dar sînii îi deveneau tot mai grei şi luau formă de picătură-n cădere El devenea tot mai obosit, mai stresat, Ea se îndrăgosti iremediabil, instant, de un poet talentat dar sărac, care trasa pe cer, numai pentru Ea urmele păsării Wu şi care ştia unde a dispărut, unde se-ascunde înţeleptul şi miticul peşte, Oannnes… ................................................. ajungînd aici cu lectura, editorul meu se ridică din fotoliu şi răcni, precum masculul alpha al familiei de gorile: „chiar crezi c-o să public asemenea inepţie?” rupse manuscrisul în două, apoi în patru, apoi în opt, resturile de hîrtie zburară pe geamul de la etaj, pluteau la fel ca fulgii păsării Wu, săreau ca solzii amfibiei gînditoare. şi părea atît de simplu... materia primă era le discreţie, uneltele muncii – trei la leu, n-aveam nevoie nici de marmoră, nici de şevalet, nici de pian... Sfîrşit de octombrie e sfîrşit de octombrie – şi iată, pielea pămîntului suferă de prurit, pe dealuri golaşe petice de verde, ţesătură reiată, într-o doară, buruienele au înflorit pentru a doua oară e sfîrşit de octombrie – jivinele tulburate-n esenţa instinctului brut, nu se ascund pe sub glie, în scorburi - pornire firească – (?) ce morburi le-ndeamnă să caute, cu dispensă, intrarea în rut. e sfîrşit de octombrie – vara s-a dus, dusă-i aproape şi toamna, nici în ăst an n-am ajuns la Ibitza, pe Coastă, în Dubai... doar ce m-am plimbat în jurul Soarelui, îndeajuns (!) – şi mai ales gratuit, fără euro, fără parai, fără lei noi, botezaţi roni tramvai e sfîrşit de octombrie – încă nimic n-am scris despre timpuri şi anotimpuri, n-am fost poetul spaţiilor ample nici nu mi-am sondat sufletu-mi mic dar m-a erodat intens, zile şi ore, o întrebare puerilă, demnă de abecedar: (?) merită să trăieşti, aşadar, şapte ori chiar şi zece vieţi, doar pentru a cînta natura bolnavă şi omul parşiv – merită pe dracu! şi-o singură viaţă-i prea lungă, suficientă cît să-ţi graveze pe creier sechele minore, împrejmuiri majore... Poem cu nevastă- mea Doar ce se crapă de ziuă şi un cîine cu vestă iese pe stradă trăgînd după el o paraşută în capot galben, apoi iese şi strungarul Marin Carcalete şi deodată se stinge iluminatul public. eu, care abia am intrat în decorul blochausului, stau cu draperia trasă - drapel în vînt - toată noaptea am prăşit la staţia cosmică, am dat plecarea stelelor căzătoare şi n-am primit nici un semnal suspect. cred că sînt singur în univers, dar mizez pe mîntuirea promisă de sutanele negre şi mă bucur că Iuda a fost un şperaclu şi nu o ocară. acum iese şi Piculeţ Mirandola de la Curtea de Conturi, omul cu tomberonul îi aruncă tot praful în ochi... face ochi nerimeleţi şi nevastă-mea, cum(?) de ce ai stat toată noaptea, nefericitule (!) şi-ai tocat urzici la raţe, ciorbă de limbă o să primeşti, nimic n-ai produs în plan literar. scumpa mea scorpie, azi e abia marţi, duminicile cu prozatori încep de vineri încolo şi sînt prea autocritic cu vorbele mele, ardere de tot mă vreau, nu jertfă de nimic! Poem cu Varvara (poem parazitar) Tatăl meu, bărbat între două vîrste, se trezea şi strunea caii, precum Hellios. hai, să nu exagerăm, precum un erou din filmele alea americane, bonus la zece filme cu eroi sovietici. dar ce importanţă avea (?) acesta este un poem cu Varvara, vecina noastră, tata nu era în dragoste cu ea, doar că-i purta ghinion, nu-l ducea mintea să scrie un poem cu Varvara, şi dacă (prin reducere la absurd) l-ar fi dus, mama l-ar fi lăsat pentru primul ei iubit din tinereţe, - sau poate nu, sigur nu, tradiţiile erau prea puternice în areal. cum o vedea pe Varvara, tata nu o compara cu o şină de cale ferată, cu obada roţii, cu un înger sau cu o zeiţă, mesteca în măsele ceva despre precistă, fiu şi catapeteasmă; - ultima o fi fost broboada Varvarei - (?) nu ştiu, că eu mă împiedicam printre picioarele cailor, ei mă acceptau blînzi şi pasivi doar tata îmi mai trăgea cîte-un şut. pe atunci avea propria lui firmă: - Travel end Căruţing serele se numea - făcea cărăuşie, dar cînd o zărea pe Varvara deshăma caii, intra în casă, deschidea uşiţa la plită, sufla fumul ţigării în sus şi în jos apoi în cele patru puncte cardinale. dacă era vară, toată ziua şedea pe un ţol în grădină, dacă era iarnă, toată ziua şedea cocoţat în polog, între perne. către finele nopţii se chiora pe geam şi dacă vedea că lumina e stinsă–n casa Varvarei, înhăma şi pleca, eu dormeam, nu ştiam nici cînd pleacă, nu ştiam nici cînd vine... dar, acum ştiu să scriu un poem cu Varvara şi asta este altă poveste, pe care o poate defini din condei un alt confrate, cu citate din Eliade, Blaga şi alţi consăteni care-şi rîdeau în barbă de tata. Poem cu Expertiza Pe vremea cînd sticlele erau din sticlă şi se dădeau la schimb; şi eu eram tînăr, singur acasă şi predispus la schimbări; era pe la prînzişor cînd a sunat Expertiza la uşă; avea rînduri, rînduri de fuste, cît foile de la o ceapă şi un pieptar înflorat, cu două umflături suspecte; întîi am crezut că este bolnavă şi că are două tumori, nici măcar nu ştiam că o cheamă Expertiza: - boiarule, n-ai nişte stecle goale pentru piranda? ea căuta prin debarale (ştiţi, debaralele alea incomode de bloc, lua-i-ar dracu de comunişti, că rezistă şi-acum !) - am şi în baie „stecle goale”- i-am zis eu în timp ce îi pipăiam umflăturile din pieptar (dobîndind ceva cunoştinţe de anatomie, de parcă picasem la medicină, adică nu picasem, reuşisem fără loc, cum se spunea pe atunci). - haoleau, boiarule, mă omoară ţiganul meu (!) - ai milă, mor şi eu odată cu tine, dacă nu... nu pot să vă spun nimic despre coapsele ei prelungi, gleznele ei, măslinele sfîrcurilor, cu atît mai puţin despre gropiţa săpată la terminaţia vertebrelor… metaforele şi alte figuri scălîmbe de stil erau inutile, reală era doar jungla venusiană în care mă lăsam devorat de milioane plante carnivore. o zi şi o noapte am expertizat şi explorat împreună, de atunci s-a dus dracului slăbiciunea mea pentru blonde eterice, (?) oare era dăruire, era implicare, tăcerea ei semăna a indiferenţă: - boiarule, acum trebuie să plec, dacă află ţiganii mei te omoară, nici n-o să simţi, - ce mai contează, contesă… a plecat, n-a vrut decît un şal înflorat de-al nevestei, palmele mele păstrează şi acum măsura sînilor ei, de atunci nu mai pot suporta prin preajmă-mi ţiganii, dar n-am nici un sentiment ostil vis-à-vis de ţigănci. Poem cu Lumînărica Pe Lumînărica o cheamă de fapt - dar cine mai ştie, nici popa Blasfémie nu i-a văzut buletinul. şi e greu să-i ghiceşti vîrsta – e slabă şi îmbrăcată în negru, poartă broboadă (neagră) trasă pe ochi şi chiar peste nas. Ea deschide uşa bisericii şi tot ea o închide, iar îndemînarea ei nativă în a stinge lumînările abia aprinse de către credincioasele oiţe şi de cucernicii berbecuţi putreziţi în păcate, o întrece chiar şi pe a clopotarului Talangă, care a cîştigat olimpiada de tragere în dungă faza pe episcopie - calificat în finala patriarhală. Ce demon, ce Azrail, ce Rafail o păli de o vreme(?) pe Lumînărica – nu că s-ar bulguzi la coliva şi la colacii popii Blasfemie, doar că întreabă chestii ciudate despre Sfînta Treime şi crede că turlele bisericii stau cu vîrful în jos, se îndoieşte de neîndoielnica şi veşnica mîntuire, nu mai aduce calculatorul nepotului la sfinţit şi în loc să privească pe Trinitas, e pasionată de enigmele biblice de pe alte posturi păgîne. Asmodeus ex machina Iar acum, dragi telespectatori, o istorie incredibilă petrecută în provincia istorică mass-Media: primul spirit rău, primul demon pomenit în manualul de religie, s-a îndrăgostit lulea de Sara şi şapte bărbaţi a ucis pentru ea. „Gabael, ai legătura...” „mulţumesc Madonna, mă aflu în apropiere de locul faptelor, stau de vorbă cu paramedicul Rafail” „Gabael, care a fost mobilul crimelor?” „Madonna, aşteptăm rezultatul necropsiilor, dar prima concluzie se axează pe gelozie şi pe prostul obicei al îngerilor căzuţi, care în mod repetat se îndrăgostesc de fiicele oamenilor”. „Mulţumesc Gabael, dăm legătura lui Gabri, fratele tău: - Gabri ai legătura!” „mulţumesc Madonna, stau de vorbă cu Ramuel, comisar şef”: „Asmodeu a fost încătuşat şi dus de către îngerii mascaţi la duba în flăcări, duhnind a pucioasă”. „Uriel, Uriel, mă auzi?” – „Madonna?” „Poţi să ne spui cum se simte Sara?” „Sara e în stare de şoc, dragi telespectatori, toată comunitatea e îngrozită”. „Sînt Madonna şi am invitat în studiou pe o ţesătoare din atelierul Anei, soţia luiTobit”: „Eu nu ştiu nimic”- spune ea şi ne roagă să-i mascăm faţa îngrozită cu nişte pixeli umbroşi. „Azrail, eşti pe recepţie? Azrail, Azrail? am pierdut legătura, cu el se mai întîmplă, că doar este chiar fratele şefului... „Încercăm acum să discutăm cu Asklepios: - cum, ce spui tu, Mihail? a, tu eşti chiar chipul şefului şi spui că ăsta nu-i din scriptură ci chiar dinainte de Făcătură?” „Vă mulţumesc, sînt Madonna şi vă anunţ că Tobie (fiul lui Tobit) s-a căsătorit cu Sara, a recuperat şi cei zece talanţi, totul e bine cînd se termină cu bine iar viaţa se rezumă la simbrie şi sex”. Pentru informaţii suplimentare accesaţi: Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Tobit; posturile private ProTV , Antena 1, Realitatea, OTV etc. Sîrma ! Moto: „Cît despre fecioare n-am poruncă din partea Domnului” (1. Corinteni 7.25) Fraţilor şi surorilor întru comunicare, nu vă îndoiţi, de victorie, vom birui! doar prin faptul că – încă - mai există telefoane – aşa zise – fixe; despre ele şi despre alte fenomene imobile pot mărturisi singur - şi nu firul acela subţire, ciudat, izolat, ce leagă bărbat cu femeie fără a fi tributar undelor hertziene. Fraţilor şi surorilor întru neîmpliniri(!) eram azi, mai pe seară, acasă şi a sunat cea mai bună prietenă a nevestei mele, avea o voce atît de tristă. parcă era în mijlocul haosului - (?) Ea este acasă, i-am răspuns că sînt singur şi că prima femeie iubită de mine este o moartă vie, cum şi eu sînt pentru ea, un mort viu. am mai schimbat cîteva fraze de-a gata: „e un noiembrie blînd” – „vine iar sfîrşitul lumii peste doi ani” „înainte de asta se declanşează al treilea război mondial”, „cum, unde(?)”, „la oarece posturi teve”, apoi, am mai vorbit despre termopane, copii, izolaţii cu polistiren, jaluzele şi alţi pereţi despărţitori… aveam un nod în gît şi o circumvoluţiune de sudoare pe frunte, uitasem toate rînduielile rutului, dar, firul acela subţire, izolat şi ciudat agăţat de diverse obstacole verticale vibra ca un diapazon reglat pe „do, do”… trăind pe sol, eşti dator cu toate convenţiile: - o, la, la, spune-i că am sunat-o! - si, si – contează pe mine, deja am uitat... aşa a decurs convorbirea, cu teamă, dar, ce spun eu (?) cu frică demenţială de neîmplinirea mărturisirii. dragi constipaţi, asemenea mie, tributari, convenţionali, bîlbîiţi, nu luaţi în seamă spusele mele (!) poţi păcătui gîndind şi vorbind chiar prin sîrmă nu doar privind şi rîvnind. şi să credeţi voi că veţi fi mîntuiţi doar de telefonia mobilă... Eva concretă de cearcăne atîrnă-mi cireşe necoapte nu-mi privi fruntea, sărut-o cu ochii închişi fă o plimbare printre formele de relief ale gîtului pentru că nimic nu trădează mai mult o femeie - poate doar mîinile şi regretele - iubitule, primăvara asta-i ca un sîn lăsat şi se sparge-n zeci de vase periferice zadarnice-s zbaterile celor de la Valentino, Vivienne, House-of-Art hai, nu te mai da în bărci cu sufletu-mi bun că ăla-i bonus pe card de cumpărături şi te ştiu poftind la carne pietroasă şi piele întinsă ! molîule, nefericitule, ? spui că scrii un poem despre mine atunci priveşte-mă din perspectiva genezei că doară şarpele ţi-a spus atunci să fii vrednic şi iute de mînă, şi repede să te îndrepţi către pomul tinereţii veşnice şi vieţii fără de moarte… Givraj ce tare, ce mult aş vrea să scriu cu noduri pe o sfoară, un SMS, un MMS către iubita mea plecată la muncă-n Iakuţia să-i spun: iubito (!) sunt mnemonic, nu-mi ajung hieroglifele cuneiformele şi runele din inima mea să-i mărturisesc cît… vino, iubito, ne vom întîlni acolo unde filistenii au cucerit Arca şi-au inventat vocabule, vom petrece o vacanţă de vis, la Tir, eu voi trage, o, bojî moi, cu Kalaşnikovul şi tu vei cîştiga ursuleţul de pluş ori din Creta ne-om săruta, om face toate celea, apoi tu vei lua avionul givrat, eu voi pleca în Insula Morfologică, pendinte de Atolul Sintaxei actuale, de mi-o fi frig şi vîntul mă va oprima, voi schimba frunza de stil de din faţă în spate…. Remember interzisă era trecerea peste însemnul pictografic plasat între coapsele Ei. eu de o parte a căii ferate, Ea dincolo de funinginea lăsată de locomotiva cu abur. navetist din fire, o priveam de la geamul vagonului, păstorea turma de oi - proprietatea privată - a viitorului meu socru. eram gelos pe iarbă, pe berbecul viril, pe cîinele lăţos şi vigilent (avansat în grad de bodyguard, meserie onorabilă acum pentru mulţi, mulţi semeni). Ea citea din Paul Verlaine, răsfoia mereu cărţulia, paginile erau puţin îndoite la colţuri şi pătate de diverse insecte. îi trimeteam misive siropoase, vara ei, Rodica, avea normă întreagă de poştăriţă, o mai duceam şi la film (pe vară-sa, ca să am trecere şi „cîrlig”) pentru Ea şi numai pentru Ea m-am certat şi cu Radu - singurul meu prieten - cred că o iubea mai mult decît mine, am aflat, peste ani, că i-a scris poezii, poate le-o fi şi publicat, poate o fi şi membru USR, cine ştie (?) dar noi, eu şi Ea, ne-am întîlnit pe malul Pozenului, un pîrîu acum secat, drenat, dirijat subteran, ce mai contează... acolo ne-am făcut jurămintele şi tot acolo am ejaculat precoce. apoi am plecat în armată, - bază soldat cutare, în formaţie adunarea (!) că nu paginile viitoare contează, doar cele ale vieţii repetabile, auzi, (?) crocodilule care citeşti şi nimic nu pricepi din ideea de pradă. Poem plus Motto: „E bine la fiecare schimbare de zei să se ştie Cine-i cu înjuratul şi cine-i cu tămîiatul” ( Stanislaw Jerzy Lec) Cînd eşti vierme ai numai avantaje, stai în măr şi-l rozi pe dinăuntru - putrefacţie în putrefacţie - Cînd eşti om ai doar avantaje, stai pe scoarţa Pămîntului şi o transformi, pasămite - simbioză în anabioză - Cînd eşti Entitate ai – şi nu ai – avantaje, stai pe coaja Universului şi te joci „de-a viermii şi de-a oamenii”, odată şi odată, tot „o iei pe coajă” de la o Entitate mai mare... Întrebare Moncher François, să moară mama ta în ţara lui Tzara, cînd eu îngrijesc ediţia proprie a testamentului mijlociu, scris pe cîmp de mohor şi crestat pe toiag, numai (şi numai) în spatele stînei, unde-nfloresc în urne (aproape diurne) patruşnouă petale, şi şase-s doar bingo, iar cei ca mine adaugă produsul în coş. diferenţa e oferită de băloşenie pe bonul printat şi-n saliva pe sticlă. (?)de unde, oare, atîta mirare, cînd măicuţa bătrînă îşi leapădă brîul de lînă şi streaşină-aşteaptă violul în poartă(?) Poem sec la ei, Istoria are gust: cînd de gulaş sleit, reîncălzit, cînd de pită mucedă cu slană rîncedă. nici pînă astăzi Şcoala Ardeleană nu a primit aviz sanitar, de nu mai poţi merge la budă fără să te umpli de pestă. Attila şi Gerula învaţă în piaţă, fiecare în piaţa lui, fiecare în banca lui, fiecare bancă are culorile ei, iar în pauza mare, beau lapte de mamă din uriaşe marmite de piatră, nu se ating de corn - din respect pentru taţii lor înşelaţi de istorie. aşa-i la ei... parcă tot mai bine-i la noi... în Transnistria Muză beteagă astăzi mi-am injectat ultima doză de metaforină, în grabă şi în gangul care desparte Strada Lirică de Forul Epic interior. apoi am adormit sprijinit de tomberonul plin cu cuvinte de-a gata (păsări exotice zburau prin mine, în juru-mi, animale marine), în timp ce o doamnă distinsă - binevoitoare şi nu prea - îmi tot palpa o coastă: „lasă-mă, îi ziceam eu, - prezenţa ta ca un ţînţar anofel - cunosc de mult alegoria şi parcă era mai altfel”. imperturbabilă, ea nu contenea: „uite, aceasta este hiperbolă din hiperbola ta, aliteraţie din aliteraţia ta, pentru ea să te lepezi de iluminism, pentru ea să uiţi tragedia şi să te lipeşti de himera ta, de acum, vei avea pentru cine fura din poşeta Pandorei, vei avea motive să spargi toate maşinile timpului”. (!)„doamnă, fecioară, zeiţă, oare ce inspiraţie poate ieşi dintr-o coastă, chiar crezi că mă pot trezi cu proverbială căiţă?” „o întrebare bună, drogatule, aici nu mai semeni cu mine, nu mai eşti după chipul meu şi nici după asemănarea mea, ai avut un crîmpei de luciditate, eu stricat-am cu tine o clipă de tihnă; verosimilul, ridicolul şi sublimul au apărut în ziua mea de odihnă. dac-ai fi priceput ce-i aia Poezie ai fi înţeles întreaga lucrare a mea. vai mie... vai ţie... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   De ce să chemi tu rădulescule ambulanţa? Nu se face, tată! Dacă ţi-e rău - o fi de la prună? - pot să-ţi fac şi eu serviciul ăsta. Doar să nu-mi mulţumeşti, după aia, cum i-ai mulţumit lui Latunski! Nu de alta, dar eu nu prea sunt prea dus pe la biserică şi cine ştie cu ce te pomeneşti retur!   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 21:02:16               Aaa, iote ce chestie, taman cine era! De data asta chiar dovediţi o naivitate mai mult decît infantilă, mr. Corbu! Habar n-aveţi ce ştiu eu şi dv. cunoaşteţi doar versiuni de lux! Nu vă spun decît că madama este păpuşereasa care a mînuit şi stîrnit fraiericiul, şi care are mansarda deranjată serios.   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 20:59:31               Doamna pe care aţi jignit-o se numeste IBG. Nu-mi staţi în gât deloc. M-aş bucura să ştiu că am încredere să vă ridic nivelul şi să nu mă trezesc a doua zi că încălcaţi regulamentul. De ce mi-aţi sta în gât? Îmi periclitaţi cumva ideile, forţa, capacitatea, etc? Insa v-as ruga sa nu mai deturnati subiectul acestui topic.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 17:50:19               @Peia, dacă vrei, pot să chem o ambulanţă.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-27 17:22:58               Cîîîtă ipocrizie şi cîtă orbire voluntară!!... "PS. Mai ştiu că în nenumărate rânduri ecsintescu a propus să vă împăcaţi ba şi-a prezentat şi scuze. " Minciună absolută! Cred că trăiţi cu capul pe sub pământ, mr. Corbu. Insul nu întîrzie, de fiecare dată, să amintească de "noaptea aia", ori de cîte ori are prilejul. Este, cu alte cuvinte, un jegos de joasă speţă. (Asta consideraţi a fi insultă? Nu. Asta-i realitate, exprimată frust. Vocabularul are nevoie de astfel de definiri neechivoce.) Cît priveşte "scuzele" şi "împăcarea", nu fac decît să constat cît de NAIV sunteţi - sau vreţi să fiţi! Şi ce chestie superinteresantă!!! Deci, după domnia-voaastră, UN OM BEAT E MAI SCUZABIL PT ABJECŢIILE CE LE SCOATE PE GURĂ, DECÎT OMUL LUCID ŞI LA LOCUL LUI, CARE I SE NIMEREŞTE-N DRUM! ALTĂ SOCOTEALĂ SUPERBISSIMĂ de-a domniei-voastre! E beat, săracu, lasă-l să te scuipe şi să-ţi dea-n cap. Are scuză. Nu-i sunt minţile acasă! Păi eu l-am îmbătat? Eu l-am făcut alcoolic? Potrivit logicii domniei-voastre, hai să devenim alcoolici, ca să ni se scuze orice! Nu ştiu despre ce madamă vorbiţi, dar eu nu aleg, în virtual, între nume, dat fiind că e foarte posibil ca să fie un pseudo-bărbăţel pudic, aracan di el! Eu am curajul de a-mi purta numele după mine şi de a cataloga dur pe cine nu-şi vede de treabă. Dacă madama era doamnă, treaba ei, dar dacă insultă limba română, pentru mine nu bate departe de ecsintescu! Bănuiesc că este vorba de chiorpeacă. Ori individa (sau individul) aia/ăla este o eternă infracţiune la graiul românesc. Cît priveşte pe slăbiciunea dv., Lorica-poezica!... Oh, aţi vrea s-o mângîi pe creştet, cînd a procedat LA FEL CA ŞI ECSINTESCU, dovedind un caracter de şatră, odată ce a intrat la mine pe mail, fără să-i dau acceptul prealabil, şi făcîndu-mă albie de porci numai pt că am luat la mişto un text de-al ei? Da' ce, eram obligat să-mi placă pastişele-i păunesciene? Apoi, ca să se disculpe pt gestul ordinar, a trecut la ofensivă, minţind cu neruşinare că, odată intrată, i-am cerut să se dezbrace!! Eu, atunci, neavînd habar de camerele video şi de folosirea lor. În plus, dăduse buzna peste mine, intrase în casa mea, cu alte cuvinte, şi mă acuza de viol! Sau aşa era obişnuită să-i ceară bărbaţii care o vedeau?! Ei, pt astfel de inşi eu nu am avut, nu am şi nu voi avea în veci, nici un fel de consideraţie, îi voi lovi, cu mijloacele mele, oriunde mă voi împiedica de ei. Cît priveşte situaţia actuală, vă faceţi că nu observaţi cîte jivine lăsate slobode din nivel mă insultă şi, of course, în secret vă produce o mare plăcere. Aşa că... mai domol cu consideraţiunile, vizavi de mine, mr. Corbu, chiar dacă vă stau în gît! Cît priveşte pe rădulescu-escu, ehe!... ce poartă insul în guşă!...   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 16:54:13               Greşiţi fundamental, domnule Peia. Pentru ce a făcut eu l-am sancţionat. Dar nu am putut să nu constat planul diabolic cu care aţi atras în cursă un om care în plus era şi sub influenţe bahice. Chiar şi cu pistolul în faţă voi dezavua o asemenea atitudine. Nu pot măsura amlitudinea bălăcărelilor reciproce Peia Ecsintescu. Cred că niciunul nu aţi rămas dator şi mai sper să se fi încheiat. Însă dacă vă amintiţi ce drăgălăşenii şi cuvinte frumoase i-aţi atribuit unei doamne mi se face pielea găină. Renunţaţi. Răul reciproc a fost făcut. Îngropaţi securea războiului şi scrieţi şi comentaţi texte. PS. Mai ştiu că în nenumărate rânduri ecsintescu a propus să vă împăcaţi ba şi-a prezentat şi scuze.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 16:24:42               Stimate dle Cristescu, Chiar nu vedeţi enormitatea afirmaţiei pe care o faceţi? Chiar nu? Deci puneţi în balanţă vocabularul meu cu cel al lui ecisntescu? PĂI, HAI SĂ PUNEM, DEOPARTE, SCÎRBOŞENIILE LUI ŞI, DE ALTA, PE-ALE MELE, SĂ COMPARĂM. Ce ziceţi? Suportaţi un astfel de exerciţiu? Mi se pare mie sau jucaţi leapşa pe ouate?   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 16:14:42               revin... mi-a zburat comul de sub deşte...! ...AM FOST INSULTAT ÎN PLIN SAIT, ÎNTR-UN MOD CUM NUMAI ÎN CELE MAI ABJECTE CARTIEERE ŢIGĂNEŞTI, DAR PARCĂ NICI ACOLO, NU AUZI. Şi ce făcurăţi, domnia voastră, părinţelul iubitor: aruncară-ţi vina pe mine - adică tot pe cel ce a "beneficiat" de tratamentul abject al fiului iubit - cum că L-AM TRAS ÎN CURSĂ!!!!! . Cam ca la poliţie, unde este ridicat cel ce rămâne pe jos şi dus la secţie, să dea socoteală!! Brava, bre! Mişto judecată! Deci nu hoţul, ticălosul sau criminalul sunt vinovaţi pentru ceea ce comit, ci victima, că a stat în drumul lor!! Sunteţi adorabilamente dulcic, - sau dulcicalmente adorabil - domnu Corbu-Cristescu! Unde v-aţi însuşit genul ăsta de morală? Vă imaginaţi poate că individul s-a potolit! Aş! A continuat, în jegul lui comportamental, să mă inoportuneze şi insulte pe mail, trecând peste toate interdicţiile mele de acces. Ori, în acest caz, cît şi în cel de faţă, mă întreb: dacă domnia voastră v-aţi simţit extrem de ofensat că vă iau în bîză, fac adică un miştocuţ simpatic de stilul domniei voastre - nu vă insult, nu vă scuip, nu vă zic nimic de mamă - fac doar mişto, pt că nu vă înghit stilul, mă întreb ce s-ar întîmpla dacă v-aş face eu ce mi-a făcut mie ecsintescu şi cam cum aţi reacţiona? Mîngîindu-mă părinteşte pe creştet şi clasificîndu-mă drept victimă, că m-aţi "tras în cursă"?!! După cum declaraţi mai sus - mai jos - parcă nu! Deci, aveţi două unităţi de măsură...! Anume, atunci cînd e vorba de sacrosanncta-vă persoană, lucrurile devin, brusc, extrem de grave, într-o atare situaţie. Cînd e vorba de altcineva, deh, Europeea e o sfîntă, cum spuneam: nu se vîră! În paranteză fie spus, sunt absolut convins că, dacă nu e o glumă, rădulescu, trosnit, e capabil de astfel de gesturi! Deci?...   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 16:09:59               Da, domnule Peia. Este adevărat. Însă şi domnia voastră a insultat şi bălăcărit pe site. Şi, din păcate continuaţi să o faceţi. Însă, pentru aceasta, ecsinescu şi domnia voastră aţi fost sancţionaţi conform regulamentului cu reducerea nivelului. Ecsintescu, se pare, a înţeles şi s-a corectat, domnia voastră încă nu. Promiteţi-mi public că veţi respecta regulamentul şi ţineţi-vă de cuvânt şi vă voi reda nivelul. Însă distinse coleg, aici este vorba de o altă speţă. Ofensa ori ce o fi fost nu a avut loc în spaţiul europeic. Este o problemă privată, o problemă personală a celor doi. Ce legătură găsiţi între relaţiile dintre ei şi Prefecteea? Aud? PS. M-aţi făcut să-mi aduc aminte şi de modul "elegant" în care aţi alungat de pe Europeea o mare poetă: Loredana Cristea!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 16:05:38               Dle Cristescu, Cred că aţi depăţit de mult şi cu mult limita porverbialităţii. Aşa ce o răsuciţi şi învîrtiţi şi o daţi de-a dura după arbuşti, ce nu s-a mai pomenit! Ziceţi: "Dacă m-aţi inoportuna aşa cum spuneţi, 1. aş spune că aveţi serioase carenţe educaţionale. 2. aş face plângere şi aţi suporta consecinţele. " şi: "Sunt multe persoane care s-au cunoscut pe Europeea." În cazul ecsintescu, copilul de suflet al lui Alah-Corbu, - eu nu l-am cunoscut în vecii vecilor, nu i-am scris un rînduleţ altundeva decît pe sait. Pînă la incidentul cu care se tot făleşte ca un nemernic - îmi daţi voie să spun asta, pt că cine defilează cu propria-i ticăloşie în frunte, nu este mai puşin decît un nemernic - pînă laa cel incident, zic, eu nu am avut nici în clin, nici în mînecă cu mîrlanul alcoolic. Ei bine, am fost insultat şi bălăcărit   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 15:52:10               Totuşi, eu aştept, ca să zic aşa, un punct de vedere oficial al domnului Radu Ştefănescu, faţă de situaţia sesizată de domnul latunski. Iar de la domnul latunski aştept dovada ori dovezile care să demonstreze că "în calitate de editor Europeea" domnul Radu Ştefănescu, a încălcat regulamentul şi l-a ofensat. Ori îşi retrage plângerea. Pentru că, dacă am lăsa ca această "paradigmă" să funcţioneze, mâine-poimâne aş putea fi tras la răspundere pentru faptul că, să zicem, distinsa Nina Lapşenninikovaa încurcat paharele şi a servit Stalinskaia în loc de Dom Pérignon Rosé! Ori invers.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 15:51:10               "Păi dacă nu are astfel de atribuţii sfînta Europeea, - cum am mai văzut de-altfel, - ce-ar fi mr. Corbu-Cristescu să vă inoportunez şi eu cu un "fix-mobil" personal şi să repet urarea de bine a lu rădulescu-escu, către latunski!!..." Pe acest site evoluează oameni inteligenţi. Deşi telefonul meu este public, niciodată, nimeni nu m-a inoportunat în modul invocat. Mai mult şi studenţii şi masteranzii îmi ştiu telefonul. Niciodată nu s-a întâmplat să mă sune vreunul în mod nepoliticos. Dacă m-aţi inoportuna aşa cum spuneţi, 1. aş spune că aveţi serioase carenţe educaţionale. 2. aş face plângere şi aţi suporta consecinţele. (Unei colege de-ale mele i-au furat (sau a pierdut) i-fonul. Am fost cu ea la Poliţie şi în cca 2 luni i l-au recuperat.) Însă aţi lăsat să se înţeleagă faptul că Europeea ar avea ceva implicaţii în acest gen de relaţii. Pentru a spulbera orice urmă de îndoială, să analizăm următoarea ipoteză: să zicem, adică să presupunem, nu că ar fi adevărat ci doar să presupunem: Ioan Peia poate să intre în contact direct cu Radu Ştefănescu? Sau invers? În sensul că îşi lasă e-mailul, telefonul, ID-ul de messenger, etc. Pot apoi să stabilească un gen de relaţii, oricare ar fi acela? Pot. Care ar fi responsabilitatea ori implicarea Europeii în această situaţie? Să mai presupunem că, încă o dată accentuez, IPOTETIC, aşadar să mai presupunem că aceşti doi distinşi useri se întâlnesc, vorbesc de una de alta, ba poate îşi oferă reciproc sau nu cărţile cu autograf, etc. După un timp, unuia dintre ei, cu sau fără motiv, eventual ca urmare a escaladării vreunei dispute să-i zicem, filosofice, literare ori de alt fel, îi vine ideea să-l înjure pe celălalt. Nu că ar fi adevărat dar, vorba unui personaj celebru "punem cazul"! Care ar fi responsabilitatea Europeii ori a mea? Sunt multe persoane care s-au cunoscut pe Europeea. Ba, un cuplu, pe care eu l-am denumit JPS-SB se pare că, de o vreme, face o frumoasă carieră împreună. Europeea nu-şi arogă niciun merit şi îşi declină orice responsabilitate. Aşadar mi se pare indecent să i se reproşeze Europeii ori mie consecinţele unor fapte pe care userii şi le asumă. Pentru cine nu a înţeles încă să spună ce nu a înţeles ori ce este incorect şi detaliem.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 15:39:41               daca nu este prea tarziu, va semnalez 2 greseli sigure, din cele cateva poezii citite. pot continua, daca vreti observatii de virgule. 1. "doar neliniştea zorilor şi iminenţa noroiului diurn calcifiat pe sinapse, ne mai ţinea împreună" curect: "tineau" 2. "băi neluminatule, eşti restant... şi la „septuagintă” îţi tai lumina de la contoarul personal" corect "contorul" sau "contuorul", contoarul este o mobila.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-27 14:57:43               daca nu este prea tarziu, va semnalez 2 greseli sigure, din cele cateva poezii citite. pot continua, daca vreti observatii de virgule. 1. "doar neliniştea zorilor şi iminenţa noroiului diurn calcifiat pe sinapse, ne mai ţinea împreună" curect: "tineau" 2. "băi neluminatule, eşti restant... şi la „septuagintă” îţi tai lumina de la contoarul personal" corect "contorul" sau "contuorul", contoarul este o mobila.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-27 14:57:40               "EUROPEEA NU ESTE PREOCUPATĂ, NU ARE ATRIBUŢII ŞI NU GESTIONEAZĂ ÎN NICIUN FEL PROBLEMATICA RELAŢIILOR INTERPERSONALE ALE MEMBRILOR SITE-ULUI:" (Cristescu) Păi dacă nu are astfel de atribuţii sfînta Europeea, - cum am mai văzut de-altfel, - ce-ar fi mr. Corbu-Cristescu să vă inoportunez şi eu cu un "fix-mobil" personal şi să repet urarea de bine a lu rădulescu-escu, către latunski!!... A? Lipsa de atribuţii pe domeniu, a sfintei mai sus pomenite, ar rămîne în continuare la fel de flască? Ar durea-o, cu alte cuvinte, în bască?!   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 13:32:38               "zis că eu la fel ca Peia, Jorz, Recheşan, stop, mă iau de opera şi de viaţa lui literară"(latunski) Dacă e o doar o glumă, atunci e una subţirică. Dacă nu e o glumă ci o realitate sinistră, atunci întreb: 1. De unde operă la rădulescu-ştefănescu-escu, dacă el nici nume nu are? (Pseudonimul este o împreunare oareşcare de litere!). 2. De unde viaţă personală, dacă el este doar un roboţel telecomandat care execută ce i se cere? 3. De unde atîta tupeu? Avînd în vedere că întrebările sunt fără răspuns sau, în orice caz, vor fi avînd unul evaziv, puteţi să le luaţi drept un exerciţiul pur retoric.   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 13:09:37               "Onor. prim-ministru Bucureşti. Directoru prefecturi locale Raul Grigoraşcu insultat grav dumnezeu mami şi palme cafine central. Ameninţat moarte. Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu. Costăchel Gudurău avocat, aleg. coleg. I, fost deputat" ...   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-27 11:15:44               ca urmare au unui comentariu anterior, stop, editorul Radu Şfănescu sunat telefon fix-mobil personal, stop, spus ceva de sex oral în cavitatea bucală, O acuză extrem de gravă. Aştept dovada faptului că în calitate de editor a încălcat vreo prevedere regulamentară. EUROPEEA NU ESTE PREOCUPATĂ, NU ARE ATRIBUŢII ŞI NU GESTIONEAZĂ ÎN NICIUN FEL PROBLEMATICA RELAŢIILOR INTERPERSONALE ALE MEMBRILOR SITE-ULUI: Fac apel la înţelegerea corectă a situaţiei şi la decenţă. Aştept un punct de vedere al EDITORULUI, Radu Ştefănescu, pe fond, faţă de acuzaţiile care i-au fost aduse. Sarcina de a dovedi o acuză revine ACUZATORULUI.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 10:57:06               @ Emanuel, distins proprietar, inegalabil kritik latunski, întrucît nu găsesc cuvinte suficient de decente pentru a comenta năzbîtia nota informativă de mai sus (sau, mă rog, de mai jos, depinde de unde o priveşti), mă abţin, pentru moment, de la orice comentariu pe fondul cestiunii, considerînd că aceasta nu are nicio legătură cu Libia, cu site-ul europeea, cu recolta de orz 2011, iar cu literatura, nici atît. dar sigur, maestre latunski, dacă doreşti o consultaţie orientată, să zicem, tehnic, şi mai ales dacă-mi trimiţi şi mie, spre studiu, dvd-urile cu pricina, te pot ajuta cu mare plăcere, în timpul liber. pînă atunci, cît se poate de sincer şi colegial, urgentă însănătoşire... cu nesmintită reciprocitate, al dvs.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-27 10:02:13               ii   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 09:50:34               "îţi dau io zapis către o lavră cu brazi deşi, că vorba moldovanului refugiat în propria sa patrie, nu se ştie din ce tufă sare zaieţu'." Vedeţi distinse coleg? Teoria nodului în papură ori geometria petelor solare pot fi pretexte excelente. Encomiastica internautică reprezintă, în opinia mea maxima probabilitate şi minima rezistenţă. Mutatis mutandis, nouă ne place spunerea maioresciană: aici intră cine vrea şi rămâne cine poate! Şi asta nu în sens darwinist ci axiologic! Umba deasă îndeamnă la somn. Iar somnul, spun unii, îngraşă! Să înţeleg că faceţi un fel de impresariat? Puteţi pune direct link-ul! Europeea nu are astfel de idiosincrasi!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 09:36:52               Telegramă fulger, onor domnule Emanuel Cristescu, stop, ca urmare au unui comentariu anterior, stop, editorul Radu Şfănescu sunat telefon fix-mobil personal, stop, spus ceva de sex oral în cavitatea bucală, E real ori este o farsă? De unde avea telefonul fix, mobil? stop, unde eu am fost operat de curînd, stop, zis că eu la fel ca Peia, Jorz, Recheşan, stop, mă iau de opera şi de viaţa lui literară, stop,înregistrare pe opţiuni permanente tetefon fix-mobil, stop, trimit înregistrarea pe adresa vibcorbuarondyahoo.com. Aştept proba! stop, luaţi măsuri urgente, stop, onoarea critic latunski în pericol, stop, Mobilizat resurse. Salvăm onoarea. gratuităţi obscene şi la adresa Ninei, stop, nedemne de statutul de editor,stop, interziceţi statut editor, stop, avansaţi Cioacă la statut editor, stop, consideraţiuni inutile, stop, Latunski, stop, şi tu Nina nu te mai da-n stambă, (nota mea), stop! Audiatur et altera pars! Stop!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 09:27:41               spasiva, gaspadin Recheşan, dar visul meu este să postez articole filosofice, precum Cristina Ştefan şi domnul Anton (sau Albu). Mă preocupă viitorul omenirii, şfîrşitul lumii din 2012, locurile de parcare de după şi vreau să aflu dacă Isus a fost postmodern(ist), iar Măicuţa Domnului este unşpemiizecistă. Aşa să mă ajute fraţii Max (sau Marx şi fratele lui?)!   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-27 03:06:31               gaspadin, dacă onorabilul stareţ al mitocului bleu (în care unii mitocani e mai jmecheri ca alţii, minus afeu ce e invidios că-n microcipu din dosu' dulăului naramziu nu pîrîie decît onomatopee desperecheate)şi nu se-ndură să reteze barem nişte jnepeni din ogradă ca să puie de-un top de velină îţi dau io zapis către o lavră cu brazi deşi, că vorba moldovanului refugiat în propria sa patrie, nu se ştie din ce tufă sare zaieţu'. Udraşie , zdarovia şi tăte cele să te îndemne către tiparniţă!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2011-08-27 02:01:13               AMWAY Andrei Florian, mulţumesc. Şi nu uita, n-am inventat eu introducerea, dar o s-o folosesc de fiecare dată cînd ne întîlnim în virtual.   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 23:36:28               Vai mie, tie, dar cat talent si inspiratie irosite intr-o singura postare! Nici nu mai stiu ce sa comentez mai intai. Eu as acorda steaua si votul numai si numai pentru efortul depus de dumneavoastra, domnule latunski. Atat de mult talent si atat de bine ascuns??!!   Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-08-26 23:11:34               Telegramă fulger, onor domnule Emanuel Cristescu, stop, ca urmare au unui comentariu anterior, stop, editorul Radu Şfănescu sunat telefon fix-mobil personal, stop, spus ceva de sex oral în cavitatea bucală, stop, unde eu am fost operat de curînd, stop, zis că eu la fel ca Peia, Jorz, Recheşan, stop, mă iau de opera şi de viaţa lui literară, stop,înregistrare pe opţiuni permanente tetefon fix-mobil, stop, trimit înregistrarea pe adresa vibcorbuarondyahoo.com. stop, luaţi măsuri urgente, stop, onoarea critic latunski în pericol, stop, gratuităţi obscene şi la adresa Ninei, stop, nedemne de statutul de editor,stop, interziceţi statut editor, stop, avansaţi Cioacă la statut editor, stop, consideraţiuni inutile, stop, Latunski, stop, şi tu Nina nu te mai da-n stambă, (nota mea), stop!   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 22:08:12               şi aia, polemica se poartă aici!   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 21:15:18               şi?   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 21:03:34               Pentru că te ştiu rău din fire, cîrcotaş, spetit spre răstălmăcire, răzbunare şi contradicţie, plin de propria-ţi persoană (cum, de altfel, mai sînt şi alţi creatori de timbre de pe acest sait), mă umilesc a-ţi spune: azi am tras la rindea nişte parchet natur. Mirosea a carte tipărită şi n-am plătit un preţ exorbitant, ce să nu justifice manopera meseriaşului. Raşchetarea rămîne pe seama celor care care vor intra în încăpere, fără a se descălţa de bocanci.   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 20:43:22               stai liniştit, frăţioare, formaţiunea aia tumorală (cică neidentificată) din gît (care, se ştie, prelungeşte, sau, mă rog se străduieşte să prelungească şira spinării în aspiraţia ei spre divin) tre să fie primul muguraş al hipo (mă rog, hiper) talamusului. gaudeamus, etc   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 20:25:41               "aşa că apelează la cineva mai experimentat, de ex, ştii mata." (Radu Ştefănescu) bine, bine, mă conformez, dar Vasilica Ilie nu mai postează aici, nici Cristina Ştefan; iar tu ştii ce-i aia o glumă, sper! Că eu n-am în gîtlej decît apă plată şi o formaţiune tumorală neidentificată... fără respect: cînd nu-l primesc, nu-l dau; do ut des, vorba etruscului...   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 20:15:33               citeam. nu mă mai întrerupe, că nu mai ştiu unde-am rămas...   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 20:00:55               tockşău, simpatic cialavek, ne vedem în... alt vitual(!?)   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:57:34               bre latunski, onorat de solicitare, dar eu am spart o singură coajă de muză la viaţa mea (regret şi-acuma). aşa că apelează la cineva mai experimentat, de ex, ştii mata. în ce priveşte placheta (glo)balistică, încearcă cu biborţeni, carbogazoasă, turbojet. cu acelaşi nesmintit respect.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 19:46:45               iar dacă nu sîntem în stare să ne citim reciproc o plachetă, cum să ne cunoaştem şi să ne respectăm tot aşa, ai?   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:36:23               nu pot să fac ce-mi ceri, la tine apelam pentru paginaţie, în volum (cu plusul de "exerciţii pentru spart coaja muzei") arată bine, aici de ce nu? am nevoie de o părere globalistică(sic)   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:34:20               băi nea latunski, am citit vreo 3 şi mi-au plăcut tare. dar mă dor degetele mele de pianist tot apăsînd page down, aşa că rogu-te (pentru peia "rogut-e"), postează-le una cîte una, că merită comentate. stima. stea. să-i cază mîinile cui o scoate-o.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 19:24:49               nu se-ncadră! e pe aici un editor talentat, care pute rău a poezie şi peste poate e şi priceput în domeniu. Rogu-l să mă ajute, că-i dau parola şi un bax din cea mai scumpă bere, parol...   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:20:38               nu ştiu cum s-a încadrat în pagină. am încredere în doi-trei-patru postaci (precum şi eu sînt), pentru a-mi da sfaturi şi a mă înjura. accept şi opiniile altora. Howght!   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:06:41	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE